SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Brateşul - de la speranţă la… agonie

Scris de Luni, 09 Noiembrie 2009
* Campania „Vieţii libere” de acum trei ani părea să aducă lacul în atenţia specialiştilor * După o încercare nereuşită de concesionare, Brateşul este astăzi mai aproape de dezastru ca oricând * Brateşul, fostul mare lac din coasta Galaţiului ce se-ntindea dinspre sud până hăt departe spre nordul judeţului, este…

Inima mare a copiilor de la Grădiniţa „Pinocchio”

Scris de Luni, 09 Noiembrie 2009
Impresionaţi de necazul prin care trece mezinul familiei Caraman, al cărui tată, ofiţerul criminalist Nicolae Caraman, este bolnav de leucemie colegii de la Grădiniţa „Pinocchio” au strâns bani de la părinţii lor pentru a-l ajuta.„Am primit o sumă destul de mare - 2.000 de lei. E un efort destul de…

Primii medici şcoliţi la Galaţi

Scris de Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009
* Circa 50 de absolvenţi ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie, secţia Medicină, vor intra în licenţă, în vară * „Puţin, dar buni”, spune decanul facultăţii, profesor, dr. Aurel Nechita * 12.000 de euro din prima lună, pentru un medic primar, în străinătate * „Tradiţia contează, dacă ai bani!” *…

La „Asachi”, soluţie de compromis

Scris de Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009
Elevii Grupului Şcolar „Gheorghe Asachi”, ai Colegiului „Dumitru Moţoc” şi preşcolarii de la grădiniţa din apropiere ar trebui să găsească, luni, clase călduroase, spre deosebire de situaţia de săptămâna aceasta. Conducerea şcolii şi responsabilii au găsit o soluţie de compromis, deoarece gigacalorimetrul care ar fi trebuit să fie livrat ieri…

Propagandă politică în Universitate?

Scris de Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009
Întrunirea de joi dintre studenţii gălăţeni şi câţiva lideri liberali de la Bucureşti, desfăşurată în holul Universităţii „Dunărea de Jos”, a generat o serie de discuţii privind legalitatea acestei manifestări într-un spaţiu destinat educaţiei. Deşi liderii liberali şi toţi cei prezenţi în sală nu au purtat pancarte, fulare, steaguri sau…

Icoanele Inei

Scris de Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009
Ina Panamarciuc este o creatoare de artă populară care pictează de nouă ani icoane pe sticlă, lemn, sau pe materiale neconvenţionale cum ar fi pietre, ouă şi scoici. Mărturiseşte că a desluşit singură tainele picturii naive, că a descoperit cum trebuie să amestece culorile după câteva încercări. Pare simplu, însă…

Portar al Spitalului Judeţean, salvat de medici

Scris de Vineri, 06 Noiembrie 2009
Un portar de la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi a suferit un infarct, joi dimineaţă. Spre norocul său, a reuşit să se întoarcă repede şi să ceară ajutorul medicilor, care i-au aplicat procedurile specifice de urgenţă pentru astfel de cazuri. Detalii suplimentare despre starea bărbatului ne-a oferit purtătorul de cuvânt…

Spectacole anulate şi baluri amânate, din cauza gripei porcine

Scris de Vineri, 06 Noiembrie 2009
Mai multe spectacole ale Teatrului de Păpuşi „Gulliver” au fost anulate, săptămâna aceasta, deoarece Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a cerut instituţiilor de învăţământ să evite activităţile în grup în afara şcolilor. Ana Condras, responsabilă cu organizarea spectacolelor la teatrul gălăţean, spune că preşcolarii sau elevii de ciclul primar din Barcea,…

Universitatea este închisă până luni

Scris de Vineri, 06 Noiembrie 2009
Universitatea „Dunărea de Jos” a suspendat cursurile pentru astăzi, urmând să fie închisă până luni pentru o igienizare completă. „În urma celor două cazuri de suspiciune de gripă nouă înregistrate la noi, am considerat că este necesar să intensificăm măsurile de curăţenie. Astfel, am decis suspendarea cursurilor pentru ziua de…

Copil fugit de la „Negru Vodă”

Scris de Vineri, 06 Noiembrie 2009
Poliţiştii de la Transporturi l-au găsit într-un tren personal pe Daniel Ş., de 16 ani, din comuna Munteni, judeţul Galaţi, elev, fugit din Centrul de Plasament al Minorilor „Negru Vodă” Galaţi. Copilul a fost internat la Adăpostul pentru Copii Focşani, până la preluarea de către centrul de plasament din care…

Buletinele îi cheamă pe gălăţeni

Scris de Vineri, 06 Noiembrie 2009
Până pe 6 decembrie, Ministerul Apărării şi Internelor desfăşoară o campanie de identificare a persoanelor care nu au cărţi de identitate, Evidenţa Populaţiei prelungindu-şi în acest sens programul cu publicul.„Astfel, de luni până sâmbătă, cei care vor să îşi depună actele necesare întocmirii buletinelor sau cei care vor să îşi…

Piraţii de marfare – în mâinile Poliţiei Transporturi

Scris de Vineri, 06 Noiembrie 2009
* SOS, marfarele în pericol! * Până şi trenurile care transportă mărfuri au ajuns, în vremuri de criză, să fie atacate de vânătorii de câştiguri rapide. Poliţiile Transporturi din Galaţi şi Constanţa au decis că nu este de glumit cu piraţii de marfare, opt descinderi fiind realizate la domiciliile acestora,…

Cu sinuzita la medic!

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
Vremea rece şi umedă cu vânt puternic pe care trebuie să o suportăm zilele acestea nu creşte doar riscul de infectarea cu virusuri gripale. Pot apărea totodată şi alte infecţii de diverse naturi ale căilor respiratorii. Printre afecţiunile de acest fel cu incidenţă crescută se numără şi sinuzitele. Adesea, bolnavii…

Familia mea, ferită de gripă!

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
De multe ori, un membru al familiei infectat deja cu un virus gripal de sezon îi poate îmbolnăvi şi pe ceilalţi. Deşi în unele cazuri îmbolnăvirea rudelor se produce oricum, din pricina strănutului sau tusei bolnavului cu care conlocuiesc, există totuşi o seamă de precauţii de care puteţi ţine pentru…

Menţiune pentru un student gălăţean

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
Un student al Facultăţii de Ştiinţe Economice de la Universitatea „Dunărea de Jos” a reuşit să obţină o menţiune la Olimpiada Studenţilor Economişti, desfăşurată la începutul acestei săptămâni la Galaţi, pe două secţiuni. Este vorba despre Răzvan Buculei, care a participat la subsecţiunea „Informatică Economică”, cu lucrarea „Analiza tendinţelor economice…

Acces liber la jurnale ştiinţifice

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
Cadrele didactice de la Universitatea „Dunărea de Jos” beneficiază de acces gratuit la zeci de baze de date internaţionale online, pentru care în mod normal s-ar plăti abonamente costisitoare. Este vorba despre jurnale ştiinţifice şi biblioteci online care oferă utilizatorilor posibilitatea de a se documenta în legătură cu cele mai…

Sancţiuni pentru neîndeplinirea meseriei de părinte

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
Părinţii sau celor care li s-au încredinţat minorii spre creştere şi educare, sunt pasibili de a fi sancţionaţi de organele de poliţie pentru două contravenţii: „alungarea din locuinţa comună a copiilor, precum şi a oricărei alte persoane aflate în întreţinere” şi „lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos de…

Aviara gripa, porcina gripa, arme de campanie!

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
* „Epidemia de gripă se va sfârşi în ţara noastră după campania electorală pentru prezidenţiale” (Volodimir Litvin, preşedintele Radei Supreme de la Kiev) * O exprimare nefericită a premierului Boc în debutul întâlnirii din luna mai a.c. cu reprezentantul unei firme de telefonie a ajuns subiect de glume în presa…

De-a sechestrarea, la etajul trei!

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
Sechestrare în toată regula, confuzie sau conflict casnic încheiat prost? Că o fi fost una, că o fi fost alta, cert e că s-a sfârşit cu Petru Constantinescu (62 de ani), coborând de la etajul trei al blocului N11, de pe bulevardul Dunărea, pe o scară mobilă a pompierilor. Evident,…

Ajutoare de căldură până la plafonul de 615 lei

Scris de Miercuri, 04 Noiembrie 2009
Plafonul pentru acordarea ajutorului de căldură a fost stabilit ieri de Camera Deputaţilor – cameră decizională - la 615 lei. Deputatul PNL Victor Paul Dobre, şeful Comisiei de Protecţie Socială din Camera Deputaţilor, este cel care a făcut diligenţele ca OUG nr. 106 a Guvernului Boc, prin care plafonul era…

„Hoţul cinstit” - teatru de la Penitenciar

Scris de Miercuri, 04 Noiembrie 2009
Astăzi, începând cu ora 18,00, pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, va avea loc premiera „Hoţul cinstit”, o adaptare a piesei cu acelaşi nume de Valeriu Butulescu. Piesa este pusă în scenă de trupa de teatru a Penitenciarului Galaţi – „DOMINO”, interpretarea scenică fiind asigurată de domnul profesor…

Copilărie cu sex, bătăi şi amărăciune

Scris de Miercuri, 04 Noiembrie 2009
* Părăsită de mamă şi fraţi, îi e imposibil să traiască alături de tată * Ghinionul a urmărit-o peste tot * La 14 ani, trăieşte cu un bărbat de 25 * Gelozia a costat-o o bătaie bună * Internată la Spitalul Judeţean, a plâns toată noaptea de dorul agresorului, pe…

Pictorul Nicolae Spirescu a avut un accident vascular!

Scris de Miercuri, 04 Noiembrie 2009
* Starea sa este stabilă, spun medicii * De pe patul de spital, pictorul Galaţiului, Nicolae Spirescu, trebuie să simtă că îi suntem alături! Am aflat ieri, dintr-un mail al fiului său care lucrează în Germania, că venerabilul pictor care, născut de Ziua Unirii, a împlinit 89 de ani în…

Cu eroii din basme în Europa

Scris de Miercuri, 04 Noiembrie 2009
Şcoala Gimnazială 24 “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” este implicată într-un parteneriat, alături de alte şapte ţări: Turcia, Lituania, Slovenia, Polonia, Italia, Spania, Marea Britanie. Fiecare ţară parteneră îşi va prezenta eroii basmelor naţionale, alături de cultura şi tradiţiile sale. Apoi, fiecare partener va scrie o poveste nouă, incluzând eroii…
Pagina 556 din 614