Ceru un şvarţ - toată noaptea avea să-şi mai fiarbă, cafea şi să-şi umple cămăruţa de fum pân´ la tavan - şi, până să i-o aducă băiatul, îşi copie articolul pe o foiţă, plimbându-şi unghia pe aceasta, aşternută peste ziarul “Le Debat”. Cerneala, proaspătă, se şi întipări. Mâine o va…
În traficul din Galaţi este un adevărat haos, mai tot anul, însă să ieşi cu maşina pe străzile oraşului, după o ninsoare mai puternică, se poate dovedi a fi un adevărat calvar. Nu atât numărul mare de maşini sau mormanele de zăpadă reprezintă problema, cât mai ales nesimţirea unora, care…
"Dacă stăm şi ne uităm la vecini cum dau zăpada, n-o să mai scoatem capul în sat", îmi spunea bunica mea paternă, în alte vremuri, când nici vorbă nu era de asfalt, de lamă, de volă, iar dacă ningea serios, rămâneai înzăpezit cu zilele în satul dintre dealuri. Curtea era…
Nici bine nu s-a oprit ninsoarea că a şi reînceput scandalul! Vuiesc străzile dintre blocuri. „Bă, ţărane, cumva te-am văzut parcând pe locul meu?! Măh, eşti prost, că doar am dat o oră la lopată ca să-l curăţ!”. „Ce, băh, ce? E trotuarul lu' maică-ta?”. Am apucat-o iarăşi, de la…
„Nu ştiu de ce nu îmi răspunzi?/ De ce te-ascunzi?/ De ce nu ne-ntâlnim?/ Hai afaarăă la zăăpaadăă!/ Sau poate nu vrei la zăpadăă…”, cu siguranţă, cei care au văzut filmul animat „Frozen” – „Regatul de gheaţă”, îşi amintesc refrenul prin care micuţa Ana o invită pe surioara ei mai…
Iarna este, ca întotdeauna, un examen greu pentru autorităţi. Ultimul primar din vremea comunistă, Ion Caranghel, îmi povestea despre emoţiile iscate de primii fulgi, dar şi de frica de Partid. Şi acum, ar putea fi ocazia nu numai de a-i demite pe incopetenţi - cazul prefectului de Giurgiu, cel de…
Ieri dimineaţă, o tânără mamă cu un copil în braţe. Micuţul nu avea mai mult de trei - patru ani, motiv pentru care mama făcea eforturi disperate să-l protejeze la piept şi să-l ferească de vântul puternic, care aproape o dobora şi o făcea să se teamă că-şi va pierde…
Avem majoritate parlamentară confortabilă, avem guvern instalat, avem program de guvernare, ba, în ceea ce ne priveşte pe noi, gălăţenii, avem şi ministru de Finanţe. Teoretic, nu există niciun impediment în calea noii guvernări de stânga, fiindcă opoziţia abia îşi trage răsuflarea, năucită de scorul electoral, iar preşedintele, care, deşi…
Să trăim, să-nflorim, Guvernul să-l stăpânim! Nu ieşirăm bine din turmentarea caltaboşilor şi răciturilor cu care ne-am bucurat tradiţional sărbătorile, stând regulamentar cu ochii lipiţi de televizor, că se făcu de-un guvern care numai că nu te face să-ţi bagi unghia în gât de frică. S-a răsturnat carul cu miniştri,…
E curios cum, după zece ani de progres economic demonstrabil, avem încă o mulţime de eurosceptici care se tem - sau susţin că se tem, de dragul audienţei şi al propriului buzunar - că Uniunea Europeană e un fel de bau-bau care vrea să ne răpească autonomia, identitatea şi capacitatea…
Nu mă miră că, cu manierele administraţiilor locale de tip rusesc, de pe la noi, că nici edilii gălăţeni nu s-au sinchisit să-i cheme la consultări importante şi pe specialişti. "Noua strategie de termoficare" (mira-m-aş să fie cu adevărat nouă; doar că plătim mai mult, în avans!) a fost lansată…
„Nu este membru Hezbollah sau Hamas” şi „în primul rând este loial” - cam acestea ar fi câteva din tuşele prin care, cu un aer uşor relaxat, Liviu Dragnea l-a prezentat jurnaliştilor pe candidatul de premier Sorin Grindeanu. Însă dl Dragnea nu are deloc motive să fie relaxat. Se ştie…
În sfârşit, ne-am întors la „normal”: avem iar circ; mai puţin, pâine. Vă mai amintiţi straşnicele contre dintre preşedintele Băsescu şi premieri precum Tăriceanu ori Ponta? Dragnea, după ce a trebuit să renunţe, pe chestie de dosar juridic, la scaunul de premier, s-a trezit şi cu premierul propus (se spune……
Dragnea şi-a recunoscut, ieri, înfrângerea. Cu privirea întunecată, a înghiţit în sec în faţa camerelor, a zecilor de microfoane şi a făcut eforturi mari să-şi păstreze cămaşa şi cravata, care brusc îi deveniseră extrem de strâmte. După ce „oferta” Sevil Shhaideh a picat, liderul PSD a aruncat pe piaţă câteva…
„Moş Crăciun!” - „E Moş Crăciun!” - „Salut, Moş Crăciun!”, strigau entuziasmaţi, ţopăind, agitându-şi mânuţele în chip de salut către autobuzul care-şi făcea, claxonând triumfal, intrarea în staţia din Ţiglina I. Era chiar Autobuzul lui Moş Crăciun. Când uşile s-au deschis, doar o fetiţă a coborât, de mână cu mămica…
Acum, când scriu, e dimineaţa zilei în care ne pomenim eroii Revoluţiei. Pentru unii, evenimentul acela de acum 27 de ani a devenit prilej de bătaie de joc, ni se spune cum am fost manipulaţi de unul şi de altul, cum de fapt n-a fost Revoluţie în '89, ci a…
Dacă ar fi fost posibil din punct de vedere juridic, dl Dragnea ar fi propus pentru funcţia de prim-ministru… o mătură. Dar pentru că deja are o serie de probleme de legalitate care (deocamdată) îl împiedică să-şi bage personal degetele în borcanul cu miere al guvernării, dl Dragnea a băgat…
Povestea bărbatului din Vrancea care a găsit o mapă cu acte şi cu 1.000 de lei a făcut înconjurul ţării. Deşi trăieşte dintr-o indemnizaţie de însoţitor pentru fiul bolnav de autism, Petru Biru, bărbatul care a găsit mapa cu acte şi bani, a mers direct la poliţie. Un gest uman…
Nu mai eşti tu Catrina lui Moromete, mamă de familie cu o spuză de copii, bărbat şi gospodărie de care să ţii cu dinţii cât e ziua de lungă. Nu mai sunt vremurile în care să te măriţi de pe la 16 ani cu vreunul din satul tau sau din…
Unul dintre cele mai mari regrete cu care m-am ales după aflarea rezultatelor alegerilor parlamentare a constat în faptul că zilele lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătăţii sunt numărate. Bineînţeles, obiectiv vorbind, despre acest deznodământ se ştia încă din momentul în care Voiculescu a acceptat scurtul mandat în fruntea unuia…
Mai mulţi „turişti” ajung la Sibiu pentru festivalul de teatru decât pentru a vizita frumosul oraş, care, desigur, nu-i Parisul. În 2014 au fost peste 270.000 de turişti, mai mult chiar decât populaţia, în scădere, a Galaţiului. Dintre care, peste 70.000, de două ori cât un Tecuci, erau străini. Cei…
Parlamentarii ăştia să-şi facă treaba, dom'le! Nu ca ăia de până acum. Să nu se ducă în Parlament să doarmă, pe bani noştri! Să dea legi bune pentru omul de jos, pentru popor, că destul şi-au umplut buzunarele toţi care au fost la putere, până acum! Cum adică, ce-s alea…
Am trecut printr-o campanie electorală plină de promisiuni, planuri de viitor şi idei de relansare economică. Toate formaţiunile politice, fie ele roşii, galbene, verzi, portocalii sau albastre, au mers pe la televiziuni şi au promis verzi şi uscate pentru următorii patru ani. Campania a trecut, au trecut chiar şi alegerile.…
"Bună dimineaţa, dacă un alegător a murit azi-noapte, mai poate să voteze?”. Vi se pare o glumă macabră? Este întrebarea cât se poate de serioasă pe care a primit-o preşedintele unui birou electoral de circumscripţie, de la un alt preşedinte, al unei secţii de votare din respectiva circumscripţie. În faţa…