Mariana Constandache

Mariana Constandache

Două hoaţe au furat o avere de la o nonagenară. Cum i-au intrat în casă

Sâmbătă, 26 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în Regional
Peste 25.000 de lei este suma de bani care a dispărut din casa unei gălăţence, care de bunăvoie şi nesilită de nimeni le-a deschis uşa unor individe puse pe furat. Victima, o bătrână în vârstă de 90 de ani, nu a bănuit nimic rău când la uşa casei sale au apărut, de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, două femei care i-au spus că au venit să îi aducă nişte ajutoare alimentare. Surprinsă de gestul de binefacere, nonagenara le-a însoţit în bucătărie, unde trebuiau, chip ...

Cum se lucrează săptămâna viitoare la Permise, Buletine, Paşapoaret şi Caziere

Sâmbătă, 26 Noiembrie 2016 05:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care au nevoie de buletin, cazier, paşaport, permis de conducere ori trebuie să îşi înmatriculeze maşina sau străinii care au nevoie de acte de rezidenţă vor avea la dispoziţie doar două zile în cursul săptămânii viitoare pentru a-şi depune actele. Luni şi marţi sunt zilele în care Serviciile Comunitare de Evidenţă a Persoanelor, Paşapoarte, Permise şi Înmatriculări, Serviciul pentru Imigrări şi poliţiştii de la Caziere vor fi la serviciu, conform progra ...

Util pentru şoferi. Unde sunt amplasate radarele în weekend

Sâmbătă, 26 Noiembrie 2016 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 26 noiembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Nicolae Bălcescu, Movilei şi Calea Galaţi. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Hanu Conachi şi Umbrăreşti, iar pe DN 26, în localităţile Tuluceşti şi Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmeşti, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi şi Costache Negri. Pe DN 24 D, un radar va fi pr ...

Năravul din fire n-are lecuire! Şofer cu permisul suspendat, prins beat în trafic

Vineri, 25 Noiembrie 2016 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr de 24 de ani, din Cuca, pare să-şi fi asigurat o condamnare la închisoare, după ce a fost prins în repetate rânduri conducând sub influenţa alcoolului. Bărbatul a fost oprit ultima dată în trafic zilele trecute, pe DN 24 D, pentru un control de rutină, chiar de poliţiştii de la post. Oamenii legii au aflat pe loc că tânărul de la volan nu avea permis, deoarece carnetul îi fusese suspendat nu demult, pentru conducere în stare de ebrietate, dar şi că năravul care i ...

Aviz gălăţenilor care locuiesc la bloc! Hoţii-căţărători atacă apartamentele de la etaj (FOTO)

Vineri, 25 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în Regional
Escaladarea pereţilor de bloc şi intrarea prin gemuleţul de la toaletă este o practică des aplicată de spărgători, în ultima perioadă, pe raza municipiului Galaţi Cu siguranţă că nu îşi doreşte nimeni să ajungă acasă de la serviciu şi să găsească uşa de la apartament blocată, casa răvăşită şi economiile lipsă, dar aceasta este situaţia absolut reală cu care s-a confruntat o familie din Galaţi, în urmă cu câteva zile. Scenariul, care le-a făcut viaţa oamen ...

Util pentru şoferi. Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 25 Noiembrie 2016 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 25 noiembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Tecuci şi Traian. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi pe DN 25, la Independenţa şi Drăgăneşti, pe DN 24 D la Vârlezi, iar pe DN 26, la Folteşti şi Măstăcani. Pe DE 581, un radar va fi amplasat la Munteni, iar pe DJ 251, la Pechea şi Matca. ...

UTIL PENTRU ŞOFERI. Unde sunt amplasate RADARELE

Joi, 24 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 24 noiembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Frunzei, Basarabiei şi Calea Prutului. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi pe DN 25, la Braniştea şi Iveşti, iar pe DN 26, la Tuluceşti şi Frumuşiţa. Pe DE 581, un radar va fi amplasat la Berheci, iar pe DJ 251, la Schela şi Cudalbi. ...

ACCIDENT ÎN LANȚ într-o intersecţie din Galaţi. Un taxi se află printre maşinile implicate

Miercuri, 23 Noiembrie 2016 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Un şofer gălăţean de numai 22 de ani a reuşit să provoace pagube însemnate după ce a ignorat un indicator "Stop", amplasat într-o intersecţie. Maşina condusă de tânăr a apărut brusc în mijlocul intersecţiei străzilor Năruja şi Aurel Vlaicu, cel aflat la volan neoprind pe artera secundară pentru a se asigura şi acorda, eventual, prioritate. Un taxi care circula pe Vlaicu a lovit în plin maşina condusă de tânăr, proiectând-o într-un autoturism parcat. Şirul ciocniri ...

UPDATE | Patru MORȚI după impactul dintre un MICROBUZ gălățean și un TIR. Fondatorul unei companii gălățene se află printre VICTIME

Miercuri, 23 Noiembrie 2016 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Fondatorul unei companii locale de colectare şi reciclare a deşeurilor se află printre victime, alături de trei dintre angajaţii firmei Un teribil accident rutier, petrecut marţi seara, pe DE 85, în judeţul Vrancea, s-a soldat cu moartea a patru persoane şi rănirea altor trei, toţi angajaţi ai unei companii de colectare şi reciclare a deşeurilor din Galaţi. Tragedia, care a avut loc pe E 85, în apropiere de localitatea vrânceană Rugineşti, a marcat irevocabil patru familii ...

Nu lăsaţi copiii singuri pe stradă! Încă un MINOR din Galaţi a fost LOVIT DE MAȘINĂ

Marți, 22 Noiembrie 2016 22:00 | Publicat în EVENIMENT
Un nou accident soldat cu rănirea unui copil lăsat nesupravegheat a avut loc pe strada Războieni, la câteva ore după lăsarea întunericului. Minorul a vrut să traverseze strada printr-un loc nemarcat corespunzător, fără să se asigure. Din cauza vizibilităţii reduse, un şofer de 63 de ani nu l-a observat la timp şi l-a acroşat, provocându-i leziuni care au necesitat intervenţia unui echipaj medical de urgenţă. Copilul este acum în afara pericolului, dar poliţiştii au deschi ...

Dogoare, nervi și reproșuri în autobuzele Transurb

Cu geamurile închise și cu aerul condiționat oprit, autobuzele Transurb le oferă călătorilor condiți ...

Poza zilei. Semafoare instalate pe strada Oțelarilor

Vestea că pe strada Oțelarilor se execută lucrări pentru instalarea unor semafoare i-a bucurat pe lo ...

Vasile Marica: Pilele sunt puse la adăpost

Au reînceput transferurile de personal cu dedicație, de la primării către structurile centrale sau d ...

Femeie rănită grav de o mașină, pe Faleza Superioară

Evenimentul rutier s-a produs luni dimineață, în zona unei treceri de pietoni supraînălțate, de la m ...

Maia Sandu, avertisment înainte de alegeri: „Suveranitatea noastră este în pericol. Am datoria să o protejez, dar nu voi reuși fără voi”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat cetățenilor cu câteva zile înainte de scrutin ...

Galațiul, în fruntea mobilizării la Ziua de Curățenie Națională. „Let's Do It, Romania!” - o lecție de civism (GALERIE FOTO)

 „Let's Do It, Romania!”, cea mai amplă mobilizare națională dedicată protejării naturii, și-a confi ...

Vremea se răcește, începând de miercuri

Vremea va mai fi caldă marți, însă de miercuri va începe să se răcească, astfel că temperaturile max ...

O femeie a murit în casă din cauza unei butelii

Un incendiu soldat cu moartea unei femei în vârstă de 60 de ani a avut loc în cursul dimineții de lu ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

O franţuzoaică în Consiliul Local Galaţi

În urma demisiei lui Gregor Teodorescu din Consiliul Local al municipiului Galaţi, formaţiunea polit ...

Deputatul George Scarlat, noul lider interimar al PNL Galaţi

Situația nebuloasă la cârma PNL Galați, despre care aţi putut afla în ediţia din 26 august 2025 a zi ...

Consiliul Județean cumpără cactuși și palmieri pentru pădurea tropicală din Galați

Nu mai puțin de 1.721.008 de lei fără TVA este valoarea estimată a contactului pe care Consiliul Jud ...

Miniștrii Apărării redescoperă, periodic, Șantierul Naval Damen Galați

A devenit parcă o tradiție ca miniștrii Apărării din ultimii ani să viziteze Șantierul Naval Damen G ...

Unitate de elită a Rusiei, dată de gol de un propagandist

Un reportaj difuzat de propagandistul rus Vladimir Soloviov a scos la iveală, involuntar, locația „C ...

Resturi de rachetă, găsite în estul Poloniei

Fragmente suspectate că provin de la o rachetă folosită pentru doborârea unei drone ar fi fost găsit ...

Zelenski oferă ajutor țărilor NATO împotriva dronelor ruseşti

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a evidenţiat duminică seară importanţa dronelor în apărare ...

În opinia Moscovei, „NATO este de facto în război cu Rusia”

Alianța Nord-Atlantică oferă sprijin direct și indirect regimului de la Kiev, astfel că „se poate af ...

Un robot îi menține virili pe cei cu boli de prostată

Aproximativ trei milioane de bărbați trăiesc în Uniunea Europeană cu cancer de prostată, iar experți ...

Spitalul Judeţean din Galaţi, în programul naţional privind infarctul miocardic acut

Veste bună pentru gălățeni! După vizita ministrului Sănătății, Alexandru-Florin Rogobete, Spitalul C ...

Pregătiri pentru turnarea celui de-al treilea etaj al noului spital de la Tecuci

Pe șantierul noului spital din Tecuci se pregătește o nouă etapă importantă - turnarea plăcii celui ...

Boala West Nile are simptome asemănătoare unei viroze respiratorii

Pentru că vremea caldă continuă și în luna septembrie în Galați, iar trei persoane au ajuns deja în ...

Leul are cea mai slabă performanță din regiune

Comparativ cu începutul acestui an, leul are cea mai slabă performanță dintre valutele de la margine ...

OMV Petrom, cea mai mare companie de pe bursă

OMV Petrom (SNP) a depășit Hidroelectrica și a redevenit, pe 19 septembrie, cea mai valoroasă compan ...

Cursul euro ar putea urca la începutul lui 2026 la 5,10 lei

La sfârșitul săptămânii a fost publicat sondajul CFA România realizat în luna august. Demn de remarc ...

„Eu aș militariza ANAF”, susține președintele de onoare al IMM România

Prezent la Galați cu ocazia premierii celor mai profitabile firme din județul nostru, președintele d ...

Caiaciştii gălăţeni au nevoie de sprijin

CAIAC-CANOE. În perioada 8-12 octombrie, vor avea loc pe pista nautică de la Bascov ultimele concurs ...

Buchet de medalii pentru gălăţeni la Naţionalele de karate

ARTE MARŢIALE. Doi sportivi de la Clubul Kodo Galați au cucerit şapte medalii, dintre care patru de ...

Voleibaliștii de la CSM Arcada, victorie amicală cu Steaua

VOLEI. Echipele de volei masculin CSM Arcada Galaţi şi Steaua s-au întâlnit într-o partidă amicală, ...

Oțelul, din nou pe val. Balint, mulțumit după succesul în faţa liderului

Gruparea gălățeană a dovedit din nou că are capacitatea de a se lupta de la egal la egal cu orice ad ...

Un gălăţean, în topul mondial al tinerilor cercetători. Cinci medalii internaționale în ultimii doi ani

Dublu medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică și câștigător a trei ...

Viitorul tehnologiei, dezbătut la Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este, în aceste zile, un veritabil pol al excelenței acade ...

Spectacol de robotică şi tehnologie al liceenilor gălăţeni

Sâmbătă, 20 septembrie, între orele 11.00 și 15.00, zona Food Court de la Shopping City Galați va de ...

Universitatea „Dunărea de Jos”, în sprijinul tinerilor

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a lansat proiectul „ACCESS UP - Sprijin pentru elevi și st ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Hoţ gălăţean adus în ţară din Spania

În zilele de 16 şi 17 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară patru persoane, pe numele căror ...

Contrabandist gălăţean adus din Marea Britanie

Poliția Română a adus în țară un nou lot de patru persoane, pe numele cărora existau mandate de exec ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Înregistrările video ale comisarilor de mediu, probe în instanță

Înregistrările video și foto făcute pe teren de comisarii de mediu devin, începând din 18 septembrie ...

Țigări ascunse și nedeclarate, descoperite la Oancea

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit asupra a două persoane, ...

Dan Constantin, noul președinte al UZPR

După trecerea la cele veșnice a lui Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști di ...

Peste 14.000 de beneficiari în Galaţi pentru primele tichete de energie

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați anunță că a finalizat verificarea ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Și pescărușii se împușcă, nu-i așa? De ce se joacă teatru în rai

A început stagiunea 2025-2026, Unchiul… Cehov și trupa Dramaticului gălățean au invitat nerăbdătorii ...

Diana Melnic și lumea copilăriei, la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”

Copilul și copilăria constituie una dintre temele majore care de-a lungul timpului a fost abordată c ...

Bătălie pentru Cristina Bleandură din Galați, la „Vocea României”. Tudor Chirilă s-ar fi dat cu capul de pereți dacă o pierdea

Dacă omul e făcut 80 la sută din apă, Cristina Bleandură e făcută 80 la sută din muzică. Nu e doar o ...

O coborâre în inimă, la Cenaclul Noduri şi Semne

tare mi-e dragă această casă care ne rabdă/ ieșirile/ și care nu se încruntă, ci ne ține împreunați/ ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Preotul din Foltești, acuzat de viol asupra unei minore, a fost trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a anunțat miercuri, 17 septembrie, finalizarea anchetei ...

UPDATE. Ce a pățit individul care a hărțuit o elevă de liceu cu opt ani mai mică

UPDATE ora 17,53: Individul acuzat de tentativă de viol, șantaj și hărțuire a primit mandat de arest ...

Un gălățean a fost arestat pentru că și-a ucis fratele

Conflictul dintre doi frați din muncipiul Galați a avut urmări tragice și s-a concretizat într-un do ...

Cu poliția pe urme, scăpat de justiție. Tâlharul care a speriat Galațiul, un hoț vechi, căutat de trei luni

Atacarea femeilor în vârstă în scările blocurilor și deposedarea lor de bijuterii de un individ tână ...

Explozie cauzată de acumulări de gaze

O explozie cauzată de acumulări de gaze s-a produs miercuri, 17 septembrie, în jurul orei 20.00, înt ...

Comunități vulnerabile şi soluții întârziate, la un an de la inundațiile din judeţul Galaţi

La un an de la inundațiile devastatoare provocate în judeţul Galaţi de ciclonul Boris, în care șapte ...

Din răzbunare, a incendiat mașina polițistului care l-a amendat

Un moment de răzbunare îl va costa câțiva ani de închisoare pe un tânăr teribilist din județul Galaț ...

11,5 milioane de euro pentru fermierii gălățeni afectați de înghețul din primăvară

Fermierii gălățeni primesc o veste mult așteptată: un fond în valoare de 11,5 milioane de euro va fi ...

CINA de la schitul ZIMBRU (sotto-voce)

a din a şi au din a(u)r, jos din sus şi stă din s(t)are, un (a)colo de aproape şi-un (a)ici din dep ...

RUGA unei METAFORE la TIMP (dosarele XYZ)

Motto:„Sunt din ce în ce mai vizitat/ de un timp necunoscut/ în care se întorc/ gândurile care m-au ...

BRODERIE (bombă de presă)

? oare cine bate vântul? oare cine trece viaţa ?? cine osteneşte ceasul? cine mută dealu-n vale ?? c ...

CHILIPIR (despre ne/norocul celui dintâi)

Taie... dacă ai curaj, dacă vrei să vezi cum tace,dacă vrei s-auzi cum piere, dacă vrei tu să rămâip ...

DAR DACĂ APUC?

Maria de la Morgă... (cea despre care am scris de curând)... mă apelează după ce citeşte ce am scris ...

RĂSPUNSUL vrednicei MARIA la MISIVA nevrednicului ION

Nu ţi-am răspuns la scrisoarea pe care am primit-o în ziua de naştere a Maicii Domnului, fiindcă m-a ...

MAJESTATEA SA... PĂMÂNTUL

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se ...

CĂLIMARA cu OTRAVĂ

Ultima mea Marie lucrează la Morgă! Are cincizeci şi cinci de ani, dar pot zice că nu-i trecută apro ...

„Noapte explozivă”, filmul zilei la tv

„Noapte explozivă”Italia - SUA (2019), acţiune, dramăPrima Tv, luni, 22 septembrie, ora 20.00Cu: Dol ...

REMEMBER. Alexandru Suțu (1837-1919)

Psihiatrul Alexandru Suțu s-a născut pe 30 noiembrie 1837, la București. A fost un pionier al psihia ...

Substanțele toxice, în produsele de zi cu zi. Atenţie la etichete!

Folosim zilnic produse care ne fac viața mai ușoară: cosmetice, detergenți, ambalaje sau chiar alime ...

Isabelle Adjani, judecată pentru fraudă fiscală

Actrița franceză Isabelle Adjani va compărea pe 26 februarie 2026 în fața curții de apel din Paris, ...

Laptele de vacă, în fața alternativelor vegetale

În ultimii ani, rafturile magazinelor s-au umplut de cutii colorate cu lapte de migdale, de ovăz, de ...

Care sunt cauzele şi simptomele indigestiei la câini. Şcoala iubitorilor de animele

Ca și în cazul oamenilor, câinele se poate confrunta cu indigestia. Aceasta nu este o afecțiune dige ...

Îngrijirea câinilor şi pisicilor la început de toamnă

Odată cu schimbarea anotimpului, rutina de îngrijire a animalelor de companie necesită mici ajustări ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...