Corina Dobre

Corina Dobre

Viorel Ştefan: PSD îşi menţine programul de guvernare

Miercuri, 11 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deficitul de încasări în 2016 faţă de cât estimase guvernul Cioloş pune probleme inclusiv pentru proiecţia bugetară din acest an, a declarat, ieri, ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, citat de Digi 24, care a negat însă vehement că acest fapt ar putea determina revizuirea programului de guvernare social-democrat. Pe de altă parte, el a insistat că nu a pronunţat cuvântul „gaură” în buget şi a cerut presei să nu-i atribuie cuvinte pe care nu le rosteşte. „Nu, nu, nu ...

Debitul DUNĂRII alarmează autorităţile

Miercuri, 11 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Dunărea are un debit scăzut, iar în următoarele patru zile se va ajunge la un minim de 1.800 mc/oră, a declarat, ieri, Toma Petcu, ministrul Energiei, citat de Hotnews. "Debitul Dunării ne îngrijorează şi tocmai de aceea, miercuri, la Ministerul Energiei, am convocat o întâlnire între Hidroelectrica şi Apele Române, pentru a evalua situaţia (...) Vom evalua, în mod special, situaţia de pe Dunăre, pentru că în următoarele patru zile vom ajunge la un minim de 1.800 mc/oră, ce ...

FOTO | Tigrii siberieni de la ZOO fac spectacol în zăpadă | Cum sunt protejate de frig animalele sălbatice

Miercuri, 11 Ianuarie 2017 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Fără căldură, leii nu ar supravieţui în perioada iernii, aşa că angajaţii de la Zoo au grijă să le asigure felinelor, în adăposturi, temperaturi de până la 15 grade Celsius. Tigrii siberieni zburdă prin zăpadă şi se joacă cu mingea. Pentru că iarna şi-a intrat serios în drepturi, iar gerul a cuprins toată România, îngrijitorii de la Zoo Galaţi au luat măsuri speciale pentru a proteja animalele sălbatice şi pentru a le crea un mediu cât mai plăcut cu putinţă în ...

Guvernul îl lasă pe preşedinte fără 1.000 de lei

Luni, 09 Ianuarie 2017 21:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis pierde peste 1.000 de lei la salariu, în urma eliminării plafoanelor la CAS şi CASS, de la 1 aprilie 2017, pentru veniturile mai mari de cinci salarii medii brute pe economie. Şeful statului va încasa 15.108 lei pe lună, faţă de 16.201 lei în prezent, arată o analiză news.ro. Într-o situaţie similară sunt premierul, şefii camerelor Parlamentului, miniştrii şi alţi demnitari cu venituri mari. Eliminarea plafonului face parte dintre măsurile fiscale ...

Război între Liviu Dragnea şi Dacian Cioloş | Preşedintele PSD acuză că a moştenit o gaură în buget

Luni, 09 Ianuarie 2017 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Liviu Dragnea a anunţat, duminică seară, 8 ianuarie, că va face o comisie parlamentară de anchetă, pentru că "s-au găsit probleme mari în Guvern" Liderul PSD susţine că bugetul are o gaură de 10 miliarde de lei. „Din păcate, Klaus Iohannis nu le-a cerut explicaţii premierului Cioloş sau ministrului Anca Dragu pentru ce s-a întâmplat la Finanţe, la finalul anului. Facem o comisie parlamentară de anchetă pentru că este ilegal ce s-a întâmplat acolo. Au făcut o rectificar ...

CET trece pe păcură pentru producţia de agent termic şi energie electrică, pentru limitarea consumului de gaz

Luni, 09 Ianuarie 2017 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Electrocentrale Galaţi, dar şi centralele ELCEN şi Brazi vor funcţiona pe păcură, zilele acestea, pentru producerea energiei electrice şi agentului termic necesar încălzirii populaţiei, a anunţat ministrul Energiei, Toma Petcu, citat de Hotnews. Măsura a fost impusă pentru limitarea consumului de gaze naturale, care ar putea ajunge la un nivel istoric în aceste zile geroase. Nivelul consumului ar putea depăşi 72 de milioane de metri cubi, peste nivelul maxim înregistrat până ...

A demisionat "bărbăteşte" doar verbal | Nicuşor Ciumacenco nu a renunţat oficial la şefia PNL

Luni, 09 Ianuarie 2017 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce a ratat şi şansa de a deveni parlamentar, Nicuşor Ciumacenco a anunţat, pe 16 decembrie, că demisionează de la şefia Organizaţiei Municipale a PNL Galaţi. „Îmi asum bărbăteşte rezultatul prost din urmă cu câteva zile şi-mi prezint demisia din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Galaţi. Consider că, dacă iubesc acest partid, la fel ar trebui să procedeze toţi cei care au condus aceste alegeri, în frunte cu Victor Paul Dobre”, a anunţat, pe ...

Proiectele Consiliului Judeţean Galaţi pentru anul 2017 | Peste 300 de milioane de euro pentru investiţii de amploare

Luni, 09 Ianuarie 2017 06:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cele mai importante proiecte din acest an ale Consiliului Judeţean Galaţi vizează infrastructura rutieră şi sănătatea. După aproximativ patru ani în care judeţul nostru nu s-a putut lăuda cu investiţii de amploare, Galaţiul dă semne că se trezeşte din aparenta moarte clinică. Cel puţin asta reiese din planurile pe care Consiliul Judeţean (CJ) le are pentru dezvoltarea judeţului.Potrivit preşedintelui instituţiei, Costel Fotea, Galaţiul va beneficia de investiţii de peste ...

Doborâţi de viscol şi batjocoriţi de autorităţi

Sâmbătă, 07 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ieri dimineaţă, o tânără mamă cu un copil în braţe. Micuţul nu avea mai mult de trei - patru ani, motiv pentru care mama făcea eforturi disperate să-l protejeze la piept şi să-l ferească de vântul puternic, care aproape o dobora şi o făcea să se teamă că-şi va pierde echilibrul. Ningea şi viscolea cumplit, iar femeia era obligată, prin „grija” celor care ne conduc, să aştepte autobuzul într-o staţie fără refugiu, de pe strada Siderurgiştilor. Una dintre zecile d ...

Circulaţi gratuit cu Transurb! Lăsaţi-vă maşinile acasă şi folosiţi transportul în comun!

Vineri, 06 Ianuarie 2017 10:22 | Publicat în EVENIMENT
Primăria Galaţi a anunţat că, astăzi, gălăţenii circulă gratuit cu mijloacele de transport în comun. „Utilajele şi echipele organizate la nivelul Primăriei Galaţi sunt pe stradă şi intervin în zonele unde este necesar încă de noaptea trecută. Până la această oră, peste 250 de tone de sare au fost împrăştiate pe carosabil şi 98 de utilaje adaptate circulă atât pe arterele principale, cât şi pe cele secundare. Vântul suflă cu putere, iar la rafale, precizează ...
Pagina 136 din 362

Doi băieţei s-au născut la Galaţi în Ajun de Crăciun

În seara de Ajun, Galaţiul s-a îmbogăţit cu doi copii! Amândoi băieţei, cântărind, fiecare, peste 3 ...

Care este programul de lucru cu publicul la Serviciul Înregistrări Decese Galaţi

Primăria municipiului Galați a transmis care va fi programul de lucru al Serviciului de Stare civilă ...

Cum sunt pregătite autorităţile să intervină pentru deszăpezire în municipiul Galaţi

„Suntem pregătiți să intervenim dacă situația o va impune. Având în vedere prognozele, monitorizăm e ...

Când se ridică gunoiul în cartierele de case ale Galaţiului

Reprezentanții Servciului Public Ecosal au anunțat programul de colectare a deșeurilor menajere în p ...

Noul câştigător „Chefi la cuţite”, desemnat în noaptea de Ajun

Luca Francesco Zvaleni, un tânăr talentat în vârstă de 26 de ani, este marele câștigător al sezonulu ...

Recomandările poliţiştilor gălăţeni pentru un Crăciun în siguranţă

În perioada 24-28 decembrie 2025, peste 200 de polițiști gălățeni vor fi zilnic la datorie, pentru a ...

Programul de sărbători al centrelor Engie

Centrele de relații cu clienții Engie vor fi închise în zilele de 25 și 26 decembrie, precum și pe 1 ...

Creștere a traficului rutier la frontiera cu Moldova

În contextul sărbătorilor de Crăciun, Poliția de Frontieră a dispus măsuri suplimentare pentru asigu ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Mai lungă colinda decât şedinţa...

Ultima şedinţă ordinară din anul 2025 a Consiliului Judeţean Galaţi a început cu frumoase colinde, a ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

PNL Galaţi promite mai multă transparenţă şi dialog. Realizările şi problemele primarilor din judeţ, în 2025

În încercarea de a fi cât mai transparenţi şi a-şi normaliza relaţia cu presa, liberalii gălăţeni, î ...

Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică

De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Analiza financiară. Leul s-a depreciat față de principalele valute

Cu două zile înainte de minivacanța de Crăciun, investitorii se arătau a fi precauți, iar monedele d ...

Aurul atinge noi maxime istorice

Perspectiva unor noi reduceri ale dobânzilor de către Rezerva Federală americană, care a operat anul ...

Euro ar putea crește la 5,20 lei, la finalul anului viitor

Săptămâna trecută, volatilitatea din piața valutară a fost mai ridicată, pe fondul creșterii cererii ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

Program special de pregătire pentru meciul cu Benfica

Pe jucătorii prim divizionarei masculine de volei CSM Arcada îi așteaptă un program complex, foarte ...

Cote de transfer crescute pentru jucătorii Oțelului, în urma evoluțiilor bune

Site-ul de specialitate transfermarkt a actualizat cotele de piață ale fotbaliștilor din Superligă, ...

CSM încheie turul în deplasare. Din sportul gălățean

HANDBAL. Primul eșalon de handbal feminin, ”Liga Florilor”, se află la meciurile finalului de tur. M ...

Final cu victorie clară pentru CSM Arcada

Meciurile turului Diviziei A1 de volei masculin s-au încheiat, în weekend, cu un final fericit pentr ...

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a demisionat din funcție

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a demisionat luni seara, după ce a avut, în cursul ...

Globuri cusute manual de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș”

Artă, maiestrie și multă, multă migală. Acestea sunt calitățile de care au dat dovadă nişte elevi di ...

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Omagiu adus eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Împlinirea a 36 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989 a fost marcată, la Galaţi, printr-o ...

Peste 4.650 de alerte pentru produse periculoase, înainte de Crăciun

În pragul sărbătorilor de iarnă, când cumpărăturile sunt în plină desfășurare, autoritățile europene ...

Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Pe 21 decembrie, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Cas ...

Sfinţirea bisericii din satul Şerbeştii Vechi din judeţul Galaţi

Pe 20 decembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, biserica cu hramu ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Un muzeu al agriculturii, inaugurat la Șendreni

Muzeul Agriculturii de la Dunărea de Jos a fost inaugurat de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltprea ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

Târg de Crăciun organizat la Smârdan

Primăria comunei Smârdan, împreună cu Consiliul Local, organizează, în perioada 19-21 decembrie, Târ ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

OSÂNDĂ (atac la vedere)

dacă mă mai faci vreodată,/ să mă faci cu ochii mari,să-nţeleg ce-nseamnă raza,/ strălucirea unui ni ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

Trecutul Ultimului Viitor (V)

Care va să zică, după ce că le ţin companie, lui Grigore şi nepoatei sale, Mariţa, dar şi altor chef ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Cariere. Sandu Tudor, intelectual ucis în închisorile comuniste

Sandu Tudor (pe numele de botez Alexandru Teodorescu), gazetar, poet, monah din perioda interbelică, ...

Remember. Dan Berindei (1923-2021)

Istoricul Dan Berindei s-a născut pe 3 noiembrie 1923, la Bucureşti. A fost o personalitate marcantă ...

Cariere. Peter Hammer, matematician american născut la Timișoara

Matematicianul Peter Hammer s-a născut pe 23 decembrie 1936, la Timișoara, într-o familie de evrei d ...

Filmul zilei la TV: Trei magi și un băiețel

Trei magi și un băiețel SUA 2024 - comedieDisponibil pe: Diva, 22 Dec 20:00 cu: Andrew W. Walker, P ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...