Florin Răvdan

Florin Răvdan

FILMUL DE WEEKEND: ”127 de ore”, supravieţuire în condiţii extreme

Vineri, 05 August 2016 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Am auzit cu toţii poveşti despre oameni care, aflaţi în situaţii de pericol iminent, au reuşit, miraculos, să supravieţuiască. Ei bine, despre asta este şi "127 de ore", filmul în James Franco îl joacă pe Aron Ralston, un alpinist care suferă un accident în marele Canion şi, timp de cinci zile, este prins într-un mic defileu, cu mâna strivită de un bolovan desprins din perete. Pe durata celor cinci zile, Ralston se luptă cu forţa naturii, dar şi cu proprii demoni pentru a ...

Atentat după atentat. EUROPA stă pe un butoi cu pulbere

Sâmbătă, 30 Iulie 2016 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Frică, teroare, groază, şocant. Toate aceste cuvinte au devenit adânc întipărite în minţile europenilor în ultimul an. Nu mai puţin de 11 atentate au zguduit bătrânul continent, iar siguranţa a devenit doar un cuvânt din dicţionar. Seria tragediilor a început în Turcia, la începutul anului (12 ianuarie), în zona istorică Sultanahmet, din Istanbul, unde un sirian de origine saudită, înregistrat ca refugiat, a luat viaţa a zece persoane şi a rănit alte 15. Potrivit preşe ...

Se TAIE COPACI în Micro 39 la ordinul Primăriei Galați

Joi, 28 Iulie 2016 00:00 | Publicat în Regional
Pe adresa redacţiei a venit o sesizare ieri, în jurul orei prânzului, prin care eram anunţaţi că în cartierul Micro 39 se taie de zor copaci verzi, perfect sănătoşi. De altfel, în raportul emis de societatea Gospodărire Urbană în cadrul Comisiei de Dialog Social, era specificat faptul că, în perioada 15 iulie - 15 august, vor fi tăiaţi 138 de arbori din cartierele Micro 39 şi Micro 40. "Continuăm lucrările conform planului Primăriei Galaţi. Noi, societatea Gospodărire Ur ...

ALEȘII, LA RAPORT. Ce activitate au avut senatorii gălăţeni în ultimii patru ani

Joi, 28 Iulie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mai sunt doar trei luni până la startul unei noi campanii electorale pentru Senatul României şi, dat fiind faptul că politicienii gălăţeni vor ieşi iarăşi cu proiecte şi promisiuni care să vă convingă să puneţi ştampila pe ei, "Viaţa liberă" vă prezintă un raport de activitate al celor cinci senatori care au reprezentat Galaţiul din 2012 încoace. Aceştia sunt Ionel-Daniel Butunoi (PSD), Eugen Durbacă (ALDE, ales din partea PC), Paul Ichim (PNL), Nicolae Marin (independe ...

Despre Beyonce şi fundul ei, de două ori mai mare

Joi, 28 Iulie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* "E mare rău! Mamă, cât de mare e! Ce mare e! Bun. Abia aştept să mă dau jos din pat şi să mă uit în oglindă. Nu vreau să ştiu ce faţă am", a declarat fosta iubită a lui Nicolae Guţă, poreclită Beyonce de România, după operaţia de mărire a... fundului. Pentru că da, se poartă treburile astea, domnişoara care mai ieri se bălăcărea cu manelistul şi actuala lui iubită pe la tv s-a operat acum, că nu se mai considera frumoasă. Başca, a mai fost susţinută şi de f ...

Un film plin de efecte vizuale - STAR TREK BEYOND, călătorie într-un univers necunoscut

Sâmbătă, 30 Iulie 2016 14:00 | Publicat în MAGAZIN
"Star Trek Beyond" rulează în premieră în cinematografele noastre, cu o navă Enterprise în acelaşi format pe care eram obişnuiţi să-l vedem pe micile noastre ecrane, invitându-ne la o nouă călătorie „unde niciun om nu a mai ajuns până acum”, în explorarea a noi lumi şi noi civilizaţii. Al treilea film al noii serii se aseamănă, însă, mai degrabă cu producţii precum Transformers decât cu ceea ce franciza SF reprezenta. Asta înseamnă un câştig la capitolul spe ...

FILMUL DE WEEKEND: Avengers/ Răzbunătorii, comedie spumoasă şi acţiune pe măsură

Vineri, 29 Iulie 2016 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Din categoria filmelor cu super-eroi, seria Răzbunătorii, produsă de Marvel, este, probabil, cea mai apreciată la nivel mondial. Tocmai de aceea, pentru acest weekend vă recomandăm vizionarea primului film din seria Avengers, care îi reuneşte pe Iron Man (Omul de Oţel), Captain America, Thor, Hulk, Văduva Neagră şi Ochi de Şoim, într-o echipă menită să apere planeta de Loki şi de armata sa de Chitauri, fiinţe extraterestre care vor să cucerească lumea. În cazul în care v ...

Numărul consumatorilor de DROGURI din Galaţi este în SCĂDERE

Miercuri, 27 Iulie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
"La nivelul judeţului Galaţi, în primul semestru al anului 2016, am constatat o scădere a numărului persoanelor cercetate în legătură cu fenomenul consumului de substanţe psihotrope. Prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost cercetate 232 de persoane pentru această faptă, în primele şase luni ale lui 2016, Inspectoratul Judeţean de Poliţie a cercetat doar 97 de persoane. Se observă, însă, o uşoare creştere a infracţiunilor din acest domeniu, la 99 ...

Nebunia lui Salam, pe marele ecran

Miercuri, 27 Iulie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Senzaţional, extraordinar, exploziv. Lumea muzicii lăutăreşti va rămâne fără un exponent de marcă, dacă e să ne luăm după ultimele declaraţii ale lui Florin Salam, de la AntenaStars. Potrivit acestuia, prietenul Nick Rădoi l-a invitat pe Salam să joace alături de el într-un film. În ce ţară şi despre ce va fi filmul nu ştim încă, cert este că pe Salam îl vom putea vedea, la un moment dat, şi în sala de cinema, în timp ce mâncăm floricele. Ce e drept, dacă ne g ...

GOSPODĂRIRE URBANĂ, în primele şase luni din 2016. Lucrări făcute doar în parcuri, nu şi în jungla urbană

Miercuri, 27 Iulie 2016 00:00 | Publicat în Regional
Potrivit unui raport întocmit de societatea SC Gospodărire Urbană SRL, pentru şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru persoanele vârstnice, aflăm că în primul semestru al anului au fost efectuate lucrări în 13 parcuri gălăţene, la care se adaugă lucrări specifice de întreţinere a vegetaţiei existente. Cu toate astea, o bună parte dintre gălăţeni sunt nemulţumiţi de activitatea societăţii şi spun că, pe alocuri, oraşul arată ca o junglă. În acest s ...
Pagina 132 din 220

A murit Corneliu Istrate, fondatorul grupului de firme Vega

Unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Galați, cel care a pus bazele unui imperiu în do ...

Amenzi și permise ridicate pe șoselele din Galați, înainte de sărbători

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Galați au desfășurat, luni, 22 decembrie 202 ...

Incendiu în desfăşurare în comuna Munteni. Pompierii intervin

Liniştea locuitorilor din comuna Munteni a fost tulburată astăzi, 23 decembrie, în preajma sărbători ...

Oameni îndrăgiţi din Teatrul Dramatic se pensionează

Actorii Dan Căpăţână şi Svetlana Friptu, alături de Lică Dănilă, regizor tehnic, și cabiniera Marian ...

Colindători la Viaţa liberă, ediţia 2025. START VOT

Aşa cum am scris deja în ediţiile tipărite, ediţia 2025 a concursului de colinde de la "Viaţa liberă ...

Voucher de 3.000 de lei pentru bradul Şcolii „Mihail Sadoveanu”

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că, în cadrul concursului de î ...

DISPOZIŢIA NR. 320 din 23 decembrie 2025

  PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 320 din 23 decembrie 2025   privind: convocarea de îndată în şedi ...

Primăria Galaţi caută constructor pentru o cantină modernă destinată bunicilor

Pentru modernizarea clădirii din strada Traian nr. 203 B, unde va funcționa o cantină destinată pers ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Mai lungă colinda decât şedinţa...

Ultima şedinţă ordinară din anul 2025 a Consiliului Judeţean Galaţi a început cu frumoase colinde, a ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

PNL Galaţi promite mai multă transparenţă şi dialog. Realizările şi problemele primarilor din judeţ, în 2025

În încercarea de a fi cât mai transparenţi şi a-şi normaliza relaţia cu presa, liberalii gălăţeni, î ...

Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică

De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Aurul atinge noi maxime istorice

Perspectiva unor noi reduceri ale dobânzilor de către Rezerva Federală americană, care a operat anul ...

Euro ar putea crește la 5,20 lei, la finalul anului viitor

Săptămâna trecută, volatilitatea din piața valutară a fost mai ridicată, pe fondul creșterii cererii ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

A murit Mircea Coșea, cunoscut analist economic

Cunoscutul profesor universitar și analist economic Mircea Coșea a murit, la vârsta de 83 de ani. N ...

Program special de pregătire pentru meciul cu Benfica

Pe jucătorii prim divizionarei masculine de volei CSM Arcada îi așteaptă un program complex, foarte ...

Cote de transfer crescute pentru jucătorii Oțelului, în urma evoluțiilor bune

Site-ul de specialitate transfermarkt a actualizat cotele de piață ale fotbaliștilor din Superligă, ...

CSM încheie turul în deplasare. Din sportul gălățean

HANDBAL. Primul eșalon de handbal feminin, ”Liga Florilor”, se află la meciurile finalului de tur. M ...

Final cu victorie clară pentru CSM Arcada

Meciurile turului Diviziei A1 de volei masculin s-au încheiat, în weekend, cu un final fericit pentr ...

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a demisionat din funcție

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a demisionat luni seara, după ce a avut, în cursul ...

Globuri cusute manual de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș”

Artă, maiestrie și multă, multă migală. Acestea sunt calitățile de care au dat dovadă nişte elevi di ...

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Peste 4.650 de alerte pentru produse periculoase, înainte de Crăciun

În pragul sărbătorilor de iarnă, când cumpărăturile sunt în plină desfășurare, autoritățile europene ...

Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Pe 21 decembrie, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Cas ...

Sfinţirea bisericii din satul Şerbeştii Vechi din judeţul Galaţi

Pe 20 decembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, biserica cu hramu ...

De ce multe dintre pubelele inteligente nu funcţionează

Amplasarea insulelor ecologice digitalizate în municipiul Galaţi a început în octombrie 2024, dar di ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

Târg de Crăciun organizat la Smârdan

Primăria comunei Smârdan, împreună cu Consiliul Local, organizează, în perioada 19-21 decembrie, Târ ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

OSÂNDĂ (atac la vedere)

dacă mă mai faci vreodată,/ să mă faci cu ochii mari,să-nţeleg ce-nseamnă raza,/ strălucirea unui ni ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

Trecutul Ultimului Viitor (V)

Care va să zică, după ce că le ţin companie, lui Grigore şi nepoatei sale, Mariţa, dar şi altor chef ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Remember. Dan Berindei (1923-2021)

Istoricul Dan Berindei s-a născut pe 3 noiembrie 1923, la Bucureşti. A fost o personalitate marcantă ...

Cariere. Peter Hammer, matematician american născut la Timișoara

Matematicianul Peter Hammer s-a născut pe 23 decembrie 1936, la Timișoara, într-o familie de evrei d ...

Filmul zilei la TV: Trei magi și un băiețel

Trei magi și un băiețel SUA 2024 - comedieDisponibil pe: Diva, 22 Dec 20:00 cu: Andrew W. Walker, P ...

Remember. Gheorghe Dumitru (1956-2012)

Handbalistul Gheorghe Dumitru s-a născut pe 31 august 1956, la Călăraşi. A făcut parte din lotul ec ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...