Florin Răvdan

Florin Răvdan

Investiţii din fonduri europene/ Ce drumuri judeţene se reabilitează cu 40 de milioane de euro

Luni, 25 Iulie 2016 00:00 | Publicat în Bani Europeni
În urma primei şedinţe ordinare a noului Consiliu Judeţean al Galaţiului, s-a decis aprobarea tuturor proiectelor legate de reabilitarea a trei drumuri judeţene, DJ 242 Vârlezi-Târgu Bujor-Umbrăreşti-Viile-Fârţăneşti-Folteşti, DJ251 Matca-Valea Mărului-Cudalbi-Slobozia Conachi-Smârdan şi DJ 252 Buciumeni-Nicoreşti-Cosmeşti-Movileni-Barcea. În total, investiţia se va ridica la aproximativ 40 de milioane de euro, bani care vor fi obţinuţi din fonduri europene, conform preş ...

TurboGuţă, faţă în faţă cu femeile pe sistem

Sâmbătă, 23 Iulie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* "Eu sunt turbo, câte trei femei deodată. Fără număr!", se lăuda Nicolae Guţă acum câţiva ani. Şi, ce să vezi, chiar aşa e. Din moment ce pe la toate televiziunile apare când cu Narcisa, când cu Beyonce, când cu una, când cu alta. Şi cu toate are copii, cu toate se dă mare macho, pe toate le bate. Şi toate ar fi în stare să se păruiască pentru el. Ultima ispravă a avut loc la Wowbiz, la Kanal D, unde manelistul a fost invitat alături de actuala iubită, Cristina, cea p ...

Balta Zătun, investiţie europeană de amploare (FOTO)

Sâmbătă, 23 Iulie 2016 00:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Până acum şantier în lucru, Balta Zătun şi-a deschis în sfârşit porţile pentru toţi gălăţenii, fie ei pescari amatori sau profesionişti ori oameni care caută doar să evadeze din oraş pentru câteva ore şi să se relaxeze la plajă sau la un grătar.  Inaugurată vineri, 22 iulie, balta Zătun este un complex de agrement pentru toţi gălăţenii, conform preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Fotea. "Ideea pentru această bază a luat naştere în 2013, iar proiectul p ...

FILMUL DE WEEKEND/ "One Chance", o poveste de viaţă cu final fericit

Vineri, 22 Iulie 2016 11:15 | Publicat în MAGAZIN
Aţi auzit de Paul Potts? În anul 2007, tânărul din Ţara Galilor a hotărât să se înscrie la concursul "Britanicii au talent". Însă filmul nu este despre cum s-a înscris, ci despre toţi paşii şi toate întâmplările care l-au dus până pe acea scenă, în faţa juriului format, la acea vreme, din Piers Morgan, Amanda Holden şi Simon Cowell. Este o poveste care începe încă din copilăria lui Paul, vreme în care, fascinat de muzica de operă, era fugărit şi bătut de băieţi ...

Prima şedinţă a CJ Galaţi, un câştig/ S-a aprobat folosirea a 42 de milioane de euro pentru dezvoltarea judeţului

Vineri, 22 Iulie 2016 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După patru ani în care şedinţele de Consiliu Judeţean au fost pline de animozităţi între consilieri, prima şedinţă ordinară a noului consiliu a mers ca unsă, dat fiind că toate proiectele de pe ordinea de zi au primit girul aleşilor. Astfel, pentru judeţul Galaţi a fost aprobată de către consilieri întocmirea documentaţiei pentru obţinerea a aproximativ 40 de milioane de euro din fonduri europene, bani ce vor fi folosiţi pentru reabilitarea a trei drumuri judeţene, DJ 242 ...

Balta Zătun îşi redeschide porţile pentru gălăţeni

Vineri, 22 Iulie 2016 00:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Gălăţenii care sunt pasionaţi de pescuit, dar şi cei care îşi doresc să evadeze din jungla de beton pentru o zi, timp în care să se bucure de linişte, relaxare şi un grătar alături de prieteni, vor avea parte de aceste lucruri la balta Zătun. Potrivit directorului Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Galaţi (SJADPP), Valentin Sandu, porţile complexului de agrement vor fi deschise pentru public începând de sâmbătă, iar preţurile pe ...

Peste 440.000 de numere portate în prima jumătate a anului

Vineri, 22 Iulie 2016 08:00 | Publicat în ECONOMIE
De la lansarea portabilităţii numerelor şi până la sfârşitul primului semestru al acestui an, 3.057.298 de numere de telefon şi-au schimbat operatorul, dar nu şi utilizatorul, 440.748 de numere fiind portate numai în prima jumătate a acestui an. În primele şase luni ale anului, media lunară de portări a fost de peste 73.000, superioară celei înregistrate pe parcursul anului trecut (70.000). Vârful, în telefonia mobilă În primul semestru al acestui an au fost portate 415.37 ...

Şcoala de Ucenici Arcelor Mittal/ Pe 29 iulie, se face selecţia viitorilor învăţăcei

Vineri, 22 Iulie 2016 14:00 | Publicat în ECONOMIE
ArcelorMittal, în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, va organiza, anul acesta, a treia ediţie a Şcolii de Ucenici, un program menit să îi introducă pe tineri în combinatul gălăţean. "Practic, tinerilor absolvenţi li se oferă posibilitatea să înveţe de la specialişti, să se acomodeze cu mediul de lucru, să ia parte la procesele de producţie şi, ulterior, li se oferă şansa să se angajeze într-o companie de renume", ne-a explicat Cezar Năs ...

Tren vs Microbuz/ Cât îi costă pe gălăţeni o călătorie de "lux"

Vineri, 22 Iulie 2016 00:00 | Publicat în Regional
"Le recomandăm românilor să aleagă mijlocul de transport care li se potriveşte cel mai bine. Este normal să fie mai scump biletul de tren, în toate ţările civilizate este la fel. Trenul este un lux şi oamenii plătesc mai mult că să îl aibă", a spus Dan Costescu, ministrul Transporturilor, la începutul lunii iulie. Dar cât costă, de fapt, o călătorie cu trenul din Galaţi spre diverse oraşe importante din ţară? "Viaţa liberă" a făcut o analiză asupra preţurilor bilete ...

TENSIUNI: Consilierii liberali, nemulţumiţi de atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Galați

Joi, 21 Iulie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cu doar o zi înaintea primei şedinţe ordinare de Consiliu Judeţean, la sediul Partidului Naţional Liberal a avut loc o conferinţă de presă motivată de nemulţumirea consilierilor liberali faţă de sarcinile pe care le are preşedintele Consiliului Judeţului, Costel Fotea. Concret, este vorba despre prerogativele cu privire la spitalele gălăţene. "Domnul Fotea, din nefericire, ne-a spus că este un om de echipă, însă a eliminat de la început o bună parte din aceasta. Pe ordine ...
Pagina 134 din 220

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Turişti din Bali, pe străzile Galaţiului

Zilele trecute, pe când razele soarelui încă ne scăldau faţada în lumină, în curtea sediului "Vieţii ...

Zece oferte pentru renovarea unei clădiri de pe strada Traian

Nu mai puţin de zece oferte - şapte individuale şi trei în asociere - au fost depuse în cadrul licit ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Pregătește din timp bucuria Sărbătorilor: ai 50% înapoi ca voucher la toată gama de jucării, exclusiv prin cardul de fidelitate, în magazinele ATAC

7 noiembrie - ziua în care jucăriile aduc bucurie la jumătate de preț! Sărbătorile vin întotdeaun ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Primele două gălăţence, în confruntările de la „Vocea României

Aveţi toate motivele să nu rataţi, vineri, 7 noiembrie, prima ediţie a confruntărilor la „Vocea Româ ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

Galațiul are un raportor în Parlamentul European

Parlamentul European l-a desemnat pe eurodeputatul Dan Nica drept raportor pentru Fondul European pe ...

Străzi din Galaţi unde doar impozitul a fost... modernizat

Tot mai mulți gălățeni aleg în ultimii ani să își construiască o casă sau să cumpere un teren în zon ...

La ce grădinițe din Galați vor fi refăcute locurile de joacă

Renovarea clădirilor în care își desfășoară activitatea grădinițele din Galați a dus, în numeroase c ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Combinatul cu prea multe moașe, între a fi sau a nu mai fi

Încep să se înmulțească știrile despre soarta combinatului siderurgic Liberty Galați și, deodată, pa ...

Membrii CAR Sidex, așteptați la sediul asociației pentru lămuriri

Începând cu luna octombrie 2025, plățile membrilor Asociației CAR Sidex nu se mai pot executa prin r ...

Dezbatere pentru salvarea economiei românești

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Galați, împreună cu CONAF Brăila, a org ...

Constructori gălățeni prinși „în ofsaid” de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a controlat, în al treilea trimestru al anului, modul ...

United, succes clar la Buzău. Din sportul gălățean

FUTSAL. CS United Galați a obținut o victorie clară în etapa a VII-a din Liga I de futsal, 6-2 în de ...

Echipele gălățene din Liga a III-a joacă vineri

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal programează meciurile echipelor noastre, vineri, 7 n ...

Oțelul țintește un loc de play-off la finalul sezonului

Returul Superligii începe vineri, iar formația pregătită de Laszlo Balint este concentrată pentru a- ...

Întreceri ale juniorilor. Din sportul gălățean

HANDBAL. Competițiile naționale de handbal juniori au continuat în weekendul trecut, la toate catego ...

Polițiștii şi jandarmii gălățeni combat violenţa în şcoli

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu efective ale Inspector ...

Sărbătoare culturală a studenţilor străini, la „Dunărea de Jos”

Liga Studenților Străini din Galați (LSSG) a organizat, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Du ...

Elevii de la Colegiul „Cuza” lansează revista „Mots et Lignes”

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați a lansat primul număr al revistei școlare interdi ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Prins la volan fără permis de conducere

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier cercetează un individ depistat ...

Radio Tecuci a rămas fără licenţă

În şedinţa publică de marţi, 4 noiembrie, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras licen ...

Bucuria vârstei a treia, celebrată printr-un bal mascat

Uniunea Județeană a Pensionarilor Galați a organizat cu succes cea de-a VIII-a ediție a balului masc ...

Seniorii gălățeni învață cum să fie în siguranță online

Parteneriatul dintre Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Casa de Ajutor Reciproc a Pension ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie

În cadrul Festivalului Internațional „Leonard”, gălățenii sunt invitați, duminică, 9 noiembrie, de l ...

Festivalul de Poezie „Costache Conachi” și-a desemnat câștigătorii

Casa de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit, la finele lunii octombrie, cea de-a XXXIII-a ediție ...

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru, aniversat la Ateneu

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru sărbătorește 60 de ani de viață pe scena Ateneului Român, marţ ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Jandarmi împiedicaţi să ajungă cu deţinuţii la proces

Jandarmii din Iași au trecut printr-o situație neașteptată în timp ce transportau mai mulţi deținuți ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

Cariere. Konrad Lorenz, părintele etologiei moderne

Konrad Lorenz, zoolog, etolog și ornitolog austriac, s-a născut pe 7 noiembrie 1903, la Viena, într- ...

Remember. Columbano Pinheiro (1857-1929)

Columbano Bordalo Pinheiro, pictor realist portughez, s-a născut pe 21 noiembrie 1857, la Lisabona. ...

Cariere. Charles Henry Dow, pionier al pieței financiare

Charles Henry Dow s‑a născut pe 6 noiembrie 1851, în orașul Sterling, Connecticut, SUA. A urmat șco ...

Remember. John Fowles (1926-2005)

Romancierul și eseistul englez John Fowles s-a născut pe 31 martie 1926. După ce a urmat cursurile ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...