Tudor Neacşu

Tudor Neacşu

Munţii gălăţeni de zgură?

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Felul în care se exploatează în ultimii ani halda de zgură de la combinat a făcut ca piscurile de steril să dispară. Este însă doar o iluzie că în scurtă vreme lucrurile se vor schimba esenţial. Şansele ca zecile de milioane de tone de deşeuri să dispară peste noapte sunt, practic inexistente. Chiar şi în aceste condiţii, autorităţile de mediu impun închiderea completă a haldei şi renaturarea locului. Rămâne de văzut cum vor gestiona cei de la ArcelorMittal Galaţi ac ...

ArcelorMittal, în topul exportatorilor

Joi, 22 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
ArcelorMittal se află între primii şase mari exportatori din România, se arată într-un studiu prezentat de către Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor Români (ANEIR). Alături de compania siderurgică se regăsesc, potrivit asociaţiei, Automobile Dacia, Nokia România, Rompetrol Rafinare, şi OMV Petrom care au fost, în primele patru luni ale acestui an, societăţile care au dus la ieşirea exporturilor româneşti din recesiune. Acelaşi studiu arată şi că în ...

Solidaritatea pune greva în cui

Joi, 22 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Conducerea sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal Galaţi a anunţat că va suspenda procedura de strângere de semnături pentru declanşarea unei greve generale la combinatul siderurgic gălăţean, după ce administraţia a acordat fiecărui salariat un bonus de trei procente din salariul pe un an. „Am decis să suspendăm acest demers câtă vreme conducerea combinatului a acordat acel bonus de trei la sută în termenul convenit. Trebuie să precizez însă că este vorba despre o ...

Sindicaliştii de la ArcelorMittal, în ajutorul sinistraţilor

Miercuri, 21 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Campania demarată de către Sindicatul Metalurgistul de la ArcelorMittal Galaţi, intitulată SOS Moldova, se apropie de final. Ieri a fost ultima zi în care s-au strâns bunuri pentru sinistraţi, iar organizatorii consideră că acţiunea a fost una extrem de binevenită pentru cei năpăstuiţi.„Două camioane de 12 tone cu obiecte de uz casnic, electronice, mobilier şi lenjerie au ajuns deja în localitatea Pătrăuţi din judeţul Suceava, după ce au fost strânse de la siderurgişti, ...

Siderurgiştii au primit bonusul de trei procente

Miercuri, 21 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Salariaţii combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi au încasat bonusul de trei procente din salariul pe un an, aşa cum era stabilit în Contractul Colectiv de Muncă, semnat de către sindicate cu administraţia combinatului la sfârşitul anului trecut. „Cea de-a doua tranşă a bonusului, care este de trei la sută din cumulul câştigurilor brute din ultimele 12 luni, a fost achitată în termenul convenit”, a declarat ieri Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al administraţ ...

Păsuire de la investiţii pentru Combinat

Marți, 20 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) dă din nou o mână de ajutor celor de la ArcelorMittal Galaţi. Într-un memorandum încheiat de puţină vreme de către AVAS şi prin intermediul căruia se cere Guvernului României încheierea unui nou act adiţional la contractul de privatizare al Sidex, se arată că obiectivele de investiţii ale combinatului siderurgic din oraşul nostru pentru perioada 2010-2011 vor fi considerate doar „generice şi orientative”.  Cu alte ...

O viitoare tragedie supervizată suprem

Marți, 20 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Deşi au trecut vreo două săptămâni de când Dunărea ameninţa că va depăşi inexistentul dig din Port şi se va propti în sacii puşi unii peste alţii, rămâne încă un mister de ce nu a putut fi oprită viitura prezidenţială şi cea guvernamentală. Sincer să fiu, toată istoria asta mi s-a părut o gogoaşă umflată artificial de la un capăt la altul. De la Alexandria şi până la Săpânţa, din Timişoara pe malurile Siriului, din Neamţ la Turnu Severin toată lumea s-a î ...

Bătaie la marginea gropii

Luni, 19 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Aflat vineri în vizită la Galaţi, comisarul general al Gărzii de Mediu, Silvian Ionescu (FOTO) a susţinut că există o problemă legată de modul în care ar urma să fie exploatată groapa de gunoi ecologică care se construieşte din fonduri ISPA la Tirighina. Potrivit acestuia, autorităţile locale trebuie să înţeleagă că groapa nu va putea să deservească doar municipiul Galaţi, ci şi comunele din judeţ. „Avem o serie de probleme legate de salubritate la Galaţi. Este vorba ...

Galaţi-Brăila, ţinutul norilor de praf

Sâmbătă, 17 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu, declară în exclusivitate pentru Viaţă Liberă că zona în care trăim este una dintre cele mai poluate din ţară cu particule PM10 (praful din atmosferă). În această situaţie s-a ajuns din pricina traficului, dar şi a altor factori importanţi care trebuie eliminaţi. În viziunea lui Ionescu, acesta este şi unul dintre motivele pentru care activitatea comisarilor de mediu de aici ar trebui intensificată în cea de-a doua jumătat ...

Cum să „iei” un miliard

Sâmbătă, 17 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Comisarii Gărzii de Mediu au amendat societatea Petrom cu un miliard de lei vechi după ce au descoperit pe terenul agricol al unui locuitor al comunei Schela o pată de petrol. Sancţiunea a fost aplicată pentru că incidentul nu a fost anunţat, iar cei care exploatează resursele de ţiţei din zonă vor fi nevoiţi să refacă terenul afectat în termen destul de scurt. „Am fost sesizaţi de către un cetăţean din comuna Schela care a reclamat că a găsit pe propria tarla o pată de p ...
Pagina 29 din 88

Scrisoare deschisă adresată primarului Ionuț Pucheanu

Am primit la redacție o scrisoare deschisă pe care gălățeanca Alexandra Penciu (absolventă a Liceulu ...

Pechenii au retrăit puțin emoțiile inundațiilor

Precipitațiile care au căzut miercuri seara în județ au făcut din nou probleme la Pechea, unde mai m ...

Dacă e joi, este protest la Casa Județeană de Pensii: „S-au luat bani tot de la săraci”

Salariații Casei Județene de Pensii (CJP) Galați au protestat din nou, joi, timp de două ore, în faț ...

Poza zilei: Dar cu piatra ce-aţi avut?

Poza zilei de astăzi vine de la un cititor fidel, care ne ţine la curent cu "minunile" edilitare ale ...

Măsuri de urgență în județul Galați, după avertizarea de ploi şi vijelii

Ca urmare a avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, Prefec ...

Poza zilei. Cum se curăţă noile coşuri de gunoi

Imediat după modernizarea străzii Domnească, multă lume îşi punea întrebarea, apropo de noile coşuri ...

Avertizare hidrologică în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis o avertizare hidrologică valabilă începând de mierc ...

Omagiu adus sculptorului Dan Mateescu - patru ani de la trecerea în veșnicie (VIDEO)

Pe 9 iulie 2021 ne părăsea sculptorul Dan Mateescu, o figură emblematică pentru Tecuci și, mai ales, ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Dirigenţie de şantier de 20 milioane de lei pentru modernizarea „Drumului morţii”

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a „Drumului morţii” - DN 25, între Galați și Hanu ...

Conacul Unirii Principatelor de la Ţigăneşti intră în restaurare

Conacul lui Costache Conachi de la Ţigăneşti, locul unde Cuza, Alecsandri şi Kogălniceanu au plănuit ...

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT “DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGI ...

Bolojan: Al doilea pachet de măsuri include reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan a prezentat principalele modificări aduse prin Legea Austerității, pentru car ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cel mai mare atac rusesc împotriva Ucrainei de la începutul războiului

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri cel mai mare atac împotriva Ucrainei de la începutu ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Micii antreprenori români, sufocați de taxe

60% dintre micii antreprenori susţin că sunt „foarte afectaţi” de creşterea taxelor şi vor reduce ch ...

Operator agricol din Galați, amendat de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat un control tematic pentru verificarea modului în care ...

Indicii ROBOR se apropie de pragul de 6,5%

Începând de joia trecută, indicii ROBOR au intrat pe o pantă descendentă și au atins minime ale ulti ...

Furnalul 5 de la Liberty, oprit din nou, marți după-amiază (VIDEO)

Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din no ...

Din sportul gălăţean. Locuri fruntaşe pentru juniorii tecuceni

ATLETISM. Participare numeroasă şi locuri fruntaşe pentru sportivii de la CS Şcolar Tecuci  (antreno ...

Deschiderea festivă a campusului internaţional de baschet

BASCHET. Joi, 10 iulie, se va da startul în cea de-a opta ediţie a Campusului Internaţional de basch ...

Angajații CSM Dunărea - protest împotriva măsurilor Guvernului

Mai mulți antrenori și angajați ai CSM Dunărea Galați (club departamental de stat), grupare de mare ...

Trei juniori gălățeni, la Campionatul Balcanic

VOLEI. La acest final de săptămână, sunt programate meciurile Campionatului Balcanic de volei Under ...

Performanţă europeană pentru „ByteForce”. Locul 1 la programare pentru roboticienii de la CNVA

După o performanță remarcabilă la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, echipa Byt ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție

În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au partic ...

Festivalul „Moldovioară, plai de dor”, la Târgu Bujor

Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, ...

Profesoara Maria Abaza, cetățean de onoare al comunei Cavadinești

Sărbătoare mare printre locuitorii comunei Cavadinești. Joi, 10 iulie, ziua în care Maria Abaza, fos ...

Locuinţe sociale de 27,9 milioane de lei, la Galați. Proiect votat de aleșii locali

Nu mai puţin de 27.934.180 de lei este valoarea totală a investiţiei pe care aleşii locali au aproba ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Concursul „Cuvinte vii” - provocare literară pentru toate vârstele

Iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la prima ediție a Concursu ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Intervenții simultane pe mai multe cursuri de apă din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Ch ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

PALMĂ şi PUMN (la mormântul Mamei din Totdeauna)

Cuvintele mamei?!... ş-acuma s-audîn partea de nord a Moldovei de sud,cum spun despre leagăn... şi d ...

PERSPECTIVĂ (mic... tratat de sete şi foame)

Nu te juca, daimonule, cu mine,că te sfărâm şi te arunc la vechituri,te dau de sete şi de foame la U ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

DUBLĂ FLOTARE LOGICĂ

1. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni! Nu vin nu pentru că nu pot, ci pentru că am o problemă car ...

IERTARE și PĂCAT (despre Mireasa Mirelui Moldav)

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în poru ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

Teodor Oroveanu, specialist de renume în petrol şi gaze

Inginerul Teodor Oroveanu s-a născut pe 10 iulie 1920, la Râmnicu Sărat. Și-a făcut studiile liceal ...

Remember. Amedeo Avogadro (1776-1856)

Fizicianul și chimistul italian Amedeo Avogadro s-a născut pe 9 august 1776, la Torino. A urmat o c ...

Cariere. Alexandru Graur, autoritatea supremă a lingvisticii româneşti

Academicianul Alexandru Graur s-a născut pe 9 iulie 1900, la Botoșani, într-o familie evreiască. A ...

Remember. Simon Kuznets (1901-1985)

Economistul evreu-american din Belarus Simon Kuznets s-a născut pe 30 aprilie 1901, la Pinsk. A fost ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...