Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Preşedintele Kârgâzstanului îşi consolidează controlul

Luni, 12 Octombrie 2020 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Kârgâzstanului, Sooronbai Jeenbekov, şi-a consolidat sâmbătă controlul asupra puterii, după ce a înlăturat mai mulţi responsabili din domeniul securităţii, în timp ce principalul său opozant, fostul preşedinte Almazbek Atambayev, a fost din nou încarcerat, la câteva zile după ce fusese eliberat din închisoare, în urma unor manifestaţii de stradă, relatează Reuters. Aliaţii lui Jeenbekov din parlament l-au ales sâmbătă premier pe Sadyr Zhaparov, într-o mi ...

Serbia face exerciţii militare cu armament din Rusia şi China

Luni, 12 Octombrie 2020 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Armata sârbă a efectuat sâmbătă în poligonul militar Pester, în vestul ţării, un exerciţiu militar, ca o demonstraţie a puterii militare revigorate a Serbiei, relatează agenţia Reuters. Programul de aplicaţii militare, denumit Cooperation 2020, la care au asistat preşedintele Aleksandar Vucic şi alţi demnitari, a evidenţiat legăturile militare strânse ale Belgradului cu Beijingul şi Moscova. ''Ne consolidăm armata pentru a descuraja orice agresor, nu avem intenţia de a d ...

Coreea de Nord îşi etalează rachetele intercontinentale

Luni, 12 Octombrie 2020 01:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Armata nord-coreeană a expus sâmbătă, în timpul unei parade militare desfăşurate la Phenian, o nouă rachetă balistică intercontinentală, cu o dimensiune superioară rachetei Hwasong-15, racheta cu raza cea mai mare de acţiune testată până în prezent de Coreea de Nord, relatează agenţiile Reuters şi EFE. Potrivit analiştilor, noua rachetă, al cărei nume este deocamdată necunoscut şi încă nu a fost testată, va fi una dintre cele mai mari rachete balistice intercontinent ...

Donald Trump, susţinut de… talibanii din Afganistan!

Duminică, 11 Octombrie 2020 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele american Donald Trump a primit o susţinere neaşteptată în cursa pentru Casa Albă, din partea talibanilor din Afganistan, a relatat postul CBS News, citat de dpa. "Sperăm că va câştiga alegerile şi va pune capăt prezenţei armatei americane în Afganistan", a declarat în acest weekend, într-un interviu telefonic pentru CBS News, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid. Militanţii talibani şi-au exprimat totodată îngrijorarea cu privire la lupta l ...

Opt miliarde de dolari, pentru centrala nucleară

Luni, 12 Octombrie 2020 06:30 | Publicat în ECONOMIE
Anunţul privind proiectele de infrastructură Gdansk - Constanţa a fost precedat de semnarea, la Washington, de către ministrul Economiei, Virgil Popescu, secretarul Departamentului de Energie, Ray Brouillette, şi preşedintele Băncii de Export-Import a SUA, Kimberley Reed, a unui acord interguvernamental şi a unui Memorandum privind finanţarea proiectului centralei nucleare de la Cernavodă. "Acest proiect, în valoare de 8 miliarde de dolari, va reprezenta o paradigmă a viitoarelor pro ...

Proiectele rutiere şi feroviare Gdansk - Constanţa lasă Galaţiul ”pe uscat”. Încă îi mai aşteptăm pe americani

Luni, 12 Octombrie 2020 23:30 | Publicat în ECONOMIE
Anunţul ambasadorului SUA, Adrian Zuckerman, privind sprijinul american pentru două mari proiecte de infrastructură - o autostradă şi o cale ferată - care să lege portul Gdansk (Polonia) de portul Constanţa a stârnit speranţe şi la Galaţi, cu atât mai mult cu cât, tot în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări (Baltică, Adriatică şi Marea Neagră - n.r.), s-a discutat de-a lungul timpului şi despre proiectul unei legături navigabile între Gdansk şi zona Galaţi - Constanţa. M ...

Peste 600 de firme gălăţene, radiate din Registrul Comerţului

Sâmbătă, 10 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Numărul firmelor radiate a scăzut, la nivel naţional, în primele şapte luni din 2020, cu 62,15 la sută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 28.082 de radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivel Regiunii Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, scăderea numărului de firme radiate a fost de 55 la sută. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 4.329 de firme (cu 48,32 la sută mai ...

Stare de urgenţă în Kârgâzstan, în urma protestelor de stradă

Vineri, 09 Octombrie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Kârgâzstanului, Sooronbai Jeenbekov, a decretat vineri starea de urgenţă în capitala Bişkek şi a ordonat desfăşurarea armatei pe străzile oraşului, transmite Reuters. În fosta republică sovietică din Asia Centrală au loc proteste, după alegerile parlamentare de duminica trecută, contestate de opoziţie şi ulterior anulate. Protestatarii au ocupat sediile instituţiilor centrale de la Bişkek, însă au urmat disensiuni în rândul opoziţiei, care este împărţit ...

Conspiraţie împotriva guvernatoarei de Michigan

Vineri, 09 Octombrie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Treisprezece bărbaţi, şapte dintre ei având legături cu o grupare de extremă dreapta intitulată Wolverine Watchmen, au fost arestaţi în Statele Unite, sub acuzaţia că au conspirat pentru răpirea guvernatoarei din Michigan, atacarea legislativului acestui stat şi ameninţarea forţelor de ordine, au anunţat procurorii, transmit Reuters şi AFP. Suspecţii au complotat să o răpească pe guvernatoarea Gretchen Whitmer, o democrată care a intrat în conflict public cu preşedintele ...

Din octombrie 2021, cetăţenii UE vor intra în Marea Britanie doar cu paşaport

Vineri, 09 Octombrie 2020 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul Regatului Unit a anunţat că, începând din octombrie anul viitor, intrarea călătorilor din Uniunea Europeană pe teritoriul acestei ţări se va face doar pe baza paşaportului, informează dpa. Noua cerinţă va fi valabilă şi pentru călătorii veniţi din Elveţia, Islanda, Norvegia şi Liechtenstein, ţări non-membre ale UE, indică documentul “The Border Operating Model”, publicat în luna iulie şi actualizat joi de guvernul de la Londra. “Atunci când se va închei ...
Pagina 708 din 1108

Tributuri fabuloase şi rock dezlănţuit în ploaie cu Bucovina la Danube Rock Revolution (GALERIE FOTO & VIDEO)

Danube Rock Revolution Festival - ziua a doua ar putea fi descrisă în doar câteva cuvinte. De la ext ...

Parada moto a făcut oraşul să vibreze (FOTO şi VIDEO)

Formula „motoare + rock = energie pură!” a atras pe Faleza Dunării, la Elice, numeroşi gălăţeni, cur ...

Interpretare tulburătoare a gălăţencei Serenada Sîrghi, pe scena Festivalului Mamaia

Emoţionantă până la lacrimi, aşa a fost interpretarea gălăţencei Alexandra Serenada Sîrghi, vineri s ...

Avanpremieră a Festivalului Roman „Tirighina-Barboși”

Soldaţii romani şi fermecătoarele nimfe dace vă dau întâlnire sâmbătă, 23 august, de la ora 18,00, p ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

DISPOZIŢIA NR. 221 din 22 august 2025

    Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundam ...

De ce merită Galațiul un loc pe harta turismului pentru copii (FOTO)

Publicația online clubulcopiilor.ro a realizat recent o hartă cu cele mai bine cotate atracții pentr ...

Continuă lucrările la pista de biciclete ce va conecta municipiul Galați cu Pădurea Gârboavele și comuna Smârdan

În curând gălățenii vor putea să se bucure de plimbări în mijlocul naturii, departe de zgomotul oraș ...

Partea leului, pentru Oțelul Galați. Cum se împart banii de la bugetul local pentru cluburile sportive

Finanțările de la bugetul local pentru programele sportive dedicate seniorilor solicitate de cluburi ...

A cincea licitație anulată pentru un contract de 749 de milioane de lei

Ghinionul pare că se se ține scai de procedura prin care Consiliul Județean Galați tot încearcă să a ...

De la apa brută... spre Apa Sâmbetei: licitaţie de peste 37 de milioane de lei, suspendată de jumătate de an

Nici anulată, nici adjudecată, ci suspendată de jumătate de an – cel puțin! – aceasta este starea li ...

Care cluburi sportive ar putea primi bani de la bugetul local

Şapte din cele opt cluburi sportive care au solicitat finanţare de la bugetul local pentru programel ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Bani pentru spitale de recuperare

Zece spitale de recuperare din toate regiunile ţării vor beneficia de investiţii de 742 milioane de ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

Intenție de ultimă oră a patronului Liberty

Controversatul Sanjeev Gupta vrea să obţină finanţare de la gigantul american BlackRock pentru a răs ...

Indicii ROBOR stagnează aproape de rata de referință

La prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a afirmat că o „scădere a dobânzii de p ...

Șomajul tehnic – ce este, cu cât se plătește și cât durează

Șomajul tehnic apare în momentul în care o companie își suspendă activitatea din motive economice, t ...

Turneu internațional la Chișinău

RUGBY. Naționala de rugby a României va participa în zilele de 23 și 24 august la Campionatul Europe ...

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte Ciclismul nu este doar un mijloc de transport e ...

Se cunosc adversarele echipelor gălățene din Liga a III-a

Cele trei formații au fost repartizate în seria a doua, alături de echipe din județele Brăila, Buzău ...

Voleiul pe plajă, în actualitate

VOLEI. Este perioada în care, pe lângă alte discipline sportive, voleiul este la putere, continuă să ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni s-a derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de v ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să vă ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FUGA din GÂND (exordiu)

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cânte ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou)

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat ...

MARIA (XI)

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cu ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

MARIA (IX)

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Sea ...

MARIA (VIII)

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfâ ...

Aliatul sănătății în alimentația zilnică

Includerea lactatelor în dieta zilnică aduce numeroase beneficii pentru sănătate. Aceste produse sun ...

La 47 de ani, Andreea Bănică se împarte între concerte şi viaţa de familie

La 47 de ani, Andreea Bănică uimește cu silueta sa de invidiat și cu energia debordantă pe care o de ...

Tom Cruise - un Oscar onorific, dar și un eșec de casă cu ultima „Misiune: Imposibilă”

Misiunea este în sfârșit îndeplinită: Tom Cruise va primi un Oscar onorific, a anunțat Academia amer ...

Plăcinte cu brânză moldovenești

Plăcintele cu brânză moldovenești sunt una dintre cele mai îndrăgite delicii ale bucătăriei româneșt ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...