Teodora Miron

Teodora Miron

Sute de oameni ţepuiţi de puşcăriaşii gălăţeni / Infractorii au furat peste 200.000 de euro

Luni, 30 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
Mai mulţi deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi au pus la cale o escrocherie de proporţii, în ciuda faptului că se aflau în detenţie şi, cel puţin teoretic, nu aveau cum să comită niciun fel de ilegalităţi. Teoria nu se potriveşte însă, după cum veţi vedea, cu practica. Inidivizii, care aveau la dispoziţie mai multe telefoane mobile introduse ilegal în penitenciar, au început să sune la întâmplare pentru a-i anunţa pe cei aflaţi la capătul firului ...

Accident tragic: Un bărbat și-a pierdut viața în Port Bazinul Nou

Vineri, 27 Decembrie 2013 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani și-a pierdut viața în Dana 46 din Port Bazinul Nou. Din primele informații a reeșit faptul că bărbatul încărca cereale, iar un zid de beton s-a prăbușit peste el. La fața locului au ajuns echipajele SMURD și cele de la Descarcerare. Deși trupul bărbatului a fost scos imediat de sub dărâmături, medicii nu au putut decât să constate decesul. Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați a demarat o anchetă pentru stabilirea cu exac ...

Lavinia şi Ştefan Bănică: „Despărţiţi” la sfârşit de an

Duminică, 29 Decembrie 2013 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Lavinia şi Ştefan Bănică Jr. nu ţin cont, se pare, de superstiţia conform căreia este bine să-ţi petreci Revelionul în compania persoanei iubite şi să te săruţi cu patos sub vâsc la miezul nopţii, pentru ca anul care vine să fie unul plin de iubire. Se pare că anul acesta, Lavinia şi Ştefan nu vor petrece Revelionul împreună, iar asta datorită concertelor pe care artista le are de susţinut în noaptea dintre ani. Lavinia şi Ştefan Bănică Jr. nu ţin cont, se pare, de ...

VIDEO/ Câştigătoare cu "Viaţa liberă": Gălăţeanca Gheorghiţa Melinte a plecat acasă cu Fordul

Vineri, 27 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* În a doua zi de Crăciun, Gheorghiţa Melinte, marea câştigătoare a concursului „Viaţa liberă îţi dă un Ford cu 25 de lei”, a intrat în posesia premiului *  După semnarea tuturor actelor, norocoasa cititoare s-a urcat împreună cu familia în Fordul Fiesta oferit de "Viaţa liberă" „Este primul şi cel mai mare premiu pe care l-am câştigat în viaţa mea. Sunt fericită că am avut noroc la acest concurs. Trebuie să recunosc că soţul meu este cel care s-a ocupat de ...

Zi fericită pentru cititori: A venit Moşul cu daruri de la "Viaţa liberă"

Marți, 24 Decembrie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Câştigătorii concursului „Viaţa liberă îţi dă un Ford cu 25 de lei” au intrat în posesia premiilor. Cei 18 câştigători au venit la sediul redacţiei şi au plecat acasă cu zâmbetul pe buze şi încărcaţi cu daruri. Cele zece pachete cadou cu suplimente nutritive şi vitamine, în valoare de 100 de lei fiecare, oferite de farmaciile Primafarm, vor ajunge sub bradul norocoşilor: Simona Ghidionescu, Gheorghe Afanasie, Ileana Grigore, Teodor Nedelcu, Ion Hanţă, Gheorghe Apara ...

Accident în lanţ pe DJ 251/ Principala cauză: poleiul

Marți, 24 Decembrie 2013 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Poleiul a provocat un accident pe Drumul Judeţean 251, incident în care au fost implicate mai multe maşini. Prima victimă a poleiului a fost un şofer de 27 ani, din Tecuci, care a intrat în coliziune cu remorca unui autoturism, care staţiona pe partea carosabilă, neputând înainta din cauza  poleiului. „În urma impactului, primul autoturism s-a oprit pe contrasens şi din el au coborât o femeie de 21 ani, împreună cu un copil în vârstă de trei ani. La scurt timp din sens opus ...

O şenilată şi un snowmobil pentru intervenţii rapide. Vezi ce alte dotări au ajuns la ISU Galaţi

Marți, 24 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Dotări noi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi. Este vorba despre şapte autospeciale, o autoşenilată şi un snowmobil, care vor îmbunătăţi capacitatea şi calitatea sistemului de intervenţii în situaţii de urgenţă şi acordarea primului ajutor. Autoşenilata, cu tracţiune 8X8, în valoare de 30.000 de euro, va permite deplasarea pe toate tipurile de medii umede, inclusiv ape curgătoare lente şi râuri, peste cele mai dificile medii de nisip ori prin zăpadă ad ...

Mandate de arestare prelungite în dosarul privind fraudele imobiliare

Marți, 24 Decembrie 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
Magistraţii Tribunalului Galaţi au prelungit mandatele de arestare emise la începutul lunii pe numele celor patru gălăţeni acuzaţi de fraude imobiliare. Cei patru, Aurel Moldoveanu, Mara Moldoveanu, Rodica Mihaela Moldoveanu şi Georgiana Cătălina Moldoveanu, sunt acuzaţi că au indus în eroare 20 de persoane şi le-au deposedat de imobile (apartamente, case şi terenuri), creând astfel un prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei. La începutul acestei luni, procurorii DIICOT au efec ...

GALERIE FOTO & VIDEO/ Datini şi obiceiuri de pe ambele maluri ale Prutului la Festivalul "Tudor Pamfile"

Luni, 23 Decembrie 2013 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Ajuns la cea de-a 23-a ediţie, Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou "Tudor Pamfile" a adunat şi anul acesta aproximativ 300 de participanţi, care pentru câteva ore au reuşit să le redea gălăţenilor bucuria sărbătorilor de iarnă, dar şi a tradiţiilor lăsate moştenire de străbuni.  Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou "TUDOR PAMFILE", organizat de Centrul Cultural "Dunărea de Jos", în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos ş ...

Nou în Galaţi: Teatris, pentru o seară de neuitat alături de cei dragi (P)

Luni, 23 Decembrie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Oamenii nu vin la un restaurant doar ca să mănânce, ci, în primul rând, simt nevoia să socializeze într-un mediu plăcut, să clădească relaţii, să construiască punţi de negociere între parteneri de afaceri, să cimenteze prietenii sau să refacă legături oarecum pierdute. Tocmai de aceea s-a deschis Teatris, restaurant bar,cafe & lounge. La noul restaurant Teatris, situat în clădirea fostului cinematograf Popular, cu 220 de locuri, veţi avea parte de o experienţă culin ...
Pagina 572 din 761

Arestat preventiv pentru că a furat marfa unui livrator

Un bărbat de 25 de ani din Galați este cercetat pentru tâlhărie, după ce a amenințat un livrator cu ...

Final tragic în urma accidentului din 29 octombrie, din zona băncilor

Muncitorul accidentat grav, pe 29 octombrie, în timp ce monta ornamentele de sărbători pe strada Bră ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

Toaletele publice insalubre, reclamate la Direcţia de Sănătate

Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb Galaţi a sesizat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi ...

Zece oferte pentru renovarea unei clădiri de pe strada Traian

Nu mai puţin de zece oferte - şapte individuale şi trei în asociere - au fost depuse în cadrul licit ...

Cine reprezintă Galaţiul la Congresul Naţional al PSD

O delegaţie formată din 100 de membri va reprezenta organizaţia judeţeană a PSD Galaţi la congresul ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Piaţa valutară. Stabilitate maximă a cursului euro

Cursul euro a avut în prima săptămână din noiembrie o evoluție stabilă față de euro, iar indicii ROB ...

Proiect pentru o navigație mai sigură pe Dunăre

Licitația pentru proiectarea și execuția "Fast Danube 2", unul dintre cele mai importante proiecte d ...

Percheziții la Liberty Galați. 300 milioane de euro, delapidați cu ajutorul Gazprom. Reacţia Liberty Steel Group

Procurorii Parchetului General și ofițeri de poliție judiciară efectuează șapte percheziții domicili ...

Euro și ROBOR au continuat să scadă

Reducerea aversiunii față de risc, după diminuarea plasamentelor în dolari, a permis aprecierea mone ...

Primul succes în contul CSU. Din sportul gălățean

HANDBAL. CSU Galați a înregistrat un important succes în Divizia A de handbal masculin (eșalonul al ...

Eșec dur pentru CSM Arcada în meciul cu Dinamo

CSM Arcada - Dinamo, un meci așteptat cu legitim interes, în care era de aşteptat ca echipele să lup ...

Petrolul - Oțelul 0-0. Joc mai bun în repriza a doua

Gruparea gălățeană a remizat, scor 0-0, cu Petrolul Ploiești, în deplasare, în prima etapă a returul ...

Cuplaj baschet - volei, la Sala Sporturilor Dunărea

VOLEI. Sâmbătă seară, la Sala Sporturilor "Dunărea", va avea loc un meci derbi al voleiului masculin ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Grija pentru planetă începe cu educația de azi

În perioada 22-24 octombrie 2025, Școala Gimnazială „Miron Costin” din Galați a fost gazda a două ev ...

Tinerii gălățeni, informați despre oportunități educaționale europene

Studenții de la specializarea Administrație Publică din cadrul Facultății de Drept și Științe Admini ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

La 260 de ani de școală gălățeană, o contribuție remarcabilă la istoria ei

Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, ...

Universitatea lansează proiectul „AVE - Învață să îmbătrânești”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va găzdui luni, 10 noiembrie, de la ora 12.00, deschiderea ...

Phoenix Galați, în noul sezon al campionatului paralimpic

Echipa Academiei de Baschet Phoenix Galați, formată în parteneriat cu Fundația "Motivation România", ...

Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

În data de 8 noiembrie, îi prăznuim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, slujitori și intermedia ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

„Cravata galbenă” și Galațiul. O legătură subtilă între artă, istorie și identitate

Peste 4.000 de spectatori au participat, la Sala Palatului, la premiera de gală a filmului „Cravata ...

Vasile Ghica, la o nouă primăvară. Un clasic al aforismului românesc

Vasile Ghica s-a născut pe 8 noiembrie 1940, în satul Priponești (judeţul Galați), într-o familie de ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Minor plasat sub control judiciar pentru tentativă de omor

Un minor din Galaţi a fost plasat sub control judiciar marți, 4 noiembrie, pentru săvârşirea infracţ ...

Rețea de escroci din Galați, prinsă după mai multe înșelătorii prin WhatsApp

O amplă acțiune a poliţiştilor a scos la iveală o rețea de escroci din județul Galați care înșelau o ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

Remember. Ken Kesey (1935-2001)

Ken Kesey, romancier și figură centrală a contraculturii americane, s‑a născut pe 17 septembrie 1935 ...

Cariere. Friedrich Schiller, vocea clasicismului german

Friedrich Schiller, poet, dramaturg și filozof german, s-a născut pe 10 noiembrie 1759, în Marbach a ...

Un actor englez este considerat cel mai sexy bărbat în viață

Actorul englez Jonathan Bailey, care revine luna aceasta pe marile ecrane în filmul muzical „Wicked: ...

Pandișpan pufos cu prune. Dulce de weekend

Pandișpanul este o prăjitură pufoasă și ușoară, preparată din ouă, făină și zahăr, folosită ca ingre ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...