Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

UPDATE. Vezi ierarhia elevilor din judeţul Galaţi la admiterea la liceu

Miercuri, 03 Iulie 2019 13:56 | Publicat în EDUCAŢIE
UPDATE. Ministerul Educaţiei a publicat ierarhia mediilor de admitere pe anul 2019. Conform tabelului, avem trei elevi elevi cu media de admitere zece, în timp ce în anul anterior au fost şapte. Cei trei zecişti sunt: Octavian Iordache, Denisa Lupu şi Laura Stoicu. S-au înregistrat 240 medii între 10 şi 9,50, iar anul trecut au fost 244. Numărul mediilor între 9,49 şi 9,00 au crescut de la 279 la 326, în timp ce cele între 8,99 şi 8,50 au rămas cam la fel: 355 în 2019 şi 350 ...

Şapte ani de chin pentru reţeaua de canalizare de la Ghidigeni (FOTO)

Miercuri, 03 Iulie 2019 00:02 | Publicat în SATUL
Deşi comuna Ghidigeni are un proiect de construire a reţelei de canalizare câştigat încă din 2012, abia anul acesta, în luna august, lucrările vor fi finalizate, din cauza multiplelor probleme apărute. Lipsa fondurilor, firme care au dat faliment sau probleme neprevăzute apărute pe parcurs au dus la tărăgănarea unei intenţii bune a primarului timp de aproape opt ani. Ghidigeniul este racordat în proporţie de 99 la sută la reţeaua de apă. Mai mult decât atât, primarul Eugen ...

Subiecte de nivel mediu la Română

Luni, 01 Iulie 2019 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Dintre cei 3.188 de candidaţi înscrişi la proba de Limba şi literatura română din cadrul Bacalaureatului 2019 au absentat, ieri, 78 de elevi. De la preşedinta comisiei de examen, inspectoarea generală Mioara Enache, am aflat că proba s-a desfăşurat la Galaţi fără incidente. Subiectele de la examenul de Limba şi literatura română de la Bacalaureat sunt diferite, în funcţie de profilul liceului absolvit. Absolvenţii de la profilul Real, precum și cei de la liceele tehnologice ...

S-au afişat rezultatele finale la Evaluarea Naţională. Galaţiul s-a îmbogăţit cu încă o medie de zece

Sâmbătă, 29 Iunie 2019 14:30 | Publicat în EDUCAŢIE
La cele 721 de cereri pentru contestaţii la Evaluarea Naţională 2019, 540 de note au fost modificate în plus sau în minus, ceea ce înseamnă nu mai puţin de 75 la sută. Doar 181 de note au rămas neschimbate, ceea ce aruncă o undă de suspiciune asupra obiectivităţii unui sistem de notare în care şi o sutime face departajarea între doi candidaţi. Cu toate acestea, doar un singur elev a reuşit în urma contestaţiilor să obţină medie de peste 5,00, prin urmare, procentul de pr ...

Peste 3.200 de candidaţi vor susţine probele scrise

Sâmbătă, 29 Iunie 2019 00:02 | Publicat în EDUCAŢIE
Peste 3.200 de elevi din judeţul Galaţi vor susţine, începând de luni, 1 iulie, probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Luni se va desfăşura proba la Limba şi literatura română, urmând ca miercuri, 3 iulie, să aibă loc examenul la disciplina obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), iar joi, 4 iulie, cea la disciplina la alegere a specializării urmate. Primele rezultate se afişează pe 9 iulie, până în ora 12,00, urmând ca între orele 12,00 şi 16,00 să se d ...

Chiul masiv în unele şcoli, la Evaluare Naţională

Sâmbătă, 29 Iunie 2019 00:03 | Publicat în EDUCAŢIE
Dacă accesezi paginile cu rezultatele la Evaluarea Naţională, dincolo de locul fruntaş pe care îl ocupă Galaţiul la promovare în ierarhia naţională, se pot observa şi lucruri mai puţin plăcute. Sunt şcoli unde numărul absenţilor trece de 50 la sută, şi în rural, şi în urban, iar puţinii candidaţi care s-au prezentat la examen nici n-au reuşit să obţină o medie de 5,00. Deşi procentul de promovare pe judeţul Galaţi înainte de contestaţii este de peste 80 la sută, ...

Universitatea ”Dunărea de Jos” are grad ridicat de încredere

Sâmbătă, 29 Iunie 2019 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi a primit al treilea calificativ "grad ridicat de încredere", în urma unui control extern realizat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Instituţia a mai primit acelaşi calificativ în 2008 și în 2013. ARACIS a concluzionat că universitatea are o bază materială corespunzătoare standardelor pentru a-şi realiza misiunea şi obiectivele asumate, oferă o varietate mare de programe de studii pen ...

Matematicieni din 40 de ţări se reunesc la Galaţi

Joi, 27 Iunie 2019 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În perioada 28 iunie - 3 iulie, Universitatea "Dunărea de Jos" va găzdui a noua ediție a Congresului matematicienilor români, un eveniment important, cu o tradiție de nouă decenii. Primul congres a avut loc la Cluj, în 1929, iar din 2003 reuniunile se desfășoară, la fiecare patru ani, în mari universități din țară. Cu această ocazie, își prezintă cercetările, alături de sute de matematicieni români ori de origine română, și specialiști de renume internațional din nume ...

Pentru că ne facem frate cu dracul

Vineri, 28 Iunie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Citeam recent pe undeva că un profesor se minuna public şi combătea faptul că suntem singura ţară din Europa care mai face publice notele obţinute de elevii care dau Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. Totodată, respectivul cadru didactic, care invoca printre altele faptul că prin afişarea listelor se încalcă dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, invita oamenii la o dezbatere prin care să-şi spună părerea vizavi de acest lucru.Nu spune nimeni că numele elevilo ...

Concert de pian la patru mâini

Vineri, 28 Iunie 2019 12:00 | Publicat în CULTURA
Un concert intitulat "Enescu şi muzica românească" a fost programat pentru sâmbătă, 29 iunie, de la ora 19,00, la Ateneul din Tecuci. Vor evolua la patru mâini doi pianişti consacraţi, Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu. Ei formează un duo pianistic din anul 2005 și desfășoară o activitate concertistică ce cuprinde concerte cu orchestra și peste 400 de recitaluri pe scene din țară (88 de localități) și din străinătate (Anglia, Austria, Belgia, Germania, Italia, Republic ...
Pagina 313 din 887

„Sărbătoarea lampioanelor” - lumina copilăriei în Țiglina II

Într-o seară plină de farmec și emoție, copiii și cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelu ...

Poza zilei. Restricții de trafic în... Grădina Publică

Într-un oraș în care restricțiile de trafic - anunțate uneori de pe-o zi pe alta - reușesc să ne ia ...

„Proconsul”, concert aniversar la Versus Pub

Vineri, 14 noiembrie, se împlinesc 25 de ani de la lansarea albumului "Tatuaj” al trupei Proconsul ș ...

Vernisajul expoziției „Vatra FăDorului”, la Muzeul de Artă Vizuală

Miercuri, 12 noiembrie, la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziției personale de tapiserie „Vatr ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un ...

A ajuns în arest după ce a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi încălcat ordinul de pr ...

A murit compozitorul Horia Moculescu

Compozitorul, pianistul şi interpretul Horia Moculescu a murit, miercuri, 12 noiembrie, la vârstă de ...

Premii importante pentru elevii Emiliei Savu la festivaluri naționale

Elevii clasei de Canto - Muzică Ușoară, coordonați de prof. Emilia Savu, de la Centrul Cultural „Dun ...

Alina Gorghiu a găsit legătura dintre sabie și Tecuci

Născută în municipiul Tecuci din județul Galați, deputata PNL Alina Gorghiu a descoperit legătura di ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Noi licitaţii pentru alocarea locurilor de parcare rezidenţiale

Primăria municipiului Galați anunţă că, în perioada 10 - 14 noiembrie, vor avea loc noi sesiuni de l ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Valoarea maximă a tichetelor de masă, majorată

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care preved ...

Două ședințe consecutive de scădere pentru euro

Cursul euro a scăzut marţi de la 5,0854 la 5,0845 lei și a revenit astfel la valoarea care a fost st ...

Piața așteaptă ședința de politică monetară a BNR

Miercuri, se va desfășura ședința de politică monetară a băncii centrale, cel mai important evenimen ...

Descinderea anchetatorilor la Liberty, pasul necesar pentru un combinat mai curat

Descinderea procurorilor Parchetului General și ofițerilor de poliție judiciară, vineri dimineață, l ...

CSM Arcada crede în șansa sa. Debut în noul sezonul internațional

Pentru voleiul românesc și, implicit, pentru cel gălățean, anul 2025 a fost unul extrem de solicitan ...

LPS, două victorii la Under 15. Din sportul gălățean

BASCHET. Campionatul Național de baschet Under 15 a programat la Galați meciurile primului turneu. F ...

Covurluiul Tg. Bujor, umilință pe propriul teren

Runda a zecea a Campionatului Județean de fotbal le-a adus bujorenilor de la Covurluiul o înfrângere ...

Astăzi, hochei de calitate. Din sportul gălățean

HOCHEI. Campionatul Național de seniori continuă marți, 11 noiembrie, când hocheiștii de la CS Munic ...

Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Binecuvântarea Capelei de la Spitalul CFR din Galați

Duminică, 9 noiembrie, după liturghia arhierească de la Catedrala Galaților, Părintele Arhiepiscop C ...

Proiect dedicat învățării la senectute, lansat la Universitate

Sala Aula Magnum „Virgil Madgearu” a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a fost luni ...

Jandarmii gălățeni au donat sânge pentru a salva vieți

Pentru a salva vieți, 21 de jandarmi gălățeni au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din ...

La 260 de ani de școală gălățeană, o contribuție remarcabilă la istoria ei

Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

Ambasadorul Albaniei, alături de scriitorii gălăţeni. Vizită la Universitate, Primărie şi Consiliul Judeţean (GALERIE FOTO)

Luni, 10 noiembrie, aşa cum anunţasem, s-a aflat în vizită la Galaţi Excelenţa Sa Enkeleda Merkuri, ...

135 de ani de la inaugurarea Bibliotecii „V.A. Urechia”

Pe 11 noiembrie, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a aniversat 135 de ani de la inaugurare. ...

Expoziţie la Buzău a artiştilor plastici din Galaţi

La Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău a fost vernisată, săptămâna trecută, expoziția „Metam ...

Dramaticul gălățean caută actor cu experienţă

Trei tineri actori - Denisa Dutcovschi, Costin Stăncioi și Visarion Udatu - s-au alăturat, din aceas ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

„Scandalagiul” de pe raza Secției 3 Poliție a fost internat la psihiatrie

Un bărbat care își făcea veacul pe raza Secției 3 Poliție și care lovea femeile pe care le întâlnea ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Absorbția fondurile europene pentru dezvoltare rurală, peste 95 la sută

România a ajuns la un grad de absorbție de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

FIREŞTE (despre nesimţire)

Îmi stă fireşte în bocancii mei,în pielea mea şi-n locul meu de bază,nu zic nici aoleu, nici alelei, ...

CUVÂNT ÎNAPOI (la mormântul PĂRINȚILOR)

Mai am vro câţiva paşi până ajung unde începe cercul înc-o dată şi unde totul stă-ntr-un absolut ni ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

STRADA STUPEFIANTELOR (V)

Da... nu există scăpare dintr-această fiertură de plante stupefiante, parcă toate plantele adunate d ...

STRADA STUPEFIANTELOR (IV)

La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

Cariere. Nadia Comăneci, gimnasta care a scris istorie

Nadia Elena Comăneci, gimnastă română de talie mondială, s-a născut pe 12 noiembrie 1961, la Onești, ...

Remember. Aurel Anton (1928-2015)

Șahistul Aurel Anton s-a născut pe 30 martie 1928, la Sălbăgel, județul Timiș. A absolvit Facultate ...

Cariere. Pavel Alaszu, un talent autentic al artei româneşti

Pictorul și graficianul Pavel Alaszu s-a născut pe 11 noiembrie 1942, la Timișoara. Interesul său p ...

„Stea căzătoare”, cel mai nou single al gălăţencei Alexandra Căpitănescu (VIDEO)

„Stea căzătoare” este cel mai nou single lansat de gălăţeanca Alexandra Căpitănescu - „Vocea Românie ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...