Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Bani pentru zilele negre din agricultură / Primul fond mutual al agricultorilor din România postbelică

Duminică, 03 Noiembrie 2013 12:00 | Publicat în SATUL
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) va înfiinţa primul fond mutual al agricultorilor din România postbelică, care urmează să acopere pagubele produse de secetă, boli ale plantelor ori animalelor şi alte calamităţi, a declarat miercuri, Laurenţiu Baciu, preşedintele organizaţiei. Potrivit acestuia „fermierii din LAPAR speră ca, până pe 15 decembrie 2013, să se depună dosarul de acreditare la Ministerul Agriculturii, iar pe 1 martie 2014 fondul mutu ...

Subvenţia pe suprafaţă trebuie să crească

Sâmbătă, 02 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în SATUL
Mai ales pentru fermierii care înţeleg avantajele asocierii şi încasării subvenţiilor pe suprafeţe mari, cuantumul plăţilor pe suprafaţă, din surse europene, ar trebui să crească anual în intervalul 2014-2020. Este punctul oficial de vedere al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit căruia „suma destinată plăţilor directe este de 1,4 miliarde de euro, vom creşte în anul 2020 la 1,9 miliarde de euro. Avem însă şi aici, la aceste sume care par fo ...

Fermierii cu suprafeţe mici pierd bani dacă nu se asociază

Sâmbătă, 02 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în SATUL
Potrivit unui raport recent al Comisiei Europene (CE), suprafaţa agricolă a ţării noastre este divizată excesiv, aşa că puterea de economică a fermierului este una prea mică pentru o dezvoltare armonioasă a exploataţiei. Mai exact, în medie, suprafaţa deţinută de un fermier român nu depăşeşte 3 hectare.Datele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) prezintă o realitate şi mai gravă, în acest moment. Potrivit datelor ministerului, finele anului îi prinde p ...

Evaziune de îngheaţă apele / Jumătate din mâncarea gălăţenilor se vinde "la negru"

Sâmbătă, 02 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Statul român pierde peste un miliard de euro, în fiecare an, din cauza evaziunii fiscale de pe piaţa pâinii, cărnii, legumelor şi fructelor Pe de o parte, cumpărăm mâncare mai ieftină, pe de altă parte, statul ne jupoaie pentru a recupera pagubele pe care le fac evazioniştii Evazioniştii gălăţenii care produc alimente la negru şi le vând fără acte se îmbogăţesc pe spatele nostru, al tuturora. În fiecare an, ei sunt cei care îşi vor umple din ce în ce mai mult buzuna ...

ANSVSA: Nu s-a găsit carne expirată la Selgros Galaţi

Joi, 31 Octombrie 2013 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Carnea de pui livrată de Avicola Călăraşi - de unde se presupune că s-au trimis cantităţi importante de produse expirate în ţară – nu era la vânzare, ieri, în Selgros Galaţi. În urma datelor anchetei cazului de evaziune fiscală de 50 de milioane de euro din industria cărnii, în care se presupune că este implicat şi senatorul PSD Niculae Bădălău, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) verifică, în aceste zile, magazinele di ...

Calendar rural. Târguri şi evenimente agricole

Joi, 31 Octombrie 2013 13:00 | Publicat în SATUL
Marţea se ţine târg la Braniştea şi Vârlezi, iar miercuri, la Fundeni şi Schela. Joi se organizează târg la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt tot patru târguri: la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi Cudalbi. Nicoreştiul are piaţă mare de gros, deschisă în toate zilele săptămânii. La fel şi Cosmeştiul, în imediata apropiere a pieţei în curs d ...

Gălăţenii sinistraţi vor îndura gerul iernii în module

Joi, 31 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în SATUL
* Chirpiciul caselor înghiţite de viitură până la pod nu se usucă * Cine poate, s-a apucat de curăţenie şi reconstrucţie, dar pe mulţi îi va prinde gerul în modulele de tablă * Chiar dacă au bani să-şi refacă pereţii, oamenilor le va lua măcar câţiva ani ca să-şi revină după pierderile suferite În primele zile de după inundaţiile de la mijlocul lunii trecute, oamenii ale căror case au fost înecate de ape au primit alimente, pături şi haine de schimb. Li s-au a ...

Fermierii au ce vizita: Miercuri se deschide Târgul de produse şi echipamente în domeniul agriculturii

Marți, 29 Octombrie 2013 14:00 | Publicat în SATUL
Miercuri, la Bucureşti, se deschide Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei. Gălăţenii interesaţi de agricultură care vor să meargă în acest an la Romexpo găsesc pe site-ul evenimentului - indagra.ro - date referitoare la participanţi, expoziţii şi conferinţe. Manifestarea va dura până duminică. ...

Gruia Stoica şi bursele de studiu pentru tinerii din Toflea

Joi, 24 Octombrie 2013 13:00 | Publicat în SATUL
Gruia Stoica a fost, în acest an, al doilea din Top 300 Capital, cu o avere estimată la circa 500 de milioane de euro. Nu puţini sunt oamenii din comună care spun că milionarul care a pus bazele GFR n-a uitat nicio clipă de unde a plecat şi că investeşte în comunitatea în care s-a născut. Strategia este unică, cel puţin la nivel de judeţ. Investiţiile - derulate prin intermediul Fundaţiei "Toflea" pe care milionarul în euro a creat-o în comună - se fac mai întâi în educaţ ...

Primar la doar 25 de ani/ Se întâmplă în judeţul Galaţi

Joi, 24 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în SATUL
* Cum să conduci o comună în care mai puţin de 10 la sută dintre oameni sunt angajaţi * Primul bursier al fundaţiei „Toflea”, înfiinţată de milionarul gălăţean Gruia Stoica la Brăhăşeşti, încearcă să le deschidă localnicilor şansa spre un viitor mai bun *  Foarte multe sunt de făcut şi mare parte dintre ele se vor face, începând de acum sau din viitorul apropiat, spune edilul Când a fost ales primar la Brăhăşeşti, pe 10 iunie 2012, Mircea Dumitru avea doar ...
Pagina 177 din 423

Trafic închis pe strada Eroilor

Traficul pe strada Eroilor, tronsonul cuprins între strada Domnească și strada Nicolae Bălcescu va f ...

Un arestat preventiv s-a sinucis în arestul poliţiei

Un incident șocant s-a petrecut în această dimineață în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean ...

135 de ani de la inaugurarea Bibliotecii „V.A. Urechia”

Pe 11 noiembrie, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a aniversat 135 de ani de la inaugurare. ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Magistraţii gălățeni, în apărarea preşedintei ÎCCJ

Președintele Curții de Apel Galați, Doru Benescu, președintele Tribunalului Galați, Giulio Costel Ne ...

Alina Gorghiu a găsit legătura dintre sabie și Tecuci

Născută în municipiul Tecuci din județul Galați, deputata PNL Alina Gorghiu a descoperit legătura di ...

Omagiu, respect și solidaritate pentru eroi

Ziua de 11 noiembrie a adus la Galați un dublu prilej de celebrare: Ziua Veteranilor din teatrele de ...

Traficanţi încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați

Mai multe persoane condamnate defintiv pentru infracțiuni cu stupefiante au fost depistate de poliți ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

Al doilea loc de parcare atribuit cu peste 10.000 de lei. Recordul anului 2025, pentru gălăţeni cu dare de mână

La finele acestei săptămâni, Galaţiul făcut turul presei naţionale nu doar cu percheziţiile din Comb ...

Alocare guvernamentală insuficientă pentru Protecția Copilului Galați

Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de aproape 320 milioane de lei, din Fondul de Rezervă, pentr ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Piața așteaptă ședința de politică monetară a BNR

Miercuri, se va desfășura ședința de politică monetară a băncii centrale, cel mai important evenimen ...

Noi titluri de stat Fidelis, în perioada 7-14 noiembrie

În perioada 7-14 noiembrie, persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat ...

Piaţa valutară. Stabilitate maximă a cursului euro

Cursul euro a avut în prima săptămână din noiembrie o evoluție stabilă față de euro, iar indicii ROB ...

Proiect pentru o navigație mai sigură pe Dunăre

Licitația pentru proiectarea și execuția "Fast Danube 2", unul dintre cele mai importante proiecte d ...

Covurluiul Tg. Bujor, umilință pe propriul teren

Runda a zecea a Campionatului Județean de fotbal le-a adus bujorenilor de la Covurluiul o înfrângere ...

Astăzi, hochei de calitate. Din sportul gălățean

HOCHEI. Campionatul Național de seniori continuă marți, 11 noiembrie, când hocheiștii de la CS Munic ...

Sporting Liești, din nou pe primul loc în Liga a III-a

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal a fost favorabilă echipei Sporting Liești. Victoria ...

După „remiza” de la Ploiești, antrenorul Laszlo Balint, mulțumit de jucătorii săi

Oțelul a plecat cu un punct din deplasarea de sâmbătă de pe terenul Petrolului, scor 0-0, un rezulta ...

Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Binecuvântarea Capelei de la Spitalul CFR din Galați

Duminică, 9 noiembrie, după liturghia arhierească de la Catedrala Galaților, Părintele Arhiepiscop C ...

Proiect dedicat învățării la senectute, lansat la Universitate

Sala Aula Magnum „Virgil Madgearu” a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a fost luni ...

Jandarmii gălățeni au donat sânge pentru a salva vieți

Pentru a salva vieți, 21 de jandarmi gălățeni au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din ...

La 260 de ani de școală gălățeană, o contribuție remarcabilă la istoria ei

Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

„Cravata galbenă” și Galațiul. O legătură subtilă între artă, istorie și identitate

Peste 4.000 de spectatori au participat, la Sala Palatului, la premiera de gală a filmului „Cravata ...

Vasile Ghica, la o nouă primăvară. Un clasic al aforismului românesc

Vasile Ghica s-a născut pe 8 noiembrie 1940, în satul Priponești (judeţul Galați), într-o familie de ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Minor plasat sub control judiciar pentru tentativă de omor

Un minor din Galaţi a fost plasat sub control judiciar marți, 4 noiembrie, pentru săvârşirea infracţ ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

Cariere. Pavel Alaszu, un talent autentic al artei româneşti

Pictorul și graficianul Pavel Alaszu s-a născut pe 11 noiembrie 1942, la Timișoara. Interesul său p ...

Pierce Brosnan, în filmul zilei la tv

„Meciul vieţii”Marea Britanie (2018), acţiunePrima TV, luni, 10 noiembrie, ora 20.00Cu: Pierce Brosn ...

Remember. Ken Kesey (1935-2001)

Ken Kesey, romancier și figură centrală a contraculturii americane, s‑a născut pe 17 septembrie 1935 ...

Cariere. Friedrich Schiller, vocea clasicismului german

Friedrich Schiller, poet, dramaturg și filozof german, s-a născut pe 10 noiembrie 1759, în Marbach a ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...