Victor Cilincă

Victor Cilincă

Banii pentru bugetele locale

Luni, 23 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţului Galaţi a aprobat repartizarea a 11,19 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale, reprezentând cota de 20 la sută din sumele defalcate din TVA care se întoarce acum de la stat în judeţ, de unde au fost colectaţi banii. De asemenea, a alocat în acelaşi scop  804.000 lei, cota de 22 la sută din sumele defalcate din impozitul pe venit care se întoarce acum de la stat. „Sumele sunt destinate pentru susţinerea programelor de dezvoltare localã şi pentru  p ...

Descoperire arheologică în centrul oraşului

Luni, 23 August 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Zidul mănăstirii Mavramol, relevat de lucrările ISPA * Istoricii vor doar să cerceteze rapid locul * Lucrările ISPA au scos la lumină, sub asfaltul de la intersecţia străzii Bălcescu cu Brăilei, ceea ce altfel poate ar fi rămas îngropat pentru alte sute de ani: o parte din zidul împrejmuitor al mănăstirii Mavramol, orientat S-E - N-V, din care se vede, spre latura de vest a săpăturii, un pinten din pietre de granit (biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului - Mavramol, din ...

Spionajul arde… gazele

Joi, 19 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Ar putea fi o capcană rusească, crede deputatul Florin Pâslaru, care este membrul Comisiei de Apărare a Camerei * Deputaul PSD Florin Pâslaru (FOTO) apreciază drept corectă reacţia Ministerului român de Externe la  expulzarea  diplomatului român. Ministerul a punctat public încălcarea, de către Moscova, a Convenţiei de la Viena din 1961 care stabileşte modalităţile de închidere a unor astfel de conflicte diplomatice. În calitatea sa de membru al Comisiei de Apărare a Came ...

Florin Pâslaru: Drama de la Maternitatea Giuleşti – în responsabilitatea ministerului

Joi, 19 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Cer pe această cale demisia ministrului Sănătăţii, care vine cu tot felul de scuze şi tot felul de ameninţări la adresa vinovaţilor de la Maternitatea Giuleşti, dar uită domnia sa că nu s-a bătut, aşa cum trebuia, pentru mărirea bugetului Ministerului Sănătăţii!”, a declarat ieri într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi, deputatul Florin Pâslaru. Bugetul Sănătăţii, şi aşa insuficient, s-a micşorat în timpul actualului ministru, care nu ...

Euroregiunea, la 12 ani - Aniversare cuminte

Marți, 17 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Întâlnire dedicată etniilor şi ONG-urilor  * Fără discursuri, despre parteneriate * Moldovenii şi ucrainenii au fost, totuşi, prezenţi * Au lipsit VIP-urile * Peste 3,5 milioane euro atraşi la Galaţi! * Aniversarea a 12 ani de la înfiinţarea Euroregiunii „Dunărea de Jos”, marcată, sâmbătă, printr-un seminar despre parteneriatele în sectorul neguvernamental şi ateliere de lucru pe aceeaşi temă a fost dedicată organizaţiilor neguvernamentale din cele trei ţări part ...

Ziua Marinei, cu… autoservire!

Luni, 16 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Sărbătoare ca la… „plimbă tava” *  Autorităţile municipale nici n-au ştiut… * Era să trecem pe lângă festivitate * Şi a fost Ziua Marinei. Da, la Galaţi! Deşi Primăria nu a reuşit să ne adune, pe bani publici, la un spectacol plictisitor, sau chiar fără bani, la o întâlnire de suflet pur şi simplu, ieri societatea civilă n-a răbdat! Gălăţeanul ştie că de Sfânta Marie trebuie să fie în port, dar când? Unii gălăţeni nici nu ştiau că nu se mai ţine zi ...

Atacul de la Smârdan

Luni, 16 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* „Atentatul” la punga călătorilor va fi sancţionat * Consilierul judeţean Emil Ţuicu l-a reclamat conducerii Consiliului Judeţean pe transportatorul local care face legătura între comuna Smârdan şi Galaţi, care a dublat preţurile pe ultimele două luni. Licitaţia a fost câştigată la un preţ şi nu poate fi deci modificat preţul respectiv, a precizat consilierul. „Cunosc această problemă”, l-a asigurat preşedintele CJ Eugen Chebac, care fusese informat printr-un rapo ...

Dobre se plânge de amânarea iniţiativelor PNL

Luni, 16 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Astăzi ar urma să se dezbată în sfârşit, în Comisia pentru economie a Camerei Deputaţilor, un set de măsuri pentru sprijinirea mediului economic în această perioadă foarte grea. Săptămâna trecută, proiectele nu au putut trece de comisie din cauza absenţei deputaţilor PDL, reclamă deputatul PNL Victor Paul Dobre. „Noi am introdus pe ordinea de zi două proiecte de lege care au în vedere în primul rând o serie de facilităţi pentru întreprinzătorii din mediul privat şi ...

Bani pentru diguri

Luni, 16 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţului a aprobat în ultima sa şedinţă alocarea, din fondul de rezervă al Consiliului, suma de 113.000 lei,  Consiliului Local al comunei Şendreni, pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din luna iulie 2010. După ce administraţia comunei a trimis devizul de lucrări, consilierii judeţeni au votat în unanimitate atribuirea sumei cheltuite până acum pentru constituirea de noi diguri care să blocheze pârâurile Rusca Mare şi Obreja,  care  ce se varsă în  Sir ...

Din milă sau din pilă!

Luni, 16 August 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
România are o tradiţie a protecţiei sociale pe sub mână bogată în exemple. De pildă, boschetarii preferă şi acum puşcăria sau spitalele TBC atunci când vine iarna, pentru că altfel nu-i ridică nimeni de pe stradă. Pensionarii cu pensii mici trebuie să mai muncească câte ceva la negru sau, dacă au pile, la stat, pentru că din pensie, se ştie, nu se poate trăi. Băieţii mai slab pregătiţi, de-a dreptul handicapaţi în meseria dumnealor, îşi găsesc şi ei, de decenii, ...
Pagina 389 din 499

UPDATE. Un autoturism şi un autobuz s-au ciocnit în zona cartierului Cantemir (VIDEO)

Potrivit informaţiilor oficiale, în această dimineață, pe DN 22 B, în zona Cantemir din municipiul G ...

Actori adolescenţi şi profesionişti ai Dramaticului, pe aceeaşi scenă: „Profesorul de franceză”, la Teatru pe Țeavă

Dacă vreţi să vizionați „Profesorul de franceză”, cel mai nou spectacol pus în scenă la Teatru pe Țe ...

Accident potenţial periculos la ieşirea din Tecuci. Un camion cu butelii s-a răsturnat

În această seară, s-a produs un accident rutier la ieșirea din Tecuci, în zona Lukoil, pe centură, î ...

I-a încredinţat maşina cu platformă, deşi n-avea dreptul s-o conducă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au sancționat penal un ...

Cine sunt ultimii finalişti la „Românii au talent”. Cum puteţi vota o gălăţeancă pentru Premiul de originalitate

Cea de-a treia semifinală a „Românii au talent” i-a desemnat, vineri noaptea, la Pro Tv. pe ultimii ...

Bilete pentru a șasea serie de tratament balnear

289 de bilete i-au fost repartizate Casei Județene de Pensii (CJP) Galați pentru seria a VI-a de tra ...

Sirian prins la Rogojeni cu permis de conducere fals

Miercuri, 14 mai, în jurul orei 16,30, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

26 de fabrici de reciclare vor fi construite cu fonduri europene

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a semnat contractele de finanțare pentru construirea a 26 ...

Lucrări de 7,8 milioane de lei la Grădinița nr. 9

Coop Galați Societate Cooperativă a câştigat licitaţia pentru „Reabilitarea și eficientizarea energe ...

Poliția Locală Galaţi taie din schemă cinci posturi

Desființarea a cinci posturi, toate de execuție, reprezintă reforma pe care conducerea Poliției Loca ...

Peste 83.000 de euro pentru o parcare în Centru, pe locul a şapte garaje demolate

„Pregătim terenul pentru amenajarea unei noi parcări în locul vechilor garaje demolate din apropiere ...

Onuţ Atanasiu contestă donaţia făcută PNL

Analiza „Cât de generoşi au fost politicienii gălăţeni cu propriile partide”, publicată în ediţia de ...

Cum puteţi solicita o audiență la Prefectura Galați

Cetățenii interesați de o audiență la prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, se pot în ...

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Ucraina. Răspuns la ultimatumul occidental

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică, într-o neobișnuită apariție de noapte la Kremlin, ...

Tribunal special în Ucraina, pentru crimele de război ruseşti

Miniștrii de Externe din așa-numitul „Grup Central” format din cel puțin 37 de țări au semnat „Decla ...

Moscova, atacată cu drone a doua noapte la rând

Unităţile ruse de apărare aeriană au distrus un roi de drone ucrainene care ţintea Moscova într-un a ...

SUA transferă Ucrainei un nou sistem de apărare aeriană Patriot

Kievul va primi noi ajutoare din partea Statelor Unite. Potrivit cotidianului The New York Times, ci ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Medicamentele oncologice s-au scumpit cu 23%

Un raport recent al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați evidențiază o creștere sem ...

Salariul mediu net a crescut în România la 5.691 de lei

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în luna martie 2025 s-a înregi ...

Cartel Alfa: „România are nevoie de un președinte pentru toți cetățenii”

În contextul alegerilor prezidențiale, Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA atrage atenția c ...

Majorare de capital la Liberty Galați. Creanţă a acționarului majoritar transformată în acţiuni

Capitalul social al companiei siderurgice Liberty Galaţi a fost majorat cu suma de 730 milioane de l ...

Euro stagnează la 5,10 lei, în aşteptarea alegerilor

Săptămâna trecută, cursul euro a depășit pragul de 5 lei și a atins pe 8 mai maximul istoric de 5,12 ...

Competiţii. Ultima rundă, în eșalonul al treilea la fotbal

FOTBAL. Liga a treia de fotbal a ajuns la capătul drumului în faza de play-off. Sâmbătă, în acest eș ...

Cinci reprezentante ale României, la Roland Garros

Organizatorii celui mai mare turneu de tenis pe zgură din lume au anunțat prezența sportivilor pe ta ...

Oțelul merita mai mult: 0-0 cu Farul

Ultimul meci al sezonului Superligii de fotbal s-a încheiat cu un rezultat nedrept pentru Oţelul, 0- ...

Din sportul gălățean. Final de sezon pentru rugbişti

RUGBY. Divizia Națională de rugby seniori (eșalonul al doilea) se încheie în acest weekend. Echipa g ...

Premiu special pentru o elevă din Galați, la Olimpiada interdisciplinară „Științele Pământului”

Etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare „Științele Pământului”, desfăşurată la Brașov, i-a ad ...

Studenții de la Jurnalism, în vizită la Viața liberă

Pentru orice student la Jurnalism, vizita într-o redacţie este un adevărat privilegiu. Aşa am simţit ...

Aur și argint pentru elevii gălăţeni, la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată

Participarea la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată „AcadNet” le-a adus membrilor lotului ca ...

Cazare plătită de Consiliul Judeţean pentru ByteForce

Consiliul Judeţean Galaţi a atribuit direct firmei Concem Tour un contract de 55.000 de lei fără TVA ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Vom avea nevoie în continuare de vize pentru SUA

Statele Unite au anunțat excluderea României din programul Visa Waiver, care presupunea că românii p ...

UPDATE ora 20,00. Alegeri prezidențiale 2025. Vot masiv în diaspora

UPDATE - Ora 20,00. Peste 350.000 de cetățeni români din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbăt ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incen ...

O gălățeancă stabilită în Germania, ajutată de comunitate şi de cadrele medicale la Galaţi

O femeie originară din Galați, stabilită de mulți ani în Germania, a avut parte de o experiență neaș ...

Duminica vindecării slăbănogului de la Vitezda, la Catedrala Arhiepiscopală

În Duminica vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, A ...

Boala coşurilor de gunoi din Galaţi. Confortul urban, între modele vestice şi maniere estice

Indiferent de modelul ales şi de cât de des sunt schimbate, coşurile de gunoi din Galaţi par să sufe ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Gălățenii se unesc să-l scoată pe Nicu din infernul Lyme. Cum poate fi ajutat (FOTO)

Nicu Stănescu nu este doar gălățean, este un artist și un om extraordinar, care de trei ani se află ...

În care ceva se termină şi altceva începe. Cenaclul „Noduri şi Semne”

Săptămâna trecută, colegii din Cenaclul „Noduri şi Semne” ne-am deplasat pe malul Prutului, în satul ...

A încetat din viață actrița Cristina Deleanu

Actrița Cristina Deleanu a încetat din viață joi, la vârsta de 84 de ani. Ea va rămâne în memoria co ...

Cultura are contract colectiv de muncă

Proiectul Contractului Colectiv de Muncă depus în data de 3 februarie 2025 de Federația Cultură și M ...

Săptămână plină pentru mari și mici, la Festivalul ”Gulliver” 2025

Luni, 12 mai, a început cea de-a XXXI-a ediţie a Festivalului „Gulliver”. Organizat de Teatrul pentr ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Blocuri de 10 etaje și un hotel, aprobate în Țiglina II. Planuri urbanistice votate pe repede înainte (FOTO)

Planurile urbanistice zonale pentru construcția unui hotel și a unor blocuri de zece etaje în Țiglin ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

O funcționară din spital a ajuns în pușcărie pentru că ”vindea” slujbe

Curtea de Apel Galați a dat verdictul final în cazul unui dosar de corupție în centrul căruia s-a af ...

Samsar-recidivist, reținut pentru înșelăciuni cu mașini de lux

Un infractor cu state vechi, care a făcut ”carieră” din păcălirea oamenilor de bună-credință, a fost ...

Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat

Ancheta în cazul crimei care a îngrozit comunitatea din Băleni la începutul lunii martie ar putea lu ...

Captură de țigări de la contrabandiști aflați în vizorul poliției

Trei gălățeni, o femeie și doi bărbați, au fost vizitați de poliție după ce autoritățile i-au luat î ...

Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi

Nu mai puţin de 9.983.527 de lei fără TVA reprezintă valoarea contractului pe care Consiliul Judeţea ...

Se construieşte un pod nou peste pârâul Suhurlui

Un pod rutier nou, proiectat să reziste inclusiv la viiturile cauzate de fenomenele meteo extreme, s ...

Deplasări de coloane militare spre poligonul de la Smârdan

Conform unui comunicat al Minsterului Apărării Naţionale, până pe 23 mai se desfăşoară deplasări de ...

UPDATE. Un copil de 6 ani a murit înecat într-o groapă cu apă

Un teribil accident, soldat cu decesul unui băiețel de doar 5 ani, s-a produs în cursul după-amiezii ...

SOMAŢIE (mic... tratat de Păcăleală)

Dacă nici nu eram, ce PĂCAT am făcut, de m-ai dat la OSÂNDĂ? Nu ai minte, nici suflet, eşti crud, n ...

ASTĂZI (la mormântul tuturor Mamelor din lume)

Astăzi începe nemurirea mameiîn ceruri, în icoane şi-n cuvinte -timpul stă-n ceas, pogoară din secun ...

O DATĂ CA TOTDEAUNA (schepsis)

Motto: „Omul este un animal marin, care merge pe pământ şi ar vrea să zboare!” (Carl Sandburg)A fost ...

ÎNFLORIREA A V-A (mic... tratat de BEETHOVEN)

Cred că începe-a V-a Înflorire -chiar se aude, intră în salcâmi!!!Adorm - ce sacrosanctă adormire-ia ...

INEFABILULPROFESIONIST (VI)

A. Ghiuţă deschide uşa cubului şi iese! Ies şi eu! Iese şi Mutelcă! Tocmai când să deschidem şi uşa ...

INEFABILUL PROFESIONIST (V)

Da! cu cât te îndepărtezi mai mult de mine, cu atât mai mult crezi că-s viu, din ce în ce mai viu, v ...

INEFABILUL PROFESIONIST (IV)

Sigur că da! se revarsă zorii! i-auzim, însă nu-i vedem! ai dracului şi zorii ăştia! fac de capul lo ...

INEFABILUL PROFESIONIST (III)

Bine aţi venit în ceastă sferă!/ sau în cest cub! sau în ce vreţi! vă rog,/ nu mai fiţi trişti! şi n ...

OAMENI DE SEAMĂ. Romulus Ladea, apreciat sculptor bănățean

Sculptorul Romulus Ladea s-a născut pe 17 mai 1901, la Jitin, judeţul Caraş-Severin.A urmat Academia ...

„E timpul să iubești” - filmul zilei la tv

E timpul să iubești Film Now, vineri, 16 mai, ora 20,00Marea Britanie, Franţa (2024), dramă, romant ...

Remember. Serghei Covaliov (1944-2011)

Serghei Covaliov, unul dintre cei mai mari canoişti români, s-a născut pe 14 octombrie 1944, la Mila ...

Cariere. Friedrich Gulda, important muzician al secolului XX

Muzicianul austriac Friedrich Gulda s-a născut pe 16 mai 1930, la Viena. A început studiul pianului ...

Remedii pentru alergiile de primăvară

Primăvara aduce flori, soare și… strănuturi. Pentru cei sensibili la polen, sezonul renașterii natu ...

Atenţie la plimbările prin vegetaţia înaltă! Cum protejăm câinii şi pisicile de căpuşe

Primăvara este o perioadă de plecare și reînnoire, nu numai pentru noi, oamenii, ci și pentru animal ...

Tehnici simple pentru o minte mai clară

Minte ordonată, viață liniștită. Așa cum facem curățenie acasă, este vital să ne îngrijim și de „igi ...

Un măr pe zi? Da, dar nu oricând!

Un măr pe zi ține doctorul departe, spune un proverb, dar... Merele sunt pline de nutrienți. De exe ...