George Marinescu

George Marinescu

Progrese ale unor investiții județene

Joi, 17 Februarie 2022 10:00 | Publicat în SATUL
Alte două proiecte de modernizare a infrastructurii județene își urmează evoluția în județ. Potrivit președintelui Consiliului Județean, Costel Fotea, lucrările de la depozitul de deșeuri cu o capacitate de un milion de metri cubi de la Valea Mărului sunt finalizate în proporție de 95%. Această investiție, cuprinsă în ansamblul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), include cea mai performantă stație din țară de epurare a levigatului. În această etapă ...

Departe de alegerea primarilor în două tururi

Miercuri, 16 Februarie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un proiect de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin a fost respins, miercuri, în Comisia juridică a Camerei Deputaților, cu voturile parlamentarilor PSD, PNL și UDMR, potrivit informațiilor G4Media.ro.Proiectul de lege a fost inițiat în noiembrie 2015 de către parlamentari PMP și PPDD. În iunie 2016 a fost adoptat de Senat și a fost trimis la Camera Deputaților, forul decizional. Ultimul termen dat de Biroul permanent pentru a primi raportul de la comisii ...

CNAIR ar putea lansa un Waze al statului român

Miercuri, 16 Februarie 2022 17:00 | Publicat în AUTO
Șoferii din România ar putea să aibă acces în scurt timp la un serviciu public prin care să raporteze locuri de pe autostrăzi sau drumuri unde sunt probleme, precum gropi, marcaje lipsă, parapete stricate, lucrări, obstacole sau pericole, după cum a aflat hotnews.ro. „Ideea e bună”, apreciază Asociația Pro Infrastructura, însă totul ține de cât de deștept va fi implementată: „Riscul de a sifona niște bani e mare”. CNAIR prin CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere ...

Riscuri majore pentru producătorii agricoli

Miercuri, 16 Februarie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Federaţiei Agrostar, Ştefan Niculae, a declarat miercuri, după o întrevedere cu preşedintele Senatului, Florin Cîţu, că fără intervenţia rapidă a Guvernului există riscul închiderii "masive" de afaceri şi activităţi ale micilor producători, un efect atât de mare asupra producătorului agricol şi a industriei alimentare "pe care nu-l va mai putea controla nimeni".El a adăugat că măsura propusă de Florin Cîţu privind micşorarea CAS cu 5 procente este "foart ...

Peste 396.000 de doze de vaccin anti-COVID, făcute în judeţ

Miercuri, 16 Februarie 2022 22:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Marți, 15 februarie, în județ au avut loc doar 144 de vaccinări anti-COVID, cele mai multe cu doza de booster, 56. În rest, 36 de gălățeni au decis să efectueze prima doză, iar 52 au beneficiat de doza a doua, astfel: 40 la Centrul de la Sala Sporturilor (2 prima doză, 17 doza 2 și 21 doza 3), 23 la Baza Siderurgistul (1 prima doză, 14 doze unice, 3 doza 2 și 5 doza 3), 20 la Centrul de la Patinoar (3 prima doză, 5 doza 2 și 12 doza 3), 14 la Centrul de la Oficiul Prefectural Tec ...

ANIF intervine în zona comunei Suhurlui

Joi, 17 Februarie 2022 09:00 | Publicat în SATUL
Marți, 15 februarie, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de decolmatare și reprofilare a canalului marginal CM 137, din județul Galați, în zona comunei Suhurlui, lucrări care se vor derula pe parcursul a 30 de zile. Conform directorului Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare (IF) Galați, Sorin-Adrian Pîrvu, ”această lucrare de combatere a eroziunii solului, aflată în administrarea ANIF, are rol de intercepție și evacuare controlată spre pârâul Suhu a sc ...

Victorie de senzație pentru Gabriela Ruse, duel cu Simona în optimi!

Marți, 15 Februarie 2022 16:55 | Publicat în SPORT
Marți, la turneul WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), Gabriela Ruse (24 de ani) a reușit cel mai important succes al carierei, de până acum. Sportiva din București a trecut în 16-imile concursului dotat cu premii în valoare de 768.680 dolari de iberica Paola Badosa (tot 24 de ani, nr. 5 WTA), în trei seturi: 6-3, 5-7, 6-4, după aproape două ore și jumătate de întrecere. De notat că, în setul decisiv, Badosa a condus cu 4-1. După această victorie în premieră asupra u ...

Impunerea măștii de protecție este neconstituțională

Marți, 15 Februarie 2022 17:30 | Publicat în Regional
Impunerea măștii de protecție este neconstituțională. Decizia a fost luată marți de către Curtea Constituțională, care precizează că ordonanța de guvern ce reglementează măsurile luate în contextul pandemiei, între care obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise, este neconstituţională din motive care ţin de procedura legislativă. Consecința ar putea fi anularea de către instanțe a amenzilor date începând cu luna noiembrie 2020 și care nu au fos ...

Evaziune masivă cu telefoane mobile

Marți, 15 Februarie 2022 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF au identificat o firmă cu sediul în Bucureşti, prin intermediul căreia s-au vândut online telefoane mobile de ultimă generaţie în perioada 2019-2021 şi s-au obţinut venituri totale de aproape 43 milioane de lei, care nu au fost înregistrate şi declarate, a anunţat ANAF pe Facebook. Astfel, reprezentanţii firmei au cauzat un prejudiciu total de aproximativ 12 milioane de lei, reprezentând TVA, impozit pe profit şi impozit pe veniturile micr ...

Constructorii turci „acaparează” autostrăzile din Ardeal

Marți, 15 Februarie 2022 20:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Asocierea de firme Mapa-Cengiz din Turcia a câștigat și contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2 al Autostrăzii A1 Lugoj - Deva, un segment de zece kilometri, din care doi kilometri cu tuneluri. Este un contract de 1,3 miliarde de lei (aproximativ 260 milioane de euro), finanțat prin PNRR, asocierea celor doi constructori fiind singura care a depus ofertă, deși alte cinci companii și asocieri se calificaseră în etapa de licitație restrânsă. Potrivit informaţiilor de ...
Pagina 287 din 512

Femeile antreprenor din Galați inspiră prin lectură și solidaritate

Pe 25 iulie, între orele 19,00 şi 21,00, gălățencele care vor trece pe Faleza din Galați, în zona Fo ...

Ce destinaţie va avea fostul punct termic din Micro 17

Bun găsit în Galaţiul şantierelor nesemnalizate! Şi al lucrărilor fără panou de informare, aşa cum p ...

Rezultatele inițiale la definitivat plaseză Galaţiul pe locul 5 în ţară

După ce absolvenții de liceu și cei de gimnaziu au susținut probele examenelor de final, a venit și ...

Contract atribuit pentru un parc fotovoltaic în Micro 17

Firma Elnet Instal SRL din București va amenaja un parc fotovoltaic pe blocurile M1-M14 din cartieru ...

Un gălățean va înfunda pușcăria pentru reacţia la o palmă

Cel puțin cinci ani de închisoare riscă un bărbat din Galați, care a dat curs unei provocări și a sc ...

Schimb de experiență transfrontalier la Primăria Smârdan

La începutul acestei luni, Primăria comunei Smârdan a primit vizita unei delegații formate din trei ...

Acuzată de fals pentru că a ”uitat” cui a dat mașina

O localnică în vârstă de 54 de ani din comuna Foltești este cercetată penal din cauza unei întâmplăr ...

Concursul „Gheorghe Petrașcu”, provocare pentru plasticieni

Până pe 17 august, artiștii vizuali se pot înscrie la cea de-a III-a ediție a Concursului de artă pl ...

Comunicat de presa- Lansarea proiectului „CONSTRUIRE ȘI DOTARE GRĂDINIȚĂ ÎN SAT GEFU, COMUNA GHIDIGENI, JUDEȚUL GALAȚI”

  Comunicat de presă                 Data 15 iulie 2025   Lansarea proiectului „CONSTRUIRE ȘI DO ...

Modernizarea „Drumului Morţii”, în proiectare

Preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, a anunţat pe Facebook că a dat ordinul de începere ...

Parc fotovoltaic pe locul gropii de gunoi de la Tirighina

Un parc fotovoltaic va fi realizat, cu fonduri europene, în zona Tirighina, pe locul fostei gropi de ...

COMUNICAT DE PRESĂ - „Construcție centrală electrică fotovoltaică UAT Municipiul Tecuci”

  Comunicat de presă „Construcție centrală electrică fotovoltaică UAT Municipiul Tecuci”   U.A ...

UPDATE. Liberalii gălăţeni, prezenţi la Congresul Extraordinar al PNL. Ilie Bolojan a fost ales preşedinte

Premierul Ilie Bolojan a fost ales liderul naţional al PNL cu 976 de voturi, la Congresul Extraordin ...

Tancrad, Lemacons și Citadina 98 vor să revitalizeze Faleza Dunării (FOTO)

Asocierea Tancrad (lider), Lemacons, Citadina 98, Oldroad Construct a depus singura ofertă în cadrul ...

Anchete și sancțiuni după incendiul de la Târgu Bujor: Trei operatori economici amendați pentru nereguli grave

Un incendiu violent izbucnit pe 7 iulie, în orașul Târgu Bujor, a declanșat o serie de anchete, sanc ...

Liderul se schimbă, „combinația” de firme rămâne. Ofertanți pentru contractele majore ale Primăriei Galaţi

Cele mai mari contracte de lucrări licitate de Primăria Galați nu au în comun doar obiectivul genera ...

Doliu naţional la Cernăuţi, după atacul rusesc din noaptea trecută

Duminică, 13 iulie, va fi doliu naţional la Cernăuţi, în memoria victimelor celui mai recent atac ae ...

„Această ciocnire cu Rusia este doar începutul”. Interviu despre Dunăre, război şi dezinformare

De Ziua Dunării, am avut ocazia să stăm de vorbă, la "Viaţa liberă", cu un oaspete al oraşului nostr ...

Colonel SBU, asasinat în Kiev

Un colonel al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost împușcat mortal în districtul Holos ...

Cel mai mare atac rusesc împotriva Ucrainei de la începutul războiului

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri cel mai mare atac împotriva Ucrainei de la începutu ...

„Creierul e o prioritate” de peste 10,4 milioane de lei

Echipamente medicale, echipamente IT, mobilier şi alte dotări necesare pentru tratarea pacientului c ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Importurile sufocă economia românească

Leul a reușit o apreciere minimă la începutul acestei săptămâni, în contrast cu celelalte monede de ...

Combinatul siderurgic caută director general. Schimbări în echipa managerială

Ajay Aggarwal revine ca manager general interimar la Liberty Galați, în locul lui Radu Ionescu, iar ...

Bitcoin aspiră la titlul de „aur digital

Începând de luni, Camera Reprezentanților a Congresului american va începe dezbaterea unor proiecte ...

Inflația urcă spre 8%, poate chiar 10%

Vineri, când sunt trei ceasuri rele, INS a anunțat creșterea prețurilor de la 5,45% în mai la 5,7% l ...

De ce sunt loteriile loto atât de iubite în Europa? O privire asupra marilor jocuri și tradițiilor

De ce sunt loteriile loto atât de iubite în Europa? O privire asupra marilor jocuri și tradițiilor  ...

Atacantul portughez Paulinho a semnat cu Oţelul

Runda inaugurală a primei ligi din sezonul 2025-2026 a fost acaparată de numărul mare de rezultate d ...

Bereta verde - test de anduranță al polițiștilor de frontieră

La Poligonul Mogoșești (din județul Iași) a avut loc, zilele acestea, o nouă ediție a concursului "B ...

Oțelul - prima echipă care încalcă regula promovării jucătorilor români

Gruparea gălățeană a trimis în teren nu mai puțin de șapte fotbaliști străini în primul unsprezece, ...

Vacanță activă pentru micii cititori

În perioada 30 iunie – 11 iulie, Școala Gimnazială Nr. 17 din Galați, în parteneriat cu Inspectoratu ...

Examene pentru studenţii şi masteranzii Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi (FOTO)

În perioada 8-10 iulie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Du ...

Rareş Andrei Neculau, olimpicul care pune Galațiul pe harta informaticii

Rareș Andrei Neculau, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" din Galați, a o ...

O săptămână în lumea roboţilor, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Invitaţie de nerefuzat pentru copiii şi tinerii fascinaţi de tehnologie! Biblioteca Estivală din Gră ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Galațiul aleargă, donează, schimbă!

Cea de-a XII-a ediție a Semimaratonului Galați powered by Ramplast s-a dovedit, din nou, cel mai mar ...

Activităţi de vară la biserică pentru copiii din Matca

Marți, 8 iulie 2025, în cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”, copiii din pa ...

Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție

În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au partic ...

Festivalul „Moldovioară, plai de dor”, la Târgu Bujor

Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

„Linii pentru 23 de portrete”, un nou album de artă al lui Corneliu Stoica

Istoricul și criticul de artă Corneliu Stoica a publicat în ultimii ani în presa locală, îndeosebi î ...

MINA Pop-up Galați, un succes: peste 1.100 de vizitatori în primul weekend (FOTO)

O atracție pentru întreaga familie și un refugiu creativ în mijlocul verii urbane, asta se dovedește ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante ...

Omagiu adus sculptorului Dan Mateescu - patru ani de la trecerea în veșnicie (VIDEO)

Pe 9 iulie 2021 ne părăsea sculptorul Dan Mateescu, o figură emblematică pentru Tecuci și, mai ales, ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

66 de ani de închisoare pentru ucigașii Alexandrei!

Tribunalul Galați a pronunțat luni, 14 iulie, condamnarea în dosarul de omor al minorei Alexandra Va ...

Șofer chinez, înfrânt la graniță de birocrație. Din două permise, niciunul nu era bun

Un cetățean chinez nu a fost lăsat să intre în țară la volanul mașinii după ce autoritățile române d ...

Absolventă CNVA, Simina Tănăsescu - prima femeie președinte la CCR

Simina Tănăsescu (56 ani) este noul președinte al Curții Constituționale. Ea a fost aleasă, duminică ...

Tribunalul ține în suspans condamnarea în cazul Alexandrei. O amânare după alta într-un dosar de crimă care a șocat Galațiul

Un an și jumătate a trecut de la moartea cumplită a Alexandrei Vasilache, fetița care și-a găsit sfâ ...

Apă și canalizare moderne la Matca

Locuitorii comunei Matca beneficiază de rețele noi de apă și canalizare complet funcționale, în urma ...

Investiții majore în infrastructura de apă din comuna Independența

În comuna Independența se desfășoară, în prezent, lucrări ample de investiții la Gospodăria de apă d ...

Pechenii au retrăit puțin emoțiile inundațiilor

Precipitațiile care au căzut miercuri seara în județ au făcut din nou probleme la Pechea, unde mai m ...

Șezătoare tradițională la Vameș, în curtea unei localnice (GALERIE FOTO)

În ziua de prăznuire a Sfântului Ștefan cel Mare, ocrotitorul spiritual al comunei Piscu, a fost org ...

DESCÂNTEC de POARTĂ NOUĂ (sincretic vals)

azi-dimineaţă... mă găsesc lâng-o frumoasă,încet-încet, plin cu nădejdi, în troleibuz -spun „săru-mâ ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FRUMOS (psalmul imprevizibilității absolute)

Este frumos...dar mâine-i mai frumosdecât a fost întotdeauna, doamnă!Te rog din taină, din adânc şi ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FĂRĂ Ag şi FĂRĂ Au (dosarele XYZ)

!zic de mine foaie verde/ cu opinci şi cu topor dar mi-s vorbele de sete/ şi tot mor şi mor şi mor! ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” POEM de DUCĂ (sâc!)

Mi s-a făcut de ducă la Maria –îi scriu, o strig, dar nu primesc răspuns,nu-mi zice nici măcar că nu ...

UN PUNCT... de VEDERE - la mormântul poetului Simon Ajarescu

Sună telefonul. Apăs, pun la ureche, aud: „Bună ziua! Sunt Maria aceea! Nu sunt Maria cealaltă! Îl c ...

DECLARAȚIE în BALTĂ

A fost odată ca niciodată un nene. Dacă n-ar fi fost odată ca niciodată un nene, n-ar fi declarat ni ...

STRIGĂTE și PREGĂTIRI

Nu răspunde. Poate nu m-o fi auzit. Ori poate nu vrea să mai afle nimic despre mine. Poate n-am stri ...

Cel mai frumos blestem de la MAMA

Sigur că da! Am avut parte şi de aşa ceva! Ca orice mamă, nici maică-mea nu s-a sfiit, pe lângă toat ...

Cariere. Virgil Tănase, scriitor și regizor de teatru franco-român

Romancierul şi dramaturgul Virgil Tănase s-a născut pe 16 iulie 1945, la Galaţi. A studiat Filologi ...

Remember. Ion Luican (1907-1992)

Cântărețul de muzică populară, romanțe și muzică ușoară Ion Luican s-a născut pe 27 decembrie 1907, ...

Cariere. Nataşa Raab, îndrăgita „Coana Chiva”

Actriţa Nataşa Raab s-a născut pe 15 iulie 1953, la Huedin, Cluj. În tinereţe, a fost manechin la C ...

Michael Douglas nu vrea să moară pe scenă

Distins cu un Glob de Cristal onorific pentru întreaga carieră, la festivalul internațional de film ...

Când nu mănânci, te vindeci! O practică milenară cu efecte dovedite asupra sănătății

Într-o epocă a abundenței, în care mesele sunt tot mai bogate, iar tentațiile culinare ne însoțesc l ...

Cum putem învinge atacurile de panică fără medicamente

Într-o lume în care stresul a devenit o constantă a vieții moderne, tot mai multe persoane se confru ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...