La ce grădinițe din Galați vor fi refăcute locurile de joacă

(!) e greu şi mult de mers până acolo -eşti singur... vezi că nimeni nu se vâră? -suportă, rabdă, iartă, fii atent,ia samă, calcă drept... să nu faci dâră (!) (!) nu plânge... lăcrămarea nu te scoatenici la liman... şi nici nu-ţi drege visul! -în viaţa asta fără precedent,tu eşti şi ucigaşul şi ucisul (!) (!) nu te strâmba dacă auzi suflareaacelei drepte, care te aşteaptă!îndreaptă-ţi fruntea, râzi, ai grijă, vezisă nu lipsească următoarea treaptă (!) ...

Da, aşa-mi şopteşte Muma Pădurii: "Vezi că mai la deal... te aşteaptă mama ta!". Da, îmi vine să cred, însă sunt destul de spăimântat! Nu de frică, ci de faptul că nimeni nu poate (n-o să poată) considera veridică această perspectivă! Toţi vor râde şi vor zice că-s elucubraţiile unei minţi şi unui suflet pentru care Mama-i singura Lege din Univers! S-or strânge-n baruri şi la colţuri, or bea până vor zvârli cu şapca după câini... şi-or lua-n vârful băşcă ...

(!) tata măsoară drumul pân-acasăcu lumânarea ochilor de lup -lemne de foc întârziat apasăînspre genunchi clavicule de cub!)(!) în urma lui, pădurea se descalţă,cu tot cu lupi s-apropie de sat -scade lungimea firului de aţăşi creşte frunza lemnului tăiat (!)(!) curând, n-o să mai vină dimineaţă,şi focul se va stinge pe cuvânt -şi tata şi copacii se înalţăîncet, spre cer, cu ochii în pământ (!)(!) tristeţi de lup se spânzură de ploaie,inele oxidează pe butuci ...

Da, e vocea mamei! Însemnează că trebuie să fie (şi ea) pe aici, pe undeva! Şi chiar încep să cred din ce în ce mai mult că n-a murit! Şi o aud cu douăsprezece versuri tulburătoare ale lui Grigore Vieru: "- Pui golaşi cum staţi în cuiburi/ Fără plăpumioare?/  - Ne-nvelim cu ale mamei/ Calde aripioare!// - Dar când mama nu-i acasă/ şi Ploiţa cerne?/ - Ne-nvelim atunci cu frunza/ Ramurii materne!// - Dacă n-o să vină mama/ Şi-o să cadă frunza?/ - Cum să nu mai vi ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Se-ntoarce acasă odată cu Luna,s-aşează pe prispa de cimbru bătrân...!(ce apă adâncă mai are fântânaşi-n ciuturi ce plânsuri cu miros de fân!)Îşi şterge obrazul cu palma sărată,se uită pe drumul de dinspre copii,dar nici o scrisoare nu vine la poartă...!(ce mare e Luna în ochii pustii!)Se uită-n icoană şi face luminăcu genele-n tremur, cu paşii mai grei...!(de-o viaţă de ani tot aşteaptă să vinăfrumosul din ...

E de-o vârstă cu mine, învaţă (?) la un liceu teoretic din târgul Bârladului, m-a îmbrobodit să cred că-i aleasa mea pe viaţă şi pe moarte... şi o cheamă Agripina. Pe mine mă cheamă mama la colţul de nord-est al casei noastre cu cer la uşă şi-mi spune clar la urechea cealaltă: "Nu mai fi naiv şi nu mai umbla după himera din Miroasa! Tu alergi după fusta ei scurtă, iar ea se ţine cu mâinile-amândouă de tămâiosul lui Mitică Şoarece, Brebenel, un derbedeu repetent ...

acolo, în pădurea cu salcâmi,/ acel atunci şi-acuma lăcrămează - ce ochi frumoşi parcă (nu) spun să tac/ prin freamăt rar şi duioşie deasă! am ce să zic (din locul meu naiv)/ de/spre această mi(ti)că făptură în cest abstract/concret simfonic pur?!/... plânge şi tace, rabdă şi îndură şi cred că vrea să-(mi) dea de priceput,/ însă nu pot a şti (şi-a înţelege) de unde, unde, până când şi cum/ o stare caldă într-o lume rece (!?) lumina ei peste-adumbrirea me ...

În fiecare zi, fără merinde şi veşminte preţioase, merge la capătul celălalt. Stă exact pe marginea lui... şi priveşte în Sine. Nu poartă bijuterii scumpe, dar sunt distincte şi încărcate cu povara sentimentelor viitoare. Poară greieri în păr şi aminteşte frumuseţea clasică elină. Cu fruntea rezemată de genunchi, seamănă cu Crimhilda, făptura care l-a pus pe hunul Atilla în braţele morţii. Foarte rari pe aceste meleaguri, trecătorii o scrutează suspicioşi, unii ...

Pe dealul învelit cu flori de câmp/ aştept să se întoarcă şi să-mi spună:zadarnic stai, zadarnic mă visezi/ fără să ştii că-s umbră, că-s minciună,fără să ai habar cum că nimic/ te are la cherem şi stă la pândă,şi-n clipa următoare-ţi va şopti/ câte himere oarbe te frământă!Pe dealul învelit cu flori de câmp/ rog (însetat) izvoarele din vale:staţi liniştite, sap, nu mă opresc,/ n-am altă stare-n gând, n-am altă caledecât să-mi port osânda la sfârşi ...

Faceţi linişte în tranşee! Vă ordon, faceţi linişte în tranşee! - tună comandantul ciuruit de gloanţe rătăcite, obligat de cuvântul/ordinul altor şi altor mulţi distinşi comandanţi. Nu vă jucaţi cu duşmanii! Voi sunteţi duşmanii lor! - abia mai răsuflă acelaşi comandant în cădere liberă, sătul de frică, plictisit/scârbit de târcoalele corbilor diletanţi. Soldaţii se uită între ei, se uită fiecare în raniţa fiecăruia, să caute şi să-şi aducă-aminte ( ...