Restricțiile de pe bulevardul Coșbuc, prelungite a doua oară

Nu sunt vasalul tău, n-ai să mă poţi aduce la acelaşi numitor, să-mi prea/măreşti constanta de la roţi, zeu im/perfect şi dispreţuitor!   N-ai să mă poţi a/duce îndărăt, nici înainte nu ai să mă poţi, după cum râzi şi după cum te văd, mă crezi învârtit/or printre ne/toţi!   Sigur că da...eşti un frumos deştept, or un deştept frumos...pot ca să-ţi spun, dar nu mă umilesc şi nu accept spaţiu şi timp de substantiv comun!   Ţi-am fost conviv la bine şi l ...

Da, doamnelor şi domnilor, Cântecul de Lebădă al Femeii care a nu a crezut că nu-i Urâtă în vremea Tinereţii… Cântecul de Lebădă al Femeii care nu crede că nu-i Frumoasă în vremea Senectuţii... Cântecul de Lebădă al Mândriei, dar şi al Prejudecăţii! Nu? După câteva momente de Studiu al Deşertăciunii domnitoare-n Veşnicie peste toate dimensiunile Vieţii şi Morţii deopotrivă, Maria-mi propune/mă roagă "să-i scot ochii la o plimbare" până-n Parcul Libertăţii ...

(!) era întuneric, dar eu nu ştiam că e întuneric, nu ştiam dacă-i rău sau dacă-i bine astfel, dacă-i rău sau dacă-i bine să părăsesc absenţa luminii, să mă mut în absenţa întunericului, să caut şi să aflu răspunsuri la întrebările mai mult ori mai puţin ne/vinovate că sunt material didactic în laboratorul "alfa şi omega", umplut cu vertebrate şi nevertebrate (!) (!) era lumină, dar eu nu ştiam că e lumină, nu ştiam dacă nu-i rău sau dacă nu-i bine astfel, ...

"Ce tristă şi tulburătoare poemă autobiografică mi-ai re/citit, venerabilă şi naivă Marie Păpădie!" - îi zic după câteva minute de respirare şi după câteva linguriţe cu şerbet. Maria tace printre lacrimi pe care vrea să şi le ascundă, însă nu poate! De fapt, şi eu simt că mi se suie inima la gât, că mă apropii din ce în ce mai clar şi mai mult de sufletul celei care, Atunci, voia să se azvârle în Dunăre pentru că se credea insuportabilă fizic! "Noroc, mare nor ...

Ia ascultă, domnişoară!/ de ce-mi pui farmece-n poartă? vrei să te iubesc în silă?/ să-ţi declar vasalitate? târcolirea ta mă-ndeamnă/ să mă las de cumsecade... şi-ai s-orbecăieşti prin lume,/ strâmbă, cu arcada spartă! Doar ţi-am zis că eşti urâtă/ deocamdată, domnişoară! doar ţi-am zis că nu sunt gata/ să te iau, să te fac doamnă! pânda ta mă osteneşte,/ mă provoacă şi mă-ndeamnă să-ţi arunc mănuşa, poate/ mă mai laşi o primăvară, poate mă mai ...

"Da, stimabilă şi stimată doamnă Maria Păpădie, da! Pentru că în tinereţe nu te vedeai frumoasă, în fiecare clipă erai tentată să crezi că eşti urâtă! Repet: eu nu te-am urât Niciodată! Şi chiar erai simpatică! De fapt, nu ştiu dacă-ţi mai aduci-aminte, te-am complimentat cu acest epitet, iar tu m-ai muştruluit minuţios, mi-ai reproşat că te iau în şfichi de băşcălie, că nu-s în stare să fiu sincer şi că n-am curaj să răspund Rafinatei tale Curţi de Cuce ...

Ce care car în carul meu,/ multe şi pline cu Mereu!?... ce car în carele pe care/ le car în carul meu cel care nu-i dat oricui şi la oricine.../ e dat doar celui care Cine de Taină întru jertfă-şi face,/ să-ţi fie şi să-i fie pace n-adânc de suflet şi de trup.../ (cine îmi cere să-ntrerup cărarea ceasta, nici habar/ să aibă nu a vrut măcar un strop, să-şi scrie pe Curat/ de la cei care au cărat şi-au descărcat la fiecare/ Mereu întreg pe drum de care şi alte drumuri, ...

Să (nu) te-ntorci... întoarcerea-i un semn/ al slăbiciunii (ne)(di)simulate, e un ajuns la capăt, un regret/ că mai frumos de-atâta nu se poate! Să (nu) te-ntorci... întoarcerea-i un fel/ de-a (re)cunoaşte falsul şi păcatul(in)toleranţei până la sfârşit,/ când cade raiul şi se nalţă iadul! Să (nu) te-ntorci... întoarcerea-i judeţ/ fără clemenţă pentru laşitate, pentru (ne)şansa de-a (nu) fi-nvăţat/ principiul "cum se cade cumsecade"! Să (nu) te faci că (nu) ai � ...

Şi, vorba distinsului meu învăţător, Ion Răşcanu, "ca să fie toată lumea sătulă şi copiii cu burţile goale", baba Maria, adică fosta mea găzduitoare şi actuala mea convivă întâmplătoare, scoate şi două texte pe care mi le-a dedicat "omul" său, Marcel Păpădie, cu prilejul aniversărilor mele! Şi le citeşte printre lacrimi! "tata mă roagă să măsor pământul/ pe care-a scris atâtea versuri mama/ cu sapa, toată viaţa învăţându-l/ să-mi strige blând: si vis am ...

Sprintenă şi radioasă, o babă plină (adică nu contra/babă ori vice/babă, cum se ierarhizează ofiţerii superiori ai Marinei Militare) iese cu aer concludent dintr-un salon de înfrumuseţare, se uită-n stânga şi-n dreapta, la cer şi la pământ, ca şi cum aşteaptă pe cineva să-i pună vro întrebare, se cată-n vitrină, îşi organizează un zuluf paralel cu supra/faţa şi cu năsucul fremătând a satisfacţie îndelung şi cu osârdie visată şi râvnită, dă din mânuţă ...