Premiul special „Marian Filimon”, la Topul național al IMM-urilor (Galerie FOTO)

Era departe-ncoace... şi Frumos... când am pornit, Atunci, în/spre Uitare...!... Am început s-ajung... şi nu-i Urât... e-o Goală cu tăceri tulburătoare, e un Răspuns aşa de aşteptat şi-aşa de clar... [şi-aşa (de)Plină pare cu tot ce nu-i şi nu va fi şi-a fost]... încât e stearpă orice Întrebare, încât chiar Veşnicia şade-n plus: şi cea Trecută, şi cea Următoare! Este departe-ncolo... nu-i Urât... e otova... (n)-am mai trecut O/Dată (?!)... Era(m) Uitarea altui ...

Sigur că da!... E chiar Panait Căpăţână, cel mai spilcuit poet dintre gălăţeni, cel mai degrabă desfăşurător/înfăşurător de Metafore pe secundă, pe metru pătrat, pe metru cub, pe cap de pasăre, pe cap de locuitor! Pus la patru ace, văcsuit şi netezit, cu aer pembe, cu mustaţă de scriitor damnat... şi cu ochii în lacrimi! Nu-l întrebăm cum, de ce, de unde, până unde, încotro...! Se aşează lângă fereastră, îşi aprinde o ţigară Carpaţi şi începe să ascult ...

Eu am, tu ai, el are... oi avem nimic în plus şi tot în minus... pare că l-am făcut frumos pe dracu-ghem: unic răspuns la orice întrebare! Ca nişte pui de lei ne dăm rotunzi (oriunde şi oricând) prin sărăcie... dacă nu ai, nu ai cum să (n)-ascunzi ce (n)-ai tu, mie... şi ce am eu, ţie! Sâc, sâc, sâc, sâc... aiurea şi-n acord: în(fum)urare, „eu” şiclit se cheamă... să crape ochiul domnului (ne)tot, mereu şi mult, aşa... de panaramă! Triumful imbecil îşi face ...

Auzi: „cât am spus în zadar ce frumoasă nu eşti/ niciodată n-ai vrut să mă scuipi ori să pleci/ ţi-a plăcut cum dădeam de mâncare la regi/ cum turnam elixir la regine în ceşti!// cum stăteam în păduri să aud păsări lungi/ şi voiam să ajungi cu acum(ul) atunci/ şi voiam să nu par ce ştiam că nu pot/ când veneai lebădând să mă iei înspre nord!// eram singurul sclav exilat pe pământ/ nu aveau încotro stăteau regii la rând/ şi regine veneau dinspre sud surâz� ...

Ochi ne/ucişi ai nopţii poeţii sunt... şi au retine să pătrundă - prin lacrimă - lumina... şi - pentru visuri - leagăn ştiu să-mpletească... sau deşertului din clipă să-i mângâie tulpina! Culoare fără miros prin irisuri mai sorb şi-o risipesc - ofrandă - îmbrăţişării caste de fluturi fără aripi, descântecului orb... şi-n murmure de-(a)mare de-a pururea (se) naşte! Nu stau la întâmplare, (nu)-şi răzvrătesc vrun „eu” în cremene, în iască, în pietre ş ...

Da... exact cum mărturisesc în ziarul de ieri, exact aşa-mi pun în gând şi în faptă să cuceresc cea mai rezistentă „cetate” din Cotul Pisicii! „Cetatea” se numeşte Marghioala Trăncăneală, dar localnicii din Grindu o strigă Etna fiindcă-i femeie vulcanică, latentă, cu design şi interior sănătos de la gât în jos, fiindcă de la gât în sus nu are curaj nici un medic să-şi pună semnătura şi parafa! Am cunoscut-o în ziua de 10 Septembrie 1989, pe malul stâng al ...

Da...totdeauna-i mai târziu ca niciodată şi în zadar aştept la pândă şi la rând... până atunci e gata cerul şi pământul... şi niciodată-i mai devreme ca oricând!   Şi este-aşa fiindcă alt fel nu se poate: un fel de ochi (acelaşi ochi!) necruţător scrutează tot, adună tot şi scade totul... uşor pe greu şi foarte greu peste uşor!   Aceleaşi note din nimic, a/somnifere şi însemnate-n trândăvie şi-n frumos, toarnă-n auz o des/cântare criminală... de jos în s ...

Recunosc...sunt un get-dac infidel, un drăgostit nestatornic, un alergător după cel puţin trei virgulă paisprezece iepuri în aceeaşi vreme, în acelaşi timp, brusc, deodată, concomitent şi instantaneu! Demult, când începusem a umbla şapte văi şi-o vale-adâncă şi şapte dealuri şi-un deal mic după pupeze cu fustă lungă sau scurtă, conform buletinului meteorologic şi bunului gust, mama îmi sfătuia-n ambele urechi că trebuie să fiu exemplu de model în căutarea, găsire ...

În fiecare zi mă întreabă de unde vin şi unde mă duc... mă întreabă cu aerul omului care nu vede cum stau pe rug şi nu-mi pasă de înainte şi de înapoi şi de jos şi de sus şi de stânga şi de dreapta şi de minus şi de plus!   În fiecare zi vreau să răspund la întrebările sale... dar aştept să se stingă toate flăcările haimanale şi să văd ce am aflat şi ce nu am aflat şi ce a mai rămas din misterul sec şi indiferent între primul şi ultimul pas! ...

Vine din sus. N-are cum să vină din jos. Dacă nu vreau, nu se apropie încet. Iar dacă vreau, se apropie cum vreau. Dacă nu vreau să nu se îndepărteze, o face pe încăpăţânata, şi se apropie mult, mai mult decât (îmi) trebuie. Dacă nu vreau să nu se apropie, se opreşte şi surâde maliţios, mefistofelic. Şi nonşalant. Pentru că nu are nimic de ascuns, cică, faţă de mine. În fapt, nici eu nu cred că pot să am ceva de tăinuit faţă de ea. E un fel de joc. De bat/joc(u ...