Când anii înfloresc şi dorința de a învăța. Proiect dedicat învățării la senectute

La foc mic... şi-n zadar!... fierb un vis vagabond... vis alb-negru, de mult, de atunci, hăt de când auzeam gratuit filarmonici de câmp şi-ascultam poezii din văzduh, din pământ...! Se făcea (în cel vis) că nu ştiu cine sunt... şi nu am întrebări... n-am nici lung şi nici lat... pur şi simplu era... şi era chiar frumos pe drum lung, pe drum scurt, pe costişă de sat! Şi făceam coroniţe de flori... şi ecou... şi devreme-mi făceam... şi-mi făceam şi târziu... n-auzea ...

Da... cred că-i bine s-o aştept pe bunica... în ogradă, pe prispă, sub iederă, până se întoarce de la mama! Sub iederă, nu aiurea, prin grădină sau prin nu ştiu ce unghiuri ale bătrânei bojdeuci!... Oare de ce s-o fi dus bunica la mama? Parcă-mi pare rău că n-am stat acasă, aşa, să-mi sticlească şi mie ochii la bunătăţile aduse nepoţilor săi! Că niciodată nu vine fără niscaiva fructe, fără niscaiva chilimoaţe, fără niscaiva dulceaţă!... Cred că n-o să ste ...

Tu aduni tăcerea lebedelor negre, eu adun tăcerea lebedelor albe...!... Câtă pregătire, taină şi splendoare... să (ne)-ajungă nunta/cântecul aproape! Adunăm tăcerea lebedelor toate, adunăm acorduri mute para/fine... şi râvnim Sonata Nunţii fără capăt, cum Singurătatea cestor balerine, cum Singurătatea cestelor soprane care (nu) aşteaptă pururea să cânte şi-şi păzesc mirarea/glasul destrămării prin mereu sublime dezacorduri frânte! Alb şi negru... valsul unui To ...

Şi mai zice ţaţa Ioana lui Alexe Jingă: "Dacă vrei s-o aştepţi, intră şi stai pe prispă, cuminte... nu să umbli prin bătătură... nu să cotrobăieşti prin firide... nu să scotoceşti şi nu să te ţii de droanţe!... când a plecat, aşa m-a rugat să le spun celor care au de gând s-o aştepte!... dacă nu m-asculţi, te pârăsc!... vezi, eu mă uit peste gard şi prin geamuri, din când în când!... ai grijă, stai pe prispă şi aşteapt-o!... dacă te plictiseşti, apucă- ...

Mai avem de străbătut câteva sute de picioare! Virgil Carianopol se uită-n stânga şi-n dreapta, însă nu prea-l miră spectacolul gratuit al gospodarului din totdeauna, dar şi al leneşului fără început şi fără sfârşit!... Iată, ce casă îngrijită l-alde Lăcătuş!... Şi, iată, în ce şandrama locuiesc şi (cică) trăiesc alde Căscatu! Poetul nu se prea miră fiindcă (în zona sa natală) e cam tot la fel, ori mult mai rău, zice! Suntem destul de dumiriţi despre ce f ...

Tot zvârle seminţe... (prin haos)... tot ară... (seminţe cu gene de cald şi de frig)... cultivă ecouri şi drojdii şi resturi din visu-i... şi iese nimic... tot nimic! Seminţe bizare, sterile, fecunde, cu gene mai false, mai scurte, mai lungi...! Acest ucigaş visător se tot joacă de-a tot cu nimic, de-a acum cu atunci! Tot zvârle seminţe, mănâncă seminţe şi scuipă în ochi infinitul mărunt... se crede mai mare decât tot nimicul mai mult decât tot cest etern muribund! Se ...

Şi câţi săteni, Domnule, trec (tăcuţi şi serioşi) încolo şi încoace! Da... trec murmurând câte-o doină, trec fără să scoată nici un cuvânt aiurea, dar trec numai şi numai Înainte! Către muncile câmpului trec! Aici şi acum... nu se termină niciodată muncile câmpului! Numai puturoşii termină înainte de a începe orice! Uite, lui nenea ăsta din marginea satului i se suie troscotul şi căpriţa şi ştiriţa pe geamuri, iar el doarme pe prispă, ostenit de vin şi de ...

Moto: "au fost odată patru camere prin care/ curgeau furtuni şi poezii devastatoare/ acuma-s goale şi au geamurile sparte/ miroase-a gratis fără rost miroase-a moarte" (Iolanda Cremene) !cică nu mai sună, cică nu mai poate, cică nu mai ştie doamna cumsecade! !doamna cumsecade cică nu mai sună, n-are cine-o-ntoarce, stă ca o nebună, şi se micşorează... şi coboară-n sine... doamnă oarecare... doamnă oarecine! !doamna cumsecade cică nu mai ştie calea spre izbândă, drumul s ...

Da, aşa am zis: lângă Marele Trandafir Sălbatic stă Marele Rug! Marele Mur, cum îl respectă oamenii de dincoace şi de dincolo de hotar! Şi cum să nu-l respecte când toţi se hodinesc la umbra-i uriaşă, mai ales în vreme de-nflorire şi de arşiţă, când toţi mănâncă fructele-i ademenitoare printre spinii apărători, cum scrie Învăţătorul Ioanid? Da, se hodinesc şi visează cu mare frică de balaurul care, cică, îşi are sălaş în adâncurile tenebroase ale Marelui R ...

Mâine, la plecare, dac-o fi să vină, am să-i spun adio dintr-o violină...! câtă aşteptare!... parcă mult prea multă! parcă mult prea lungă!... oare mai ascultă?... Dacă mai ascultă, n-are ce să-i facă, n-are ce să-i spună celui care pleacă...! ea rămâne tristă... numai ea rămâne sclavă dinspre-nscrisuri sfinte şi păgâne, să-şi respecte rostul... (şi să ostenească!)... în vremelnicia surdă, omenească... şi-n eternitatea treptelor divine, fără glasul ceste ...