Cine va moderniza „Drumul Morţii”. Costel Fotea nu mai are temeri legate de constructori

Sunt în vacanţă. Am şaptesprezece ani. Sunt la sora mea. Sora mea locuieşte în Sovata. Sovata (cred că ştie tot ne/muritorul de rând) este o staţiune balneoclimaterică renumită pentru procedurile terapeutice folosite întru depistarea şi nimicirea imposibilităţilor maternale, dar şi pentru îmblânzirea şi chiar anihilarea plictiselii conjugale... Aşadar (acestea fiind zise) hotărâm să mergem să ne suim pe aripile dansului, la un bal, mai ales că în tot de-a lungul şi de ...

Şi sigur mai ştii că (sub acel trandafir sălbatic, pomenit în ziarul de ieri, la umbra şi în paza căruia vrem să şedem şi să veşnicim prezentul) poetul Ioanid Romanescu a scris şi a strigat, a strigat şi a scris: "Trăiască poezia şi marii visători!"... Desigur, unii dementocraţi vor grongăni şi se vor fasoli şi se vor repezi să ne pârască (doar în târg şi la moară, da?) că stăm degeaba, că huzurim sub zgorghin şi că cine ştie ce păcate săvârşim şi punem l ...

Să nu te îndepărtezi prea mult, fiindcă prea repede se transformă totul în amintire. Nu-i mai bine să stăm cât mai departe de aceste aduceri aminte, cele din trecut, dar şi cele din viitor? Nu-i mai bine să veşnicim prezentul, să-i dăm tot ce avem şi să nu lăsăm nimic în ghearele timpului mincinos? Nu-i mai frumos să luăm noaptea picioarelor lungi şi să facem din ea mai multe nopţi, adică o mie şi una de nopţi ale picioarelor scurte? De ce să ajungem degrabă în ziua ...

Cum scriam în ziarul de ieri, nu ne opreşte nimeni să (nu) ascultăm, să (nu) vedem, să (nu) ocolim, să (nu) respingem, să (nu) refuzăm, să (nu) blestemăm, să (nu) îmbrăţişăm... scârţâitul banal al veşniciei!... Sigur că da!... după atâta mers şi alergare pe drumul necunoscut şi cu locuri de coborâre pe toate părţile, merităm acest mirific spectacol laolaltă!... Iată, acesta-i spectacolul Lunii văruind totul, riscându-şi şi rostogolindu-şi Sonata printre cruci ...

Pe acelaşi drum, dar nu pe aceeaşi cale, cu pas însingurat şi (în suflet şi în gând) cu foşnetul (acela) de mătase, mă întorc mereu în locul de unde am plecat, indiferent în care (cealaltă) parte ajung. Şi ochiul tău de argus mă urmăreşte până la capătul drumului fără capăt, mă urmăreşte să vadă cum osteneşte nimicul în mâinile mele, cum nimicul rămâne pururea un mister fără zăbavă, un mister cinic şi hohotitor printre colţurile neantului, un mister imbe ...

Îl căutăm cu lumânarea! şi ziua, şi noaptea, continuu! poate-l găsim! poate-l salvăm! să fie, aşa, măcar de leac! să fie, aşa, măcar de sămânţă! unii habar n-au ce căutăm! alţii cred că am luat-o printre vişini, că am dat în dambla! să fie sănătoşi, dar nu credem că sunt! noi nu ne oprim, nu ne lăsăm de căutat, chiar dacă nimeni nu ni se (mai) alătură în acest de/mers implacabil, aproape absurd!... Şi căutăm, şi căutăm! şi nu aflăm nici o urmă de el! ...

Pregătesc cercul. Cercul trebuie pregătit bine, să nu mă lase în drum. Mă uit la cerc. Are tot, deocamdată. Are centru, chiar dacă nu-l văd. Are rază. Nici pe asta n-o văd. Că nu-mi intră în ochi, cum razele de soare, de lună, de lampă... Are şi trei virgulă paisprezece... (aşa zice fratele meu mai mare, Nicolae, că-i la şcoală, nu ca mine, nicăieri!)...! Pregătesc cercul. E de la căruţa bunicului Ion. Că bunicul a murit, iar căruţa a rămas vai de inima şi obezile ...

O păpuşă vie zvârlită în iarbă îmi spune mai mult decât o păpuşă moartă frumos în landou. Zvârlită în iarbă, la marginea drumului, la marginea uitării, printre mărăcini şi resturi de cadavre animale, printre nouri de praf şi excremente. Şi cu mâinile rupte din umeri. Şi cu picioarele rupte din şolduri. Şi cu un ochi albastru. Şi cu un ochi scos. Şi cu hainele rupte. Dar vie. Mai vie decât mulţi dintre noi, cei care aruncăm aşa de uşor aceste simboluri ale cură ...

Pot jura că astfel de foşnet nu mi-a fost dat să aud niciodată, nicăieri. De multe ori am traversat şi m-a traversat (noaptea) foşnetul razelor de lună. De şi mai multe ori m-a mângâiat (ziua şi noaptea) foşnetul frunzelor în pădure, dar şi foşnetul licuricilor prin ierburile şi râpile şi coclaurile nestemate ale celui mai frumos cătun din lume. M-a fascinat foşnetul ploii apropiindu-se, foşnetul fulgerului înainte de fulgerare, foşnetul adânc al luminii din ochii mamei ...

Pune viţă de vie uscată în sobă, mestecă în tocăniţa de pătlăgele verzi, oftează, cerne făină de păpuşoi albi, cată la ceaunul cel mare pus pe ochiul cel mare al plitei...(nu cumva să se umfle şi să dea în foc apa presărată pentru mămăligă)...se uită să vadă cam la ce oră-i soarele pe cer, oftează, strigă la Doroftia...(să vadă dacă a terminat de muls vaca)... Apoi, fără să se oprească din toate acestea, oftează, mă priveşte mult şi cu asprime, dar şi ...