Cum ar putea Primăria Galați să preia Stadionul „Oțelul”

[pentru iubita care (nu) vrea să scriu despre ea fiindcă (nu) dă ţigări cu bucata] Singură şi tăcută şi adâncă îmi toarnă răcoare şi linişte pe faţă; lângă ea creşte o salcie plângătoare şi mă învaţă cum se cade când mă sui după cuiburi lăsate de Dumnezeu şi ucid păsări şi văd toate păcatele peste sufletul meu. Nu mai am apă, nu mai am apă! - aud din pământ, deodată… Salcia plânge şi iubita mea se umple cu lacrimi de fată. Nu mai am salcie, nu mai ...

(nimic nou sub stele) Vin lupii şi încep să urle din răutatea lor firească; poeţii scriu frumos pe turle cuvinte care vor să nască. Vin oameni şi încep să vadă în faşă stelele albastre; s-aud botezuri în ogradă de-a lungul despărţirii noastre. Vin preoţi şi încep să cânte plecarea stelelor spre moarte; poeţii scriu despre plăpânde lumini stingându-se departe. Vin lupii şi încep să tacădin bunătatea lor firească…Doamne, cuvintele se joacăşi-n voia ta se duc s ...

(pastel) Fii atentă, fii foarte atentă, uită-te cu ochiul cel amărui: trebuie să vezi secunda în care vine şi urcă gutuile în gutui! Trebuie să nu-ţi scape momentul cum ţi-a scăpat de fiecare dată; vine cu multe crizanteme cum vine o fată la capătul unui poet mort de glorie şi de bucurie că a scris toată viaţa şi că a plâns  la rădăcină de păpădie! Fii atentă, fii foarte atentă,uită-te cu ochiul cel muiat în polen:trebuie să prinzi pentru totdeaunaacest moment a ...

(şi nişte roţi) Ieri l-am văzut pe domnul Baudelaire sprijinindu-se cu mâinile de cer; era şi domnul Villon cu domnul Verlaine pe un fel de peron aşteptând un fel de tren mereu întârziat şi mereu fără nici un loc să-i ducă pe tărâmul încă neumblat de vieţile lor lipsite de noroc. Era şi domnul Eminescu printre ei ca o umbră de floare de tei la butoniera mucalitului Ioanid uitându-se la ferestrele care se deschid spre cerul de care se sprijină Baudelaire sătul de pi/er/p� ...

(numai) Am început să mă zgârii pe ochi de ciudă/ că nu este şi a mea; chiar o pândeam/ toată noaptea cum se destrăbălează/ numai cu Ioanid prin lanuri de cucută,/numai cu Nichita prin mansarde; numai Khayyam/ o trimisese demult să vină şi la mine acasă. În aşteptare, îi pregăteam lepidoptere/ şi mătăciune, măturam în fiecare zi/ până la orizont, puneam cărăbuşi pe sfoară/ şi ziceam: ad-o, Doamne, că am o lună de miere/ neîncepută, am un ochi amar şi un ochi ...

(povestea unui paşă) Senin, prin lanuri de cicoare, prin lungi floriri de păpădii, cătam povestea unui paşă abia zbucnit printre cei vii; cătam o leacă de răcoare, un fir de apă de izvor, un blid cu linte, o covaşă, o burcă, un mălai uşor; cătam un om fără de lege, cu drumul drept, cu ochiul strâmb, un cunoscut poet de seamă cu trei cuţite în carâmb, cu sânziene pe costişă şi cu femei fără cusur – un paşă care niciodată nu va să spună nevermur. Senin, prin la ...

(despre osul de zimbru proscris şi maiestuos) Toate tramvaiele mă duc la femeia pe care am cunoscut-o în spital/ când m-am cărat să-mi repare scânteia din ochiul stâng de împărat/ şi din ochiul drept de animal. Toate femeile din toate tramvaiele se uită şi surâd fraudulos/ la mine şi mi se pare că fiecare este aceea scânteietoare până la ochi şi până la os/ de împărat şi de animal frumos. Toate cuvintele pentru femeia aceea îmi cremenesc la ieşirea din cap/ şi cad aş ...

(cuvânt înainte, imediat după îngropare) Când am ajuns, nu l-am găsit acolo. Fugise? Şi atunci am întrebat pe cineva dacă nu l-a văzut cavalcadând pe zeul blestemat. Nu l-a văzut, dar i-a simţit plecarea când ceasurile toate s-au oprit, iar oamenii au plâns de bucurie că nu mai pot să aibă de murit. ...

(după gust) Desenez pe picioarele tale cuvinte lungi până la capătul celălalt al depărtării de sufletul meu; după aceea îmi aduc aminte locul cuvântului rece, cuvântului cald, cuvântului uşor sau cuvântului greu. Cuvântul rece şade pe glezne de când nu ştiam să ostenesc până la ochii tăi negri ca două nopţi fără lună; cuvântul cald aşteaptă femurând, silabisindu-se printre buni şi răi: fiecare râvneşte, dar nu vrea să spună! ...

(fără subtitlu) Poetul şi-a luat zilele şi nopţile următoare într-un sac universal. Şi le-a luat pe toate. Nu l-a văzut nimeni. Poetul nu avea nici un vecin, nici măcar un clavecin. Avea doar o pasăre strigătoare, tocmai la Nichita Stănescu strigătoare, tocmai la cerul proaspăt vopsit de ochii lui Mihai Ursachi, de ochii lui Ioanid Romanescu, de ochii lui Cezar Ivănescu, de ochii mamelor noastre, de ochii iubitelor curate şi necurate…mereu proaspăt vopsit şi sfinţit de ochi ...