Consilierii locali au fost convocaţi, luni, 26 februarie 2024, la cea de-a treia şedinţă extraordinară din această lună, în condiţiile în care joi, 29 februarie, trebuie să participe la întrunirea ordinară. Numai că multe dintre proiectele aflate pe ordinea de zi nu puteau aştepta până atunci! Este vorba despre investiţii ale căror documentaţii trebuie depuse până la finele acestei luni la ministere, pentru accesarea diferitelor linii de finanţare. Pe accesarea fondurilor ...

Explozie la spital

Luni, 26 Februarie 2024 16:03 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O explozie a avut loc, luni, la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești - Spitalul "Movila". Explozia nu a fost urmată de incendiu, însă o femeie de 80 de ani a suferit arsuri, scrie News.ro. "Victima era în comă în momentul producerii deflagrației, dependentă de oxigen", anunţă ISU Prahova, precizând că femeia prezintă arsuri pe 16% din suprafața corporală şi la nivelul căilor aeriene. În anul 2021, după un incendiu care a avut loc la același spital, au murit două perso ...

Întreruperi de curent în mai multe cartiere din Galați

Luni, 26 Februarie 2024 15:38 | Publicat în UTILE
Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) efectuează, în ultima săptămână din februarie, lucrări la rețeaua electrică din mai multe zone ale orașului. Astfel, sunt anunțate întreruperi ale furnizării energiei electrice cu durate estimate de la două până la șase ore, care vor afecta atât consumatori casnici, cât și operatori economici."Balul" începe marți, 27 februarie, cu străzile Apollon, Farului, Griviței, Alexandru Moruzzi, Portului, ...

Autorii unui furt în noaptea de Revelion au fost prinși

Luni, 26 Februarie 2024 16:20 | Publicat în JURIDIC
Aproape două luni le-au trebuit polițiștilor de la lnvestigații Criminale să soluționeze o reclamație de furt venită din partea unui gălățean, care și-a găsit apartamentul spart în prima zi a anului. Omul a descoperit că îi intraseră hoții în casă în momentul în care s-a întors de la petrecerea de Revelion, polițiștii constatând că cele semnalate de reclamat, respectiv violarea proprietății situate la parterul unui bloc și furtul mai multor bunuri și bani, se confi ...

Noul sezon de asfaltare pe drumurile județene

Luni, 26 Februarie 2024 20:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Județean Galați a anunțat deschiderea noului sezon al programului de asfaltare a drumurilor județene, primele lucrări de acest fel fiind executate între Gara Ghidigeni și Gefu, potrivit unui comunicat de presă al instituției. "Pentru că vremea ne permite, anul acesta începem devreme sezonul asfaltărilor, mai ales că avem multe tronsoane de drum județean în plin proces de modernizare. Una dintre cele mai mari lucrări este pe DJ 240 - Munteni - Țigănești - Ungureni - S ...
Nu mai puţin de 36.265.667 de lei cu TVA ar fi valoarea totală a investiţiei necesare pentru extinderea rețelei de troleibuze pe strada Gării (între arterele Domnească și Nicolae Bălcescu) și pe Nicolae Bălcescu (între Gării și Brigadierilor). Un proiect de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv a ajuns deja la comisiile Consiliului Local. "Contract atribuit pentru rețea de troleu pe străzile Gării și Bălcescu", anunţam în ediţia de marţi, ...

Trei kilometri de fundație de șosea, la Cudalbi

Luni, 26 Februarie 2024 15:35 | Publicat în SATUL
În articolul "S-au asfaltat deja 8 km de drum la Cudalbi", apărut în ediţia din 26 februarie, s-a strecurat o greșeală, din cauza unui viciu de comunicare, pentru care ne cerem scuze. Cei opt kilometri despre care se face vorbire în articol nu sunt încă asfaltați. Potrivit ing. Viorel Pruteanu, de la firma Brialbet Drăgănesti, executantul lucrărilor de la Cudalbi, stadiul actual al proiectului este următorul: în aceste zile se lucrează la fundația drumului, s-au efectuat săpă ...

Oțelul - CFR Cluj, ultima șansă pentru calificarea în play-off

Marți, 27 Februarie 2024 12:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană are doar varianta victoriei în meciul cu CFR Cluj, de marți seară, pentru a mai putea spera la un loc de play-off în acest final de sezon regulat Dacă ar fi fost puțin mai multă șansă de partea Oțelului până acum, poate că trupa lui Dorinel Munteanu s-ar fi aflat deja pe loc de play-off. Dar au fost pierdute multe puncte, cu regretul că formația roș-alb-albastră ar fi meritat mai mult. Pornind încă din prima etapă, de la 1-1 cu UTA (când Cisotti a rat ...

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 27 Februarie 2024 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 27 februarie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Prelungirea Brăilei, Domnească și Portului. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DN 25, în localitățile Independența și Liești, precum și pe DJ 251, în comunele Smârdan și Pechea. Pe DE 581, un radar va fi prezent la Berheci. ...

Rebeca Ciocan, campioană universitară

Luni, 26 Februarie 2024 14:00 | Publicat în SPORT
ATLETISM. Sala din Bacău a găzduit întrecerile Campionatului Național Universitar, la care a luat parte sportivi din majoritatea centrelor universitare din țară. Gălățeanca Rebeca Ciocan a cucerit primul loc în proba de 200 metri și a încheiat a patra la 400 de metri. Ea a reprezentat Universitatea "Dunărea de Jos", cucerind un trofeu prețios. Este legitimată la CSM Galați (antrenor Nicolae Ciocan).PATINAJ. Peste 400 de sportivi din 22 țări au participat la Concursul Internați ...

Gălăţeancă de 26 de ani ucisă de tren

Trupul unei tinere în vârstă de 26 de ani, originară din județul Galați, a fost descoperit, în urmă ...

O nouă sesiune de atribuire pentru locurile de parcare vacante

Primăria municipiului Galați anunţă că, începând cu 23 noiembrie 2025, ora 08,00, până pe 26 noiembr ...

Decontarea transportului studenţilor, întârziată de Universitate

Studenții ar trebui să beneficieze de o reducere totală de 100% la costul transportului local: 10% a ...

Fără căldură, elevii Școlii Nr. 10 Galați au făcut ore la distanță

Elevii unei școli din Galați, proaspăt renovate, au învăţat online în ultimele zile, după ce instala ...

Poza zilei. Roze de noiembrie

În noiembrie, puţine flori care să nu fie neapărat de sezon - adică diferite soiuri de crizantene şi ...

Galațiul îşi extinde rețeaua rurală de asistență comunitară

Un raport recent al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați arată că județul se află în plin proc ...

Verificări extinse pentru prevenirea riscului de inundații în judeţ

În perioada 3-14 noiembrie 2025, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a coordonat, împreună cu A ...

Bulibășeală în selecția administratorilor Transurb și Gospodărire Urbană

Procedura de selecție a Consiliilor de Administrație la societățile Transurb și Gospodărire Urbană - ...

Restricțiile de pe bulevardul Coșbuc, prelungite a doua oară

Bulevardul George Coșbuc, pe tronsonul cuprins între strada Dorobanți și strada Milcov, va rămâne în ...

UPDATE. Galațiul renunță la focurile de artificii de Revelion. Contract atribuit pentru „Feeria de iarnă”

„Pentru prima oară, pentru a contribui la protejarea animalelor și mediului, municipiul Galați se al ...

Galați Security Forum, punct de dialog strategic

Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală din cadrul Universității „Dun ...

Unul dintre cele mai distructive atacuri asupra Kievului: Zeci de rachete și sute de drone

Forțele ruse au lansat în primele ore ale zilei de vineri unul dintre cele mai mari și mai distructi ...

Cel mai grav scandal de corupție din mandatul lui Zelenski

Luni, agențiile ucrainene de combatere a corupției au dezvăluit că unii dintre apropiații președinte ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Principalele criptomonede, în scădere puternică

Leul s-a depreciat, marțea aceasta, față de euro, în ton cu evoluția celorlalte monede din regiune. ...

Leul rezistă la încetinirea economiei românești

Nivelul scăzut al aversiunii față de risc, în condițiile în care plasamentele în dolari s-au redus, ...

Un nou protest la poarta Combinatului Liberty Galaţi (FOTO - VIDEO)

Circa 200 de siderurgiști gălățeni s-au strâns, luni, începând cu ora 13,00, la poarta Est a combina ...

Euro nu mai are cum să coboare sub 5 lei

Finalul săptămânii a fost dominat de conferința de presă a BNR, în cadrul căreia a fost prezentat ul ...

Cupa Mondială, aproape de configurația completă. România încă mai speră

Selecționata de fotbal a țării noastre a încheiat campania de calificare la Cupa Mondială pe locul 3 ...

Calificarea se decide miercuri. Din sportul gălăţean

VOLEI. Miercuri seară este programată întâlnirea retur din Challenge Cup, Ford Levoranta Sastamala - ...

Golgheterii mai puțin cunoscuți ai echipelor gălăţene de fotbal

Unirea Braniștea și Sporting Liești au fiecare tineri atacanţi gălățeni care merită să fie făcuţi cu ...

Goluri multe la meciurile din campionatul județean

Echipele din eșalonul al patrulea de fotbal, de la nivelul campionatului județean, au disputat meciu ...

Universitatea lansează un concurs de creativitate

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își invită studenții să participe la concursul „Cel mai cr ...

Elevi gălățeni, pe scena Festivalului „Remember Enescu”

Doi elevi ai Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” au reprezentat Galațiul la Festivalul Național „Reme ...

Noi modalitați de utilizare a resurselor școlare. Proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială Nr. 7

În perioada decembrie 2023-decembrie 2025, Școala Gimnazială nr. 7 este implicată, ca partener, în P ...

„Parenting apreciativ” cu părinții elevilor de la Școala 7 Galați

Și părinții fac cursuri... fie că este despre nevoile copilului sau despre provocările zilnice la ca ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Gălățeni acuzați că și-au violat copiii și au postat filmările pe internet

Doi gălățeni, un bărbat și o femeie, au ajuns în arest după ce au fost acuzați că au violat și, resp ...

Parastas la Catedrală pentru întemeietorii Eparhiei Dunării de Jos

La câţiva ani după realizarea Unirii Principatelor, la 17 noiembrie 1864, prin decret domnesc semnat ...

Emilia Savu, 40 de ani de muzică şi pasiune în Galați (GALERIE FOTO)

În septembrie 1985, Emilia Savu a participat la Festivalul Interjudețean „Steaua Dunării”, reprezent ...

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează asupra fraudelor online de sărbători

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atenționează utilizatorii de internet să fie ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția personală de tapiserie „Vatra FăDorului”, semnată de a ...

Amintirea gălăţeană a artistului Leandru Popovici

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la încetarea din viață a pictorului, graficianului şi criticul ...

„Adriana Lecouvreur” cântă în Festivalul „Leonard”

Seria spectacolelor de elită din cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional „Leonar ...

„Răpirea”, o comedie atipică. Premieră la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați îi invită pe gălățeni, sâmbătă şi duminică, 15-16 noiembrie, ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Dosarul ”fabricii de domicilii” a ajuns la final. Verdict-șoc pentru ”înmatricularea” străinilor în Galați

Șapte ani de judecată și nu mai puțin de 80 de înfățișări le-au trebuit magistraților Judecătoriei G ...

Cuib de orori între Poliție și Tribunal. Prostituție și violență extremă în blocurile-simbol ale Țiglinei

Scene teribile s-au petrecut la primele ore ale dimineții de duminică, la A-urile din Țiglina 1, loc ...

Florin Simionel, omul din spatele uniformei

La finalul unui parcurs profesional în „arma oamenilor de arme”, comandantul Jandarmeriei Galați vor ...

Cazarma Jandarmeriei Galați, modernizată în vremuri grele

Deși pe durata mandatului a fost o perioadă grea din punct de vedere economic, aşa cum a precizat în ...

Blocaj administrativ major la Primăria Țepu. Tensiuni între primar și consilieri

Comuna Țepu din județul Galați se confruntă din nou cu un blocaj administrativ, după ce primăria a r ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un ...

Acoperișul unei case din județ, cuprins de flăcări

Un incendiu puternic a fost semnalat, marți, în jurul orei 16.00, la o casă din satul Izvoarele, com ...

Polițiștii au tras focuri de armă la Ghidigeni. Un bărbat a fost împușcat

Un echipaj al Poliției a fost nevoit să folosească armamentul din dotare în urma unui incident viole ...

ULTIMA NE/ȘANSĂ (dosarele XYZ)

Motto:”știu că nu știu nimic, și nici măcar atât” -                                                 ...

UZ de FALS (strict autentic)

Moto: ”când ești mort, nu știi că ești mort. e mai rău de cei din jur.   tot la fel și când ești pr ...

Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” HOLOCAUSTIC TANGOU (dosarele XYZ)

”Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mi ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” TRATAT de/spre TOT (cu Nimic în Mişcare)

(!) eu numai în felul acesta/ mai pot auzi ce se vedede când se învârte pământul/ lunatec de foame ş ...

DOUĂ LEITE

Sunt surori gemene! Seamănă leit! Greu le poţi deosebi! Când te uiţi la una sau pui mâna pe ea, nici ...

FRUMOASA din BAR

Nu, bătrâne prieten al meu! Nu! Femeie mai frumoasă de atâta (şi decât ea) nu cred că se poate! Şi d ...

Niște...FERICIŢI

Unii oameni – [aşa li se spune în mod convenţional, însă cine ştie ce-or fi fiind în realitatea încă ...

POMUL PRIMULUI PĂCAT

Demult (cam pe vremea şi cam pe timpul când Şcoala era Şcoală, Părinţii erau Părinţi, Munca era Munc ...

Remember. Franz Schubert (1797-1828)

Compozitorul austriac Franz Schubert s-a născut pe 31 ianuarie 1797, la Viena. Datorită înclinării ...

Cine nu trebuie să ţină post strict

Fiindcă suntem în Postul Crăciunului, selectăm, la indicaţiile nutriţioniştilor, informaţii pentru p ...

Cariere. Emil Constantinescu, fost preşedinte al României

Emil Constantinescu, geolog, om politic, profesor universitar, rector al Universităţii din Bucureşti ...

Un personaj îndrăgit de copii, în filmul zilei la tv

„Wonka” HBO 2, marţi, 18 noiembrie, ora 20,35SUA, Marea Britanie (2023), aventuri, fantastic, muzic ...

Cum să dezinfectezi corect casa după gripă

După ce o persoană s-a vindecat de gripă sau răceală, dezinfectarea locuinței este esențială, deoare ...

Secretele micilor care se topesc în gură

Micii trebuie să se topească în gură, să fie suculenți, fragezi și cu o textură nu foarte elastică. ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...