Gălățeni păcăliți să cumpere acțiuni pe rețelele sociale

Duminică, 14 Ianuarie 2024 17:15 | Publicat în Regional
Mai mulți gălățeni, cu preponderență persoane în vârstă, au căzut în capcana unor investiții fictive și au ajuns să plătească zeci de mii de lei sau să le fie golite conturile după ce au dat curs unor anunțuri care promiteau câștiguri fabuloase prin investiții în capitalul diferitor companii. Poliția atrage atenția că acestea sunt manevre ale unor infractori cibernetici și că nicio companie nu își va vinde acțiunile prin oferte lansate pe rețelele de socializare. ...

Funcționara Gicuța și nebunia din Sănătate

Luni, 15 Ianuarie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
În plină criză de personal în Sănătate, mai apare câte o bubiță care se sparge pentru a scoate, chipurile, la iveală, corupția dintr-un sistem despre care mulți zic că se află în moarte clinică. Și în Sănătate, ca peste tot la Stat, târgul de slujbe, negociate mai ceva ca la iarmaroc, este o practică veche, căreia un alt sistem, cel al Justiției, nu pare să-i poată sau să vrea a-i pune frână. Citește și O funcționară de la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi "ang ...
Cea mai nouă ediție a podcastului "SPOT ON la «Viața liberă» - Galațiul sub reflector" a fost dedicată concursurilor de cultură generală desfăşurate la Galaţi şi i-a avut ca invitaţi pe Nicolae Daraban şi Marius Dănilă, iniţiatorii şi promotorii acestui fenomen în plan local. Pentru cine nu ştie, să precizăm că un format standard al unui concurs de cultură generală cuprinde 240 de întrebări, câte 30 din opt domenii standard (istorie, cultură, spectacole, științ ...

Iuli Bârsănescu, cantonament în Italia

Duminică, 14 Ianuarie 2024 13:56 | Publicat în SPORT
BOX. Campionul național de box seniori Iuli Bârsănescu, de la Box Club Bute din Pechea, a plecat într-un cantonament de pregătire în Italia, care se va încheia cu un turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Prof. Felix Păun, antrenorul campionului, ne-a comunicat că elevul său a plecat cu un pugilist de la Dinamo București și însoțit de doi antrenori. La turneu vor participa pugiliști din toată zona Europei.HOCHEI. CSM Galați a învins cu scorul de 9-2 (3-1, 4- ...

Victorii de moral pentru gălățencele de la CSM

Luni, 15 Ianuarie 2024 11:30 | Publicat în SPORT
În weekend, echipa feminină de handbal a Galațiului a avut programate primele meciuri de verificare din acest an După o suită de antrenamente, stafful tehnic a vrut să verifice potențialul de joc atins, în perspectiva partidelor oficiale ce vor urma. Prima dintre acestea va fi pe 25 ianuarie, în deplasare, cu CSM Făgăraș (în ultima etapă a turului ligii secunde). Partenera din amicale a fost Activ Prahova Ploiești, o echipă ambițioasă (la care evoluează și gălățeanca And ...

Poetul nepereche. Dor de Eminescu

Luni, 15 Ianuarie 2024 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Când ianuarie își leapădă a cincisprezecea filă, dorul de Eminescu ne cuprinde mai cu putere. E sărbătoare în întreaga Românie. Începând din 2011, ziua de 15 ianuarie, când celebrăm nașterea poetului de geniu Mihai Eminescu, a devenit și Ziua Culturii Naţionale.Pe numele său adevărat Mihail Eminovici, poetul nepereche, "luceafăr al poeziei românești", a văzut lumina zilei, pe "15 ghenarie 1850", în Botoșani, așa cum se consemnează în registrul de nașteri și botez ...

CSM Galați, învinsă de Rapid

Duminică, 14 Ianuarie 2024 14:53 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană de baschet masculin a susţinut un nou meci în Liga Națională, la doar 48 de ore distanță de precedenta partidă, câștigată la București, cu Laguna. De această dată, CSM Galați a pierdut, scor 74-106, în penultima etapă din prima fază a campionatului. Punctele gălățenilor au fost realizate astfel: Calenic (17), Ruffin (12), Ciotlăuș (10), Coleman (10), Johnson (9), Razdevsek (6), Buboiu (4), Boghean (2), Gherman (2), Rebeja (2). Pentru gălățeni au ma ...

Dorinel Munteanu, mulțumit de cantonamentul montan

Luni, 15 Ianuarie 2024 09:00 | Publicat în SPORT
Antrenorul Oțelului a tras concluziile la final de cantonament, după ce duminică s-a încheiat stagiul de pregătire de la Vatra Dornei."Nu am putut să ne desfășurăm foarte bine planul de pregătire, pentru că timpul este foarte scurt, campionatul bate la ușă. Câteva zile aici ne-au prins bine și ne pregătim pentru meciul cu Voluntari. Sunt mulțumit că nu am avut niciun jucător accidentat, exceptându-i pe Drăgan și pe Cisotti, care erau dinainte accidentați. Ne întoarcem buc ...

Restul e (de două ori) tăcere…

Duminică, 14 Ianuarie 2024 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Film. "Regizorul?! Leon, aci de faţă, pune banii, artiştii îşi joacă rolurile, domnul acesta fotografiază toată bazaconia, ce dracu-i mai rămâne de făcut copilului ăsta?!", strigă enervat Regele Carol I, nepricepând ce treabă mai are de făcut regizorul filmului. "Eu domnesc, Sire!", replică memorabil Marius Florea Vizante, în rolul lui Grig Ursache, din filmul "Restul e tăcere" - povestea romanţată a realizării primului lungmetraj românesc din istorie, "Războiul de ind ...

Oameni de seamă. Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu

Luni, 15 Ianuarie 2024 12:51 | Publicat în MAGAZIN
Ecaterina Teodoroiu s-a născut pe 15 ianuarie 1894, la Vădeni, judeţul Gorj. A studiat la Vădeni și Târgu Jiu, la Școala Primară Româno-Germană, apoi a absolvit Școala de Fete din București. Deși se pregătise pentru a deveni învățătoare, a frecventat şi cursuri de infirmerii, pe care le-a absolvit în 1916.La 19 ani, s-a înscris în "Asociația Cercetașilor Români". A coordonat Crucea Roșie Română, din anul 1913. În 1916, a fost detașată pentru îngrijirea răniților ...

Colinde româneşti și obiceiuri din străbuni, în fața Catedralei Arhiepiscopale

Credincioșii care au participat duminică, 14 decembrie, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Ar ...

„Pădurea de molizi” a prins rădăcini în sufletul publicului din Galaţi

Proiecţia la Galaţi a filmului românesc „Pădurea de molizi”, în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu, ...

„Mesaje din iernile trecutului - felicitări de Crăciun și de Anul Nou

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" organizează marți, 16 decembrie 2025, la ora 13.30, la Secția „Lap ...

Emoţionant concert de colinde, în Biserica Romano-Catolică din Galaţi

Biserica Romano-Catolică „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galaţi va răsuna de colinde, dumi ...

APCA Galați deschide Târgul Albastru, dedicat copiilor și tinerilor cu autism

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) anunță deschiderea Târgului Al ...

O săptămână până la vacanță de iarnă

Doar o săptămână până la vacanța de iarnă! Atât mai au de mers la şcoală elevii de la toate formele ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi reno ...

DIGITALIZAREA SOCIETĂȚII VEGA COMPANY SRL PRIN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

                          Decembrie 2025 COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT     ,,DIGITALIZARE ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Evaluări şi demolări pentru exproprierile necesare modernizării DN 25

Pentru serviciile de evaluare autorizată, intabularea culoarului de expropriere, expertizele tehnice ...

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Cine ar putea deveni Cetățean de Onoare al Galațiului

Patru dintre personalitățile valoroase ale Galațiului ar putea primi recunoaștere din partea orașulu ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Planul lui Putin pentru „Noua Rusie” vizează graniţă cu România

Vladimir Putin și-a reiterat joi intenția de a captura regiunile din sudul și estul Ucrainei, făcând ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Inspectorii sanitari au găsit toaletele publice „spălate și dezinfectate”, deşi gălăţenii se plâng de mizerie

O echipă de inspectori sanitari a efectuat un control inopinat la toaletele publice amplasate la cap ...

Rinat Ahmetov a primit acordul de a cumpăra Tepro Iaşi

Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov a primit acordul Comisiei Europene pentru a prelua ArcelorMittal ...

Creștere modestă a cursului euro, după şedinţa Fed

Principalul eveniment al acestei săptămâni a fost ședința de politică monetară a Rezervei Federale a ...

Proiecte de 41 milioane de euro, depuse pentru finanţare de microîntreprinderile gălățene

IMM-urile din categoria microîntreprinderilor din județul Galați au depus 166 de proiecte, în valoar ...

Designul navelor militare Damen, adoptat de Marina americană

Designul realizat de grupul Damen pentru navele militare de tip Landing Ship Transport (LST) 100 a f ...

Final de an pentru echipele din Liga a III-a de fotbal

Ultima etapă din acest an a celui de-al treilea eşalion fotbalistic, cea de-a 17-a, a început cu mul ...

Victorie senzațională în Giulești: Rapid - Oțelul 0-2

Oțelul a reușit să câștige de o manieră categorică în ceea ce privește jocul prestat, scor 2-0, pe t ...

Rapid - Oțelul, derbiul etapei a 20-a din Superligă

Cel mai important meci al rundei cu numărul 20 din Superligă se anunță în Giulești, sâmbătă seară, d ...

Înaltă distincție pentru sensei Luis Turcu. Din sportul gălățean

DISTINCȚIE. Cu prilejul evenimentului finalului de an ”Gala Artelor Marțiale” desfășurat în Capitală ...

”Puișorii” i-au colindat pe salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Preșcolarii de la grupa mare - ”Puișorii” - din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 30 din Ga ...

Profesoara de la CNMK, plasată sub control judiciar

Profesoara de informatică de la CNMK Galați, acuzată că i-a amenințat cu un briceag pe elevii unei c ...

An de studiu în Statele Unite pentru elevii români de liceu

American Councils for International Education anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru burse ...

Elevi ai Liceului de Marină, în vizită la „Viaţa liberă”

Miercuri, 10 decembrie 2025, am avut ocazia să vizităm redacţia ziarului "Viaţa liberă". Doamna dir ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Magie de iarnă pentru copiii din Galaţi

Organizația "Salvați Copiii" organizează, marți, 16 decembrie, de la ora 13.00, cea de-a treia editi ...

Copii din familii defavorizate, trimişi la mare de Parohia Birmingham

Cincisprezece copii proveniți din familii defavorizate din județul Galați au avut parte de o experie ...

Sărbătoare la Biserica ”Sfântul Spiridon“ din Galaţi. Slujbă şi daruri pentru nevoiaşi

În fiecare an, în data de 12 decembrie, istorica biserică ocrotită spiritual de Sfântul Ierarh Spiri ...

Cea de-a IV-a ediție a „Matca Winter Cup”

Comuna Matca organizează și în acest an „Matca Winter Cup”, competiție de fotbal ajunsă la cea de-a ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Întâlnire dedicată poetului Nicolae Dabija la Casa Cuza Vodă”

Vineri, 12 decembrie, de la ora 14.00, Casa "Cuza Vodă” va găzdui un eveniment literar dedicat opere ...

Decembrie strălucitor la Liricul gălățean, cu jazz, colinde şi comedie

Luna decembrie aduce pe scena pe Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” magie, colinde ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Hoți prinși în flagrant după un tun de 50.000 de lei

Un gălățean și-a salvat o mică avere, după ce hoții i-au spart casa la primele ore ale dimineții și ...

Cum se va lucra la Curtea de Apel Galaţi în următoarea lună

Depunerea documentelor în format fizic și obținerea de relații nu va fi posibilă în perioada sărbăto ...

Arestat pentru că și-a tâlhărit cel mai bun prieten

O seară petrecută împreună s-a terminat cum nu se poate mai prost pentru doi prieteni din Tecuci, un ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

Cântece, dansuri și tradiții, răsplătite la Festivalul „Cununița satului”

Lieștiul a răsunat de colinde și pași de dans în ziua de 6 decembrie 2025, când sărbătoarea Sfântulu ...

Laborator agricol modern la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Cudalbi

Asociația "Pastel" și Kaufland România au inaugurat, în cadrul proiectului "PractiLand", un laborato ...

Copiii din Smârdan își deschid târgul de Crăciun

Copiii de la Școala "Sf. Cuv. Parascheva" din comuna Smârdan vor organiza vineri, 5 decembrie, între ...

PĂLITE şi AMARE (ultima rugăminte)

Te rog să mă chemi la un ceainic/ umplut cu pălite amare, să vezi ce dulceaţă se face/ în ochi lăcr ...

HIERATICĂ (pentru prozatorul Ion Avram - La Mulți Ani!)

îţi dau cuvântul meu cel mai frumos dintre toate cele dumnezeitoare: mă duc la tine până atunci şi p ...

DOUĂ LENTILE (pentru doamna Cornelia Ungureanu - La Mulți Ani!)

(!) văzut şi citit printr-această/ celestă lentilă... convexă,nemernicul haos îmi pare/ normal, seri ...

VĂZ/DUHOVNIC TANGOU [dosarele XYZ]

ascult cum se scutură liniştea-n cerde-atâta uitarecum tremură sufletul meu efemerşi ţie nu-ţi pareo ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (IX)

Marghioala n-are somn! Nici Costică n-are! Cum să a/dormi, doamnă? Cum să a/dormi, domnule, când auz ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (VIII)

Auzi, doamnă? Auzi, domnule? Catastiful Nemuririi! Ce foarte frumos şi serios şi nemaipomenit „sună” ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (VII)

Ia spune-mi, tovarăşă Marghioală de-o viaţă, îţi place această epistolie scrisă şi îngânată în acela ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (VI)

Onorabila şi venerabila Marghioala, ca să fie-n ton cu onorabilul şi venerabilul Cicoare, îşi face t ...

Nominalizările pentru Globurile de Aur, trambulină pentru Oscar

„One Battle After Another”, cel mai recent film al lui Paul Thomas Anderson, conduce nominalizările ...

O bomboană de căţel îşi caută o familie. Şcoala iubitorilor de animale

Continuăm campania pro-adopţie, desfăşurată în beneficiul animalelor protejate în adăpostul Asociaţi ...

Turnată cu mere, dulce pentru toată familia

Este genul de prăjitură pe care cred că toată lumea știe să o facă și fiecare are varianta lui. Oric ...

Zacuscă de pește, un preparat cu gust unic

Zacusca de pește este un preparat aparte, cu un gust unic. Seamănă la gust cu o conservă de pește în ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...