Împodobește, Doamne, gradul!

Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Sub aspectul săvârșirii unui act de clemență și grijă față de semenii noștri, o cunoscută rețea de clinici de psihoterapie își face reclamă subtilă, anunțându-ne, total dezinteresat, că "de sărbători, sprijinul emoțional este esențial". Ca atare, aceste clinici vor fi deschise pe 24, 24 și 26 decembrie. Profit și eu pe această cale și îi anunț cu această ocazie că acele "sărbători de iarnă" de pe 25 și 26 decembrie sunt una singură, o dumnezeiască sărbăt ...
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit duminică seara, la Digi24, despre criza din justiție și o caracterizează ca fiind „un dezastru”, precizând că este nevoie de modificarea legilor justiției. Protestele care au avut loc în ultimele zile „ne arată că justiția este o prioritate pentru români, în mod deosebit pentru generația tânără”, este de părere Traian Băsescu. Legile din justiție trebuie modificate, spune Traian Băsescu. „M-am uitat la analiza fostului p ...

Cenușa care începe să respire

Marți, 09 Decembrie 2025 10:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Victoria lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei nu e doar o schimbare de administrație, ci un mic seism moral într-un oraș învățat să își țină așteptările la minim. Și, oricât de scurt ar fi mandatul lui, doar doi ani și jumătate, cât un val care trece și revine, în el stă strânsă o promisiune, aceea că Bucureștiul poate, în sfârșit, să pornească din nou. Dar nu e doar meritul lui Ciucu. Nu-l putem trece cu vederea pe Ilie Bolojan, liderul care a pariat deschis, ...

Cartea de vizită e ceea ce faci

Luni, 08 Decembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am respect pentru profesia de magistrat și pentru cei care o fac cu cinste și convingere. Pentru că sunt și astfel de oameni. Consider că e nevoie de reale aptitudini să te pui în serviciul comunității și pentru fiecare om și situație să croiești o mică lege care să (re)stabilească un echilibru. Răspunderea trebuie să fie direct proporțională cu știința e care magistratul o pune în fiecare decizie, lipsa acesteia având puterea să clatine nu doar întregul demers, dar ...
* Gata, nu se mai poate face nimic! La Cluj-Napoca se instalează, azi, "magia sărbătorilor", din punct de vedere oficial. Presa, printre care și ProTv, anunță: "Orașul Cluj-Napoca intră, azi, în sezonul sărbătorilor de iarnă. Clujul va avea patru târguri de Crăciun." Este o abordare de sărbătoare inspirată de modelul fotbalistic din Craiova: Târgul de Crăciun din Gruia, Târgul de Crăciun "U", Târgul de Crăciun al lui Rotaru și Târgul lui Mititelu, cunoscut și sub denumi ...

De ce să plângi la un film despre viaţa altcuiva

Miercuri, 26 Noiembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Emoţie în valuri, cam aşa s-a simţit, din punctul meu de vedere, filmul "Cravata galbenă", care este şi nu este un film biografic despre marele dirijor român Sergiu Celibidache. Spun că este, fiindcă, evident, viaţa muzicianului este punctul focal al peliculei. Spun că nu este, fiindcă, de fapt, filmul vobeşte despre adversităţi şi cum reacţionăm în faţa lor. Despre taţi şi fii, despre fraţi şi surori, despre cei mai buni prieteni din copilărie, pe care, chiar dacă îi ...

Opinii. „Cravata galbenă” și nașterea unui fiu

Miercuri, 26 Noiembrie 2025 09:00 | Publicat în SOCIETATE
În sala de cinema, lumina se stinge și, pentru câteva clipe, liniștea se așază ca un strat de praf pe tâmple. Nu intru în film ca un critic, nici ca un cunoscător al tehnicii regizorale, ci ca un om obișnuit care privește viața altuia cu o curiozitate amestecată cu o ușoară neliniște. Aștept o poveste despre Sergiu Celibidache. Dar, pe măsură ce filmul înaintează, îmi dau seama că povestea despre tată e doar jumătate din adevăr. Cealaltă jumătate se scrie în tăcere, ...

Mâna întinsă spune povești licențioase

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025 00:05 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Primăria municipiului Buzău a decis să renunțe la tradiția focului de artificii de Revelion. Anunțul a fost făcut la un post de radio local de către viceprimarul Ionuţ Apostu, care a explicat că una dintre principalele motivaţii o reprezintă căprioarele din Crâng, "care s-au obișnuit cu prezența oamenilor". Pentru că aceleași căprioare îndrăgesc foarte mult fotonii festivi, Primăria Buzău va înlocui artificiile cu un show de lumini. Potrivit viceprimarului, peștii vor ...

Legile anti-abuz se fac cu forță, nu cu pupături!

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025 00:04 | Publicat în EDITORIAL
Violența domestică, cu felul în care este ea înțeleasă și gestionată, se aliniază în seria fenomenelor cu care ne facem că luptăm, dar pe care cu greu le putem înțelege. Ea rezultă din moștenire culturală, lipsa de educație, legi inexistente sau aplicate prost, pedepse simbolice, autorități  nepregătite și strategii ineficiente.    Dintre toate acestea, cu puține se poate cu adevărat lucra, pentru că, atât timp cât cultura vine pe un sistem slab și alte tipuri de ...

Vrem catedrale și spitale mici de lemn

Luni, 27 Octombrie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* L-am văzut pe președintele Nicușor Dan, la festivitatea de la Iași, de Ziua Armatei. A fost primit cu multă căldură. În special de "simpatizanți". La fel ca în celebra polemică dintre Mitică Dragomir și Gigi Becali, "simpatizanții" ieșeni ai domnului președinte l-au felicitat de bun venit, cu ajutorul unor tradiționale vocative și eufemisme, rostite de la distanță, iar el, Nicușor, i-a salutat, făcându-le cu mânuța. Important este că nu s-au insultat, nu s-au jignit, ...
Pagina 1 din 6

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățenii, nelipsiți de la „Feerie de iarnă”

Frigul și ceața de afară nu i-au descurajat pe gălățeni să participe la Târgul de Crăciun „Feerie de ...

Poza zilei. Uite-aşa se citeşte ziarul „Viaţa liberă”!

Paparazzii noştri au surprins această imagine – demnă de Poza zilei – la Seminarul Teologic „Sf. Apo ...

Impozitul auto, recalculat după norma de poluare

Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...

A murit Mircea Coșea, cunoscut analist economic

Cunoscutul profesor universitar și analist economic Mircea Coșea a murit, la vârsta de 83 de ani. N ...

Concert de colinde la Casa de Cultură din Tecuci

Casa de Cultură din Tecuci, în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, organizează vineri, ...

Poza zilei. Trotuarul nu e parcare

Imaginea de faţă ne-a fost transmisă de un cititor pe adresa redacţiei "Viaţa liberă", pe 10 decembr ...

Trofeul festivalului „Flori de Dor” a ajuns la Nicorești

Grupul vocal „Armonii nicoreștene” a câștigat Marele Trofeu la Festivalul național de interpretare v ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Ionuț Pucheanu: „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”

„Conform legii, suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută. Această ordonanț ...

Demolarea construcţiilor de pe Faleză, blocată în instanţă

Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor, două dintre firmele care deţin construcţii pe Fal ...

Cine sunt laureaţii Galei municipiului Galaţi. Merite recunoscute în unanimitate

Personalităţile remarcabile propuse pentru a deveni Cetăţeni de Onoare ai municipiului Galaţi, respe ...

Ce decizie au luat aleşii în privinţa Prizei de apă

Cu 24 de voturi „pentru” şi o abţinere, aleşii locali prezenţi la şedinţa extraordinară de vineri a ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

Euro a făcut un mic pas înapoi. Scădere a interesului pentru criptomonede

Scăderea aversiunii față de risc, a permis o ușoară apreciere a leului față de euro și dolar, dar și ...

Fabrica ArcelorMittal Iași, achiziționată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov

Grupul ucrainean Metinvest, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, a finalizat pe 16 decembrie 2025 ...

Euro se menține peste 5,09 lei și țintește pragul de 5,10 lei

În ultimele săptămâni, se manifestă o tendință de consolidare a cursului euro peste pragul de 5,09 l ...

Micuțele handbaliste, felicitate de Moș Crăciun

HANDBAL. În competiția junioarelor III, fetițele de la ACS Viitorul Oțelul au jucat cu HC Dunărea Br ...

Otelul învinge tot ce-i iese în cale: 2-1 cu FC Argeș

Formația gălățeană a prins cea mai bună formă posibilă în acest final de an, iar după două succese f ...

Ultimul weekend competițional din 2025 pentru echipele gălățene

Apropierea vacanței de iarnă se face tot mai mult simțită. Dovada este ca în acest weekend sunt mai ...

În Superligă, la Galaţi: Oțelul – FC Argeș, ultimul meci al anului

Meciul de final de an din Superligă pe care îl pot vedea suporterii roș-alb-albaștrilor este chiar u ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Trei proiecte de câte cinci milioane de euro, câştigate de Universitate

Anul 2025 a fost caracterizat de rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prof. univ. dr. ...

O săptămână până la vacanță de iarnă

Doar o săptămână până la vacanța de iarnă! Atât mai au de mers la şcoală elevii de la toate formele ...

Două concursuri pentru stimularea creativității studenților gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați desfășoară în această perioadă două concursuri menite să s ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Hramul Capelei Centrului de zi pentru copii din Parohia Sf. Spiridon

Pe 20 decembrie 2025, în ziua de pomenire a Sfântului Ignatie Teoforul, Capela ”Sfântul şi Dreptul L ...

Grupul Cetiniţa, cu colinda la PNL Galaţi

Chiar dacă aceşti colindători nu au fost la sediul redacţiei "Viaţa liberă" (veţi putea vota grupuri ...

IPJ Galați promovează respectul față de animale în „Școala altfel”

În cadrul Săptămânii „Școala altfel”, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ ...

Daruri pentru semenii nevoiaşi, la Galaţi

Pe 17 decembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Parohia ”Sfânta Cuvioas ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

TATA... şi NOI (memento-poem antum)

Se duce departe... hăt-hăt, după deal.../ să ducă la moară o traistă umplută cu boabe de grâu/... [ ...

DOI FRAȚI de CRUCE (psalm-poem de plecare)

plec! hai şi tu cu mine! eu nu mai stau aice nici o secundă! gata! mă duc, orice s-ar zice! m-am săt ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XIII)

Te rog să continui, că tare frumos mai minţi! - zice Marghioala. Am să-ţi spun şi am să-ţi scriu un ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XII)

Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închid ...

Ouă umplute, aperitiv perfect pentru masa de Crăciun

Ouăle umplute sunt un aperitiv clasic și savuros, perfect pentru masa de Crăciun. Ingrediente: 10 o ...

Semne ale (in)fidelității în relație. Cum se comportă partenerii în funcție de ”interese”

Fiecare femeie și-ar dori să știe, mai ales la începutul relațiilor, dacă partenerul său intră sau n ...

Un nou caz pe lista tragediilor de la Hollywood. Șoc în lumea filmului

Hollywoodul este zguduit din nou, după ce o legendă a cinematografiei americane, regizorul și actoru ...

Tobă de porc, rețetă delicioasă de casă

Toba este un adevărat deliciu culinar al mesei de Crăciun, la prepararea căreia se folosesc carnea d ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...