Lucrare de control la MÂNTUIRE

Vineri, 30 August 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Pentru această importantă lucrare de control, se aşterne  o coală (de hârtie) mare şi întinsă cât Aria Învierii din Opera Mântuirii şi se scrie astfel: „La noapte, când ne vom întâlni să luăm Lumină, am să te aştept pe marginea bisericii şi am să-ţi citesc în ochi ce ţi-am scris în Atunciul Acela, chiar pe cărarea dintre raiul „Ciuta” şi raiul „Zăpodia”, dintre pădurea „Sărata” şi poiana „Vântului”, dintre Da şi Da, dintre Nu şi Nu, dintre Da ...

CÂT PE CE (şi aură, şi auroră, şi înger păzitor)

Vineri, 30 August 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Era cât pe ce, dar s-a oprit. Şi s-a prăbuşit.Şi au rămas cuibarele goale.Şi copacii au rămas goi şi ai nimănui.Şi văzduhul a rămas gol şi al nimănuia.Şi am început să (mă) întreb: al, a , ai, alecui (mai) sunt şi (mai) rământoate acestea şi toate celelalte? Aleluia?Oare mă grăbesc? Oare ne grăbim?Nu trebuie să (mai) fie un paznic serafim?Era cât pe ce, dar nu s-a oprit. Şi s-a urcat.Şi au rămas cuibarele pl ...

DACĂ POT (poem de grabă)

Joi, 29 August 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Dacă pot să mai stau, mă grăbesc să nu plecunde nu-s ce mai sunt, unde sunt celălalt,unde nu-i nici măcar multpreatristul nimic,să (nu)-mi ţină de frig, să (nu)-mi ţină de cald!Mă grăbesc să aştept şi s-aud şi să vădpasul tău genuin în/spre marginea mea,în/spre colţul meu vechi, cu paingi talentaţi,cu icoană de lemn şi lumină de stea!Şi mă uit şi mă uit... şi ascult şi ascult:nu se vede nimic... nu s-aude ...

Lucrare de control la VIȘIN

Joi, 29 August 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Ai grijă, ai mare grijă! Mâine, începând chiar din inima nopţii, e Duminică! Te aştept în livada cu vişini! Să-ţi spun romanţa aceea, pe care am auzit-o de la mama! Romanţa cu vişinul! Vişinul cel bătrân şi înflorit ultima oară! Mi-a zis că înfloreşte pentru ultima dată… şi, apoi, pleacă! Nu ştiu unde pleacă, fiindcă nu l-am întrebat, dar nici el nu s-a grăbit să mă lămurească! Însă, dacă vii, avem toate şansele să-i vedem ultima înflorire, ultimul alb ...

Lucrare de control la FERICIRE (II)

Miercuri, 28 August 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Apoi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic în sensul curăţeniei noastre, aceea de toate zilele, stai pe linia infinitezimală dintre a fi şi a nu fi, aduni, scazi, înmulţeşti, împărţeşti, te uiţi la Zero… (la regele Zero, pot pentru ca să spun)… şi continui aşa despre fericire: „Nu mai am cu cine mări distanţa dintre stână şi lup, dintre ochi şi oglindă, dintre moarte şi frica de moarte. Nu mai am cu cine să scad frumuseţea lui Supra din Sub… ori ne/mernicia r ...

DOUĂ CUVINTE (unul alb şi unul negru)

Miercuri, 28 August 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Am două cuvinte: hai călare:/ eu - pe unul alb până-n pământ; tu - pe unul negru până-n cerul unde-o goală blândă şi-un gol blând pregătesc o nuntă, altă nuntă,/ alt (acelaşi) veşnic început, uite-aşa, s-avem... (şi noi)... cuvinte-n spaţiul/timpul orb şi surd şi mut! Hai călare, hai, că (nu) ne aşteaptă!/ cine ştie?! dacă nu mai sunt?! s-or fi săturat - şi ei, sărmanii! - de-atât simplu mare şi mărunt ...

JURISPRUDENȚĂ (exerciţii şi probleme de semantică)

Marți, 27 August 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" Mă opreşte din viaţă şi-mi spune:zilele tale sunt numărate,nu te grăbi, nu te grăbi, nu te grăbi,nu ai nici o şansă de lumină,chiar nu vezi că nu ai nici o şansă de moarte?Mă opresc din oprire şi-i spun:o, venerabilă doamnă şi scumpă judecătoare,ce păcate (n)-am (mai) făcut(dincolo de cele obligatorii în orice viaţă)de mă supui la ceastă cumplită condamnare?Mă opreşte din viaţă şi-mi spune:nopţile tale sunt ...

STRIGĂTE și ZICERI NAȚIONLE (dosarele XYZ)

Luni, 26 August 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" Lăsaţi psihiatrii să vină la mine,sunt plini cu defecte, vorbesc de pe deal,vorbesc de pe vale, fac frumos, fac urât!...unul se crede Napoleon, altul se crede Hanibal...unul strigă la altul: io-s Ştefan cel Mare...altul strigă la unul: io-s Ion Vodă cel Cumplit...unul se consideră Gina Lollobrigida,altul zice că-i gaz metan, altul zice că-i chibrit!Câte strigăte şi ziceri naţionale...şi câtă sănătate şade pe fiecare cap ...

NOTĂ de PLATă (către Eugen Necel - La Mulți Ani!)

Sâmbătă, 24 August 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Sunt veşnic (mult mai veşnic) dacă scad ce am primit din ce (n)-am fost în stare să dau la cei care-mi (mai) cer şi-acum cea mai frumoasă (tristă) condamnare de la Stăpânul lor cel nalt şi-adânc, cel nevăzut de nimeni, niciodată, cel care stă-n mişcare şi-n mereu drept straşnic scrib al notelor de plată! Plătesc... (sigur că da!)... plătesc şi strig: am dat la toţi, am dat la mic şi mare, dar nu le-am pus în trais ...

PUR și SIMPLU (două care)

Vineri, 23 August 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Mâine, când e gata carul mare/ şi s-opreşte la fereastra mea,caut şi mă sui cu toată viaţa.../ să-mi ajungă până unde va!Caut cele bune şi nebune,/ tot ce am făcut şi n-am făcut,să rămână pur şi simplu-n urmă,/ să-mi ajungă până la-nceput!Am visat că mergi şi tu cu mine/ - la plecare (mâine)-am să te strig -şi, aşa, să nu rămână singur,/ vom lua cu noi şi carul mic!O să vadă lumea două care,/ scârţ ...
Pagina 29 din 52

Istorici şi cercetători, reuniți la Mănăstirea Secu

În perioada 19-20 septembrie, Mănăstirea Secu din comuna Vânători, județul Neamț, este loc de întâln ...

Autobuze suplimentare pentru meciul Oţelul - Craiova

Pentru a veni în sprijinul suporterilor echipei locale de fotbal, sâmbătă, 20 septembrie 2025, progr ...

Intersecția Domnească - Gării va fi închisă sâmbătă

Intersecția dintre străzile Domnească și Gării va fi închisă circulației autovehiculelor sâmbătă, 20 ...

Spectacol de robotică şi tehnologie al liceenilor gălăţeni

Sâmbătă, 20 septembrie, între orele 11.00 și 15.00, zona Food Court de la Shopping City Galați va de ...

Şi-au aruncat la gunoi banii de la logodnă

Doi tineri din Tecuci, proaspăt logodiți, au aruncat la gunoi punga cu banii primiţi în dar, imediat ...

Bătălie pentru Cristina Bleandură din Galați, la „Vocea României”. Tudor Chirilă s-ar fi dat cu capul de pereți dacă o pierdea

Dacă omul e făcut 80 la sută din apă, Cristina Bleandură e făcută 80 la sută din muzică. Nu e doar o ...

Explozie cauzată de acumulări de gaze

O explozie cauzată de acumulări de gaze s-a produs miercuri, 17 septembrie, în jurul orei 20.00, înt ...

Ansamblul „Olympos”, ambasador al Galațiului

În perioada 19-21 septembrie, ansamblul „Olympos” al Comunității Elene din Galați este prezent pe sc ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

Consiliul Județean cumpără cactuși și palmieri pentru pădurea tropicală din Galați

Nu mai puțin de 1.721.008 de lei fără TVA este valoarea estimată a contactului pe care Consiliul Jud ...

Miniștrii Apărării redescoperă, periodic, Șantierul Naval Damen Galați

A devenit parcă o tradiție ca miniștrii Apărării din ultimii ani să viziteze Șantierul Naval Damen G ...

Gregor Teodorescu spune „Adio!” Consiliului Local

Gregor Teodorescu, liderul PACT pentru Galați, și-a anunțat demisia din funcția de consilier local a ...

PSD Galați a pierdut un parlamentar

Echipa PSD Galați este mai săracă, de luni, 15 septembrie, cu un parlamentar. Liviu Bogdan Ciucă a ...

Resturi de rachetă, găsite în estul Poloniei

Fragmente suspectate că provin de la o rachetă folosită pentru doborârea unei drone ar fi fost găsit ...

Zelenski oferă ajutor țărilor NATO împotriva dronelor ruseşti

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a evidenţiat duminică seară importanţa dronelor în apărare ...

În opinia Moscovei, „NATO este de facto în război cu Rusia”

Alianța Nord-Atlantică oferă sprijin direct și indirect regimului de la Kiev, astfel că „se poate af ...

Opinii. Tunul de aur și drona de tinichea

Să tragi cu o armă de jumătate de milion de dolari într-o dronă de 20.000 e ca și cum ai da foc la c ...

Spitalul Judeţean din Galaţi, în programul naţional privind infarctul miocardic acut

Veste bună pentru gălățeni! După vizita ministrului Sănătății, Alexandru-Florin Rogobete, Spitalul C ...

Pregătiri pentru turnarea celui de-al treilea etaj al noului spital de la Tecuci

Pe șantierul noului spital din Tecuci se pregătește o nouă etapă importantă - turnarea plăcii celui ...

Boala West Nile are simptome asemănătoare unei viroze respiratorii

Pentru că vremea caldă continuă și în luna septembrie în Galați, iar trei persoane au ajuns deja în ...

Aproape 23.000 de gălățeni nu mai sunt coasigurați de la 1 septembrie

Unul dintre pachetele de austeritate impuse de Guvernul Bolojan prevede excluderea persoanelor coasi ...

Depreciere modestă a leului, contrară altor monede din regiune

Menținerea unei cereri comerciale mai ridicate de valută a avut ca efect deprecierea leului față de ...

Gălățenii, printre campionii colectării uleiului uzat

Auchan România a anunțat colectarea a peste 1,6 milioane de litri de ulei uzat de la clienţi din înt ...

Rata din august a inflației, triplă față de media UE

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a rămas stabilă în luna august, la 2,4%, iar România es ...

Analiza financiară a zilei. Cursul euro rămâne sub pragul de 5,07 lei 

Miercurea aceasta, urma să se încheie ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane. De ...

Lieștiul și Braniștea, derbi așteptat de tot județul

Actualul sezon al celui de-al treilea eșalon de fotbal programează, în etapa a patra, derbiul Sporti ...

Campionatul județean de fotbal, în faţa etapei a III-a

FOTBAL. Echipele din cele două ligi de la nivelul competițiilor județene de fotbal vor susține dumin ...

Doi titulari de la Oțelul, absenți de lungă durată

Antrenorul Laszlo Balint are probleme de lot pentru perioada următoare, iar soluțiile de înlocuitori ...

CSM Arcada, meci amical cu Steaua. Din sportul gălățean

VOLEI. CSM Arcada Galaţi continuă pregătirile cu un nou meci de verificare. Vineri după-amiază, gălă ...

Universitatea „Dunărea de Jos”, în sprijinul tinerilor

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a lansat proiectul „ACCESS UP - Sprijin pentru elevi și st ...

Proiect pentru pregătirea profesorilor, la Şcoala Nr. 29

Școala Gimnazială Nr. 29 Galați, prin intermediul Academiei G-STEAM, derulează un proiect "Erasmus" ...

Folosirea telefoanelor mobile la școală, permisă sau interzisă?

Ministrul Educației a readus în discuție o problemă cu care se confruntă o parte din profesorii din ...

Rexdan realizează o hartă a albiei Dunării pe sectorul româno-bulgar

Nava de cercetare "Rexdan", a Universităţii "Dunărea de Jos", tocmai a încheiat o misiune internațio ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Participare-record la cel mai mare festival românesc din America

Peste 12.000 de persoane au invadat încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, D.C., timp de ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Traseul 35, prelungit până la Metro începând de pe 18 septembrie 2025

Aşa cum anunţam în articolul referitor la aglomeraţia de pe traseele nou înfiinţate pentru a face le ...

Cum arată după renovare Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii şi cu ce expoziţii îşi aşteaptă vizitatorii (FOTO)

„Armurile vieţuitoarelor marine”, „Spectacolul Dunării la Galaţi” şi „Fasmidele” - insecte care se c ...

UPDATE. Măsuri în cazul fetei bătute și umilite pe stradă. Judecătorii, neîndurători cu bătăușa

UPDATE ora 17,40: Judecătoria Liești a admis, marți după-amiază, solicitarea Parchetului de a o trim ...

Gălățenilor li se pregătește Târgul de Toamnă

Ceaune aburinde cu zacuscă și magiun, plăcinte de toamnă delicioase, must proaspăt, o mulțime de fru ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

O coborâre în inimă, la Cenaclul Noduri şi Semne

tare mi-e dragă această casă care ne rabdă/ ieșirile/ și care nu se încruntă, ci ne ține împreunați/ ...

Dramaticul călătorește prin țară cu „Regina nopții”

Săptămâna aceasta, „Regina nopții” va călători prin țară, iar în luna octombrie se va juca în cadrul ...

Weekend aniversar la Teatrul Dramatic

Weekendul aniversar al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” va începe sâmbătă, 27 septembrie, de la ora ...

Andreea Gabriela Tudor - figura umană, în centrul creației. Tineri artişti gălăţeni

Arta gălățeană feminină, care a fost bine reprezentată chiar de la înființarea în 1951 a Cenaclului ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Preotul din Foltești, acuzat de viol asupra unei minore, a fost trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a anunțat miercuri, 17 septembrie, finalizarea anchetei ...

UPDATE. Ce a pățit individul care a hărțuit o elevă de liceu cu opt ani mai mică

UPDATE ora 17,53: Individul acuzat de tentativă de viol, șantaj și hărțuire a primit mandat de arest ...

Un gălățean a fost arestat pentru că și-a ucis fratele

Conflictul dintre doi frați din muncipiul Galați a avut urmări tragice și s-a concretizat într-un do ...

Cu poliția pe urme, scăpat de justiție. Tâlharul care a speriat Galațiul, un hoț vechi, căutat de trei luni

Atacarea femeilor în vârstă în scările blocurilor și deposedarea lor de bijuterii de un individ tână ...

Din răzbunare, a incendiat mașina polițistului care l-a amendat

Un moment de răzbunare îl va costa câțiva ani de închisoare pe un tânăr teribilist din județul Galaț ...

11,5 milioane de euro pentru fermierii gălățeni afectați de înghețul din primăvară

Fermierii gălățeni primesc o veste mult așteptată: un fond în valoare de 11,5 milioane de euro va fi ...

Noile autobuzele Galaţi-Vânători, aglomerate şi insuficiente

Introducerea a două noi trasee de transport în comun, 50 şi 55, care a dus însă la suspendarea trase ...

Armata americană modernizează poligonul de la Smârdan

Armata americană a început demersurile pentru construcția unui poligon modern pentru tancuri în baza ...

BRODERIE (bombă de presă)

? oare cine bate vântul? oare cine trece viaţa ?? cine osteneşte ceasul? cine mută dealu-n vale ?? c ...

CHILIPIR (despre ne/norocul celui dintâi)

Taie... dacă ai curaj, dacă vrei să vezi cum tace,dacă vrei s-auzi cum piere, dacă vrei tu să rămâip ...

ATUNCI (dosarele XYZ)

Când a bătut la uşă o lumină, ea se uita-n oglindă şi credea că nu mai poate nimenea să vină, să-i ...

Strada FRUNZEI (dosarele Z)

Din sufletul tău mare cât Luna cea mai plinăam învăţat (întruna) să tai frunze la câini,aici, pe str ...

MAJESTATEA SA... PĂMÂNTUL

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se ...

CĂLIMARA cu OTRAVĂ

Ultima mea Marie lucrează la Morgă! Are cincizeci şi cinci de ani, dar pot zice că nu-i trecută apro ...

PUR și SIMPLU

Acesta este! Aceasta este! Aceştia sunt! Acestea sunt! Nimic în minus! Nimic în plus! Doar câte-o at ...

INVIDIE FRUMOASĂ... CU DOUĂ HALUCINOGENE

Odată, după utrenia de Duminică... mă aflu ţanţoş şi viteaz pe strada Frunzei, după cumpărături de-a ...

Lasagna cu carne, ușor de pregătit pentru o cină în familie

Când spui lasagna, spui straturi generoase pline de savoare și culoare, spui gust și aromă, spui... ...

Filmul zilei la tv

„Showing Up”SUA (2022), comedie, dramăHBO, sâmbătă, 20 septembrie, ora 20.00Cu: Michelle Williams, H ...

S-a mai stins o stea. Robert Redford nu mai este

Actorul, regizorul și producătorul american Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian cari ...

Remember. Giorgos Seferis (1900-1971)

Poetul grec Giorgos Seferis s-a născut pe 13 martie 1900, la Urla (azi, în Turcia). În 1922, în timp ...

Care sunt cauzele şi simptomele indigestiei la câini. Şcoala iubitorilor de animele

Ca și în cazul oamenilor, câinele se poate confrunta cu indigestia. Aceasta nu este o afecțiune dige ...

Îngrijirea câinilor şi pisicilor la început de toamnă

Odată cu schimbarea anotimpului, rutina de îngrijire a animalelor de companie necesită mici ajustări ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...

Şcoala iubitorilor de animale. Câinele are nevoie de mai multă mişcare!

Câinii au nevoie de exerciţii fizice regulate. Dacă patrupedul nu are parte de suficientă activitate ...