OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

1 Mai început în cimitire

Scris de Luni, 02 Mai 2022
Anul acesta, 1 Mai a fost mai puțin festiv și parcă mai puțin zgomotos decât în alți ani. Evident, norocoșii au ajuns la mare, unde mai toate locurile de cazare disponibile fuseseră ocupate deja la începutul săptămânii trecute. Prilej pentru hotelieri să se întreacă în prețuri din ce în ce…

Prețul libertății

Scris de Sâmbătă, 30 Aprilie 2022
Invadarea Ucrainei de către Rusia a adeverit cele mai negre scenarii legate nu doar de viitorul Europei, ci și de viitorul întregii lumi. Lucruri pe care generații întregi de europeni le credeau garantate de la sine, cum ar fi democrația, libertatea de exprimare și cea de a călători, de a…

Cum să ucizi încrederea cu autoritate

Scris de Vineri, 29 Aprilie 2022
Atacurile asupra imaginii autorităților statului, destul de des motivate de mezalianțele care se fac pe bază de nepotisme, afinități, cumetrii și interese, la care se alătură ”albirea” cu nerușinare a celor care ajung să dețină autoritatea pe bazele enumerate mai sus, sunt un cancer care ne macină încet, sigur și…

Războiul care repune Galațiul pe hartă

Scris de Joi, 28 Aprilie 2022
Războiul din Ucraina pare să fi (re)pus, în sfârșit, portul Galați pe harta transporturilor internaționale la nivelul pe care îl tot aștepta de mult timp... Deschiderea unor coridoare de transport, inclusiv prin Galați, care să facă legătura între Ucraina și Europa s-a aflat pe agenda discuțiilor dintre premierul Nicolae Ciucă…

Inconsistența legiferării naște discriminări fiscale

Scris de Miercuri, 27 Aprilie 2022
Ușor neobservat, proiectul de lege privind amnistierea diurnelor acordate conducătorilor auto, sau navigatorilor cu activitate peste hotare și reconsiderate venituri de natură salarială a fost votat, în această primăvară în Camera Deputaților, forul decizional, după multe eforturi ale asociațiilor patronale ale transportatorilor. La o primă vedere, este o victorie a…

Durere, bomboane şi profit

Scris de Marți, 26 Aprilie 2022
Tocmai ce-am cumpărat dintr-un mic magazin românesc încă neafectat de supermarketuri străine nişte bomboane mai altfel. Ca să vezi, vestita marcă "Bucuria", plămădită la Cricova, Chişinău. Înainte de agresiunea rusească în Ucraina, nu găseai aşa ceva pe piaţa noastră legală. Ca şi fructele, legumele, vinul basarabean, apreciatele bomboane găseau o…

Reţetă de cozonaci întru învierea spiritului casei

Scris de Vineri, 22 Aprilie 2022
Am vrut să nu mai fac cozonaci anul acesta. Ar fi fost primul din istoria cunoscută mie a familiei în care s-ar fi întâmplat asta. De regulă, îi bibileam eu cu mama. Dar anul acesta e primul Paşte fără mama şi aş fi vrut să pun cozonacii în doliu. Am…

Calea ferată largă și steagurile lui Pristanda

Scris de Joi, 21 Aprilie 2022
În ultimii 30 de ani, orice investitor care a trecut măcar razant prin Galați a avut ocazia să afle atuurile orașului de la Dunăre: universități, forță de muncă calificată, combinat, șantier, Dunărea etc. Un loc de cinste în prezentările care i s-au făcut l-a ocupat calea ferată cu dublu ecartament,…

Putin caută un pretext onorabil pentru ieşirea din scenă

Scris de Miercuri, 20 Aprilie 2022
Scufundarea crucişătorului "Moskva", mândria flotei ruseşti din Marea Neagră, pare să fie începutul sfârşitului campaniei lui Vladimir Putin în Ucraina. Au trecut deja două luni de la începutul războiului, iar progresele "marii" armate roşii sunt egale cu zero, ba chiar sunt pe minus, dacă ţinem cont de retragerea din jurul…

Virtutea celui ce se vrea șef

Scris de Marți, 19 Aprilie 2022
Trăim vremuri în care nevoia de încredere în structurile de forță ale statului este la cote maxime. Boli, conflicte militare la graniță și pericolul ca ceva ce generațiile noastre nu au mai trăit să ni se întâmple ne amplifică necesitatea de a ști pe ce ne bazăm. Sau pe cine.…

Sfânta proprietate... a garajului

Scris de Luni, 18 Aprilie 2022
"Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie", aşa…

În România, corupția încă ucide

Scris de Sâmbătă, 16 Aprilie 2022
La peste șapte ani de la producerea incendiului din clubul Colectiv, tragedie în urma căreia 65 de persoane, majoritatea tinere, și-au pierdut viața în chinuri, sistemul judiciar din România continuă să tergiverseze pronunțarea unei sentințe definitive. Cu fiecare nouă amânare, victimele și familiile lor sunt iarăși și iarăși batjocorite tocmai…

La București, inamici, la Kiev, amici

Scris de Vineri, 15 Aprilie 2022
Înainte de războiul din Ucraina, Volodimir Zelenski era privit mai degrabă ca un ”intrus” în lumea politicii. ”Ce să caute un <<actoraș>> în campania prezidențială, <<un câmp de luptă>> cu nume grele în istoria Revoluției Portocalii, a Maidanului, a confruntării între pro-ruși și pro-europeni?” - se întrebau mulți. Dar uite…

Bătaie de joc pe banii noștri

Scris de Joi, 14 Aprilie 2022
Cam aşa poate fi rezumată atitudinea majorităţii bugetarilor faţă de absolut toţi cetăţenii plătitori de impozite şi taxe. Ştiu, sunt o mulţime de oameni serioşi prin instituţiile statului, oameni care chiar îşi fac datoria şi nu merită să fie ţinta oprobriului, dar, din păcate, performanţele acestora - care uneori duc…

Hai să dăm! Mai vedem de unde luăm

Scris de Miercuri, 13 Aprilie 2022
Liderii actualei coaliții de guvernare au anunțat, luni seară, un program de susținere a populației și a mediului de afaceri de peste 17 miliarde de lei, intitulat pompos "Sprijin pentru România". O analiză succintă a acestuia ne arată că unele măsuri au fost adoptate târziu, altele sunt cel puțin discutabile,…

Războaiele știrilor false

Scris de Marți, 12 Aprilie 2022
Presa rusească, dar şi unele surse occidentale, cumpărate sau nu, contrazic numărul civililor ucraineni uciși sau invocă sângele fals dintr-un filmuleţ făcut înainte de agresiunea lui Putin. Să încercăm să identificăm surse de informare corecte, dar să nu cenzurăm nimic, decât prin conștiință! Cândva poreclită "spaima generalilor", amenințată chiar cu…

Cumetrie PSD la lucrările de pe centura Galaţiului

Scris de Luni, 11 Aprilie 2022
Nu este şofer din Galaţi care să nu fi săltat cu maşina pe hopurile lăsate de constructori pe centura mică a oraşului care e modernizată în prezent cu bani grei. Lucrări executate cu viteza melcului, dar şi prost (pe unele locuri fiind turnat asfalt nou peste cel vechi, pe porţiunile…

Firmele spun lucruri trăsnite

Scris de Sâmbătă, 09 Aprilie 2022
Cei care au „inventat” cincinalul de patru ani par a fi mici copii pe lângă ce au reușit să facă unele firme controlate de ANAF – Direcția Generală Antifraudă și Inspecția Muncii. Cele două instituții au demarat, recent, o serie de controale, în cadrul operațiunii Cronos, la firmele cu „parfum”…

Tradiţia gălăţeană a scumpirii apei fără motiv

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Apă Canal şi-a scumpit serviciile cu 35% la apă şi 30% la canalizare, de la 1 aprilie, bifând astfel cea mai mare creştere de preţuri din ultimii cel puţin 20 de ani, sub motivaţia majorării costurilor la energie electrică și gaze. După ce Guvernul a decis plafonarea preţului la gaze…

Şi ce dacă-i gălăţean?!

Scris de Joi, 07 Aprilie 2022
„Calomniază, cu îndrăzneală, până la urmă, tot rămâne ceva! Şi dacă nu se găseşte nimic de insultat sau calomniat, azvârle în derizoriu! Ridiculizează! Bagatelizează gratuit! În fond, suntem o ţară liberă, e opinia ta şi trebuie să ţi-o respectăm! Şi dacă nu se găseşte noroi, împroaşcă, în schimb, cu hohote…

Un secret știut de toți

Scris de Miercuri, 06 Aprilie 2022
E imposibil să nu fi încercat niciodată, măcar atunci când ați fost mici, să păreți importanți și senzaționali, împărtășind un ”mare secret” sub ”jurământ pe degețel”. Ceea ce ar fi trebuit să știți numai voi și persoana de încredere, în realitate, știau mult mai mulți, fiecare ”legat” de pecetea legământului…

Cum vor putea fi pedepsiţi criminalii de război?

Scris de Marți, 05 Aprilie 2022
Presa e invadată de ştiri despre atrocităţile pe care le-ar fi comis militarii ruşi în oraşele ucrainene ocupate din zona Kievului. După retragerea trupelor sovietice din Bucea, Irpin şi alte localităţi mai mici, se pare că au ieșit la iveală crime de război comise asupra civililor nevinovaţi. Cadavre aruncate grămadă…

Treaba de mântuială, boală grea

Scris de Luni, 04 Aprilie 2022
Primăria a anunțat finalizarea investiției în axa Siderurgiștilor - 1 Decembrie 1918. Nimic de zis, lucrările păreau deja terminate de un timp, se circula deja pe acolo, la prima vedere, totul arată modern și funcțional, mult mai bine decât înainte. După o perioadă destul de lungă în care și afacerile…

Ipocrizia ”succesurilor” politice

Scris de Sâmbătă, 02 Aprilie 2022
Politica românească își devorează, rând pe rând, ”fiii”, asemenea titanului Cronos. Eșecurile electorale au făcut ca nu mai puțin de trei președinți ai celui mare partid politic, PSD, să fie debarcați, de urgență. Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta nu au supraviețuit prea mult în urma pierderii succesive a…
Pagina 40 din 169

Comunitatea de Energie din Galaţi se lansează sâmbăta viitoare. Deschisă tuturor gălăţenilor interesați, indiferent de cartierul în care locuiesc

„Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului” era titlul ...

„Red Flag or Not?”, campanie pe TikTok pentru cei care vor să afle când iubirea devine control

Controlul telefonului, gelozia dusă la extrem, izolarea de prieteni și familie sau încălcarea repeta ...

Plaja „Dunărea” îşi schimbă iar programul şi promoţiile

Unii ar spune că Plaja „Dunărea” schimbă ziua de mentenanţă şi ofertele… mai des decât ar trebui să ...

Licitaţie pentru primul centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din municipiul Galaţi

Dacă va obţine finanţări europene în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, Galaţiul a putea avea do ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Prima monedă dreptunghiulară lansată de BNR, dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, luni, 24 august, o monedă din argint di ...

Gălățean beat criţă și fără permis, prins la volan de polițiști

Un bărbat de 36 de ani din Drăgușeni a fost oprit în trafic vineri, 21 august, pe raza localității, ...

O sută de jandarmi vor fi alături de gălățeni în acest weekend

Aproximativ o sută de jandarmi gălăţeni se vor afla, și în acest weekend, la datorie, pentru a se as ...

Operatorii de jocuri de noroc, aşteptaţi cu dosarele şi banii la Primăria Galaţi

După cum au decis aleşii locali, pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza munic ...

Speranţe pentru „Păpădia” abandonată. Contract de proiectare pentru reparaţiile de care are nevoie arteziana

Veşti bune pentru gălăţenii care încă nu şi-au pierdut speranţa că, una dintre cele mai îndrăgite fâ ...

Galaţiul, reprezentat la un eveniment de anvergură în China. Cine şi de ce merge la „fraţii” din Wuhan

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Primăria municipiului Galaţi tocmai a cumpărat t ...

Oțelul Galați, „partea leului” de la bugetul local. Bani pentru cluburile sportive de seniori

Din cele 5 milioane de lei alocate de la bugetul local pentru finanţarea cluburilor sportive de seni ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Cota Dunării la Galați, la minimul ultimilor 30 de ani. Cât este diferența față de nivelul mării

Cota Dunării la Galați, conform datelor publicate pe site-ul Administrației Fluviale a Dunării de Jo ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Accidentele din Galați cu vehicule pe două roți, tot mai multe. Poliția intensifică acțiunile

În luna august, când bicicletele, trotinetele, mopedele și motocicletele sunt tot mai prezente pe st ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Trei gălățeni s-au ales cu dosare penale după ce au condus fără permis

Trei gălățeni au ajuns în vizorul polițiștilor, într-o singură zi, pe 17 august, după ce au fost pri ...

Scandal într-o parcare din Galați. Un bărbat a refuzat atât etilotestul, cât și recoltarea probelor de sânge

Un șofer de 40 de ani, din Brăila, este cercetat penal după ce a fost găsit la volan, într-o parcare ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...