OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

O soartă mov

Scris de Miercuri, 27 Ianuarie 2010
Am fost atacaţi energetic tot timpul. O influenţă venită nuş` de unde, trimisă de puteri horoscopice nemaivăzute, ne-a atacat exact unde ne durea mai mult şi unde uitasem să ne oblojim singuri. În fiecare seară ne clănţănesc dinţii în gură, la televizor, să aflăm cât mai repede şi negreşit cine…

Învăţământul violent

Scris de Marți, 26 Ianuarie 2010
Săptămâna trecută, două adolescente s-au bătut măr într-un liceu bucureştean. Păruiala, apărută şi pe internet, că doar de acolo mai răzbat realităţile şcolii româneşti, altfel ascunse cu grijă de conducerile politice din şcoli şi inspectorate, a atras atenţia ministerului de resort, ba chiar a noului ministru al Învăţământului, care s-a…

Hora dezbinării noastre

Scris de Luni, 25 Ianuarie 2010
În fiecare an, când sărbătorim Unirea (fie ea mică sau mare), mă apucă aşa o tristeţe, vorba poetului, iremediabilă. Mă doare sufletul să văd că, după atâta amar de vreme de când înaintaşii noştri şi-au dat sufletul să vadă unirea înfăptuită – unii şi-au vândut moşiile, alţii şi-au ignorat rădăcinile,…

Salarizare pentru căţei

Scris de Vineri, 22 Ianuarie 2010
Nebunia asta cu salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice ar mai putea ţine încă un mandat, pentru că face audienţă şi ţine electoratul treaz. Ar mai putea fi discuţii, legi şi norme, instruiri şi explicaţii, dacă nu s-ar apropia data de salariu pentru prima lună a anului. Când…

Democraţie numa' pentru barosani?

Scris de Joi, 21 Ianuarie 2010
Cu riscul de a mă cataloga cineva drept anarhist, trebuie să mărturisesc că m-am cam săturat de mofturile unei democraţii însăilate! De acel „politically correct” de care suntem mândri că ni l-am însuşit, ca pe un cod al bunelor maniere în viaţa publică care le permite unora orice! Astăzi oile…

Sindicatele, în umbra politicii

Scris de Luni, 01 Februarie 2010
Majoritatea celor abilitaţi să se lupte pentru drepturi şi dreptate parcă au făcut cursuri de oratorie, dau cu gura de dimineaţa până seara pe marginea unor teorii, însă cu practica stau mai prost. Păi, oricât ai da cu guvernul de pământ pentru că mai întâi a emis o ordonanţă şi…

Statistica de la capătul tunelului

Scris de Marți, 02 Februarie 2010
De o vreme încoace, din sferele oficiale apar tot felul de reprezentanţi pentru a ne convinge că, deşi anul 2010 a început la fel de prost cum s-a sfârşit şi anul trecut, peste vreo două, trei trimestre va începe din nou să picure laptele şi mierea pe tărâmurile mioritice. Deja…

Încolonaţi către eternitate

Scris de Joi, 11 Februarie 2010
Emisiunile despre Legea pensiilor îi îmbolnăvesc pe pensionari. Am văzut şi eu o persoană de 80 de ani privind împietrită cum nişte politicieni îşi dau cu părerea despre recalcularea pensiilor. Nu înţelegea mai nimic şi singura frază pe care o repeta obsesiv, din timp în timp, ca pentru a se…

Elodia cu ochi albaştri

Scris de Miercuri, 10 Februarie 2010
Am mai pus o piatră la temelia respectului european pentru draga noastră ţărişoară. Un cotidian italian, „La Repubblica”, a titrat că avem cele mai multe servicii secrete din Europa. Şapte. Cu mai mulţi angajaţi decât pe vremea preaîmpuşcatului. Aşa că am intrat şi eu pe FBI, apropo, au băieţii un…

Muma lui Ştefan cel Mare

Scris de Marți, 09 Februarie 2010
Ştefan cel Mare era mare, dom’le, da’ nu se pune! Pentru că muma sa, scrie negru pe alb poetul, era şi mai mare! Că l-a ţinut la uşă, în frig, deşi dumnealui venea obosit de la o bătaie cu turcii, şi i-a spus vorbe grele aşa: „De eşti tu acela,…

Cârja statului pe banii noştri

Scris de Luni, 08 Februarie 2010
După împlinirea vârstei de doi, respectiv trei ani – în cazul copiilor cu handicap – alocaţia de stat scade de la 220 de lei pe lună la 42. Parlamentarii noştri au aflat şi dumnealor (deşi treaba e veche, dar n-ar fi prima dată când aleşii află ultimii cum trăieşte talpa…

Scuturi? Scutură bine!

Scris de Sâmbătă, 06 Februarie 2010
Ştirea că România (adică CSAT, adică preşedintele Băsescu, adică tot aia!) a acceptat amplasarea scutului american antirachetă, după ce polonezii şi cehii, mai naţionalişti, au refuzat, mai aduce în atenţia lumii că există pe mapamond şi o ţărişoară, patria lui Dracula şi a Nadiei. Că o să ne coste protecţia…

Nevinovăţia şi numărul de la pantofi

Scris de Vineri, 05 Februarie 2010
Un apucat face plângere penală pentru un director de şcoală, pentru că i se pare că un catalog e prea subţire şi directorul ar fi putut scoate foile să le vândă la refolosibile. Însuşirea bunului public în folos personal şi gata funcţia de conducere. Până cercetează procurorii, trece o legislatură,…

N-avem!

Scris de Joi, 04 Februarie 2010
N-avem bani pentru asta, n-avem pentru aia, n-avem, n-avem! Cam asta auzim în ultima vreme de la guvernanţi, iar falimentul ţării ăsteia pare din ce în ce mai aproape. Nu ştiu dacă ierarhia nevoilor noastre este cea pe care o voi stabili eu în cele ce urmează, dar, până la…

M-ai fi înjurat, însetatule de cinste?

Scris de Miercuri, 03 Februarie 2010
Cu mai bine de un an în urmă primeam zilnic, fără să fi cerut, e-mail-uri de la un individ cu nume ciudat, Iulian Urban, care se căznea să facă un fel de gazetărie on-line paralelă amestecată cu treburi avocăţeşti. Ceva mai târziu, după ce am reuşit să mă descotorosesc de…

Sex-simbolul Europei

Scris de Miercuri, 20 Ianuarie 2010
În timp ce naţiunea caută flacăra violet, cutremurându-se la gândul că forţele oculte ar putea să pună mâna pe ţară şi să înlocuiască lipsa de forţă politică a actualilor lideri, aflaţi din întâmplare prin funcţii, „fetiţele” noastre cuceresc Europa. Fără o inteligenţă superioară sau malefică, fără parapsihologi pe post de…

Cezar, nu pleca la drum!

Scris de Marți, 19 Ianuarie 2010
Aşa este, sunt răutăcioasă, dar nu m-am putut opri să nu îi trimit, în gând, colegului nostru de breaslă, acest mesaj, ieri, când am văzut pe fereastră că ninsoarea se înteţeşte, iar viscolul este „oficializat”, prin avertizarea de cod galben. Pentru cine nu ştie – deşi nu cred că mai…

Democraţia şi caşcavalul

Scris de Luni, 18 Ianuarie 2010
Nu mă miră faptul că un partid şi-a găsit un post de televiziune preferat. Majoritatea trusturilor de presă au făcut, făţiş sau voalat, campanie pentru o parte sau alta a spectrului politic. Există publicaţii subvenţionate direct sau indirect de partide, televiziuni şi radiouri unde membri marcanţi ai formaţiunilor politice deţin…

Pentru că e criză

Scris de Marți, 05 Ianuarie 2010
N-am înţeles dacă cele 15.000 de cadre didactice care dispar din învăţământ în acest an reprezintă un început de reformă în domeniu sau pur şi simplu înseamnă o reducere a cheltuielilor. Înclin să cred că e doar o măsură economică, pentru că e greu de crezut că cei 15.000 de…

Iarna nu-i ca ţara

Scris de Luni, 04 Ianuarie 2010
Suntem acum, în aceste cumplite zile, o naţiune istovită de cârnaţi plini de colesterol şi de vin care cade greu la ficat! Ce n-au reuşit până acu’ să ne facă, adică să ne omoare, E-urile alimentare, coloranţii chimici buni de altfel şi ca otravă pentru şobolani, combinatele afumătoare şi accidentele…

Un an vizual

Scris de Joi, 31 Decembrie 2009
Văd că anul a început să dureze cât un clipit din gene. Abia ai deschis ochii pe 2009 şi se face de 2010. Acum, pentru fetele cu gene dese şi viitor, inclusiv politic, în faţă, viteza asta a timpului poate să însemne doar o privire în plus, o fluturare şăgalnică,…

Se caută un cal

Scris de Miercuri, 30 Decembrie 2009
După nebunia electorală a acestui sfârşit de an şi între două pahare de vin de Crăciun a fost chiar amuzant să vezi că dacă politică nu e, nimic nu e. Asta, vorbind la modul ironic; ori aţi crezut că vorbesc adevărat? Păi ce, vi s-a părut cumva că România noastră…

S-o facem lată!

Scris de Marți, 29 Decembrie 2009
Poate că ţara e veselă şi numai eu sunt depresivă. Poate că ţara e îndestulată şi numai mie mi se pare că a fost un Crăciun mai sărac decât altele. Poate că românii sunt în siguranţă şi doar eu am văzut casele luate de ape şi păzite în noaptea sfântă…

Cui să te plângi?

Scris de Luni, 28 Decembrie 2009
M-am lovit de prea multe ori în anul acesta de o întrebare simplă şi la care altădată aveam măcar un capăt de răspuns: cui să te plângi? Au venit la ziar de-a lungul acestui an zeci, sute de oameni căutând rezolvarea unor probleme care nu aveau nici o legătură cu…
Pagina 78 din 164