Corina Dobre

Corina Dobre

Deși gălățenii sunt chemați la o petrecere publică de Revelion, programul autobuzelor și troleibuzelor nu a fost prelungit

Duminică, 31 Decembrie 2017 11:20 | Publicat în EVENIMENT
Gălățenii care intenționează să meargă, deseară, la petrecerea de Revelion organizată de Primărie pe platoul Sălii Sporturilor, trebuie să știe că mijloacele de transport public în comun ale Transurb vor circula doar până la ora 23,30. Întrucât autoritățile nu au prelungit programul de circulație al autobuzelor, așa cum s-a întâmplat în alți ani, cei care doresc să petreacă în stradă trebuie să găsească o alternativă pentru transport. Pentru a consulta program ...

Recalcularea pensiilor nu va fi gata în următorul an. Ce spune premierul Mihai Tudose

Sâmbătă, 30 Decembrie 2017 16:12 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, într-un interviu difuzat de Antena 3, că recalcularea pensiilor, promisă de PSD, nu va fi gata până în 2019. Șeful Executivului a afirmat că procesul este de durată și se va întinde pe câțiva ani. "Eu nu cred că va putea fi gata până în 2019 toată (recalcularea pensiilor n.r.). Întâi trebuie să avem proiectul de lege (legea pensiilor n.r.). Nu putem ieşi cu legea pe piaţă până când colegii mei de la Finanţe şi de la Muncă, ...

Încă o taxă pentru șoferi, cadou de la guvernanți

Sâmbătă, 30 Decembrie 2017 14:45 | Publicat în SOCIETATE
Şoferii vor avea parte de o nouă taxă, iar ea va fi cu atât mai mare cu cât maşina poluează mai mult, informează Digi 24. Autorităţile vor astfel să descurajeze importurile de autovehicule second hand şi se gândesc să impună, pentru aceste autoturisme, un bir ce poate ajunge şi la 200 de euro pe an. Asta în condițiile în care statul încă nu a început să restituie timbrul de mediu - taxă declarată ilegală de autorităţile europene - dar se gândeşte la una pe care to ...

Protestatarii #Rezist, în stradă de Revelion. Ei le vor ura corupților La mulți ani... cu executare!

Sâmbătă, 30 Decembrie 2017 14:15 | Publicat în EVENIMENT
Protestatarii #Rezist, cei care ies în stradă de aproape un an pentru a se opune derapajelor partidelor de guvernământ și atacurilor fără precedent ale politicienilor asupra Justiției, vor fi în stradă chiar și de Revelion. „Hai să facem Revelionul în stradă!", așa este intitulat evenimentul promovat pe Facebook de către protestatarii #Rezist, care se vor afla, și în noaptea dintre ani, pe esplanada din fața Prefecturii Galați, între orele 23,30 și 00,30. „Haideți să ...

Câini comunitari omorâţi cu Furadan

Sâmbătă, 30 Decembrie 2017 07:00 | Publicat în EVENIMENT
La Şendreni, comună aflată la doar o aruncătură de băţ de Galaţi, unde sute de gălăţeni şi-au ridicat case pentru a evada dintre betoane, unii dintre localnici au trecut la metode barbare pentru a scăpa de câinii fără stăpân care au împânzit comuna: îi omoară cu Furadan. Un astfel de caz, care i-a scandalizat pe iubitorii de animale, ne-a fost adus la cunoştinţă de către Oana Tat, o tânără care locuieşte în Şendreni, angrenată în acţiuni de voluntariat pentru ...

Parc de aventură, în Pădurea Gârboavele

Vineri, 29 Decembrie 2017 00:03 | Publicat în SOCIETATE
Pădurea Gârboavele, care găzduieşte Grădina Zoologică, Muzeul Satului, Muzeul Pescăresc, zone de picnic şi nu numai, se va transforma, în următorii ani, într-un complex de agrement integrat, întrucât gălăţenii vor avea la dispoziţie şi un parc de aventură, unde se vor putea distra testându-şi abilităţile şi curajul. Prima etapă a proiectului "Aventura Parc", estimat la aproximativ un milion de euro, care va fi finanţat din fonduri transfrontaliere, a primit votul consi ...

Centura Galaţiului, la evaluare pentru finanţare europeană

Vineri, 29 Decembrie 2017 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Proiectul extinderii şi modernizării drumului de centură al Galaţiului, estimat la aproximativ 40 de milioane de euro, a fost depus, înainte de Crăciun, pentru evaluare, iar acum Consiliul Judeţean (CJ) aşteaptă ca cea mai importantă investiţie în infrastructura Galaţiului, din ultimii 15 ani, să obţină finanţarea europeană. "Sâmbătă, 23 decembrie, proiectul a fost urcat în Sistemul My Smis. Pasul următor este evaluarea proiectului de către Agenţia de Dezvoltare Regiona ...

Care este PROGRAMUL, vineri, la TAXE ȘI IMPOZITE

Miercuri, 27 Decembrie 2017 21:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care şi-au propus să facă plăţi, vineri, 29 decembrie, la Taxe şi Impozite, trebuie să ştie că, pe 29 decembrie, va fi deschisă doar secţia de la Romarta, timp de o oră. Celelalte centre vor fi închise! "Având în vedere programul anunţat de Trezoreria Statului pentru data de 29.12.2017, se modifică programul cu publicul la Direcţia Generală Impozite, Taxe şi Alte Venituri, după cum urmează: program în data de 29.12.2017 la Centrul din strada Domnească, nr. 13 ...

Unde reclamaţi, în această perioadă, AVARIILE la apă şi canalizare

Vineri, 29 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Apă Canal anunţă că, în perioada 29 decembrie 2017 - 3 ianuarie 2018, când birourile societăţii vor fi închise, unii dintre angajaţi vor asigura permanenţă şi vor fi pregătiţi să intervină, în cazul în care gălăţenii se vor confrunta cu avarii la reţelele de apă şi canalizare. "Sesizările şi solicitările clienţilor pentru orice problemă în alimentarea cu apă şi/sau de canalizare vor fi preluate de către Dispeceratul societăţii, la numărul de telefon 0236.463. ...

BANII DE CENTRALĂ se lasă aşteptaţi, pentru sute de gălăţeni

Joi, 28 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Deşi mai sunt doar câteva zile până la finele anului, Primăria nu a reuşit, nici până acum, să le achite tuturor gălăţenilor ale căror dosare au fost aprobate ajutorul financiar de 3.000 de lei pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de încălzire. Sute de persoane încă aşteaptă ca municipalitatea să le vireze banii în conturi, deşi dosarele le-au fost aprobate în urmă cu mai multă vreme, ba chiar unii dintre aceştia au primit dispoziţie de acordare a ajutorului ...
Pagina 69 din 362

Cine sunt cei cinci câștigători ai concursului Găseşte cuvântul secret!

Redacția "Vieții libere" le mulțumește tuturor cititorilor fideli care au participat la concursul "G ...

Omagiu adus eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Împlinirea a 36 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989 a fost marcată, la Galaţi, printr-o ...

Transurb a intrat în vacanță odată cu elevii

Compania publică de transport Transurb SA le-a făcut o „surpriză” gălățenilor care nu aflaseră că di ...

Gălățenii, nelipsiți de la „Feerie de iarnă”

Frigul și ceața de afară nu i-au descurajat pe gălățeni să participe la Târgul de Crăciun „Feerie de ...

Gălățeancă închisă după ce și-a omorât concubinul violent și bețiv

O femeie în vârstă de 39 de ani își va petrece sărbătorile în spatele gratiilor, după ce și-a înjung ...

Trafic normal la Vama Galați, pe partea românească

Conform unei știri difuzate de ProTV Chișinău, duminică seară s-au format ambuteiaje la vama Giurgiu ...

Posibil Crăciun cu zăpadă

Iarna își va face simțită prezența în cea mai mare parte a ţării chiar înainte de Crăciun, potrivit ...

Un șofer în comă alcoolică s-a ”luptat” cu un sens giratoriu

A fost alertă în centrul municipiului Tecuci în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce o mașină l ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

PNL Galaţi promite mai multă transparenţă şi dialog. Realizările şi problemele primarilor din judeţ, în 2025

În încercarea de a fi cât mai transparenţi şi a-şi normaliza relaţia cu presa, liberalii gălăţeni, î ...

Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică

De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de ...

Ionuț Pucheanu: „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”

„Conform legii, suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută. Această ordonanț ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Euro ar putea crește la 5,20 lei, la finalul anului viitor

Săptămâna trecută, volatilitatea din piața valutară a fost mai ridicată, pe fondul creșterii cererii ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

A murit Mircea Coșea, cunoscut analist economic

Cunoscutul profesor universitar și analist economic Mircea Coșea a murit, la vârsta de 83 de ani. N ...

Euro a făcut un mic pas înapoi. Scădere a interesului pentru criptomonede

Scăderea aversiunii față de risc, a permis o ușoară apreciere a leului față de euro și dolar, dar și ...

Final cu victorie clară pentru CSM Arcada

Meciurile turului Diviziei A1 de volei masculin s-au încheiat, în weekend, cu un final fericit pentr ...

Oțelul a încheiat anul cu al treilea succes la rând

Echipa gălățeană a zburdat pe teren și în ultimul meci din 2025, arătând cea mai bună formă de joc d ...

Micuțele handbaliste, felicitate de Moș Crăciun

HANDBAL. În competiția junioarelor III, fetițele de la ACS Viitorul Oțelul au jucat cu HC Dunărea Br ...

Otelul învinge tot ce-i iese în cale: 2-1 cu FC Argeș

Formația gălățeană a prins cea mai bună formă posibilă în acest final de an, iar după două succese f ...

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

O altfel de școală, alături de jandarmii gălăţeni

În cadrul programului educațional „Școala Altfel”, jandarmii gălățeni au desfășurat la Școala Genera ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Pe 21 decembrie, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Cas ...

Sfinţirea bisericii din satul Şerbeştii Vechi din judeţul Galaţi

Pe 20 decembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, biserica cu hramu ...

De ce multe dintre pubelele inteligente nu funcţionează

Amplasarea insulelor ecologice digitalizate în municipiul Galaţi a început în octombrie 2024, dar di ...

Hramul Capelei Centrului de zi pentru copii din Parohia Sf. Spiridon

Pe 20 decembrie 2025, în ziua de pomenire a Sfântului Ignatie Teoforul, Capela ”Sfântul şi Dreptul L ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

Târg de Crăciun organizat la Smârdan

Primăria comunei Smârdan, împreună cu Consiliul Local, organizează, în perioada 19-21 decembrie, Târ ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Remember. Gheorghe Dumitru (1956-2012)

Handbalistul Gheorghe Dumitru s-a născut pe 31 august 1956, la Călăraşi. A făcut parte din lotul ec ...

Cariere. Max Bill, un artist influent

Max Bill, arhitect, artist plastic, grafician, pictor, designer de caractere tipografice și designer ...

Sasha caută o casă cu oameni buni. Şcoala iubitorilor de animale

Continuăm, împreună cu Asociaţia "Ajutaţi-l pe Lăbuş", campania noastră de sprijinire a adopţiilor d ...

Ouă umplute, aperitiv perfect pentru masa de Crăciun

Ouăle umplute sunt un aperitiv clasic și savuros, perfect pentru masa de Crăciun. Ingrediente: 10 o ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...