Teodora Miron

Teodora Miron

Plângere faţă de decizia procurorilor CSM

Luni, 15 Aprilie 2019 07:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Procurorul-şef al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, Gheorghe Stan, a anunţat că a depus o plângere prealabilă la CSM faţă de o decizie din 4 aprilie a Secţiei pentru procurori a Consiliului. Demersul vine după ce Secţia pentru procurori a CSM a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a fi verificate eventualele nereguli în înregistrarea şi soluţionarea la Secţia de anchetă a magistraţilor a dosarului care-l viza pe prim-vicepreşedintele Comisiei ...

Statul ar putea deconta repatrierea românilor decedaţi în UE

Luni, 15 Aprilie 2019 13:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Doi deputaţi din PMP au depus, la Senat, un proiect legislativ prin care statul român ar putea deconta procedurile de repatriere pentru cetăţenii români decedaţi pe teritoriul Uniunii Europene. Prevederile iniţiativei se vor aplica cetăţenilor cu venituri care nu depăşesc un salariu mediu net. Iniţiatorii, deputaţii Doru Petrişor Coliu şi Petru Movilă, precizează că cetăţenii români nu îşi pot permite, în majoritatea cazurilor, să aducă în ţară o persoană apropiat ...

Peste 80 de tone de legume şi fructe, confiscate, în cadrul acţiunii ”Demetra”

Duminică, 14 Aprilie 2019 20:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste 80 de tone de legume şi fructe, între care 23 de tone de ceapă uscată din Polonia şi 200 de kilograme de usturoi din China, au fost confiscate în cadrul acţiunii "Demetra", prin care se verifică circuitele de comercializare a legumelor şi fructelor. Potrivit unui comunicat transmis, duminică, 14 aprilie 2019, de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), începând de joi au avut loc mai multe controale la nivel naţional pentru dep ...

Unde sunt amplasate radarele

Luni, 15 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 15 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Tecuci, Marea Unire şi Prelungirea Brăilei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Piscu şi Iveşti, iar pe DN 26 în localităţile Tuluceşti şi Vlăşcuţa. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmeşti, iar pe DJ 251, Smârdan şi Matca. ...

Incendiu la un grajd din Smârdan

Duminică, 14 Aprilie 2019 13:30 | Publicat în EVENIMENT
Intervenţie de urgenţă a pompierilor gălăţeni, sâmbătă noaptea, 13 aprilie 2019, în comuna Smârdan. Două autospeciale de stingere cu apă şi spumă au fost trimise în localitate după ce un apel la numărul unic de urgenţă 112 a anunţat faptul că un grajd a fost cuprins de flăcări. Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la un grajd de aproximativ 45 de metri pătraţi. La finalul intervenţiei, pompierii au constatat că două caba ...

A plătit scump curăţenia de primăvară

Sâmbătă, 13 Aprilie 2019 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 2 Poliţie Locală l-au sancţionat contravenţional, cu o amendă în cuantum de 2.000 de lei, pe numitul D.M., de 40 de ani, din Galaţi. Gălăţeanul a fost sancţionat după ce a fost depistat în spatele unui bloc de pe strada Regiment 11 Siret, în timp ce ardea deşeuri vegetale, provenite din activităţi de curăţenie, provocându-le disconfort vecinilor, prin fumul emanat. Mai mult decât atât, oameni legii au constatat că exista şi riscul ca f ...

Atenţie la cântar, când cumpăraţi peşte!

Duminică, 14 Aprilie 2019 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 4 Poliţie Locală l-au depistat, pe Aleea Comerţului din Micro 39 A, pe M.I., în vârstă de 30 de ani, din Galaţi, în timp ce comercializa peşte. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că bărbatul nu deţinea un cântar omologat şi verificat metrologic. Acesta a fost motivul pentru care comerciantul a fost sancţionat contravenţional, cu o amendă în cuantum de 2.000 de lei. ...

Service-urile şi comercianţii de piese auto, la control

Vineri, 12 Aprilie 2019 08:00 | Publicat în EVENIMENT
În perioada aprilie - mai 2019, la nivelul municipiului Galaţi, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale vor acţiona pentru verificarea legalităţii funcţionării magazinelor de piese auto, a service-urilor auto (inclusiv comerţul cu piese auto) şi a operatorilor economici care comercializează autovehicule noi. Pe perioada acţiunilor de control, poliţiştii locali vor urmări modul în care operatorii economici respectă legislaţia în domeniu. Oamen ...

Pronunţarea în conflictul Parlament-ÎCCJ, amânată

Joi, 11 Aprilie 2019 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea Constituţională a României a amânat pentru data de 19 aprilie pronunţarea în conflictul dintre Parlament şi ÎCCJ pe tema completurilor specializate în cazurile de corupţie, sesizare făcută de Florin Iordache. Decizia magistraţilor CCR vine după ce şi în şedinţa de miercuri a fost amânată pronunţarea pe sesizare. Hotărârea Curţii a fost motivată atunci prin unele probleme de sănătate ale judecătorului raportor Petre Lăzăroiu, care urmează să se opereze la ...

Încă un deces din cauza gripei

Joi, 11 Aprilie 2019 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Medicii au confirmat un nou deces cauzat de virusul gripal, fiind vorba de o fetiţă în vârstă de 11 de ani, din judeţul Iaşi. Numărul total al deceselor de la începutul sezonului ajunge astfel la 196. Decesul fetiţei, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, a fost înregistrat pe 5 aprilie. Ea suferea şi de alte boli şi nici nu fusese vaccinată antigripal. Până pe 7 aprilie, au fost vaccinate antigripal 1.329.448 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gra ...
Pagina 210 din 761

Tasare apărută pe carosabilul străzii Domnească

Ghinion! Carosabilul recent modernizat şi asfaltat al străzii Domnească tocmai s-a pricopsit cu o ta ...

„D-ale carnavalului”, la Daily Pub

Teatrul „Impuls” îi invită pe gălățenii dornici de o burtă de râs, vineri, 30 mai, de la ora 19,00, ...

Expunere despre „Copilăria în perioada comunistă”

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" organizează, la Muzeul „Casa Cuza Vodă", joi, 29 mai, de la ora 10 ...

Festivalul de teatru studențesc „ActFest” revine cu a XII-a ediție

Vineri, 30 mai, începând cu ora 15,50, se dă startul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Național ...

Noi bilete de tratament prin Casa de Pensii

Luna iunie aduce o nouă serie, a șaptea din acest an, de bilete de tratament balnear distribuite pri ...

Festivalul Criss Art, 12 ore alături de copii talentaţi

Ediţia a III-a a Festivalului Național de Canto și Teatru "Criss Art", desfăşurată sâmbătă, 24 mai,  ...

HOOPEKS INTERNATIONAL SRL - Anunț public

  HOOPEKS INTERNATIONAL SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a aco ...

Extindere Rețea de canalizare și apă în comuna Smârdan, județul Galați

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   Unitatea Administrativ ...

U.A.T. Comuna Smârdan derulează proiectul ,,Îmbunătățirea eficienței energetice a grădiniței cu program normal nr.1, Cișmele”

        Dată: 07.03.2024     Comunicat de presă Data: 15.05.2025   U.A.T. Comuna Smârdan ...

Prima sesiune de informare „Europa Creativă” la Galați

Centrul Europe Direct Galați a găzduit prima sesiune de informare dedicată Programului „Europa Creat ...

Cât va costa intrarea la Plaja „Dunărea”. Majorare de tarife, pe masa aleşilor locali

 Creşterea cu 5 lei a tarifelor de intrare la Plaja „Dunărea” - despre care aţi putut afla încă de l ...

Cum a ajuns Galaţiul între judeţele câştigate de Nicuşor Dan. Rezultate oficiale ale alegerilor prezidenţiale din 18 mai

Galaţiul face parte dintre cele 24 de judeţe ale României şi sectoare ale Capitalei datorită cărora ...

Câte garaje vor fi demolate în cartierul Aurel Vlaicu. De ce unele coșmelii „rezistă” (FOTO)

Fiecare demolare de garaje, în orice cartier al Galaţiului s-ar întâmpla, este privită cu speranţă d ...

Dan Nica, liderul PSD Galaţi: „Am pierdut încrederea multor oameni care au crezut în noi”

„Colaps”, „cădere liberă”, „pierderea contactului cu realitatea” sunt doar câteva dintre cuvintele p ...

273 de drone lansate asupra Ucrainei duminică noaptea

Rusia a desfășurat cel mai mare atac cu drone de la începutul războiului, lansând 273 de drone asupr ...

Cel mai mare atac rusesc de la începutul războiului

Cel mai mare atac cu drone de la începerea războiului a avut loc duminică, au declarat autoritățile ...

Zelenski, de la Istanbul, către Putin: „Sunt aici”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis din Turcia, unde se află pentru negocieri de p ...

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Ucraina. Răspuns la ultimatumul occidental

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică, într-o neobișnuită apariție de noapte la Kremlin, ...

Acces prioritar la investigații pentru pacienții cu boli cronice

Pacienții cu boli cronice au dreptul la programări rapide, în cel mult cinci zile, pentru investigaț ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Investiție de cinci milioane de euro în metalurgia gălățeană

Lio-Metal, companie românească al cărei capital este integral privat și care activează de 16 ani în ...

Cum se obține autorizația de mediu

Autorizația de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediul ...

Euro ar putea ajunge în primăvara viitoare la 5,11 lei

Depunerea jurământului față de țară a președintelui Nicuşor Dan a asigurat o evoluție pozitivă piețe ...

„Întârzieri majore” în Programul Tranziție Justă. Se pot pierde fondurile europene

Programul Tranziție Justă (PTJ) înregistrează întârzieri majore, România riscând să piardă fonduri e ...

Medalii de bronz la volei pe plajă. Din sportul gălățean

VOLEI. Timişoara a găzduit Campionatul Național Universitar de volei pe plajă, competiţie la care Un ...

Doar jumătate de etapă în Liga a IV-a de fotbal

S-a mai încheiat o ediție a Ligii a IV-a din fotbalul gălățean, în care Voința Cudalbi era de mai mu ...

Gălăţeanca Gabriela Talabă Lee a câştigat un turneu ITF

TENIS. Jucătoarea gălăţeancă de tenis Gabriela Talabă Lee a câştigat turneul ITF de la Pelham (Alaba ...

Echipa Școlii Nr. 18 Galați - campioană națională la rugby

O adevărată sărbătoare sportivă a avut loc pe Stadionul "Municipal" din Galaţi, unde timp de trei zi ...

Ziua Porților Deschise la Grădinița Nr. 30 din Galați

Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost prilej de bucurie pentru toată suflarea de ...

Elevi gălățeni premiați național pentru un proiect digital inovator

Pentru bunicile care nu se descurcă în era digitală, dar nu numai, patru elevi de la Școala Gimnazia ...

Victorie gălăţeană la etapa națională a concursului „Știu și aplic”

Faza națională a concursului şcolar „Știu și aplic” a adus recunoașterea muncii elevilor gălățeni ca ...

Steagul Verde pentru educație ecologică

Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” își păstrează cu mândrie Steagul Verde, în urma reev ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

Gălăţean condamnat adus din Italia

Poliția Română a adus în țară, în această săptămână, cinci persoane pe numele cărora au fost emise m ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Elena și Cosmin, o poveste de dragoste în familia extinsă a presei gălăţene

Sunt tineri, frumoși, dar mai presus de orice sunt protagoniștii unei frumoase povești de dragoste, ...

Containere speciale pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte uzată, în Galaţi

Un proiect privind colectarea separată a deșeurilor textile, îmbrăcăminte și încălțăminte a fost dem ...

Femeile liberale din Galați marchează aniversarea cu o campanie umanitară dedicată copiilor

COMUNICAT DE PRESĂ PNL – 150 de ani de liberalism românesc sărbătoriți prin educație și solidaritat ...

Oaspeţi din Bacău la Centrul de Servicii Socio-medicale pentru Vârstnici din Galaţi

La Centrul Multifuncțional de Servicii Socio-medicale pentru Persoane Vârstnice din Galați a fost să ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Expoziţie în pregătire. Carnet cultural gălăţean

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimon ...

UPDATE. Oana Mogoş a câştigat Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal

Oana Mogoş, actriță la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați” și profesoară la Facultatea de Te ...

Ce festivaluri şi evenimente culturale vom avea la Galaţi în 2025

„Street Food Festival”, Festivalul Roman „Tirighina - Barboși”, Festivalul de Muzică Veche Tradițion ...

O nouă expoziţie a artistului Sterică Bădălan

Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Galați invită publicul iubitor de artă la vernisaj ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Trei traficanți de „droguri pentru toți” au fost arestați

Piața traficanților de ”droguri pentru toți” din Galați este ceva mai săracă, de câteva zile, după c ...

Ceremonie specială in memoriam prof. univ. dr. Viorel Daghie

Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizeaz ...

O funcționară din spital a ajuns în pușcărie pentru că ”vindea” slujbe

Curtea de Apel Galați a dat verdictul final în cazul unui dosar de corupție în centrul căruia s-a af ...

Samsar-recidivist, reținut pentru înșelăciuni cu mașini de lux

Un infractor cu state vechi, care a făcut ”carieră” din păcălirea oamenilor de bună-credință, a fost ...

Incendiu la un depozit neautorizat de deșeuri

Comisarii de mediu gălățeni au efectuat un control neplanificat pe un amplasament aflat între locali ...

A fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Având în vedere că avertizarea hidro-meteorologică de Cod portocaliu a fost prelungită pentru județu ...

Tehnică militară şi trupe, în drum spre poligonul de la Smârdan

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) informează că, în perioada 26 mai - 25 iunie, vor avea loc depl ...

Sistemul antigrindină nu „bate” până la Galați. Lansări oprite la cererea fermierilor

Majoritatea localităților afectate de căderile de grindină din ultimele zile, inclusiv cinci din jud ...

SARE-n MĂMĂLIGĂ (mic... tratat de poezie)

Renunţ la joacă (foarte serios!)şi mă apuc de înălţat (în glumă?)palate la pământ şi scări la cerpen ...

ACASĂ (dictare din/spre doamna Livia Mândrescu - Respect!)

(!) de-a râsul şi de-a plânsul şi de-a tumbaprin ceastă lume cu ne/muritoare,îmi caut locul ne/ştiut ...

SCRISOARE de MULȚUMIRE (dosarele XYZ)

Mulţumescu-ţi, doamne, că mi-ai dat/ ceastă jucărie minunată...!Cred că-i începutul unui drum/ şi sf ...

SOLEMNITATE (mic... tratat de mărginire)

Secundă fără timp în lumea asta-s,şi fără spaţiu...! Au pierit de cândm-ai dat mâncare veşnică la ce ...

INEFABILUL PROFESIONIST (XV)

Sigur că da!... Oare cum e mai bine? Să fii controlat de Amăgire? Sau să fii plin cu Dezamăgire? Să ...

INEFABILUL PROFESIONIST (XIV)

Auzi, domnule?!... după ce că parchează pe trotuar, mai şi claxonează... mai face şi scandal!... că ...

INEFABILUL PROFESIONIST (XIII)

Mergem pe trotuarul Dezamăgirii. Unul dintre ele. Că toate-s ale Dezamăgirii. Mergem spre colţul din ...

INEFABILUL PROFESIONIST (XII)

Cu ton scăzut şi protector, moş Mutelcă ne întreabă pe fiecare dacă mai suntem amăgiţi, dacă mai răs ...

Remember. Șerban Țițeica (1908-1985)

Șerban Țițeica, fizician și profesor universitar, s-a născut pe  27 martie 1908, la București. Este ...

Cariere. Carl Filtsch, pianistul genial din Sebeş

Pianistul și compozitorul sas Carl Filtsch s-a născut pe 28 mai 1830, la Sebeșul Săsesc. A fost una ...

„Hitman: Agent 47”- filmul zilei la tv

„Hitman: Agent 47” Pro Tv, marţi, 27 mai, 21,30SUA (2015), acţiune, crimă, thrillerCu: Rupert Frien ...

Remember. Ştefan Birtalan (1948-2024)

Handbalistul român de etnie maghiară Ştefan Birtalan s-a născut pe 25 septembrie 1948, la Jibou, Săl ...

Florile de soc - comoara naturală din grădină

Florile de soc (Sambucus nigra), delicate și parfumate, sunt recunoscute în medicina alternativă pen ...

Ce trebuie să mâncăm la cină ca să dormim bine

Surprinzător sau nu, ceea ce punem în farfurie la cină poate influența direct calitatea somnului. Sp ...

De ce unii câini mănâncă întruna. Şcoala iubitorilor de animale

Una dintre problemele cu care se confruntă iubitorii de câini este apetitul de nestăvilit al acestor ...

Remedii pentru alergiile de primăvară

Primăvara aduce flori, soare și… strănuturi. Pentru cei sensibili la polen, sezonul renașterii natu ...