Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Legume, fructe şi flori de primăvară

Sâmbătă, 06 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Calendaristic e deja primăvară, deşi ieri au mai căzut vreo câţiva fulgi care nu prea au dat bine în peisajul anunţatei renaşteri a naturii. Totuşi, dacă hala de verdeţuri din Piaţa Centrală n-ar avea pereţii de sticlă, cu greu ne-am da seama ce anotimp traversăm, judecând doar după marfa de pe tarabe. Veţi vedea şi singuri că mere, spre exemplu, se găsesc în continuare din belşug. Totuşi, o gospodină încercată într-ale cumpărăturilor ar putea aprecia dintr-o ochi ...

Consult cu programare la medicul de familie şi la specialist

Sâmbătă, 06 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Trebuie să vă anunţaţi vizita la cabinetul medical cu minim 24 de ore înainte * E lege: dacă doriţi un consult la cabinetul medicului de familie sau la cel al medicului specialist, în ambulatoriul de specialitate, trebuie să vă faceţi o programare cu cel puţin 24 de ore înainte. De altfel, ministrul Sănătăţii, Cseke Atilla, anunţase încă din cursul săptămânilor trecute că se lucrează la un ordin de ministru care, odată adoptat, va reglementa sistemul de programări la ...

Plângeri oficiale în cazul lehuzei decedate

Joi, 04 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Familia Fănicăi Costea - femeia de 30 de ani care a murit, la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, la trei ore după ce a născut un bebeluş sănătos – a depus a depus ieri la DJSP o petiţie prin care cere instituţiei să ancheteze evenimentul. „Vom demara o anchetă în acest sens”, a declarat directorul DJSP, dr. Valentin Boldea. O astfel de petiţie a fost depusă şi la filiala gălăţeană a Colegiului Medicilor, potrivit prof. dr. Dumitru Cristea, instituţie care va avea de ...

Au venit biletele de tratament

Joi, 04 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Dintre cele 102 bilete, 81 au fost deja repartizate * Celelalte vor ajunge şi ele la tot atâţia pensionari * Distribuţia se face informatic, pe baza punctajelor oferite de petenţi * Casa Judeţeană de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (CJPAS) Galaţi informează că a primit, ieri, 102 bilete de tratament. Dintre acestea, 69 le-au fost destinate gălăţenilor care suferă de afecţiuni reumatismale şi care doresc să se trateze la 1 Mai, Sărata Monteoru, Pucioasa, Nicolin ...

Scad veniturile medicilor de familie?

Joi, 04 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Colegiul Medicilor din România a emis un comunicat prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de o serie de măsuri prevăzute în proiectul de Contract Cadru pentru 2010. Actul nu este încă în vigoare, deoarece nu i s-au stabilit încă normele de aplicare. Cu alte cuvinte, „e perfectibil, încă”, după cum a declarat preşedintele filialei gălăţene a Colegiului Medicilor, prof.dr. Dumitru Cristea (FOTO 1).Se anunţă schimbări în modul de platăDe fapt, măsurile care au nemul ...

„Fratele meu e un pericol pentru societate!”

Joi, 04 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Lipsa spitalelor destinate bolnavilor psihici cronici este o problemă care îi împovărează pe mulţi dintre gălăţeni. Au de suferit atât bolnavii, cât şi rudele acestora, care în multe situaţii nu îi mai pot stăpâni şi nu le mai pot administra medicaţia prescrisă de către medicii specialişti. Mai rău este că atunci când bolnavii devin violenţi din cale afară, sănătatea şi chiar viaţa rudelor care îi au în grijă pot fi puse în pericol. Din nefericire, soluţii pe ...

Robinson Crusoe trăieşte pe Faleză

Miercuri, 03 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Trăieşte sub o scară, acolo unde s-a adăpostit odată şi criminalul Rabacu * Şi-a construit până şi un gard, dar şi pereţi (sau geamuri) din folie plasticată * Are familie, dar s-a înstrăinat pe vremea când era dependent de droguri * Fără serviciu şi fără nici cea mai mică perspectivă, Răzvan Ionuţ Naum e un om liber. Întrebarea e: liber să facă ce? * Ionuţ Naum are 24 de ani şi îşi face veacul, de săptămâni bune, sub o scară de tablă şi beton, care leagă ...

Mai puţine infecţii respiratorii

Miercuri, 03 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Niciun alt deces cauzat de pneumonii * Pe durata săptămânii trecute, au fost diagnosticate 1.245 de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, potrivit informaţiilor oferite de directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea. Dintre cei 1.245 de pacienţi, 130 au avut nevoie de spitalizare. Evident, vorbim aici despre gălăţenii suficient de responsabili să se prezinte la medic atunci când le e rău. Alţi 83 de gălăţeni s-au inte ...

Gălăţean alimentat la curent continuu

Marți, 02 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Făurea o balie şi era lac de sudoare * A băgat polizorul în priză, iar ceea ce a urmat a fost … uimire şi cutremur * Electrocutat, cu arsuri destul de grave, băiatul de 20 de ani e internat acum în spital * Munca e bună, în principiu. Totuşi, ideal ar fi ca în momentul în care vă apucaţi de lucru să nu daţi în gât (cum spune românul), ci să vă asiguraţi dinainte că nu vă paşte niciun pericol. Dacă vă paşte, gândiţi-vă de două ori înainte să puneţi umărul, ...

Cu întreţinerea la zi, dar fără apă rece

Marți, 02 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Încă un episod din eterna poveste: plătim apa potabilă, dar, din cauza vecinilor rău platnici, ni se furnizează şi nouă tot cu program * Deşi e o cheltuială în plus, racordul individual ar putea fi o soluţie * S-au impus restricţii de furnizare a apei potabile către  41 de asociaţii de proprietari din oraş * Am primit la redacţie, zilele trecute, un document semnat de mai mulţi membri ai Asociaţiei de Proprietari 761, din Micro 14. Gălăţenii respectivi sunt tare nemulţu ...
Pagina 337 din 423

Temperaturile extreme cresc riscurile de accidente rutiere

Temperaturile extreme din aceste zile au efect asupra capacității de a conduce vehicule, atrag atenț ...

UPDATE: Accident extrem de grav pe DN 26! Șofer de tir, mort după ce s-a răsturnat în curbă

UPDATE ora 16,05: Șoferul camionului răsturnat a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicat ...

La beție, permisul de conducere devine ”opțional”

Condusul vehiculelor fără permis și sub influența alcoolului este cum nu se poate mai riscant, mai a ...

„Picnic urban în familie”, din nou pe Faleză

Magie, muzică, dans, jocuri, concursuri şi surprize, adică distracție pe cinste! Asta ni se promite ...

Prefectura Galați ia măsuri speciale împotriva caniculei

Valul de căldură care a cuprins județul Galați a determinat autoritățile să intre în alertă maximă. ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Aproximativ 5.000 de cadre didactice au protestat faţă de măsurile de austeritate

Așa cum era de așteptat, noile reforme propuse de ministrul Daniel David au stârnit îngrijorare și n ...

Poza zilei. Atenţie unde vă aşezaţi dorsalul!

Dacă vă plimbaţi seara târziu pe Faleza inferioară, atenţie mare pe ce bancă vă aşezaţi! Dacă, pe l ...

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT “DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGI ...

Cum se renovează cu bani europeni pe strada Eroilor (FOTO)

De-atâta muncă susţinută a picat răsturnat panoul european, iar cel de şantier a dispărut cu totul! ...

CAPACITĂȚI DE PRODUCERE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU CONSUM PROPRIU ÎN COMUNA COSMEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

24.06.2025 COMUNICAT DE PRESĂprivind începerea proiectului Beneficiar: Comuna Cosmești, județul Ga ...

19,5 milioane de lei pentru modernizarea Colegiului „Costache Negri”

Consolidare, eficientizare energetică, reabilitare şi modernizare - acestea sunt planurile Primăriei ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Cu ce important oraş spaniol se „înfrăţeşte” Galaţiul

Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion p ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis într-un atac ucrainean

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul șefului Marinei ruse, care a condus, de asemenea, o brigadă ...

Armata rusă își accelerează înaintarea în Ucraina

Armata rusă a realizat în iunie cele mai mari progrese ale sale pe teritoriul ucrainean după luna no ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut sub pragul de 7%

Data de 8 mai, la trei zile după anunțarea celor doi candidați intrați în turul al doilea al alegeri ...

Remus Borza NU mai este administratorul concordatar al Liberty

Remus Borza, președintele Euro Insol SPRL, a confirmat pentru „Viața liberă”, duminică după-amiază, ...

SIDEX Synergy SA, planul B al salvării combinatului gălățean. O nouă societate pe acțiuni, în locul Liberty

Cinci companii importante din România, cu o cifră de afaceri cumulată de aproape 10 miliarde de euro ...

Combinatul nu renunță la Priza Dunării. Obiectiv strategic și pentru Liberty

Priza Dunării este un obiectiv strategic al Galațiului, de ea depinzând alimentarea cu apă a mai mul ...

CSM Arcada, în așteptarea... altor semnături

VOLEI. Cu o săptămână și jumătate înainte de începerea pregătirilor, apar informaţii noi despre cont ...

Rebecca Ciocan, vicecampioană la 800 m. Din sportul gălăţean

ATLETISM. Rebecca Daria Ciocan a terminat a doua în proba de 800 de metri din cadrul finalei Campion ...

Oaspeți din Turcia, la Clubul Dacia

Clubul de tenis Dacia din Mazepa va fi, timp de două săptămâni, gazda unui cantonament special. În c ...

O tânără şahistă din Galaţi - locul 2 la Trofeul Litoralului

Tânăra şahistă gălăţeană Ilinca-Natalia Oprișan, legitimată la clubul Smart, s-a clasat pe locul 2 l ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Școală de vară la Casa de Cultură din Tecuci

Casa de Cultură din Tecuci organizează, în perioada 1 iulie - 29 august, mai multe cursuri și atelie ...

Aproape 200 de profesori gălăţeni susţin Definitivatul

Proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ, sesiunea 2025, va avea loc pe 8 iulie 2025, ...

Reuniune dedicată inovației în domeniul naval

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost reprezentată la reuniunea internațională Waterborne ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Coşuleţul cu zâmbete, o activitate pentru sănătate marca Şcoala Nr. 28 şi Clubul Kiwanis

În cadrul Şcolii de Vară desfăşurate, în perioada 30 iunie - 4 iulie 2025, la Şcoala Gimnazială Nr. ...

Faleza Dunării - între modernizare și realitatea de zi cu zi (FOTO)

Cu o lungime de circa patru kilometri, Faleza din Galați este cea mai întinsă de pe cursul Dunării. ...

Îngrijorări şi nemulţumiri în cartierele oraşului. Cine (mai) taie copaci prin Galaţi (FOTO)

Tăierile şi fasonările de arbori stârnesc din nou îngrijorare printre gălăţeni. O astfel de situaţie ...

Canonizarea Cuviosului Dometie de la Râmeț, fiu al Dunării de Jos

Duminică, 6 iulie 2025, drumurile pelerinilor au dus către Mănăstirea Râmeț, din județul Alba, unde ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

„Templul interior” al sculptorului Liviu Bumbu, la Muzeul de Artă Vizuală

Muzeul de Artă Vizuală găzduiește în aceste zile expoziția „Templul interior” a sculptorului Liviu B ...

„Regina nopţii”, selectată la Festivalul Naţional de Teatru

Spectacolul „Regina nopţii”, al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, a fost selectat în Fes ...

Vernisajul „Salonului de vară”. Carnet cultural

 Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Templul Interior", cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

Cenaclul „Noduri şi Semne, la Festivalul „Poezia - port la Dunăre”

Așa cum observa unul dintre invitații prestigioși, poetul craiovean Mihai Firică (proaspăt laureat a ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Testare și informare în cadrul unei campanii pentru prevenirea consumului de alcool

Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile ...

Incendieri intenţionate în judeţul Galaţi. Pompierii au stins câteva focare şi încă intervin

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului ...

Multe cărți noi, la biblioteca din Slobozia Conachi

Biblioteca Comunală Slobozia Conachi și-a îmbogățit semnificativ colecțiile, oferind acum locuitoril ...

Fost consilier local în Corod, găsit în incompatibilitate

Costel Negruţ, fost consilier local în comuna Corod, judeţul Galaţi, a fost găsit în incompatibilita ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)

Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ:nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!!??Mişcarea ţine totul într- ...

NUMAI AICI (aşteptare... picior peste picior)

Motto: „de când aşteaptă să te-ntorci acasă,/ stă numai la fereastră, negreşit...!.../ a vrut să ple ...

DOMNUL (în) ALB (elegie în alb)

Domnule-(n) Alb, fii blând şi milostiv,/respectă-ţi Jurământul de onoare,nu vezi câtă nădejde-n juru ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

PASĂMITE!!!

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedral ...

IACĂTĂ!!!

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte ...

SCRISOARE DESCHISĂ... la TIMP

Bună dimineaţa, bună ziua, bună seara!... Mă numesc Divina Tragedia şi număr 2025 de ani... după H, ...

Filmul zilei la tv

„Jaf in stil londonez” Marea Britanie (2017), acțiune, thriller Prima TV, luni, 7 iulie, ora 20.00 C ...

Remember. Dimitrie Voinov (1867-1951)

Dimitrie Voinov, biolog, zoolog, histolog și citolog, s-a născut pe 6 februarie 1867, la Focșani. Es ...

Cariere. Tamás Barta, unul dintre cei mai buni chitariști maghiari

Tamás Barta, chitarist, vocalist și compozitor maghiar, s-a născut pe 7 iulie 1948, la Budapesta. L ...

Ghee - aurul lichid

Ghee, cunoscut și ca unt clarifiat, este folosit de mii de ani în medicina ayurvedică și câștigă tot ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...