Anca Melinte

Anca Melinte

Aşteptăm şi mai mult în staţii!

Marți, 18 Iunie 2019 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Începând de astăzi, gălăţenii dependenţi de transportul public local vor aştepta şi mai mult în staţii pentru că SC Transurb SA trece la programul de vară, prin urmare, rămân mai puţine mijloace de transport pe trasee. Compania publică de transport local a anunţat pe site-ul propriu că, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 252/26.04.2018, începând cu data de 18.06.2019, mijloacele de transport public local de călători vor circula după programul de transpo ...

Câţi arbori au fost tăiaţi în Parcul Eminescu. Lucrări de modernizare cu prelungire (FOTO)

Marți, 18 Iunie 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Frumoasa magnolie care, în fiecare primăvară, înflorea la intrarea din strada Domnească a Parcului "Mihai Eminescu" s-a uscat. La fel şi numeroşi copaci din zona statuii marelui poet. Lucrările de modernizare sunt în toi, însă schimbarea la faţă a parcului devine tot mai vizibilă. Tocmai de aceea am fost curioşi să aflăm cât va mai rămâne din vechea suprafaţă verde a parcului şi mai ales câţi arbori au fost tăiaţi în cadrul proiectului de modernizare. O singură coro ...

Escapade conjugale, plătite în apartamente de lux

Marți, 18 Iunie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Zestrea fostului. "În cazul unui partaj cu ce te vei alege?"/ - "Cu nimic, pentru că n-am nimic din timpul căsătoriei", era răspunsul înlăcrimat şi frustrat al lui Brigitte, care tocmai devenea fosta nevastă a lui Ilie Năstase. Ei bine, dramoleta era uşor mai nuanţată! Dovadă ce-am aflat la "Cancan"-urile de noapte ale postului România Tv: Brigitte, recent devenită doamna Pastramă, şi-a scos la vânzare apartamentul de lux de pe malul mării şi cel dintr-un renumit cartier ...

Acord de mediu pentru Plaja ”Dunărea”

Marți, 18 Iunie 2019 13:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit unui anunţ postat pe site-ul administraţiei locale, Primăria municipiului Galaţi a solicitat emiterea acordului de mediu pentru proiectul "Reabilitare şi modernizare Plaja Dunărea". Documentul este necesar pentru a da startul lucrărilor menite să transforme paragina de acum într-un complex acvatic multifuncțional, integrat în circuitul de agrement al oraşului. Organizarea de şantier ar putea începe în această săptămână, conform unor mesaje prin care primarul Ionuţ ...

Cine ar mai merita un mandat de consilier local. Topul celor mai activi aleşi ai Galaţiului

Luni, 17 Iunie 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Oficial, actualul Consiliu Local a intrat în ultimul an din acest mandat. Prin urmare, actualilor aleşi locali le-a mai rămas puţină vreme la dispoziţie pentru a le dovedi cetăţenilor Galaţiului, dar mai cu seamă liderilor politici care decid listele de candidaţi că merită încă patru ani în forul deliberativ al oraşului. Sau, de ce nu, că se cuvine să facă un pas mai sus, către Parlamentul României! Noi vom încerca să vă prezentăm, astăzi, un top al celor mai activi al ...

Martirizarea infractorilor

Luni, 17 Iunie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Mioriţa penală. Mai să-mi dea lacrimile şi mai multe nu, când am văzut-o pe măicuţa lui Radu Mazăre căinându-şi feciorul pe care tocmai îl vizitase la puşcărie. Un eveniment pentru care Antena 3 a făcut transmisiune în direct. Ca într-o variantă penală a Mioriţei, în balada anteniştilor, doamna mama lui Mazăre povestea cât de luptător e fiul ei după gratii şi cum se pregăteşte de nuntă cu cea care îi este iubită şi la bine şi la greu: „Radu o iubește, a vr ...

Vom avea din nou minicroaziere pe Dunăre

Sâmbătă, 15 Iunie 2019 00:03 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii vor avea din nou parte de mult-doritele minicroaziere pe Dunăre, de tradiţionala Summer Parade, care umple de muzică, dans, culoare şi veselie strada Domnească, dar şi de un spectacol de caricaturi pe Faleză. Primăria Galaţi a lansat o achiziţie publică, în valoare estimată de 250.000 de lei fără TVA, pentru servicii de organizare a evenimentului "Zilele Dunării 2019" şi aşteaptă ofertele până pe 20 iunie. Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel m ...

Festivitate şi final de proiect european la Şcoala Nr. 22 (FOTO)

Sâmbătă, 15 Iunie 2019 00:02 | Publicat în EDUCAŢIE
Festivitatea de încheiere a anului şcolar şi de premiere a celor mai buni elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 22 din Galaţi a coincis cu finalizarea investiţiilor realizate cu fondurile europene atrase de Primăria municipiului Galaţi. "Astăzi dorim să ne bucurăm şi să sărbătorim împreună tot ce am realizat în acest an şcolar. Putem afirma cu toată convingerea că avem în spate o muncă impresionantă. Ne-am permis să visăm, apoi am proiectat, ne-am făcut griji, ne-am luptat i ...

Pregătiri de orgie pe ”Insula iubirii”

Sâmbătă, 15 Iunie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Ce mi-e sex, ce mi-e CEx. "Mai rămâne doar să facă sex în grup", a fost concluzia deloc deplasată a uneia dintre concurentele de pe "Insula iubirii". Fata tocmai privise cum iubitul ei o săruta pe ispita care i-a răpit inima şi minţile. Ce-i drept, încă nu s-a ajuns la sex, dar mult nu mai e. De pildă cel mai nou cuplu sosit pe "Insula iubirii" a şocat încă din prima seară. Bărbatul a sărutat cu foc şi patimă gurile tuturor ispitelor care s-au lăsat… explorate, iar part ...

Zonă liberă de neocomunism la Universitatea ”Dunărea de Jos” (FOTO)

Joi, 13 Iunie 2019 19:05 | Publicat în EDUCAŢIE
Sârmă ghimpată, căşti de miner, haine rupte şi însângerate, fotografii alb-negru prinse pe stativele din lemn, alcătuiesc imaginea cutremurătoare din Zona Liberă de Neocomunism, amplasată pe treptele Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Acţiunea "13-15 iunie - Noi nu uităm", organizată de Liga Studenţilor Galaţi în parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos" şi Casa de Cultură a Studenţilor, este menită să readucă în memoria colectivă tragicele evenimen ...
Pagina 715 din 1742

O gălăţeancă, pe locul 1 la Olimpiada Naţională de Meşteşuguri

Weekendul trecut a avut loc, la Sibiu, etapa naţională a Olimpiadei de Meşteşuguri Artistice Tradiţi ...

Sindicatele ies în stradă și la Galați. Miercuri, pichetare și marș de protest

Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din Rom ...

Șofer cu permis, dar fără drept de a conduce

Un bărbat în vârstă de 36 se ani din județul Galați s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la vol ...

Primul spectacol din noua stagiune a Teatrului „Gulliver”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” Galaţi îşi deschide noua stagiune duminică, pe 31 august ...

Satul unui viteaz al lui Ştefan cel Mare, scos din negura istoriei

De la Săndel Palade, am aflat că Asociaţia Clubul Pensionarilor din comuna Tudor Vladimirescu, despr ...

Vernisajul expoziției „Centenar Ion T. Sion”, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci

Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" Tecuci, vă invită, marți, 26 august 2025, la ora 11,00, la vernisaj ...

Poza zilei. „Doamna” cu pălărie din grădina de la bloc

Recunosc, am fost cât pe-aci să-i spun „Bună ziua!” elegantei „doamne” care mi-a atras atenţia în gr ...

Galaţiul, sub Cod galben de vânt

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben, valabilă până la ora 20,00. ...

Transurb începe eliberarea abonamentelor pentru elevi

„Pentru a evita aglomerația de la începutul anului școlar și ținând cont de resursele umane limitate ...

Partea leului, pentru Oțelul Galați. Cum se împart banii de la bugetul local pentru cluburile sportive

Finanțările de la bugetul local pentru programele sportive dedicate seniorilor solicitate de cluburi ...

A cincea licitație anulată pentru un contract de 749 de milioane de lei

Ghinionul pare că se se ține scai de procedura prin care Consiliul Județean Galați tot încearcă să a ...

De la apa brută... spre Apa Sâmbetei: licitaţie de peste 37 de milioane de lei, suspendată de jumătate de an

Nici anulată, nici adjudecată, ci suspendată de jumătate de an – cel puțin! – aceasta este starea li ...

Peste un milion de soldați pierduți de Rusia în războiul din Ucraina

Conform actualizării publicate de Statul Major al Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022, armata Fe ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

Sănătatea somnului pe timp de caniculă

Căldura excesivă nu înseamnă doar disconfort, ci în multe cazuri transformă somnul, dintr-un aliat, ...

De ce merită afinele un loc de cinste în dieta ta

În timp ce fructele exotice fură adesea lumina reflectoarelor, un erou local, mic și plin de putere, ...

Bani pentru spitale de recuperare

Zece spitale de recuperare din toate regiunile ţării vor beneficia de investiţii de 742 milioane de ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Euro a scăzut la minimul ultimelor două luni

Menținerea de către agenția Fitch a ratingului suveran al României la „BBB minus", cu perspectivă ne ...

Analiza financiară a zilei. Euro s-a retras de la 5,07 lei la 5,06 lei

Moneda națională a profitat joia aceasta de nivelul mai ridicat al ofertei de valută de la nivelul c ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

Intenție de ultimă oră a patronului Liberty

Controversatul Sanjeev Gupta vrea să obţină finanţare de la gigantul american BlackRock pentru a răs ...

Din sportul gălăţean. Irofte, vicecampion naţional

BOX. Sala Sporturilor din Bacău a găzduit finala Campionatului Naţional de box pentru seniori Under ...

United Galați deschide noul sezon cu Supercupa

Noul sezon pentru gălățenii de la United demarează cu un important meci oficial, cu trofeul pe masa, ...

Ambiţii mari la CSM Arcada Galaţi

S-a încheiat vacanța competițională, iar de duminică, jucătorii echipei CSM Arcada s-au mutat cu pre ...

Start în competițiile județene de fotbal

SUPERCUPĂ. Duminică, Asociația Județeană de Fotbal organizează meciul pentru Supercupa gălățeană. Pe ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni s-a derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de v ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” TUSTREI (certificat de calitate)

Mi-aduc aminte vremea toată, timpul tot,atunci şi-acolo, în grădină, lângă nord:ploua curat şi drept ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” CĂRAREA în/spre DUMNEZEU (vecernie)

(Te)-ai răsărit dintr-un demult îndepărtat,blândă şi dreaptă, într-o margine de sat –şi-ai râs şi-ai ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să vă ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

TURTURICA PĂPUȘOI (I)

Pe doamna din titlu am cunoscut-o la un rând! Şi nu la un rând oarecare, ci la UPU! Pentru cine nu ş ...

MARIA (XII)

Maria nu mai zice nimic! Zice că-i cel mai frumos şi trist poem despre plecare! Zice că regretă...şi ...

MARIA (XI)

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cu ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

Filmul zilei la TV: Leul deșertului

Leul deșertului SUA/Libia/UK (1980) istoric, război, dramăDisponibil pe: National TV, 25 aug, ora 21 ...

Remember. John Brunner (1934-1995)

Scriitorul britanic John Brunner s-a născut pe 24 septembrie 1934, la Wallingford, Anglia. A urmat ș ...

CARIERE. Leonard Bernstein, idolul unui public internațional

Leonard Bernstein, compozitor, dirijor și pianist american, s-a născut pe 25 august 1918, la Lawrenc ...

Katia Pascariu, premiată la Locarno

Actrița română Katia Pascariu a primit, la sfârșitul săptămânii trecute, premiul Boccalino d’Oro pen ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...