Alina Şerban

Alina Şerban

Avem faleză, ce facem cu ea?

Miercuri, 21 Iunie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Faleza inferioară a Galaţiului dispare puţin câte puţin, iar autorităţilor nici că le pasă. Este emblema oraşului nostru şi unul dintre locurile care ar trebui să ne facă cinste, mai ales că este cea mai lungă faleză din Europa aflată pe cursul Dunării, întinzându-se pe nu mai puţin de patru kilometri. Ai zice că, având această importantă distincţie, Primăria ar trebuie să-i acorde o mai mare atenţie şi să o pună în valoare, dar, nu! De ani de zile, faleza contin ...

STAȚII DE AUTOBUZ din Galați neglijate de autorităţi

Miercuri, 21 Iunie 2017 09:00 | Publicat în EVENIMENT
"Viaţa liberă" continuă vizitele în staţiile de autobuz din oraş. De această dată, am ales să ne oprim la staţiile "Gării", "Liceul de Arte" şi "Vultur". Deşi prima e singura care beneficiază de refugiu, aşa cum e normal, nu putem spune că are tot ce i-ar trebui. Traseele autobuzelor nu sunt afişate pe nicăieri şi nici nu există un chioşc pentru bilete de unde călătorii să poată afla informaţii suplimentare. De asemenea, orarul mijloacelor de transport în comun lipseş ...

Gălăţenii se întorc spre cultură. VÂNZĂRI de 25.000 de euro, la Târgul de carte AXIS LIBRI

Marți, 20 Iunie 2017 00:00 | Publicat în CULTURA
Festivalului Internaţional al Cărţii "Axis Libri" a devenit deja o tradiţie pentru Galaţi şi niciun an nu poate trece fără a ne bucura de frumosul târg de carte. După cinci zile de lansări, spectacole şi multe alte evenimente putem, în sfârşit, trage linie să vedem dacă şi ediţia din anul acesta a fost fructuoasă. Cea mai mare atracţie au fost, desigur, cele 251 de edituri româneşti şi străine, care au fost prezente pe aleea pietonală de la "P-uri" cu o ofertă de cart ...

Lansări de carte la FESTIVALUL AXIS LIBRI. Katia Nanu, Victor Cilincă şi Dan Plăeşu - un trio formidabil

Luni, 19 Iunie 2017 00:00 | Publicat în CULTURA
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Carte "Axis Libri" a fost atât de plină de evenimente, încât cu greu am fi putut participa la toate. Ne bucurăm însă că organizatorii le-au dat gălăţenilor şansa de a alege, dintre momente care mai de care mai interesante, pe acelea care li s-au potrivit mai bine. Pe lângă oferta de cărţi propusă de editurile participante şi de spectacolele oferite de organizatori, doritorii de cultură şi pasionaţii de lectură au putut s ...

Parcurile din cartierul gălățean Micro 20, sufocate de iarbă | REPORTAJ

Luni, 19 Iunie 2017 00:01 | Publicat în SOCIETATE
În Micro 20, situaţia a rămas cam la fel de la ultima noastră vizită. Din păcate nu s-au schimbat prea multe, ba din contră lucrurile s-au agravat. Cititorii veniţi la întâlnirea cu noi s-au arătat foarte nemulţumiţi de starea în care se află cartierul lor. Printre problemele pe care aceştia le-au ridicat s-au numărat lipsa locurilor de parcare, drumurile proaste, pline de gropi, pe care Primăria a promis că le repară şi câinii vagabonzi, care sunt practic nelipsiţi de pe ...

Ce acte sunt necesare pentru îngrijiri medicale la domiciliu

Duminică, 18 Iunie 2017 13:30 | Publicat în UTILE
Îngrijirea la domiciliu este ultima soluţie pentru bolnavii cronici care locuiesc singuri, fără ajutor din partea membrilor familiei. Însă, de cele mai multe ori, cei care au nevoie de aceste servicii nu ştiu cum ar putea să beneficieze de ele şi nici ce să facă ca să obţină aceste drepturi. Aşadar, pentru a putea primi îngrijiri la domiciliu trebuie să aveţi o recomandare medicală care să specifice gradul de dependenţă al pacientului, dar şi ritmicitatea efectuării fiec ...

Şase sfaturi pentru o MASĂ FĂRĂ STRES în familie

Duminică, 18 Iunie 2017 08:00 | Publicat în SFATURI
Momentul mesei pentru cei mici este, de cele mai multe ori, stresant. Mai ales după o zi de muncă sau o zi în care ai avut grijă de ei. Dacă refuză să mănânce ce le-aţi pregătit, atunci totul se complică, lucru care poate duce cu uşurinţă la frustrare şi la nervi. Câteva lucruri pe care le puteţi face pentru a pentru ca orele de masă să fie mai puţin stresante sunt să îi implicaţi pe cei mici în prepararea mâncării. Dacă îi implicaţi în prepararea alimentelor, pot ...

Dovadă neaşteptată de omenie

Duminică, 18 Iunie 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Duminica trecută, doi studenţi au ajutat un pensionar căruia i se furase borseta, chiar în timp ce aştepta în staţia de autobuz din Ţiglina II, în plină zi. Bătrânul a încercat să alerge după hoţi, dar nu i-a ajuns. Atunci, tinerii au sărit să îi prindă, însă aceştia au aruncat bunul furat şi au reuşit să scape fără urmă. Studenţii au refuzat să primească vreo recompensă pentru fapta făcută, înapoindu-i gălăţeanului borseta. ...

Sfaturi pentru alegerea unei CASE pentru familia ta

Marți, 20 Iunie 2017 03:00 | Publicat în SFATURI
Să găseşti casa de vis pentru familia ta nu e un lucru uşor. Iată câteva sfaturi de care să ţii cont când faci o alegere atât de importantă. Investiţia pe care o faci ar trebui să fie una pe termen lung. Asigură-te că în casă e loc pentru toată lumea şi că spaţiile din ea se adaptează nevoilor de schimbare. Cartierul pe care-l alegi contează foarte mult. E indicat să fie unul sigur şi liniştit, cu spaţii verzi. În fine, casa trebuie să fie poziţionată avantajos fa ...

Festivalul Axis Libri | PROGRAMUL evenimentelor de sâmbătă şi duminică

Vineri, 16 Iunie 2017 17:45 | Publicat în CULTURA
Festivalul Internaţional al Cărţii "Axis Libri" continuă şi sâmbătă, 17 iunie, cu o multitudine de activităţi şi evenimente culturale. Vă reamintim că mai puteţi vizita standurile editurilor până duminică, 18 iunie, ultima zi a târgului. Locul de desfăşurare este zona pietonală de la „P”-uri, dintre „Fata pe Valuri” şi „Elice”. Veţi găsi 250 de edituri româneşti şi străine, care vă aduc în total peste 10.000 de titluri. Sâmbătă, 17 iunie, programul ...
Pagina 20 din 25

Ce urmează pentru admiterea la liceu

Admiterea la liceu în 2025 se face exclusiv pe baza notelor de la Evaluarea Națională, fără a mai lu ...

„Soulsecco”! În această seară dansăm la Spicu

Dacă n-aveţi deja planuri de relaxare şi distracţie stabilite, iată o sugestie! În această seară de ...

Ziua Națională a Contabilului Român. Gândește digital şi acționează inteligent în era #SmartAccounting

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), prin Filiala Galați, or ...

O săptămână în lumea roboţilor, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Invitaţie de nerefuzat pentru copiii şi tinerii fascinaţi de tehnologie! Biblioteca Estivală din Gră ...

Fotbal în pridvorul bisericii, la Nămoloasa

Programul pentru tineret „Vacanța din pridvorul bisericii”, desfășurat în Arhiepiscopia Dunării de J ...

Sărbătoarea de vară a Sfântului Dimitrie cel Nou. Cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur, la București

Cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost adus în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, unde ...

Termen extins pentru acvacultură

Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM a prelungit cu 30 de zile sesiune ...

Investiții majore în infrastructura de apă din comuna Independența

În comuna Independența se desfășoară, în prezent, lucrări ample de investiții la Gospodăria de apă d ...

COMUNICAT DE PRESĂ - „Construcție centrală electrică fotovoltaică UAT Municipiul Tecuci”

  Comunicat de presă „Construcție centrală electrică fotovoltaică UAT Municipiul Tecuci”   U.A ...

O nouă șansă pentru 14.000 de oameni, prin Centrul de Consultanță și Studii Europene Galați

27 de proiecte cu fonduri europene aprobate, din 27 depuse – reprezintă o realizare remarcabilă a Ce ...

Renovarea fostului Cinema „Țiglina”, mai scumpă cu 1,4 milioane de lei (FOTO)

Contractul prin care fostul Cinema „Țiglina” se transformă în sediu pentru Teatrul „Gulliver” tocmai ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Bolojan: Al doilea pachet de măsuri include reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan a prezentat principalele modificări aduse prin Legea Austerității, pentru car ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Colonel SBU, asasinat în Kiev

Un colonel al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost împușcat mortal în districtul Holos ...

Cel mai mare atac rusesc împotriva Ucrainei de la începutul războiului

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri cel mai mare atac împotriva Ucrainei de la începutu ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

„Creierul e o prioritate” de peste 10,4 milioane de lei

Echipamente medicale, echipamente IT, mobilier şi alte dotări necesare pentru tratarea pacientului c ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Micii antreprenori români, sufocați de taxe

60% dintre micii antreprenori susţin că sunt „foarte afectaţi” de creşterea taxelor şi vor reduce ch ...

Operator agricol din Galați, amendat de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat un control tematic pentru verificarea modului în care ...

Indicii ROBOR se apropie de pragul de 6,5%

Începând de joia trecută, indicii ROBOR au intrat pe o pantă descendentă și au atins minime ale ulti ...

Furnalul 5 de la Liberty, oprit din nou, marți după-amiază (VIDEO)

Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din no ...

Renet Vanker, în lotul CSM Arcada

VOLEI. Al doilea jucător stranier, după finlandezul Nikula, transferat la CSM Arcada este estonianul ...

Covurluiul, la al doilea meci în grupa de Cupa României

FOTBAL. În acest weekend continuă meciurile fazei regionale la fotbal al echipelor județene câștigăt ...

Covurluiul - debut cu dreptul în “Regionale”

Miercuri au avut loc primele meciuri din faza regională, în care se întrec câștigătoarele județene a ...

Din sportul gălăţean. Locuri fruntaşe pentru juniorii tecuceni

ATLETISM. Participare numeroasă şi locuri fruntaşe pentru sportivii de la CS Şcolar Tecuci  (antreno ...

Performanţă europeană pentru „ByteForce”. Locul 1 la programare pentru roboticienii de la CNVA

După o performanță remarcabilă la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, echipa Byt ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Activităţi de vară la biserică pentru copiii din Matca

Marți, 8 iulie 2025, în cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”, copiii din pa ...

Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție

În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au partic ...

Festivalul „Moldovioară, plai de dor”, la Târgu Bujor

Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, ...

Profesoara Maria Abaza, cetățean de onoare al comunei Cavadinești

Sărbătoare mare printre locuitorii comunei Cavadinești. Joi, 10 iulie, ziua în care Maria Abaza, fos ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

MINA Pop-up Galați, un succes: peste 1.100 de vizitatori în primul weekend (FOTO)

O atracție pentru întreaga familie și un refugiu creativ în mijlocul verii urbane, asta se dovedește ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Intervenții simultane pe mai multe cursuri de apă din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Ch ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” POEM de DUCĂ (sâc!)

Mi s-a făcut de ducă la Maria –îi scriu, o strig, dar nu primesc răspuns,nu-mi zice nici măcar că nu ...

PALMĂ şi PUMN (la mormântul Mamei din Totdeauna)

Cuvintele mamei?!... ş-acuma s-audîn partea de nord a Moldovei de sud,cum spun despre leagăn... şi d ...

PERSPECTIVĂ (mic... tratat de sete şi foame)

Nu te juca, daimonule, cu mine,că te sfărâm şi te arunc la vechituri,te dau de sete şi de foame la U ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

Cel mai frumos blestem de la MAMA

Sigur că da! Am avut parte şi de aşa ceva! Ca orice mamă, nici maică-mea nu s-a sfiit, pe lângă toat ...

DUBLĂ FLOTARE LOGICĂ

1. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni! Nu vin nu pentru că nu pot, ci pentru că am o problemă car ...

IERTARE și PĂCAT (despre Mireasa Mirelui Moldav)

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în poru ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

Tort fructat de vară, prospeţime caramelizată

Prospețimea tortului pe care îl prezentăm în continuare e dată de lămâi și lime, dulceața cremei cu ...

Ciudatele joburi ale unor staruri de la Hollywood

Faima și strălucirea nu au venit peste noapte pentru multe dintre cele mai cunoscute staruri de la H ...

În ce țări din lume se află cei mai virili bărbați

Cercetătorii de la NowPatient - cei care s-au ocupat de acest studiu - au înțeles cât de importantă ...

Iaurturi și brânzeturi fabricate în închisoare cuceresc Balcanii

Fabrica „Gherzovița”, instalată într-o clădire impunătoare de patru etaje a pușcăriei bulgărești din ...

Când nu mănânci, te vindeci! O practică milenară cu efecte dovedite asupra sănătății

Într-o epocă a abundenței, în care mesele sunt tot mai bogate, iar tentațiile culinare ne însoțesc l ...

Cum putem învinge atacurile de panică fără medicamente

Într-o lume în care stresul a devenit o constantă a vieții moderne, tot mai multe persoane se confru ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...