Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Franci, japonieni...

Luni, 30 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Cred că mi-am mai exprimat această părere prin iunie: îmi este milă de băieții care închiriază șezlonguri pe plaja pe care n-ai voie să-ți așterni cearșaful. E plaja adusă de acasă, firește, mamele și mătușile acestora au urcat gospodărește pe escavator ca să ne bucurăm noi, ceilalți fraieri, de generozitatea fără frontiere a Mării Negre. * Asta-i bună de tot, poate cea mai tare. Lucrările la podul peste Dunăre de la Brăila ar putea începe cu o amânare. Așa ...

Zodia Repetenților

Sâmbătă, 28 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Antrenorul campioanei României la fotbal a fost demis după ce a câștigat un trofeu, a făcut un egal și a pupat o bătăiță. După doar trei meciuri, cum ar veni, și a încasat o despăgubire de 300.000 de euro. Cu Dăncilă de ce nu se poate? A încasat o mie de înfrângeri, e ciuca batjocurii în Europa, n-are nicio șansă de a ne păstra pe linia de plutire, însă i se dă credit în continuare. Paranteză: dacă totuși va fi concediată, fără despăgubiri. Se aude? Nici măca ...

Marea Roșie din Muntenegru

Vineri, 27 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Cinstit, Priștina sună mai bine decât Podgorica, n-are rost să ne codim. Ce, când ajungi la Bacău, nu-ți vine să spui că ești la Paris? Te iau amicii de strâmtorat financiar. * Firește, mă refer la cea mai recentă gafă a individei care apare pe statul de plată ca premier al României. S-a dus în Muntenegru și s-a întors Marea Roșie. De rușine, probabil. * Aflându-se la conferința de presă comună cu omologul său muntenegrean, Viorica a afirmat că e bucuroasă de aer ...

Fraierii din tablou

Joi, 26 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ați sesizat, bănuiesc, entuziasmul grotesc al prezentatoarelor de știri de la televizoarele dâmbovițene: în iadul din Grecia nu s-a prăpădit niciun român. Dacă eu v-am zis că suntem buni... * Sămânța celui mai bun popor din galaxie este pe mâini bune. Nu știu cum s-a întâmplat, anul acesta am evitat luxul de pe plajele elene, noi, supușii lui Dragnea... Asta nu-i o informație negativă, a nu se înțelege altceva, însă nu poți scoate capul în camera de luat vederi ca s ...

Șah? Dar unde-s zarurile?

Miercuri, 25 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* La prezentarea bilanțului celor șase luni de guvernare, doamna Vio de la Palatul Victoria a afirmat că a înregistrat și un eșec de când se află la butoane. Mă rog, doar cu numele, dar e acolo... Aș, de unde eșecuri, doamna Vio? Dumneavoastră sunteți inefabilă, cineva și-a bătut joc de raportul pe care l-ați dat publicității. Traversăm o guvernare ireproșabilă, ar fi culmea să ne fi aruncat acest detaliu doar ca să dați impresia că sunteți oameni, nicidecum roboți. ...

Când primarii se sacrifică

Marți, 24 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* De ce trebuie să se audă în reclama ta de la radio că ai un personal amabil la restaurantul prin care încerci să-ți asiguri un venit sănătos? De ce în 2018? Era posibil și pe timpul lui Ceaușescu? A dat Guvernul Dăncilă pe șestache vreo Ordonanță prin care suntem obligați să mergem la plimbă-tavă și deja nu mai contează ce atitudine au ospătarii? Întrebam și eu ca să mă aflu în business. * Un primăraș de țară din județul Dâmbovița și-a acordat titlul de Ce ...

Salivă și hashtag

Luni, 23 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Un drum din România, înțeleg că e vorba de o porțiune din DN1, a fost inclus de publicația The Guardian în topul celor mai frumoase trasee din lume. Vedeți? Darius Vâlcov n-a inclus în meniul personal castane – dacă a promis recent o stațiune montană cu peste 160 de kilometri de pârtie, a promis. E ușor să arătăm cu degetul, nu mai știu exact cu care, unul de pe la mijlocul pumnului... * Cuba rescrie Constituția și permite căsătoriile gay. Așa, și? Despre pățania ...

Numărul suedez

Sâmbătă, 21 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Muncitor mai e băiatul de lângă Cluj-Napoca, serios, perseverent... Să vezi din avion (sau chiar din autoturism) salutul călduros adresat afacerii conduse de Dragnea, asta înseamnă cu adevărat detoxifiere. Nu știu dacă mai este nevoie și de ploaie acolo. * Altfel, vorba lui Creangă, ce s-a sădit pe lanul ăla din inima Ardealului, o să găsim și în hambare. Că vine toamna, că se fac cei patru ani de guvernare, d-astea... * Pe bune, numărul suedez apare pe toate gardurile. ...

Zeama de varză, anti-cârcel

Vineri, 20 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Bine că se dau deștepți băieții de la MAI, doar nu poate fi vorba de madam Carmen Dan. Atenție la postarea de ieri, de pe contul lor de Facebook, care se dorea un avertisment pentru generația tânără: Puteți dansa în ploaie la Electric Castle. Dacă răciți, aveți grijă ce "pastile" luați! Haida de! N-avem mai întâi grijă de "fumații" din Guvern? * Conform statisticilor, doar doi români din zece își mai fac cumpărăturile în piață. Ciudat, i-am prins pe amândoi în ...

Copii, n-a luat mustăciosul de la voi?

Joi, 19 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Doamna Vio de la Palatul Victoria s-a întâlnit ieri cu președintele statului. La Cotroceni. La finalul întrevederii nu s-a făcut nicio declarație. Încă nu se știe cine a deschis primul gura. * De ce n-a comunicat Klaus Iohannis nimic după dialogul de jumătate de oră purtat cu Dăncilă? Era plecat purtătorul de cuvânt în concediu. În aceeași situație se află și femeia bună la toate de la Palatul în fața căruia a protestat Floricica Dansatoarea. Bună la toate, așadar, ...
Pagina 142 din 545

135 de ani de la inaugurarea Bibliotecii „V.A. Urechia”

Pe 11 noiembrie, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a aniversat 135 de ani de la inaugurare. ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

„Stea căzătoare”, cel mai nou single al gălăţencei Alexandra Căpitănescu (VIDEO)

„Stea căzătoare” este cel mai nou single lansat de gălăţeanca Alexandra Căpitănescu - „Vocea Românie ...

Echipamente medicale de 10 milioane de lei pentru secţia de cardiologie intervenţională

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Consiliul Judeţean Galaţi tocmai a atribuit cont ...

Dublă lansare de carte la CARP Galaţi

Salonul Cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Galaţi v ...

Eveniment istoric la Academia Română

Rep. Domnule profesor Ciucă, Academia Română a organizat recent un eveniment considerat de mediul ac ...

Polițiștii au tras focuri de armă la Ghidigeni. Un bărbat a fost împușcat

Un echipaj al Poliției a fost nevoit să folosească armamentul din dotare în urma unui incident viole ...

Noi exerciţii militare în poligonul de la Smârdan

În poligonul Centrului secundar de instruire pentru luptă de la Smârdan, se vor desfășură noi exerci ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

Al doilea loc de parcare atribuit cu peste 10.000 de lei. Recordul anului 2025, pentru gălăţeni cu dare de mână

La finele acestei săptămâni, Galaţiul făcut turul presei naţionale nu doar cu percheziţiile din Comb ...

Alocare guvernamentală insuficientă pentru Protecția Copilului Galați

Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de aproape 320 milioane de lei, din Fondul de Rezervă, pentr ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Noi titluri de stat Fidelis, în perioada 7-14 noiembrie

În perioada 7-14 noiembrie, persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat ...

Piaţa valutară. Stabilitate maximă a cursului euro

Cursul euro a avut în prima săptămână din noiembrie o evoluție stabilă față de euro, iar indicii ROB ...

Proiect pentru o navigație mai sigură pe Dunăre

Licitația pentru proiectarea și execuția "Fast Danube 2", unul dintre cele mai importante proiecte d ...

24 de ateliere auto din Galați, cercetate pentru evaziune fiscală

Nu mai puţin de 24 de firme gălăţene care prestează servicii în domeniul inspecțiilor tehnice period ...

Covurluiul Tg. Bujor, umilință pe propriul teren

Runda a zecea a Campionatului Județean de fotbal le-a adus bujorenilor de la Covurluiul o înfrângere ...

Astăzi, hochei de calitate. Din sportul gălățean

HOCHEI. Campionatul Național de seniori continuă marți, 11 noiembrie, când hocheiștii de la CS Munic ...

Sporting Liești, din nou pe primul loc în Liga a III-a

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal a fost favorabilă echipei Sporting Liești. Victoria ...

După „remiza” de la Ploiești, antrenorul Laszlo Balint, mulțumit de jucătorii săi

Oțelul a plecat cu un punct din deplasarea de sâmbătă de pe terenul Petrolului, scor 0-0, un rezulta ...

Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Binecuvântarea Capelei de la Spitalul CFR din Galați

Duminică, 9 noiembrie, după liturghia arhierească de la Catedrala Galaților, Părintele Arhiepiscop C ...

Proiect dedicat învățării la senectute, lansat la Universitate

Sala Aula Magnum „Virgil Madgearu” a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a fost luni ...

Jandarmii gălățeni au donat sânge pentru a salva vieți

Pentru a salva vieți, 21 de jandarmi gălățeni au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din ...

La 260 de ani de școală gălățeană, o contribuție remarcabilă la istoria ei

Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

„Cravata galbenă” și Galațiul. O legătură subtilă între artă, istorie și identitate

Peste 4.000 de spectatori au participat, la Sala Palatului, la premiera de gală a filmului „Cravata ...

Vasile Ghica, la o nouă primăvară. Un clasic al aforismului românesc

Vasile Ghica s-a născut pe 8 noiembrie 1940, în satul Priponești (judeţul Galați), într-o familie de ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Minor plasat sub control judiciar pentru tentativă de omor

Un minor din Galaţi a fost plasat sub control judiciar marți, 4 noiembrie, pentru săvârşirea infracţ ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

Cariere. Pavel Alaszu, un talent autentic al artei româneşti

Pictorul și graficianul Pavel Alaszu s-a născut pe 11 noiembrie 1942, la Timișoara. Interesul său p ...

Pierce Brosnan, în filmul zilei la tv

„Meciul vieţii”Marea Britanie (2018), acţiunePrima TV, luni, 10 noiembrie, ora 20.00Cu: Pierce Brosn ...

Remember. Ken Kesey (1935-2001)

Ken Kesey, romancier și figură centrală a contraculturii americane, s‑a născut pe 17 septembrie 1935 ...

Cariere. Friedrich Schiller, vocea clasicismului german

Friedrich Schiller, poet, dramaturg și filozof german, s-a născut pe 10 noiembrie 1759, în Marbach a ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...