Raluca Ichim

Raluca Ichim

Poduri de hârtie în holul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” (FOTO)

Joi, 23 Februarie 2023 10:33 | Publicat în EDUCAŢIE
O lecție de fizică altfel! De asta au avut parte, vineri, 17 februarie, elevii mai multor școli din oraș, care au participat la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” la un concurs de fizică organizat atât pentru verificarea cunoștințelor teoretice dobândite în timpul orelor de curs, cât și pentru dezvoltarea spiritului de lucru în echipă, gestionarea corectă a eșecurilor și dezvoltarea abilităților de a lucra contracronometru și de a respecta cerințele impuse. Ajuns la ...

Peste 10 milioane de lei pentru modernizarea clădirii Prefecturii Galați

Miercuri, 22 Februarie 2023 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ciprian Manea, subprefectul județului Galaţi, a anunțat miercuri, 22 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, lansarea proiectului "Creşterea eficienţei energetice a Palatului administrativ al judeţului Galaţi - Corp A". Proiectul este realizat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne și beneficiazã de finanţare nerambursabilã în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar responsabilii acestuia se laudă cu finanțare 100%. „Obiectivul general al ...

2.816 cazuri noi de viroze în Galați, raportate de DSP

Marți, 21 Februarie 2023 19:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Chiar dacă lumea s-a mai liniștit în ceea ce privește afecțiunile de sezon, situația reală nu este deloc îmbucurătoare. Acest lucru se observă din raportările pe care Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați le înregistrează săptămânal. Astfel, de la săptămână la săptămână, numărul celor bolnavi nu scade sub 2.000. La fel s-a întâmplat și în intervalul 13-19 februarie, când DSP Galați a transmis un total de 2.816 cazuri de viroze respiratorii, din care 65 de ...

Persoane fără adăpost, într-o stație de autobuz din centrul oraşului (FOTO)

Marți, 21 Februarie 2023 21:00 | Publicat în SOCIETATE
Cei care au trecut marți, în jurul prânzului, prin dreptul stației de autobuz de la Parfumul Teilor, au remarcat că doi indivizi, certați cu bunele moravuri și cu legea bunului-simț, se aciuaseră în refugiul stației de autobuz. Gălățenii care treceau pe trotuar prin fața stației sau cei care coborau din autobuz erau înjurați și chiar amenințaţi cu un cadru metalic pe care unul dintre oamenii fără adăpost se sprijinea. Așa cum era și firesc, am solicitat ajutorul Poliț ...

Se caută asistenți maternali profesioniști

Marți, 21 Februarie 2023 11:43 | Publicat în CARIERE
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați recrutează personal în vederea evaluării și angajării ca asistent maternal profesionist pentru a se ocupa de copii fără părinți aflați în grija instituției. Pentru a putea fi asistent maternal, instituția din Galați a publicat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană care tinde spre un asemenea job. Așadar, poate fi asistent maternal profesionist orice persoană cu vârsta cuprinsă ...

Scrob de ouă cu brânză

Sâmbătă, 25 Februarie 2023 18:50 | Publicat în MAGAZIN
Ouăle combinate cu brânză, în diferite moduri, oferă mese copioase în orice moment al zilei. Scrobul de ouă cu brânză este un preparat pe cât de uşor de făcut, pe atât de gustos, care poate fi savurat indiferent de vârstă. Mai întâi, brânza de capră (recomandată pentru acest fel de mâncare) se dă prin răzătoarea mare sau se fărâmiţează cu o furculiţă. Ouăle se bat bine cu un tel sau tot cu furculiţa. Apoi se adaugă la ouă amestecul de smântână şi se bat bine ...

Știați că...

Sâmbătă, 25 Februarie 2023 11:30 | Publicat în MAGAZIN
1. Grecii şi romanii antici au fost primii care au luat foarte în serios prepararea brânzei, aducând procesul la stadiul de artă. În casele romanilor exista o bucătărie specială dedicată acestei activităţi. Ei au inventat numeroase procese de afumare şi aromare a brânzeturilor şi le-au transmis mai departe, din generaţie în generaţie.2. Dovada că brânza este produsă încă din cele mai vechi timpuri stă inscripţionată pe pereţii mormintelor egiptene. Se pare că, în ace ...

Brânza de burduf, o specialitate românească

Sâmbătă, 25 Februarie 2023 10:30 | Publicat în MAGAZIN
Pentru că, în această săptămână, credincioșii ortodocși trec prin "săptămâna albă" (au dezlegare la brânză, lapte și ouă), vă propunem o rețetă de preparare a unei brânze tradiționale, bogată în nutrienți și foarte apreciată pentru gustul desăvârșit.Printre tipurile de brânză românească fermentată se remarcă brânza de burduf, foarte apreciată ca specialitate culinară. Aceasta se deosebeşte de alte produse lactate prin faptul că se obţine din lapte de oai ...

Problemele dentare ale copiilor, din ce în ce mai frecvente

Luni, 20 Februarie 2023 07:23 | Publicat în SĂNĂTATE
Problemele dentare cu care copiii se confruntă încă din primii ani de viață au devenit foarte frecvente. Medicii stomatologi spun că din ce în ce mai mulți copii trec zilnic pragul cabinetelor. Unii vin doar pentru controale de rutină, alții însă, ajunși aproape la adolescență, constată că au probleme grave cu dantura. Acest lucru este cauzat, conform specialiștilor, de mai mulți factori, cum ar fi lipsa de educație pentru igiena orală, lipsa de timp a părinților, frica c ...

3,5% din venituri pentru Fundația „Inimă de Copil”

Luni, 20 Februarie 2023 10:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Fundația "Inimă de Copil", care de-a lungul timpului a găzduit, hrănit și îngrijit peste 350 de copii, are nevoie de ajutor. Reprezentanţii  fundaţiei ne-au spus că alți peste 600 de copii din localitățile îndepărtate au primit sprijin la început de an școlar și în pragul sărbătorilor. "Anul acesta a fost din nou mai special, pentru că a presupus și munca colegilor mei de la fundație cu mame și copii ucraineni. Împreună cu partenerii locali și externi, am ajutat pest ...
Pagina 257 din 281

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Investiții de peste 1,3 milioane de lei în rețeaua de apă din Galați

Apă Canal Galați a finalizat și recepționat recent două proiecte importante de reabilitare a conduct ...

Potcoava... pe valuri: automat de bilete într-o rână și-o stație care se scufundă (FOTO)

„Vai de infrastructură, degeaba tehnologie, la Potcoava de Aur”, scriam pe 20 ianuarie 2025, la rubr ...

Cazul Liberty: UE ne-a dat radarul. Noi am cerut colacul de salvare

Europa nu mai tratează insolvența ca pe un accident. O vede ca pe un proces. Un proces lent, previzi ...

Se face extrem de frig în Galați! Suntem pe Cod Galben până marți

Valul de ger se extinde în jumătate de țară, fiind emis un cod galben de ger până luni, la ora 10,00 ...

Galaţiul a deschis spectacolul la „Românii au talent”

Galaţiul a deschis cea de-a doua seară de „Românii au talent” din acest nou sezon, cu un show de dan ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

HOOPEKS INTERNATIONAL SRL - Anunț public

  Anunt public   S.C. HOOPEKS INTERNATIONAL S.R.L., titular al proiectului « Construire linie ele ...

Energie solară în Câmpia Covurlui-Fondul de modernizare

Comunicat de presă privind investiția finanțată de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Retragere de la cârma USR Galaţi

Senatorul George Ștefănache şi-a anunţat, printr-o postare pe pagina sa publică de Facebook, decizia ...

Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TOP 10

Revitalizarea Falezei Dunării, modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștil ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Care sunt serviciile medicale de care vom beneficia în 2026

Pentru a lămuri lucrurile în ceea ce privește serviciile medicale de care vor beneficia cetățenii în ...

Galațiul, locul al doilea național în topul marilor investiții în construcții

Într-un clasament publicat recent de site-ul specializat Arena Construcțiilor, Galațiul este al doil ...

Gramul de aur și francul elvețian, la noi maxime istorice

Prețul gramului de aur a depășit o nouă barieră și a urcat de la vechiul maxim istoric de 720,7478 l ...

Eisberg, un reper privind securitatea alimentară a salatelor gata de consum

În cele peste trei decenii de activitate în România, Eisberg, cel mai important jucător pe piața sal ...

Fosta fabrică de bere Martens, demolată chiar de proprietari

Belgienii de la Bockhold, proprietarii fostei fabrici de bere Martens din Galați, sunt cei care au î ...

Echipele gălățene din Liga a III-a, la primele teste de verificare

Au avut loc partidele de verificare pentru echipele din Liga a III-a. Sâmbăta și duminică s-au desfă ...

Derbi de clasă, Dinamo – CSM Arcada, în Divizia A1 de volei masculin

VOLEI. Duminică, în primul eșalon de volei masculin avem de-a face cu un meci de maximă importanță - ...

Prognoză împotriva fotbalului la FC Botoșani – Oțelul. Ger cumplit anunțat la partida de luni

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat reprogramarea meciului de luni seară, dintre FC Botoșani și O ...

”Turneul Gladiatorilor”. Din sportul gălățean

HOCHEI. Galațiul găzduiește sâmbătă și duminică, a doua ediție a Turneului Gladiatorilor, competiție ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Ateliere educaţionale la Școala Gimnazială ,,Dan Barbilian”

În cadrul proiectului ,,Educație pentru Viață Armonioasă”, ediția a IV-a, la Școala Gimnazială ,,Dan ...

Cadrele didactice amenință cu greva. Simulările şi examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, în pericol

Deși anul școlar este în toi, nemulțumirile profesorilor, datând din mandatul ministrului Daniel Dav ...

Colegiul „Cuza” luptă împotriva poluării malurilor Dunării

Elevii și profesorii Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați au demonstrat că grija pen ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Filiala „Costache Negri” se alătură evenimentului ZICI 2026

Bucuria lecturii se extinde în comunitatea gălățeană. După ce Filiala nr. 2 a Bibliotecii Județene „ ...

Tiby, un mic tenisman cu talent şi visuri mari. La doar nouă ani, pe locul 28 în țară

Tiberiu Vasiliev este un elev de nouă ani din Galați care își petrece majoritatea timpului liber pe ...

Primăria Galați predă cheile adăposturilor către asociațiile de proprietari

În cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Local, primarul municipiului Galați, Ionuț Puchean ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Ziua Cititului Împreună, celebrată la Galați

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” invită publicul la o nouă celebr ...

Se caută un motiv, la „Noduri şi semne”. Cronică de cenaclu

Domnul T: Am venit, am venit dar eu, euuuu, Dumnezeule mare, mămel, ce căutăm noi aici?! Doamna T: D ...

Gălăţenii, naşi, cumnaţi şi cumetri la „Nunta de argint” a trupei „Fără Zahăr”

Trupa de folk alternativ „Fără Zahăr” a sărbătorit 25 de ani de activitate printr-un concert memorab ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

Amenzi de aproape 10 milioane de lei date de Poliția Locală în 2025

Anul 2025 a fost unul plin pentru Poliția Locală Galați, instituția aplicând aproximativ 25.000 de s ...

Autorul crimei din Micro 40, dat pe mâna justiției. Pedeapsă de cel puţin 25 de ani

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au anunțat că l-au trimis în judecată pe au ...

UPDATE: Consilierul local care a lovit un elev a fost dus la arestare. Ce a decis judecătorul

UPDATE 24 ianuarie 2025: Judecătoria Tecuci a respins sâmbătă cererea procurorilor de a lua măsura a ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

Autoritățile fitosanitare, la discuții cu legumicultorii din Matca

Primăria comunei Matca organizează joi, 29 ianuarie, începând cu ora 12,00, o întâlnire de maximă im ...

Campanie de sterilizare gratuită în comuna Șendreni

Primăria comunei Șendreni vine în sprijinul deținătorilor de animale de companie și anunță o nouă se ...

Caravana „Dodoroni” aduce bucuria spectacolului în școlile rurale

Asociația "Dodoroni" a demarat o caravană rurală menită să aducă teatru și educație copiilor din zon ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

PURIFICARE INFERNALĂ (dosarele Z)

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufle ...

CÂNTEC ÎNTRERUPT (dosarele XYZ)

Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple când vezi o pasăre moartă pe cărarea dintr ...

DE DOUĂ ORI Ș-O DATĂ (propunere decentă)

Hai la un balsam semantic,/ lung de-o zi şi lat de-o noapte, tras de două ori ş-o dată/ şi sfinţit ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXX)

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, v ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXIX)

Da, sigur că da... numai Mihai Eminescu şi Ştefan cel Mare beau astfel de vin! Vin sfinţit cu Sapa ş ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXVIII)

Într-un singur glas, bucuroşi că mai trecem o dată pe lângă hatmanul Mazeppa şi că ne vom umbla pe L ...

Tartă cu ciuperci și cașcaval, perfectă pentru cină

Dacă ești în căutarea unui preparat sățios și plin de arome, care să fie atât fel principal la cină, ...

Omagii pentru Robert Redford

Festivalul de film Sundance s-a deschis pentru prima dată din 1978 fără fondatorul său emblematic, R ...

Cine are o curte şi o inimă mare pentru Ursula? Şcoala iubitorilor de animale

Continuăm seria de articole destinate câinilor care au nevoie de o familie a lor, de afecţiune şi de ...

Sydney Sweeney a agățat sutiene pe emblema „Hollywood”

Actrița Sydney Sweeney se confruntă cu un val de critici și posibile probleme legale, după ce a fost ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...