Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

Ai să vii, frumoaso, la salcâmul strâmb, după ora şapte, colo, după dâmb, lângă drumul care duce înainte, să-ţi aduc aminte, să-mi aduci aminte? Să-ţi aduc aminte cum te mai aştept într-o noaptea-adâncă, la salcâmul drept, pe cărarea care duce-ntr-un departe, colo, peste dealuri, după ora şapte? Să-mi aduci aminte unde ne-am ascuns, colo, după dâlmă, la salcâmul smuls, cu ilene-n lacrimi, şi am stat la pândă, să se-ntâmple ora... ora noastră sfântă? Ai să ...

La capătul din partea cealaltă, pe linia dintre naştere şi moarte, foarte subţire, se aude scâncet de steauă: mama începe să plece fără oprire! Şi se înalţă, şi se înalţă, şi se înalţă, şi ne înălţăm şi noi, biruitori, deodată cu ea... încă nu vedem capătul din partea cealaltă, încă mai avem (lângă veşnicie) o stea! Şi câtă frumuseţe, şi câtă iluminare din tot sufletul ei pentru toate icoanele noastre!... Din ce în ce mai sângerie, lucirea ei las ...

Doi fraţi buni, de-aceeaşi mamă şi de-acelaşi tată. Născuţi în aceeaşi noapte, la cinci minute distanţă unul de altul. Gemeni, adică. Şi leiţi, nu glumă. Chiar şi mă-sa-i recunoaşte greu. Ca să nu-i încurce şi să nu-i dea ţâţă numai unuia sau numai altuia, a scris pe unul „primul Ion” şi pe celălalt a scris „următorul Ion”. Fiindcă, evident, pe amândoi îi cheamă la fel. Aşa vrură nănaşii, Ion Poiană şi Ioana Poiană. Şi cumătra mică, Ioana Salc� ...

Mă duc până la uşă...mă duc până la geam... văd numai treacă-meargă, numai nitam-nisam, numai nimic în minus, numai nimic în plus... doar unghiuri ascuţite-n habar de unghi obtuz!   Deschid o carte mare şi rară până când găsesc o carte mică şi deasă pe Pământ... o carte care-(mi) spune cum şade unghiul drept întins de-a lungul firii, cu mâinile pe piept!   Şi numai zei rahitici şi numai sfinţi haihui şi numai tâmpi de vază la capul dumnealui... toţi – ascu� ...

Ochii tăi, frumoaso, nu mai pot să plângă singuri, fără mamă, singuri, fără tată... stai pe drum, zvârlită, singură, uitată...! (nani-nani-nani, dormi, sărmană ţâncă!)   Mâna ta măruntă stă încet, cuminte, nu mai umblă-ntinsă, moale, după lapte, după sânul mamei duse prea departe, duse tocmai unde nu mai sunt cuvinte!   Gura ta (dulceaţă de-o cireaş-amară) nu mai gângureşte, tace, numai tace, nu mai poate spune: vino, vino-ncoace!... (nani-nani-nani-n veci de ...

Recunosc: despre plasă am scris foarte puţin, demult, înainte de orice deplasare, înainte de a fi plasat şi amplasat pe coordonatele în/depărtării de matcă, de origine, de pur şi simplu, de candoare. Recunosc: de-a lungul şi de-a latul, de-a susul şi de-a josul cestei Necunoscute (căreia, convenţional, i se zice Viaţă) am luat/cumpărat o droaie de plase, una mai făţoasă decât alta. Plase periculoase. Plase penibile. Plase caraghioase. Plase infecte. Plase mari şi mici. Plas ...

Era cât pe ce, dar s-a oprit. Şi s-a prăbuşit. Şi au rămas cuibarele goale. Şi copacii au rămas goi şi ai nimănui. Şi văzduhul a rămas gol şi al nimănuia. Şi am început să (mă) întreb: al, a , ai, ale cui (mai) sunt şi (mai) rămân toate acestea şi toate celelalte? Aleluia? Oare mă grăbesc? Oare ne grăbim? Nu trebuie să (mai) fie un paznic serafim?   Era cât pe ce, dar nu s-a oprit. Şi s-a urcat. Şi au rămas cuibarele pline. Şi copacii au rămas plini şi ai tut ...

De foarte multă vreme şi de foarte mult timp mă străduiesc (şi mă rog) să ajung la porţile celui mai mare păcat. Fiindcă, din toate păcatele lumii, trebuie să existe unul mare, cel mai mare. Care-o fi, oare? Păi, dacă luăm Lista lui Lucifer, aprobată şi semnată şi parafată de Şeful Suprem, nu pot face nici un pas fără să calc strâmb, fără să calc în păcat, fără să pic în greşeală, fără să cad în abatere, fără să sfărâm un bec, fără să mai nu ştiu ...

Dacă pot să mai stau, mă grăbesc să nu plec unde nu-s ce mai sunt, unde sunt celălalt, unde nu-i nici măcar multpreatristul nimic, să (nu)-mi ţină de frig, să (nu)-mi ţină de cald!   Mă grăbesc să aştept şi s-aud şi să văd pasul tău genuin în/spre marginea mea, în/spre colţul meu vechi, cu paingi talentaţi, cu icoană de lemn şi lumină de stea!   Şi mă uit şi mă uit...şi ascult şi ascult... nu se vede nimic...nu s-aude nimic... poate-s orb, poate-s surd...poat ...

Odată, într-o duminică fără sfârşit, cu dimineaţă fără sfârşit...hotărăsc să mă duc în Marele Dormitor Universal „Eternitatea”, să mă reculeg la Monumentul Poetului Necunoscut. Nu mă grăbesc, însă ajung repede fiindcă nu merg încet. Şi, pentru că n-am mai fost de mult, îmi este cam ruşine de Memoria cestor împătimiţi întru Arta Cuvântului, întru îngenunchere la picioarele Metaphorei fără de care nicicând nu se poate şi nu se întâmplă Poezia. Pe ale ...