Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Doamnele despre care fac vorbire şi scriere în gazeta de azi, pe care le înghesui în colţul cesta ajuns de lectură şi de comentariu prin tăriile cârciumioarelor, dar şi prin tăriile digitalului devenit ilustrul „fără de care nu se poate”, sunt surioare gemene şi frumoase ca florile de mărăcine. Amândouă, venite „pe lume” exact în acelaşi timp, îşi reclamă necesitatea şi prezenţa în fiecare secundă, chiar dacă „independenţii” le bârfesc, le iau în vârfu ...

Trec zilele, trec lunile, trec anii... şi se pare că alde Ion cei leiţi sunt împăcaţi cu soarta lor pecetluită de cele două boli incurabile: seismofobie şi agorafobie. Nu-i compătimeşte nimeni. Nimeni nu-i întreabă nici măcar cât e ceasul. Nici unul nu are familie. Cine are curaj să stea cu-n spăimântat de cutremur ori de piaţă?! Mai sunt douăzeci şi patru de ceasuri până când cei doi ating cincizeci de ani de viaţă. Până acum, de-a lungul timpului, s-au felicitat p ...

Ai să vii, frumoaso, la salcâmul strâmb, după ora şapte, colo, după dâmb, lângă drumul care duce înainte, să-ţi aduc aminte, să-mi aduci aminte? Să-ţi aduc aminte cum te mai aştept într-o noaptea-adâncă, la salcâmul drept, pe cărarea care duce-ntr-un departe, colo, peste dealuri, după ora şapte? Să-mi aduci aminte unde ne-am ascuns, colo, după dâlmă, la salcâmul smuls, cu ilene-n lacrimi, şi am stat la pândă, să se-ntâmple ora... ora noastră sfântă? Ai să ...

La capătul din partea cealaltă, pe linia dintre naştere şi moarte, foarte subţire, se aude scâncet de steauă: mama începe să plece fără oprire! Şi se înalţă, şi se înalţă, şi se înalţă, şi ne înălţăm şi noi, biruitori, deodată cu ea... încă nu vedem capătul din partea cealaltă, încă mai avem (lângă veşnicie) o stea! Şi câtă frumuseţe, şi câtă iluminare din tot sufletul ei pentru toate icoanele noastre!... Din ce în ce mai sângerie, lucirea ei las ...

Doi fraţi buni, de-aceeaşi mamă şi de-acelaşi tată. Născuţi în aceeaşi noapte, la cinci minute distanţă unul de altul. Gemeni, adică. Şi leiţi, nu glumă. Chiar şi mă-sa-i recunoaşte greu. Ca să nu-i încurce şi să nu-i dea ţâţă numai unuia sau numai altuia, a scris pe unul „primul Ion” şi pe celălalt a scris „următorul Ion”. Fiindcă, evident, pe amândoi îi cheamă la fel. Aşa vrură nănaşii, Ion Poiană şi Ioana Poiană. Şi cumătra mică, Ioana Salc� ...

Mă duc până la uşă...mă duc până la geam... văd numai treacă-meargă, numai nitam-nisam, numai nimic în minus, numai nimic în plus... doar unghiuri ascuţite-n habar de unghi obtuz!   Deschid o carte mare şi rară până când găsesc o carte mică şi deasă pe Pământ... o carte care-(mi) spune cum şade unghiul drept întins de-a lungul firii, cu mâinile pe piept!   Şi numai zei rahitici şi numai sfinţi haihui şi numai tâmpi de vază la capul dumnealui... toţi – ascu� ...

Ochii tăi, frumoaso, nu mai pot să plângă singuri, fără mamă, singuri, fără tată... stai pe drum, zvârlită, singură, uitată...! (nani-nani-nani, dormi, sărmană ţâncă!)   Mâna ta măruntă stă încet, cuminte, nu mai umblă-ntinsă, moale, după lapte, după sânul mamei duse prea departe, duse tocmai unde nu mai sunt cuvinte!   Gura ta (dulceaţă de-o cireaş-amară) nu mai gângureşte, tace, numai tace, nu mai poate spune: vino, vino-ncoace!... (nani-nani-nani-n veci de ...

Recunosc: despre plasă am scris foarte puţin, demult, înainte de orice deplasare, înainte de a fi plasat şi amplasat pe coordonatele în/depărtării de matcă, de origine, de pur şi simplu, de candoare. Recunosc: de-a lungul şi de-a latul, de-a susul şi de-a josul cestei Necunoscute (căreia, convenţional, i se zice Viaţă) am luat/cumpărat o droaie de plase, una mai făţoasă decât alta. Plase periculoase. Plase penibile. Plase caraghioase. Plase infecte. Plase mari şi mici. Plas ...

Era cât pe ce, dar s-a oprit. Şi s-a prăbuşit. Şi au rămas cuibarele goale. Şi copacii au rămas goi şi ai nimănui. Şi văzduhul a rămas gol şi al nimănuia. Şi am început să (mă) întreb: al, a , ai, ale cui (mai) sunt şi (mai) rămân toate acestea şi toate celelalte? Aleluia? Oare mă grăbesc? Oare ne grăbim? Nu trebuie să (mai) fie un paznic serafim?   Era cât pe ce, dar nu s-a oprit. Şi s-a urcat. Şi au rămas cuibarele pline. Şi copacii au rămas plini şi ai tut ...

De foarte multă vreme şi de foarte mult timp mă străduiesc (şi mă rog) să ajung la porţile celui mai mare păcat. Fiindcă, din toate păcatele lumii, trebuie să existe unul mare, cel mai mare. Care-o fi, oare? Păi, dacă luăm Lista lui Lucifer, aprobată şi semnată şi parafată de Şeful Suprem, nu pot face nici un pas fără să calc strâmb, fără să calc în păcat, fără să pic în greşeală, fără să cad în abatere, fără să sfărâm un bec, fără să mai nu ştiu ...