Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Pot chiar să cred că (nu)-i întâmplătoare sosirea lui oricine, pe oriunde?!... Iau (din orice) oricât... şi nu mi-i frică... dar cineva (oricum) se tot ascunde privirii mele prea iscoditoare, visului meu străpuns de lăcomie, iluziei pe care-am pus-o-n brazdă, ca pe-o sămânţă veşnic prea târzie! Se tot ascunde şi nu vrea să-mi spună nici dacă ştie, nici dacă nu ştie...!... Oricum (oricând) beau suflet din văzduhul trecut prin trup şi zbor de ciocârlie, nu zic adio, ni ...

E limpede: cu tăcerea-i complicat! Greu şi delicat de îndrăznit a scrie lucrare de control la Tăcere! Mai ales că n-am văzut-o niciodată! De auzit, am auzit-o, dar, de văzut, neam! Şi, totuşi, la o scormonire amănunţită prin măruntaiele memoriei, mi se pare că am şi văzut-o odinioară! Cam aşa cred că am văzut-o: „Merge să pască. Parcă nu ar merge să pască. Îmi arată doi ochi enormi, întrebători: de ce mergi cu mine? de ce nu stai acasă, printre cărţi? crezi c� ...

La noapte.... [când se suie pe geam suflarea lunii şi-mi desenează visul cu tine în livadă, când colţul cu icoană şi cu paingi de pază coboară din uitare şi umblă să ne vadă cum trecem (fără umbră şi urmă) pe sub vişini, ca-ntr-o magie albă, aşa, ca o plutire în vreme şi în vremuri încremenite-n lungul şi-n latul unei margini de infinit subţire, când fluturi mari şi tandri (miri veşnici ai livezii) dezmiardă clar/obscurul, mirându-l prin zburare în straşnice ...

În iarna care tocmai aproape (n)-a trecut, mă roagă frumos o femeie necunoscută să-i fac un om de zăpadă. N-o pot refuza. Nu mă pot face că nu mă pricep. Nu-i pot zice că nu ştiu de unde (se) începe şi unde (se) termină un trup şi un suflet de omăt. N-am mai făcut niciodată oameni de zăpadă. Şi nu am făcut nici din alte substanţe de unică folosinţă. Şi, totuşi, nu a durat mult. Fiindcă am avut un proiect. Proiectul aprobat, parafat şi semnat de meşteşugarul în z ...

A fost frumos?... a fost foarte frumos!... Şi nu mai ştiu dacă ţi-aduci aminte cum ne duceam în gară s-aşteptăm (lunateci, zgribuliţi, fără cuvinte) pe cineva de-al nostru, rar şi drag, apropiat, venind dintr-un departe... venea... ori nu venea... juram să stăm şi s-aşteptăm (cuminţi) până la moarte! Şi ne uitam, ne tot uitam spre nord, spre sud, spre cer, spre fluier şi lumină, şi tot credeam că trenul nostru-i rău, că nu mai poate, nu mai vrea să vină (în veac ...

De o mie şi unu de feluri sunt domnişoarele. Domnişoare de casă. Domnişoare de unică folosinţă. De folosinţă îndelungată. De uz didactic. De companie. De asalt. De treabă. De geaba. De... ştiţi dumneavoastră mult mai bine de câte feluri mai sunt domnişoarele pe mărgica asta de lut şi suprasaturată de convenţional, farafastâcuri, complezenţă, prefăcătorie, mişmaşuri...!... Însă, dintre toate şi printre toate, cea mai importantă mi se pare una, numai una: domnişoa ...

Auzisem de la cei mai mari şi mai deştepţi şi mai daţi în 3,14 (cum zice Nichita, antrenorul de îngeri) că n-am ce căuta pe planeta asta (vai de cucurigu ei!) dacă nu-l citesc pe Edgar Allan Poe. Desigur, i-am ascultat pe aceşti modeşti inteligenţi şi, astfel, am intrat în macabrul şi în goticul şi în horrorul şi în disperarea celui care mi-a marcat adolescenţa şi sufletul, mai ales cu "Annabel Lee", "Corbul" şi "Aventurile lui Arthur Gordon Pym". Abia după această marc ...

De mâine, gata, nu mai scriu... mă dau la fund (cum se mai spune)... a fost frumos, este târziu... şi floarea-soarelui apune! De mâine, gata, pun pe foc proiecte, visuri şi himere, nu mă mai mint, nu mă mai joc... şi nu mai zic la revedere! De mâine, gata, mă ocup de toate cărţile pe care le-am dat la praf, le-am dat la lup sau le-am uitat la întâmplare! De mâine, gata, stau mereu şi mă reped la poezie, înmormântez un dumnezeu pe care ţi l-am spus şi ţie! De mâine, ga ...

Ce bolnavă-i moara mea din vale! ce bolnavă-i moara mea din deal!... calul nu mai are don Quijote, don Quijote nu mai are cal!   Pentru astă boală nu sunt leacuri... toate stau cu aripa-n pământ... şi-or să moară toate...or să moară chiar şi-n zarea omului de rând!   Şi mă-ntreb: ce va să facă vântul? unde-o să-şi mai deie din avânt? fără mori, ca va să facă omul fericit că nu mai are Când,   bucuros că nu mai are Unde, liniştit că nu mai are Cum să-şi mai lase ...

Cu iertarea-i greu. Foarte greu, dacă nu-i imposibil. Cum, oare, să dau lucrare de control la iertare când hurui de păcate? Nu cred că-i de aflat în lumea asta (şi nici în altă lume) vrun păcătos mai mare decât mine, vrun netrebnic bun de dat exemplu de model, cum sunt eu. Stâlpul firesc al infamiei lipseşte din mijlocul satului...şi cred că nimeni nu (mai) are timp să supună oprobriului public un rătăcit conservator şi un romantic pesimit în ceastă lume contemporană, în ...