Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Emilia este sora mea cea mică. Ea locuieşte în oraşul Vaslui, pe pământ. Nu în aer, ca mine. Eu sunt la ea. E bine la sora mea. Ea este fata pe care, atunci, la începutul lumii sale, am uitat-o în odaie, şi plăpânda ei alcătuire a plâns după mine până a adormit cu nasul turtit de geam şi de aşteptare. Sunt la sora mea, Emilia. Vorbim şi mergem prin ogradă. Simt ceva în preajmă. Sigur, ceva se petrece în apropierea noastră. Ceva straniu. Ceva dureros. Ceva nemaipomenit. N ...

Londra. Un parc cu oameni şi verdeaţă. Şi cald. Şi frumos. Şi turişti. Şi porumbei. Mulţi porumbei. Chiar foarte mulţi. Şi eu. Şi prietena mea. Hulubaşii umblă de colo-colo şi ciugulesc firimituri presărate din milă şi respect. Ciugulesc chiar şi din palmele întinse parcă pentru a demonstra, pentru a împrumuta oleacă din veşnicia sintagmei "să ai înţelepciune de şarpe şi blândeţe de porumbel"...Sigur că da! sigur că da! - zic eu. Şi cred că zice şi prietena me ...

Primăvară. Nici cald, nici frig. Ies gâzele la soare, cu vaca domnului în frunte. Copiii lui Mihai Carp ies pe prispă. Ies cu Tinca în frunte (fata cea mai mare) să-i bată soarele. Copiii sunt mulţi şi mărunţei. Şi stau puica, pe marginea prispei, aliniaţi în bătaia minunii, ca rândunelele pe sârmă. Părinţii lor nu sunt acasă. Razele sunt dese şi blânde, vin cu viteza luminii, dar nu fac nici un zgomot, nu deranjează pe nimeni, mângâie trupurile firave ale ţâncilor � ...

De fapt, ce vrei de la mine? Chiar vrei să-ţi spun să mă laşi în pace? Mereu te-am întrebat ce gânduri ai cu trupul şi cu sufletul meu, dar tu ai ocolit răspunsul (cu eleganţă, bineînţeles), ai refuzat apropierea (cu persuasiune, desigur), ai respins toate cererile mele (cu tandreţe poetică, fireşte)... Uite, ţi-am cerut să mă ceri în căsătorie (să-mi ceri mâna, cum zici tu că se zice la voi), ţi-am cerut să investeşti parale şi să dăm o fugă în Peştera Muierii ...

  Vreau să fac o statuie a Ne/muririi. Din marmoră neagră vreau s-o fac. Fiindcă murirea şi nemurirea nu pot fi de altă culoare. Din marmoră neagră, dar îmbrăcată cu marmoră albă. Când o admiri, să zici că-i mireasă, mai ales că Ne/murirea poartă genul feminin, da?...Am dălţi, am ciocane, am marmoră, am idee... Ştiu de la un scriitor grec (Nikos Kazantzakis, mi se pare) că sculptorul "vede" statuia în piatra pregătită pentru nemurire, iar el nu trebuie decât să ...

  Sunt o zvârlugă şi o zglobie corespunzătoare ţâncelor băgăcioase, care vor să înveţe de toate, că nu se ştie când şi cum sunt folositoare însuşirile şi îndeletnicirile acumulate în cei 7+7 ani de acasă şi de la şcoală. Ştiu să dau cu mătura, să aştern, să aşez, să cos, să scriu, să dorm, să visez, să împletesc, să fac mâncare simplă şi complicată, să dau apă şi iarbă la animalele familiei, să spăl, să calc rufe, să cânt, să plâng, să ...

Încă din prima tinereţe, mi-am bătut joc de ea. Nu aveam nici o păsare de capul şi de zilele şi de sufletul ei. Când mă ruga s-o las mai moale, mă umfla râsul, o luam peste picior. Eram în stare să-i fac orice, numai să nu-i dau pace. Sărmana, cădea pe genunchi şi se ruga la mine s-o mai păsuiesc din când în când, dar eu nici vorbă, nici gând să-i dau ascultare. Plângea de multe ori, dar nu era în stare să mă spună mamei ori lui tata, poate-poate o mai scap din frâu ...

Dacă m-ai întreba ce fac în clipa asta şi în celelalte clipe, ţi-aş spune că aştept venirea sosirii. Sosirea cui? Dar, fiindcă iubirea este cioară albă (iar nu vopsită) îmi permit să-ţi aduc aminte că acest fel de venire presupune continuarea aşteptării fără oprire, indiferent dacă orizontul pregăteşte o iluzie în rochie fără început sau o alcătuire din carne şi oase (metaforic vorbind, da?)...Uite, eu (acuma) fac sarmale cu bulgur şi frunze de viţă de vie. Urmea ...

24 de h până la dezastru)... Doamna fuge după o găină în pantalon scurt la ţară. O aleargă şi o prinde chiar când se pregătea să dea colţul în vie. N-o taie, că-i cald... şi se strică. O mângâie pe creastă, o bagă în bagaje şi pleacă împreună la microbuzul de patru jumate. Doamna îi cumpără juma de bilet, că porumbaca nu-i majoră. În timpul călătoriei, găina primeşte papă şi apă, dar afişează un pesimism romantic, vecin cu cel pe care îl avea doar biata ...

Ia hârleţul şi se apucă de săpat. Şi sapă, şi sapă, şi sapă...Sapă continuu, fără să se uite la cer, fără să se uite la timp, fără să se uite în urmă. Pentru că (îşi zice în gând) aici trebuie să fie! nu poate fi în altă parte! în altă parte am mai căutat, dar n-am avut noroc, n-am găsit nimic! aici trebuie să fie! aha! de când caut! de când aştept! de când mă închin "ca magul la soare şi la stele"! (cum bine glăsuieşte Eminescu)...cred că aici este! ...