Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Bătrânul Gheorghe nu mai zice nimic. Mişcarea invizibilă a ogrăzii (ce sumă infinită de locuri fixe!) parcă nu-l mai interesează, parcă nu-i mai cotropeşte monastirile albastre ale ochilor săi (două Voroneţe trimise pe pământ să zămislească şi să sfinţească oleacă de pământ şi foarte multă şi fără de oprire poezie moldavă!). Bătrânul Gheorghe tace. Vorbelor sale parcă li-i frig, parcă vor să rămână mai multă vreme la căldură, acolo, în sufletul lui dem ...

Mă îndrăgostesc de ea. Nebuneşte mă îndrăgostesc. Romantic mă îndrăgostesc. Fără să-mi dau seama că poate fi aiurea. Fără să văd pustiul din spatele acestei idile fulgerătoare. Chiar fără să-mi pese că am să am de suferit. Pentru că nu oricine şi nu oricând este în stare să-şi toarne în suflet atâta tandreţe, deşi îl aşteaptă o cruntă dezamăgire. Şi, la urma urmei, ce dacă îmi asum acest deşert? Ce dacă există şi posibilitatea pierderii? Doar, vorba ...

Şi uite-aşa stă vioara în bucătărie, uitată de toţi ai casei, căutată de praf şi pulbere, de indiferenţă şi ignoranţă, de tristeţe şi însingurare! şi uite-aşa, ca şi cum în bucătărie îl aşteaptă un viitor foarte luminos, domnul V se apropie, atunci, de tăcerea vioarei stătătoare în penumbra singurătăţii! şi uite-aşa, parcă fiecare ochi îşi smulge câte o lacrimă tocmai din rădăcinile luminii şi vrea să o arate cerului care foşneşte la geamurile buc� ...

Un lemn care ştie să cânte cu un om care învaţă să cânte pentru că-i dăruit să cânte într-o lume care, iată, nu mai vrea şi/ori nu mai poate să cânte, trebuie pus/aşezat la loc de onoare şi de taină, adică în auzul şi în văzul acestei lumi derutate de spaime reale sau inventate, de iureşul şi triumful snobismului, al banalităţilor, al nimicurilor şi al balivernelor copleşitoare! Domnul V (un gălăţean venit din Broscăuţii Botoşaniului, foarte drept şi deştep ...

Filmul omonim a făcut valuri enorme şi mare succes de casă în epocă. Construite în stil parodistic, evenimentele din această peliculă încercau să rezolve ne/golurile societăţii umane, prin cascade de râs natural/forţat (uneori) desigur. Dacă personajele din acest film se întreceau pe însele în orice situaţie creată ori întâmplătoare, personajul de care îmi amintesc aici şi acum depăşeşte orice limită, dar fără să forţeze limitele, fără să deranjeze (prea mult) ...

Lacomul Spulber zice că asta-i pădurea lui, că o moşteneşte de la bunicul său matern, care a primit-o cu limbă de moarte de la bunicul lui matern, care... În fine, dacă mergem mai înapoi, vedem că pădurea nici nu era când avarul Spulber vrea s-o fixeze în spaţiu şi timp. Dar, dacă el zice că-i a lui, lumea crede că-i a lui, mai ales că tot flutură şi arată o terfeloagă analfabetă pe sub nasul nemulţumiţilor care vor să stea şi ei la o umbră de codru, să asculte şi ...

Mi s-a vorbit foarte mult despre ea. Unii chiar mi-au descris-o cu lux de amănunte, fără să le cer, fără să aibă vreo obligaţie, deşi stimabilii nu prea ştiau şi nici nu au învăţat cu ce se mănâncă această doamnă prezentă la începuturi, când "a fost Cuvântul"... apoi, din ce în ce mai rară, dacă nu pe cale de dispariţie. Alţii, urlând din toate măruntaiele anatomiei lor inutile, mi-au spus ce suprafaţă are, cât de înaltă-i, cât de lungă-i, cine-i duce dorul ...

Şi tot împrumutând-o, din ce în ce mai des, din anotimp în anotimp, din lună în lună, din săptămână în săptămână, biata carte cu crai sovietici nemaiîntâlniţi în nici un război de pe planetă ajunsese vai de foile şi de cuvintele ei...până când, într-o duminică de toamnă, cu gloduri savante şi ploaie mocănească, bibliotecarul nu-mi mai împrumută volumul, fiindcă trebuie să-l dea la scădere, să comande altul nou, mai ales că războaiele ruseşti şi sovietic ...

Mai citesc o dată. Cu creion chimic, pe o coală de maculator (aşa i se zice caietului de notiţe) scriu un bilet. Iată-l: "iubita mea cu cinci viteze/ şi patru ani de puşcărie.../ (fiindcă te-a surprins bărbatul/ ghicind în palme la soldaţi),/ ia trenul, treningul şi dorul.../ (eu te aştept să vii la vie).../ în satul meu cu zece oameni,/ din care nouă sunt plecaţi!"... (Zimbru. Mai. 1965)...Şi pe partea cealaltă: "hai la noapte în lucernă/ că mi-am cumpărat lanternă/ să ...

Să nu vă aventuraţi (prea tare şi prea mult) pe Râpa cea Mare, că are balauri în ea, şi nu are capăt, chiar dacă se opreşte cu izvorul în şosea! - pare să ne spună tata, în fiecare dimineaţă, când plecăm la păscut, cu vacile noastre dreptunghiulare, cu oile noastre cilindrice, cu caprele noastre sfrijite de-ale naibii ce sunt, cu caii noştri plini şi huruind de istorie şi blândeţe, cu toţi băieţii şi cu toate fetele din sat...în inima şi pe marginile unui ţinut f ...