Costel Crângan

Costel Crângan

Şpagă sau groază?

Joi, 06 Iunie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vin semnale din partea autorităţilor cum că „Viaţa liberă” incomodează. Câteva înalte feţe - plătite din impozite şi taxe strânse de la noi, toţi - au găsit de cuviinţă să le reproşeze unor ziarişti (mai mult sau mai puţin voalat) cum că nu-s „prietenoşi”. De parcă jurnaliştii ar trebui să fie căţeii de curte ai aleşilor şi nu dulăii de pază ai democraţiei… Bunăoară, faptul că am scris despre gravele erori (?) manageriale ale unor funcţionari public ...

Piţipoancele nu "ţin" Ziua Mediului

Miercuri, 05 Iunie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Astăzi, 5 iunie, este Ziua Mondială a Mediului. Pe la popoarele civilizate, iese lumea-n stradă, se bucură, cântă, reciclează, protestează. În România, 5 iunie este doar o dată oarecare din calendar. Sunt convins că dacă am merge pe stradă şi am întreba, la plezneală, 1000 de oameni, nu vom găsi mai mult de doi care să ştie ce şi cum. Sunt mai mari şansele să aflăm că e dezlegare la peşte sau că e ziua vreunei piţipoance, decât că e un mare eveniment, aflat sub giru ...

Adio, Apaterm! Bun găsit, centrală!

Luni, 27 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vestea venită dinspre Electrocentrale, cum că de mâine - gata! - se taie apa caldă, ar trebui să le dea de gândit atât cetăţenilor captivi în sistemul public de furnizare a apei calde şi căldurii, cât şi autorităţilor locale. A ajuns funia la par! Din ce se vede, utilităţile la comun reprezintă deja un coşmar fără sfârşit pentru cel puţin 200.000 de gălăţeni. Să fim serioşi! Încercările de resuscitare a firmei care se ocupă de furnizarea apei calde şi căldurii ...

Afaceri penale în curtea Primăriei

Sâmbătă, 25 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Afacerea  „Ecosal” e o „castană fierbinte” care riscă să-i ardă la degete pe cei care râvnesc la ea. Între timp, la diversiune, unii de prin Primărie se căznesc, cu un zel demn de o cauză mai bună, să bage gunoiul sub preş, că doar-doar lumea n-o observa mizeria. Mizerie care nu-i de azi de ieri. Însăşi transformarea Ecosal SA în Serviciul Public este o „inginerie fiscală”, potrivit unui act de control al Fiscului, care constată că s-a produs astfel o gaură ...

O palmă morală de la Tudor Gheorghe

Marți, 21 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Maestrul Tudor Gheorghe a intrat de mult în cartea de aur a muzicii româneşti. Nu mai e nevoie să vă spun eu ce voce minunată are, ce repertoriu extraordinar şi-a alcătuit, câtă verticalitate a demonstrat. Toate aceste lucruri sunt deja înscrise în memoria românilor, fie că vorbim despre octogenari apăsaţi de ani sau despre adolescenţi care de-abia încep să priceapă viaţa. Aşadar, nu voi vorbi despre artistul Tudor Gheorghe, ci despre atitudinea civică (un termen drag mie, ...

Fă-te că munceşti! Sigur primeşti o funcţie!

Luni, 20 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Celebra replică „Mircea, fă-te că munceşti!”, consacrată în zorii Revoluţiei din Decembrie 1989, a devenit, din păcate, principiul de bază al funcţionării majorităţii instituţiilor gălăţene. Nu de alta, dar numai în ultimele zile am asistat la o serie de fapte care, între noi fie vorba, n-au ce căuta într-o societate normală la cap. Bunăoară plecarea viceprimarului Florin Popa în Germania. Teoretic, alesul s-a dus în ţara lui Goethe să vadă nişte utilaje care, z ...

Un "tun" de 2,4 milioane de euro pe an, cu complicitatea Primăriei

Miercuri, 15 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De câteva luni, lângă gardul dinspre Galaţi al combinatului siderurgic, s-a iscat un adevărat şantier. Utilaje grele, oameni, forfotă. La prima vedere, ai crede că se construieşte un obiectiv industrial important. Realitatea, însă, este cu totul alta: acolo operează – ilegal! – un grup de „investitori” în căutarea de fier vechi. Din ceea ce am aflat (evident, neoficial) proprietarul utilajelor ar fi un interlop local cunoscut publicului pentru că este „jupânul” trafic ...

O provocare pentru parlamentarii de Galaţi

Miercuri, 08 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cu riscul de a fi catalogat drept fatalist, trebuie să constat că umanitatea se cam duce râpă. Ceea ce ne-a definit ca fiinţe superioare se diluează cu zi ce trece, lăsând loc unor instincte animalice care exclud particula „sapiens” din denumirea speciei noastre. Bunăoară, e greu de spus ce-a fost în capul românilor care au făcut lanţ de petreceri pantagruelice în Săptămâna Mare. Pretextul numit 1 Mai nu mi se pare sub nicio formă suficient pentru a da cu decenţa de păm ...

Gălăţeanule, de ce nu-ţi pasă?

Miercuri, 01 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Preşedintele american JF Kennedy a rostit la un moment dat o frază memorabilă: „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”. Dincolo de controversele legate de paternitatea acestei idei (există voci care spun că dictonul ar aparţine de fapt libanezului Khalil Gibran), merită să apreciem că americanii au ştiut întotdeauna să-şi folosească latura patriotică pentru a-şi demonstra civismul. Ce au înţeles gălăţenii din această lecţ ...

Muzeul peştelui în pădure? Ce aberaţie!

Joi, 25 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ideea ca la Galaţi să fie înfiinţat un muzeul al pescuitului e de aplaudat. Fără îndoială, tradiţia ne obligă, pentru că - vrem, nu vrem - oriunde în ţara asta oamenii vor spune că Galaţiul înseamnă siderurgie şi peşte. E drept, ambele sunt pe cale de dispariţie, însă, la urma-urmelor, tocmai de aceea e nevoie mai abitir să aibă muzee. Altfel, cum ar mai putea urmaşii noştri să ştie ce au făcut înaintaşii lor? Dacă muzeul siderurgiei încă nu este în vederile n ...
Pagina 19 din 64

Avertizare de ploi torențiale și vijelii în judeţul Galaţi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate at ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

O nouă zi de protest la Casa de Pensii Galați

Angajații Casei Județene de Pensii Galați au ieșit din nou la protest, marți dimineață, timp de apro ...

Avertizare hidrologică în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis o avertizare hidrologică valabilă începând de mierc ...

Omagiu adus sculptorului Dan Mateescu - patru ani de la trecerea în veșnicie (VIDEO)

Pe 9 iulie 2021 ne părăsea sculptorul Dan Mateescu, o figură emblematică pentru Tecuci și, mai ales, ...

Ucrainean depistat la frontieră cu valută nedeclarată

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați, împreună cu lucrătorii vamali, au de ...

Incendierea vegetației, strict interzisă în județul Galați

În contextul incendiilor de vegetație produse recent în mai multe zone ale județului Galați, Direcți ...

Conacul Unirii Principatelor de la Ţigăneşti intră în restaurare

Conacul lui Costache Conachi de la Ţigăneşti, locul unde Cuza, Alecsandri şi Kogălniceanu au plănuit ...

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT “DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGI ...

Cum se renovează cu bani europeni pe strada Eroilor (FOTO)

De-atâta muncă susţinută a picat răsturnat panoul european, iar cel de şantier a dispărut cu totul! ...

CAPACITĂȚI DE PRODUCERE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU CONSUM PROPRIU ÎN COMUNA COSMEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

24.06.2025 COMUNICAT DE PRESĂprivind începerea proiectului Beneficiar: Comuna Cosmești, județul Ga ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis într-un atac ucrainean

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul șefului Marinei ruse, care a condus, de asemenea, o brigadă ...

Armata rusă își accelerează înaintarea în Ucraina

Armata rusă a realizat în iunie cele mai mari progrese ale sale pe teritoriul ucrainean după luna no ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Noi controale ITM pe piața produselor industriale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că a desfășurat și în trimestrul II acțiunile ...

Inflația va creşte anul acesta la 8-10%

După șase săptămâni consecutive în care BNR a injectat lichiditate în piața monetară prin operațiuni ...

Liberty Galați a primit încă o lună de speranță. Decizia judecătorilor, favorabilă Combinatului

Tribunalul Galați a decis, luni, să acorde un răgaz de încă 30 de zile combinatului Liberty Galați, ...

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut sub pragul de 7%

Data de 8 mai, la trei zile după anunțarea celor doi candidați intrați în turul al doilea al alegeri ...

Start în preliminariile Champions League

Echipele românești debutează în competițiile europene din sezonul 2025-2025 chiar de la startul turu ...

Prezenţe la întruniri europene. Din sportul gălăţean

BASCHET. Antrenorul gălăţean Florin Nini, preşedintele Academiei de Baschet Phoenix, a avut în ultim ...

Gălățeancă, ambasador olimpic în Grecia

Conf. univ. dr. Carmen Pârvu, coordonatorul Academiei Olimpice Române - filiala Galați, a reprezenta ...

Șapte zile de campus internațional de baschet, la Galați

Un eveniment de excepție va avea loc, în perioada 10-16 iulie, la Galați, în organizarea Academiei d ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Aproximativ 5.000 de cadre didactice au protestat faţă de măsurile de austeritate

Așa cum era de așteptat, noile reforme propuse de ministrul Daniel David au stârnit îngrijorare și n ...

Școală de vară la Casa de Cultură din Tecuci

Casa de Cultură din Tecuci organizează, în perioada 1 iulie - 29 august, mai multe cursuri și atelie ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Coşuleţul cu zâmbete, o activitate pentru sănătate marca Şcoala Nr. 28 şi Clubul Kiwanis

În cadrul Şcolii de Vară desfăşurate, în perioada 30 iunie - 4 iulie 2025, la Şcoala Gimnazială Nr. ...

Faleza Dunării - între modernizare și realitatea de zi cu zi (FOTO)

Cu o lungime de circa patru kilometri, Faleza din Galați este cea mai întinsă de pe cursul Dunării. ...

Îngrijorări şi nemulţumiri în cartierele oraşului. Cine (mai) taie copaci prin Galaţi (FOTO)

Tăierile şi fasonările de arbori stârnesc din nou îngrijorare printre gălăţeni. O astfel de situaţie ...

Canonizarea Cuviosului Dometie de la Râmeț, fiu al Dunării de Jos

Duminică, 6 iulie 2025, drumurile pelerinilor au dus către Mănăstirea Râmeț, din județul Alba, unde ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Concursul „Cuvinte vii” - provocare literară pentru toate vârstele

Iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la prima ediție a Concursu ...

„Templul interior” al sculptorului Liviu Bumbu, la Muzeul de Artă Vizuală

Muzeul de Artă Vizuală găzduiește în aceste zile expoziția „Templul interior” a sculptorului Liviu B ...

„Regina nopţii”, selectată la Festivalul Naţional de Teatru

Spectacolul „Regina nopţii”, al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, a fost selectat în Fes ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

Testare și informare în cadrul unei campanii pentru prevenirea consumului de alcool

Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile ...

Incendieri intenţionate în judeţul Galaţi. Pompierii au stins câteva focare şi încă intervin

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)

Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ:nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!!??Mişcarea ţine totul într- ...

NUMAI AICI (aşteptare... picior peste picior)

Motto: „de când aşteaptă să te-ntorci acasă,/ stă numai la fereastră, negreşit...!.../ a vrut să ple ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

PASĂMITE!!!

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedral ...

IACĂTĂ!!!

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte ...

Cariere. Alexandru Graur, autoritatea supremă a lingvisticii româneşti

Academicianul Alexandru Graur s-a născut pe 9 iulie 1900, la Botoșani, într-o familie evreiască. A ...

Remember. Simon Kuznets (1901-1985)

Economistul evreu-american din Belarus Simon Kuznets s-a născut pe 30 aprilie 1901, la Pinsk. A fost ...

Cariere. Andrew Fletcher, fondatorul trupei Depeche Mode

Muzicianul britanic Andrew John Leonard Fletcher s-a născut pe 8 iulie 1961, la Nottingham. S-a mut ...

Filmul zilei la tv

„Jaf in stil londonez” Marea Britanie (2017), acțiune, thriller Prima TV, luni, 7 iulie, ora 20.00 C ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...