Când țara moare și președintele e în Tanzania

Sâmbătă, 18 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
O scurtă trecere în revistă a canalelor tv, mai ales seara, când peste tot sunt emisiuni de tipul dezbaterilor, constați că majoritatea tratează, în aceste zile, vizita familiei Iohannis în Africa. Plecarea lor aproape secretă a devenit subiect de deschidere a emisiunilor de televiziune. Filmulețele în care doamna Carmen dansează au devenit și ele virale pe internet și nu numai, iar comentariile pro și contra comportamentului primei-doamne a României nu au întârziat să apară ...
Impresionat de drama prin care trece familia lui Ianis, băiețelul de doar patru ani diagnosticat cu leucemie, Cristian Onofrei organizează, sâmbătă, 18 noiembrie, între orele 8,30 și 10,00, un maraton caritabil, în Grădina Publică. „Ianis este un minunat băiețel de numai patru anișori, care a fost diagnosticat cu leucemie. În acest moment el are nevoie de tratament care se desfășoară în cadrul unei clinici din Italia, costurile acestuia fiind foarte mari, mult peste posibi ...

O familie din Galați își caută motănelul pierdut

Vineri, 17 Noiembrie 2023 18:42 | Publicat în SOCIETATE
Un motănel de doar șase luni a dispărut de acasă, din zona „Drumul Viilor”, acum două zile. Dispariția lui Costică, motănelul alb cu portocaliu, a adus multă tristețe în familie, dar mai ales în sufletul unui băiețel de doar patru anișori, pentru care Costică era „copilul” lui. Familia adoptivă a lui Costică l-a căutat peste tot, însă nu a reușit să dea de urma lui. „Deși l-am căutat în continuu, nu l-am găsit, ceea ce ne face să credem fie că s-a îndepăr ...
Uimire, nervozitate şi mai ales consternare: aşa a reacţionat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, după ce președintele american Joe Biden l-a numit din nou ”dictator” pe omologul său chinez, Xi Jinping, după o întâlnire lungă în care ambii au convenit să restabilească relaţiile, comentează vineri EFE. Blinken însuşi a încercat să nu dea prea mare importanţă scenei ciudate care s-a petrecut în timpul conferinţei de presă a lui Biden după mult-aşteptata întâ ...

Două cadete în cantonamentul gălățean

Vineri, 17 Noiembrie 2023 13:46 | Publicat în SPORT
HANDBAL. Ariana Ardeleanu, portarul echipei de junioare III de la CSM Galați, a fost convocată la lotul de cadete al României, care efectuează un cantonament în Galați, în perioada 17-24 noiembrie. Ariana are doar 14 ani și a fost desemnată cel mai bun portar al turneului final al Campionatului Național de junioare III, desfășurat în vară la Bistrița. Echipa gălățeană este vicecampioana ediției trecute a ”Naționalelor”. Între componentele acestui lot se află și o juc ...
* Disciplină. „Salopeta pe care o vedeți pe mine e cumpărată în 2009. Era singura din magazin, un număr mai mic. Am probat-o - crăpa efectiv pe mine - și am zis: «O voi lua și o să slăbesc». N-am purtat-o niciodată de atunci până astăzi, pentru că nu am slăbit, m-am îngrășat. Acum e prima dată când o port. M-am îngrășat pentru că mâncam nesănătos. Eu aș fi mâncat orice, dar am ajuns la performanța de a nu mai pune în gură nimic care nu aduce un aport benefic ...

Misiune grea pentru Unirea Braniștea

Sâmbătă, 18 Noiembrie 2023 14:20 | Publicat în SPORT
Pentru echipa din Braniștea meciul din etapa a XIII-a (a patra a returului) este extrem de greu. Adversara acesteia este nimeni alta decât liderul Seriei a II-a, Metalul Buzău, o echipă cu un lot valoros, care nu întâmplător se află pe primul loc cu 31 de puncte. Pe lângă atuul valoric, îl are și pe cel al evoluției pe teren propriu, unul cu gazon sintetic. Unirea, la rândul ei, se confruntă cu câteva indisponibilități: Grădinaru, Vasile, Manea și Țicămucă, plus alți doi ...

Craiova - Galați, derbi de tradiție

Vineri, 17 Noiembrie 2023 14:05 | Publicat în SPORT
Campionatul masculin își urmează cursul firesc și sâmbătă, 18 noiembrie, sunt programate meciurile rundei a cincea. Capul de afiș îl deține meciul SCMU Craiova - CSM Arcada, de la ora 18,00. Este unul din meciurile de referință ale competiției interne, cu două echipe puternice, cu internaționali în componență, cu doi antrenori remarcabili, fostul selecționer Dănuț Pascu, respectiv actualul - Sergiu Stancu. Se așteaptă un joc de calitate, deschis oricărui rezultat, deși g ...

Israel - România, cu calificarea pe masă!

Sâmbătă, 18 Noiembrie 2023 07:30 | Publicat în SPORT
Naționala țării noastre are nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate în meciul contra selecționatei din Israel, pe teren neutru, pentru a-și consolida șansele de acces către Euro 2024Selecționata României este la momentul adevărului, dacă va reuși sau nu să se califice la Campionatul European de anul viitor. Pentru a îndeplini acest obiectiv, naționala condusă de Edward Iordănescu are nevoie să nu piardă meciul cu Israel, de sâmbătă seară, de la ora 21,45, pe Pancho ...

Aparatul dentar Spark: tehnologia din spatele unui zâmbet frumos

Vineri, 17 Noiembrie 2023 12:48 | Publicat în SFATURI
Cum funcționează aparatul dentar Spark  Un zâmbet strălucitor și o dantură sănătoasă au fost dintotdeauna considerate atuurile unei prezențe impresionante. Cu toate acestea, mulți dintre noi au trecut prin perioade în care am fost conștienți de imperfecțiunile dinților noștri și ne-am dorit o soluție eficientă și discretă pentru a le corecta. Aparatul ortodotic Spark vine ca răspuns la această nevoie, oferind un tratament modern și confortabil. Tehnologia din spatele ...

Restricții de trafic pentru Crosul Andreian 2025

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, între orele 11,00 – 13,00, se închide traficul rutier pe strada Domneasc ...

Atenție, călători: mijloace de transport înlocuite!

Gălățenii care călătoresc cu mijloacele de transport în comun trebuie să afle că sâmbătă, 15 noiembr ...

Apă Canal Galați, diploma de excelență la nivel internațional

Laboratorul de apă uzată al Operatorului Regional Apa Canal S.A. Galați a fost recompensat cu Diplom ...

Peste 100 de amenzi date de polițiști într-o zi

Miercuri, 12 noiembrie, a fost o zi aglomerată pentru polițiștii gălățeni. Pentru a asigura ordinea ...

„Am promis, am realizat! 2,2 milioane de lei pentru ca DJ 251C, între Smulți și Vârlezi, să devină un drum modern, sigur și rezistent” (FOTO)

Pe DJ 251C, între localitățile Smulți și Vârlezi, s-au finalizat lucrările de punere în siguranță a ...

Prinţesele-gimnaste din Galaţi au cucerit Praga

Trupa de dans acrobatic „Princess” din cadrul cercului de gimnastică ritmică al Palatului Copiilor G ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un ...

A ajuns în arest după ce a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi încălcat ordinul de pr ...

Alina Gorghiu a găsit legătura dintre sabie și Tecuci

Născută în municipiul Tecuci din județul Galați, deputata PNL Alina Gorghiu a descoperit legătura di ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Noi licitaţii pentru alocarea locurilor de parcare rezidenţiale

Primăria municipiului Galați anunţă că, în perioada 10 - 14 noiembrie, vor avea loc noi sesiuni de l ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Creștere a salariului mediu net cu cu 56 de lei

Salariul mediu net a ajuns în luna septembrie la 5.443 lei, în creștere cu 56 lei față de luna augus ...

Urmează încă cel puțin șase luni cu inflație mare

În ziua în care BNR a decis să mențină dobânda de politică monetară la 6,5%, una dintre cele mai rid ...

Valoarea maximă a tichetelor de masă, majorată

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care preved ...

Două ședințe consecutive de scădere pentru euro

Cursul euro a scăzut marţi de la 5,0854 la 5,0845 lei și a revenit astfel la valoarea care a fost st ...

Oțelul II speră într-un rezultat favorabil

FOTBAL. Oțelul II este pregătită pentru meciul etapei a doua a returului Ligii a III-a. De la ora 14 ...

România încă mai speră la calificarea la Cupa Mondială

Selecționata de fotbal a țării noastre are nevoie de șase puncte în ultimele două meciuri ale grupei ...

Evoluție excelentă la ”Europenele” de șah

Gălăţenii au încheiat foarte onorabil întrecerile Campionatului European de șah pentru juniori din M ...

CSM Arcada II, două victorii și o înfrângere. Din sportul gălățean

VOLEI. Echipa a doua a CSM Arcada, formată din juniori, a participat în turneul de la Iaşi din cadru ...

Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

O lecție deschisă pentru viitori restauratori: „Restaurarea ilustrată”, la a IV-a ediție

„Restaurarea ilustrată” este tema expoziției de foto-documente care s-a deschis, recent, la Muzeul I ...

350 de preoţi, ieri la Catedrala Arhiepiscopală

Pe 13 noiembrie 2025, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, a avut loc în Arhiepi ...

Tineri din patru țări au promovat la Galaţi valorile europene

Galațiul a fost recent gazda unui eveniment internațional dedicat implicării civice și dialogului in ...

Calendar ortodox. Începe Postul Naşterii Domnului

Vineri, 14 noiembrie, intrăm în Postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului.  Urmează o perioadă ca ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

Ambasadorul Albaniei, alături de scriitorii gălăţeni. Vizită la Universitate, Primărie şi Consiliul Judeţean (GALERIE FOTO)

Luni, 10 noiembrie, aşa cum anunţasem, s-a aflat în vizită la Galaţi Excelenţa Sa Enkeleda Merkuri, ...

135 de ani de la inaugurarea Bibliotecii „V.A. Urechia”

Pe 11 noiembrie, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a aniversat 135 de ani de la inaugurare. ...

Expoziţie la Buzău a artiştilor plastici din Galaţi

La Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău a fost vernisată, săptămâna trecută, expoziția „Metam ...

Dramaticul gălățean caută actor cu experienţă

Trei tineri actori - Denisa Dutcovschi, Costin Stăncioi și Visarion Udatu - s-au alăturat, din aceas ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

„Scandalagiul” de pe raza Secției 3 Poliție a fost internat la psihiatrie

Un bărbat care își făcea veacul pe raza Secției 3 Poliție și care lovea femeile pe care le întâlnea ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Absorbția fondurile europene pentru dezvoltare rurală, peste 95 la sută

România a ajuns la un grad de absorbție de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

PASTEL în OGRADĂ (dosarele XYZ)

Deseară te-aştept în ogradă,/ pe prispa din pleavă şi clisă,te-aştept cu dulceaţă amară,/ te-aştept ...

FIREŞTE (despre nesimţire)

Îmi stă fireşte în bocancii mei,în pielea mea şi-n locul meu de bază,nu zic nici aoleu, nici alelei, ...

CUVÂNT ÎNAPOI (la mormântul PĂRINȚILOR)

Mai am vro câţiva paşi până ajung unde începe cercul înc-o dată şi unde totul stă-ntr-un absolut ni ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

ȚĂRI MAI STRĂINE DECÂT ROMÂNIA

Doamna ieşeancă Maria Măcăleandru locuieşte în Galaţi, pe strada lui Mihai Eminescu. Are vro douăzec ...

STRADA STUPEFIANTELOR (V)

Da... nu există scăpare dintr-această fiertură de plante stupefiante, parcă toate plantele adunate d ...

STRADA STUPEFIANTELOR (IV)

La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

Remember. Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831)

Georg Wilhelm Friedrich Hegel, filozof german și una dintre cele mai influente figuri ale idealismul ...

Un căţel blând are nevoie de o familie (GALERIE FOTO)

O nouă săptămână, alt mic suflet care are nevoie de casă. Îl promovăm pe noul venit în adăpostul "He ...

CENACLUL NODURI ŞI SEMNE – Cronică de cenaclu: Între melancolie şi dramatism

Admir parfumul umbrelor de frunze/ de pe patul de spital,/ ale cărui bare ruginesc/ de la greutatea ...

Remember. Constantin Codrescu (1931-2022)

Actorul de teatru și televiziune Constantin Codrescu s-a născut pe 5 septembrie 1931, la Huși. A ab ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...