Elevii de la „Cuza”, educație ecologică în bazinul Dunării

Vineri, 31 Octombrie 2025 19:45 | Publicat în EVENIMENT
Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” a fost selectat în cadrul apelului organizat de proiectul „Shore”, finanțat de Uniunea Europeană (UE), și va primi suma de 9.980 de euro pentru a implementa un proiect privind conservarea biodiversității în ape, pescuitul și acvacultura, poluarea cu materiale plastice și microplastice, obținerea apei potabile. Proiectul prevede o abordare aplicată a educației ecologice, centrată pe Dunăre, un adevărat laborator de învățare. Sc ...

Reabilitare la Centrul pentru Arși de la "Floreasca"

Sâmbătă, 01 Noiembrie 2025 14:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că Centrul pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență "Floreasca" va fi supus unor lucrări ample de reabilitare, modernizare și redimensionare, pentru care a fost alocată suma de 23 milioane de lei, conform Agerpres. „Reparăm ceea ce trebuia făcut de mult! 23 milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea și redimensionarea Centrului pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca. Am aprobat astăzi ...
„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagul” devine o experiență multisenzorială! Totul, datorită Asociației Teatrul Impuls, care prin proiectul educațional „BAC-ul pentru toți”, transformă literatura pentru examen într-o experiență de teatru, dialog și gândire critică. Iar elevii trăiesc poveștile: își pun întrebări, empatizează cu personajele, râd, analizează și înțeleg cu adevărat „ce-a ...
Alin Mastan, șeful Jandarmeriei Române, a prezentat scuze publice pentru amenda de 3.000 de lei aplicată organizatorului marșului de comemorare a 10 ani de la tragedia "Colectiv", Marian Rădună. Amenda a fost aplicată după ce manifestația a depășit ora 23.00, stabilită pentru finalul marţului, potrivit Mediafax. „Vom trage concluziile necesare și vom învăța lecțiile care se impun pentru a gestiona mai echilibrat astfel de situații”, a spus Mastan. Jandarmeria a demarat ...

La plimbare prin vecini, cu permisul anulat

Duminică, 02 Noiembrie 2025 14:30 | Publicat în Regional
Un echipaj al Secției 3 Poliţie Rurală Bârlad a reținut un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Munteni, județul Galați, bănuit de comiterea unei infracțiuni contra siguranței circulației. Poliţiştii au oprit autoturismul condus de gălăţean pe Șoseaua Tecuciului din municipiul Bârlad, iar în urma verificărilor au stabilit că şoferul avea anulat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice din septembrie 2025. Bărbatul din Munteni a fost prezentat Parchetulu ...
”Stimată redacție, mă numesc Buliga Anton și mă aliniez și eu scrisorii deschise a domnului director Gelu Stan de la Șantierul Naval Galați, unde am lucrat și eu pe diferite funcții, în strânsă colaborare cu Gelu Stan și Aristide Tănăsescu. O cunosc personal pe Simina Tănăsescu și îmi permit să-i adresez câteva cuvinte. Dragă Simina, Îți aduc aminte că ai fost colegă de clasă cu fiul meu, Alexandru Buliga, la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”. Ați orga ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

Duminică, 02 Noiembrie 2025 08:00 | Publicat în DIASPORA
În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe numele cărora existau mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă s-a aflat şi un bărbat din Galaţi, în vârstă de 47 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Tribunalul Galați, un mandat de executare a pedepsei cu închis ...

Prins la vamă cu ţigări de 2.000 de lei în bagaje

Sâmbătă, 01 Noiembrie 2025 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Polițiștii de Frontieră de la Oancea au descoperit în compartimentul pentru bagaje al unui autocar din Republica Moldova o cantitate însemnată de țigări care urmau să fie introduse în țară. Joi, 30 octombrie, în jurul orei 15.30, un bărbat în vârstă de 42 ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, în calitate de conducător auto ...
Toaletele racordate la apă și canalizare - date în folosință la Galați în 2019 - ar fi trebuit să fie o alternativă civilizată la bombele ecologice din plastic, din care duhoarea nu mai poate fi curățată nici cu arme chimice! Din păcate, la șase ani distanță, WC-urile cu apă și canalizare împărtășesc aceeași stare greu mirositoare cu toaletele din plastic. Avertisment: dacă nu aveți plămâni puternici și antrenament de scufundător sau de culegător de perle - pentru ...
Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a nouă lui în care județul a fost mistuit de focuri violente, cele mai multe provocate de neglijența umană. 322 de intervenții la incendiile care au provocat pagube nu doar pe terenurile agricole sau în fondul forestier constituie majoritatea situațiilor în care forțele de intervenție au fost mobilizate în cursul acestui an. Nerespectarea măsurilor de igienizare a terenurilor agrico ...
Pagina 214 din 3360

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Miracol de Crăciun pentru Gelu, măgărușul care a cunoscut frica și foamea

Un măgăruș, pe nume Gelu, a descoperit că minunile de Crăciun chiar există și că lumea poate fi și p ...

METEO. Aproape întreaga țară, sub avertizări de vânt puternic și ninsori

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru acest sfârșit de să ...

Licitaţie pentru finalizarea lucrărilor de renovare la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi a lansat o licitaţie pentru lucrările rămase de executat la obiectivul de ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Poza zilei. Feeria de Crăciun dintre blocuri (Foto şi video)

Dacă feeria creată de ghirlandele luminoase şi ornamentele montate de autorităţi este prea departe d ...

Jandarmii din Tecuci, generoşi cu doi gemeni rămaşi fără mamă

Alimente, lapte praf și scutece pentru cei doi bebeluși pot părea un sprijin mic în aparență, dar co ...

Necunoașterea legii nu te scapă de răspundere

Oamenii legii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești cercetează un bărbat care conduce ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

„Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, cu decizii privind banii judeţului

„Bună dimineaţa la Moş Ajun”, aşa i-a salutat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea ...

Cum sunt pregătite autorităţile să intervină pentru deszăpezire în municipiul Galaţi

„Suntem pregătiți să intervenim dacă situația o va impune. Având în vedere prognozele, monitorizăm e ...

Calcul estimativ al impozitelor pe locuințe și terenuri, pentru 2026, la Galați

Cât de mult vor trebui să plătească pentru proprietățile pe care le dețin constituie unul dintre mot ...

Mai lungă colinda decât şedinţa...

Ultima şedinţă ordinară din anul 2025 a Consiliului Judeţean Galaţi a început cu frumoase colinde, a ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Cea mai mare suprafață irigată în Galaţi în ultimii 35 de ani

Județul Galați marchează un moment important pentru agricultura locală, după ce investițiile realiza ...

Județul Galați, prezentat ca model de bună practică de către IMM România

Confederația patronală IMM România își declară aprecierea, printr-un comunicat de presă, privind dec ...

Primele de Crăciun, al 13-lea și al 14-lea salariu, în România și în lume

În fiecare an, luna decembrie aduce în prim-plan aceeași întrebare în companii: ce primesc angajații ...

Analiza financiară. Leul s-a depreciat față de principalele valute

Cu două zile înainte de minivacanța de Crăciun, investitorii se arătau a fi precauți, iar monedele d ...

Înfrângere la scor în faţa liderului

Formaţia de handbal feminin CSM Galaţi a piedut, marţi, fără drept de apel, întâlnirea de pe terenul ...

Program special de pregătire pentru meciul cu Benfica

Pe jucătorii prim divizionarei masculine de volei CSM Arcada îi așteaptă un program complex, foarte ...

Cote de transfer crescute pentru jucătorii Oțelului, în urma evoluțiilor bune

Site-ul de specialitate transfermarkt a actualizat cotele de piață ale fotbaliștilor din Superligă, ...

CSM încheie turul în deplasare. Din sportul gălățean

HANDBAL. Primul eșalon de handbal feminin, ”Liga Florilor”, se află la meciurile finalului de tur. M ...

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a demisionat din funcție

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a demisionat luni seara, după ce a avut, în cursul ...

Globuri cusute manual de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș”

Artă, maiestrie și multă, multă migală. Acestea sunt calitățile de care au dat dovadă nişte elevi di ...

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Bradul care le aduce mulțumiri părinților jandarmi

Spiritul Crăciunului a prins viață în comandamentul Jandarmeriei Galați, datorită celor mai mici mem ...

Conflict familial extrem de violent, dezamorsat în stradă. Un polițist de la trupele speciale a împiedicat o nenorocire

O situație care ar fi putut avea o dublă urmare tragică a fost aplanată de un ofițer al Serviciului ...

Omagiu adus eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Împlinirea a 36 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989 a fost marcată, la Galaţi, printr-o ...

Peste 4.650 de alerte pentru produse periculoase, înainte de Crăciun

În pragul sărbătorilor de iarnă, când cumpărăturile sunt în plină desfășurare, autoritățile europene ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Mioara Baciu şi căutările sale existențiale. Rafinament, sensibilitate, simboluri

Mioara Baciu - „Radical din infinit”/ „Square root from infinity” (Editura "Axis Libri", 2025) Re ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

O rețea mafiotă care transforma femei în mașini de făcut bani a fost ”albită” cu prescripții

Șase ani pe masa unei instanțe și cinci de judecată efectivă au fost necesari pentru a se da verdict ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Sărbătoare cu emoție și lumină la Măstăcani

Comuna Măstăcani a trăit zilele trecute o adevărată poveste de Crăciun, printr-un eveniment emoționa ...

Un muzeu al agriculturii, inaugurat la Șendreni

Muzeul Agriculturii de la Dunărea de Jos a fost inaugurat de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltprea ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

Târg de Crăciun organizat la Smârdan

Primăria comunei Smârdan, împreună cu Consiliul Local, organizează, în perioada 19-21 decembrie, Târ ...

OSÂNDĂ (atac la vedere)

dacă mă mai faci vreodată,/ să mă faci cu ochii mari,să-nţeleg ce-nseamnă raza,/ strălucirea unui ni ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

Trecutul Ultimului Viitor (V)

Care va să zică, după ce că le ţin companie, lui Grigore şi nepoatei sale, Mariţa, dar şi altor chef ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

REMEMBER Victor Socaciu (1953-2021)

Victor Socaciu, muzician, compozitor, realizator şi producător de emisiuni de televiziune, unul dint ...

Doina Melinte, figură emblematică a sportului românesc

Atleta Doina Melinte s-a născut pe 27 decembrie 1956, la Hudești, județul Botoșani. A urmat școala p ...

Crăciunul fără Crăciun. Cum a dispărut Moșul tradițional

În perioada comunistă, imaginea și tradițiile legate de sărbătorile de iarnă au trecut în România pr ...

Remember. Alban Berg (1885-1935)

Muzicianul și compozitorul austriac Alban Berg s-a născut pe 9 februarie 1885, la Viena. În copilăr ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...