OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Când ne cârpim, ne rupem si mai tare!

Scris de Sâmbătă, 18 Martie 2023
Cârteala nu e constructivă pe niciun plan, dar nici acceptarea totală, fără pic de discernământ, cum ar zice vorba din popor "să înghiți ca pelicanul", nu e sănătoasă. Ni se pregătește ceva nouă, gălățenilor, țin să ne anunțe cu surle și trâmbițe aleșii noștri, care călare pe măsura programelor de…

Ţara te vrea mort înainte de pensionare

Scris de Joi, 23 Martie 2023
Franţa a fost zguduită, la sfârşitul săptămânii trecute, de ample proteste generate de reforma pensiilor nepopulară propusă de Macron şi aprobată în regim de urgenţă, prin care se creşte vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Au fost lupte în stradă în toată regula în mai multe…

Femeia din 2023, mărul discordiei generației anilor '60

Scris de Vineri, 24 Martie 2023
În urmă cu câteva zile, un profesor dintr-o localitate din județul Galați, director de școală, a murit într-un accident rutier. Tragedia a stârnit, în rândul cetățenilor, un val de comentarii. Și, pentru că la politică și la fotbal se pricepe toată lumea, iată că și în situații de genul acesta…

Hai, vino iar în gara noastră! Sau mai bine nu!

Scris de Luni, 27 Martie 2023
Chiar înainte de tragicul accident care i-a luat viaţa unei angajate a SNCFR, în vârstă de doar 53 de ani, o prietenă de pe Facebook, implicată în viaţa literară a urbei, tocmai făcuse o postare despre semnele de degradare ale Gării Galaţi, pe care le documentase într-o serie de fotografii.…

Al doilea sediu pierdut de Camera de Comerț în patru ani

Scris de Marți, 28 Martie 2023
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați a anunțat că a câștigat definitiv în instanță procesul cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) vizând fostul sediu al Facultății de Chimie Alimentară de la intersecția străzilor Carnabel și Gării, actualul sediu al Facultății de Educație, Fizică și Sport. Interesant este că…

Educație pentru părinți

Scris de Miercuri, 29 Martie 2023
În timp ce România ocupă an de an primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame minore, educația pentru sănătate, ca disciplină școlară obligatorie, lipsește, în continuare, din Legea educației. Și în această privință, lipsa de repere a societății și educația extrem de deficitară a multor părinți le permit…

Dreptate tardivă pentru Yasmin

Scris de Joi, 30 Martie 2023
Puterea de convingere, singura armă a părinților de fete care își iau lumea în cap pentru un iubit care le atrage în mreje necurate, nu este suficientă pentru a preveni drame. Din păcate, așa s-a întâmplat în cazul lui Yasmin, tânăra din Galați care și-a pus capăt zilelor după ce…

Noi pe cine păcălim?

Scris de Vineri, 31 Martie 2023
După ce au scos oameni în stradă, foarte puțini, ce-i drept, Nicu și Marcel s-au gândit să refacă pragul pentru dezincriminarea abuzului în serviciu, de la 50.000 la nici 2.000 de euro. Parașutați efectiv în fruntea statului, fără nicio experiență relevantă în administrație sau în economia reală, băieții ăștia și…

Transformers: Rise of the South East

Scris de Sâmbătă, 01 Aprilie 2023
De vreo 15 ani încoace, suntem cunoscuţi în ţară ca Silicon Valley a videochatului. Degradare de înţeles, într-un fel, în condiţiile în care tinerii Galaţiului nu au mai deloc alternative. Cine nu şi-a luat lumea-n cap către unde-a văzut cu ochii a profitat de tehnologie şi a "adus" ochii străinilor…

„Grânarul Europei” s-a săturat de „fonciire”

Scris de Sâmbătă, 08 Aprilie 2023
Una dintre imaginile de referință ale cinematografiei românești este celebra scenă a „fonciirei” din „Moromeții”. Interpretat de inegalabilul Victor Rebengiuc, Ilie Moromete, la intrarea perceptorilor în curte, se preface ocupat, își termină în liniște aparentele treburi și se îndreaptă spre grădină, fără a-i lua în seamă pe cei doi așezați…

Sistem ratat în școala fără limite

Scris de Luni, 10 Aprilie 2023
Imaginile cu profesoara batjocorită de câțiva puști cu caș la gură, care au apărut la doar câteva zile după ce un alt dascăl a fost înjunghiat în școală de un elev ”deranjat”, arată clar că dincolo de complexele cauze care generează, amplifică și mențin violența în școli, problema cea mare…

Reforma de la Paşte(le cailor)

Scris de Marți, 11 Aprilie 2023
Ultimele cifre ale încasărilor bugetare indică un minus de circa 20 de miliarde de lei, generat de colectările mai mici decât previziunile, capitol la care suntem ultimii în Europa de ani buni, dar mai ales de explozia cheltuielilor cu salariile angajaţilor la stat şi pensiile speciale.De mai bine de 30…

Când fala depășește rațiunea

Scris de Joi, 13 Aprilie 2023
Cu doar două zile înainte de Paște, Galațiul s-a transformat într-un coșmar atât pentru cei care iubesc mersul pe jos, cât și pentru șoferi. Și asta pentru că cetățenii de la Dunăre şi nu doar ei - evident, este aceeași vânzoleală în toate marile orașe - și-au pierdut uzul rațiunii…

Crucile copiilor şi păcatele adulţilor

Scris de Vineri, 14 Aprilie 2023
"Ultima dată când am fost în club, s-a dat la mine unul de vârsta lui tata", îmi ajung la urechi, în staţie, cuvintele unei adolescente. Într-un grup de prieteni, fata aștepta autobuzul. Înaltă și drăguță, nu părea să aibă mai mult de 16 ani, iar în vocea și atitudinea cu…

Să fie minim la tot poporul!

Scris de Miercuri, 19 Aprilie 2023
Ne apropiem de jumătatea anului, iar discuţiile despre majorarea salariului minim au început să fie din ce în ce mai prezente în spaţiul public. Într-un fel, dezbaterea este normală, pentru că inflaţia a erodat puternic veniturile românilor în ultimii doi ani, iar cei mai mulţi dintre salariaţi speră într-o majorare…

Orașul sensurilor unice

Scris de Vineri, 21 Aprilie 2023
Da, putem spune că trăim într-o urbe în care ne expunem tot mai mult riscului de a intra pe interzis. În ultimii ani, Galațiul sufocat de mașini, una dintre frecventele măsuri, supărătoare și derutante, dar luate sub pretextul fluidizării traficului, este... interdicția. Pentru cineva care are fabrică de semne de…

Țară, țară, vrem constructori!

Scris de Sâmbătă, 22 Aprilie 2023
Mai țineți mine jocul din copilărie „Țară, țară, vrem ostași!”? Parcă l-aș mai juca și acum... doar că nu după ostași aș striga. Nu că n-am avea nevoie! Ține, Doamne, pace-n lume!, și poate ne-om descurca, în compensație, cu zecile de generali în rezervă, mulți galonați la apelul bocancilor, fără…

Cine plantează sămânţa iubirii de verde

Scris de Luni, 24 Aprilie 2023
Tocmai am scris despre un proiect interesant, care este în desfășurare zilele acestea la Școala Gimnazială "Mihail Sadoveanu" din Galaţi, unde laboranta școlii, trei profesori diriginţi şi bibliotecara şcolii au conceput ateliere prin care, evident şi cu sprijinul logistic al părinţilor, câteva zeci de copii vor şti, la finele acestei…

Pe ce hărți mai apare Galațiul?

Scris de Marți, 25 Aprilie 2023
Printr-un comunicat recent, compania CFR Călători anunța că introduce trenuri directe suplimentare către Litoral din mai multe zone ale țării, la sfârșitul acestei săptămâni. "Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai, care, prin tradiţie, este petrecută la malul mării, CFR Călători va asigura în perioada 27/28 aprilie - 1/2 mai 2023,…

Protestele din învățământ, cu trimitere la Caragiale

Scris de Miercuri, 26 Aprilie 2023
"Din două, una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, și anume în punctele... esențiale", zicea Caragiale, prin vocea lui Trahanache, cu multe zeci de ani în urmă. Dacă…

Ne vom alege (iar) cu mult praf în ochi

Scris de Vineri, 28 Aprilie 2023
De săptămâni bune, de când a scăpat în spaţiul public informaţia că bugetul pe 2023 are o gaură de 20 de miliarde de lei, cauzată de supraestimarea veniturilor, guvernanţii se tot chinuie să găsească o soluţie de redresare. Rând pe rând, însă, tot ce s-a vehiculat a picat cu brio…

Stațiunea balneoclimaterică Galați

Scris de Sâmbătă, 29 Aprilie 2023
O postare recentă a primarului Ionuț Pucheanu a stârnit un tsunami de comentarii în social media. "Orașul nostru este pe primul loc în țară și pe locul 21 la nivel european în ceea ce privește calitatea aerului", afirma primarul, citând un studiu al Agenției Europene a Mediului. O fi de…

Avem violență. Ce facem cu ea?

Scris de Luni, 01 Mai 2023
Putem privi violența sub două aspecte, psihologic și legal. Oricum am judeca fenomenul, pare scăpat de sub control. Sub primul aspect, rădăcinile sunt nebănuit de alambicate și înfipte în numeroase cauze. Sub cel de-al doilea, al felului în care legea își face treaba de a-i pedepsi în ultimă instanță pe…

Supremaţia nătângilor, faza pe module

Scris de Marți, 02 Mai 2023
Ştiţi cu toţii "legenda" că 40% din populaţia României este analfabetă funcţional. Am pus ghilimele pentru că respectivul procentaj, rezultat în urma unui test PISA de acum vreo zece ani, este făcut praf de realitate. Este suficient să te uiţi în jur ceva mai atent şi vei da nas în…
Pagina 51 din 161