OPINII - Viaţa Liberă Galaţi
Alcoolul la volan, crimă cu premeditare
Scris de Teodora Miron Vineri, 20 Aprilie 2018
Parlamentarii vor să modifice codurile penale şi pentru ca, printre altele, inculpaţii să nu mai fie prezentaţi instanţei de judecată în cătuşe. Asta este, se pare, una dintre marile probleme ale acestei ţări şi, implicit, a parlamentarilor care ar trebui să ne reprezinte. Din păcate însă, parlamentarii români nu se…
Patrimoniul Galaţiului poate fi salvat
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 21 Aprilie 2018
Galaţiul încă nu este pierdut şi îşi poate recăpăta frumuseţea de altădată, în ciuda pesimiştilor care spun că este un oraş mort, că şi-a pierdut identitatea şi istoria, ba chiar că nu mai are nimic de oferit. Sunt semne, timide ce-i drept, că Galaţiul îşi poate recăpăta farmecul de altădată,…
Noi şi-o dâră de gunoi
Scris de Anca Melinte Luni, 23 Aprilie 2018
Mergeau în şir indian, mama, apoi copilul şi la urmă capul familiei, lăsând în urma lor o dâră de gunoi: un ambalaj, o hârtie şi, la urmă, o pungă goală. Tocmai ieşiseră din farmacie, aşa că s-au grăbit să se lepede de cele netrebuincioase. Le-au azvârlit în urma lor direct…
Sistemul, greva şi locomotiva
Scris de Anca Spânu Marți, 24 Aprilie 2018
În ultima vreme, de pe toate fronturile vin veşti proaste. Pe de o parte, sunt fronturile reale, nebunia războiului din Siria, cu toate implicaţiile lui, lupta susţinută, atât pe continentul american, cât şi în Europa, împotriva terorismului şi a traficanţilor de droguri sau de carne vie. Pe de altă parte,…
Ţara arde şi Guvernul se piaptănă
Scris de Remus Basalic Joi, 26 Aprilie 2018
În timp ce premierul Viorica Dăncilă învaţă încă pronunţia numeralelor în limba română, zeci de pacienţi se îmbolnăvesc grav în focarele de infecţie din spitalele româneşti, fără ca Ministerul Sănătăţii, instituţie din subordinea Guvernului, să facă nimic pentru a împiedica acest lucru. În 2015, în spitalele din România s-au înregistrat…
Isteria lui de ce?
Scris de Mariana Constandache Vineri, 27 Aprilie 2018
Să informezi şi să fii formator de opinie e poate cea mai afurisită misiune din lume. Oricât de bine te-ai strădui să o faci, argumentat, documentat, ţinând cont de reguli din legi şi coduri deontologice, întotdeauna publicul se va împărţi mai ceva ca Marea Roşie sub talpa lui Moise. Călduţul…
Iohannis şi-a adus aminte că există
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 28 Aprilie 2018
După o perioadă destul de lungă de letargie politică, preşedintele Klaus Iohannis şi-a adus aminte că… există. Nu mai el ştie ce a făcut în ultimele luni, în timp ce Liviu Dragnea – inclusiv prin intermediul Guvernului Dăncilă - îi toca sistematic în Parlament prerogativele prezidenţiale. Episodul cu Israelul şi…
Micii, maneaua şi mizeria
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 01 Mai 2018
Deşi nu mă număr printre cei care beneficiază de minivacanţă prelungită cu "punţi" între weekend şi 1 Mai, măcar două zile tot am fugit de-acasă, în munţi. Şi cum la Lepşa e imposibil să mai găseşti vreun loc liber, am migrat spre munţii Buzăului, pe la Siriu. Puţine maşini de…
Imaginea nesimţirii noastre
Scris de Corina Dobre Joi, 03 Mai 2018
În Piaţa Centrală, în staţia de autobuz, două cupluri prietene sparg seminţe şi scuipă, senine, cojile în stânga şi-n dreapta, în timp ce aşteptau mijlocul de transport de care aveau nevoie (este posibil ca plăcerea lor să fi continuat şi-n autobuz sau tramvai). Pe strada Siderurgiştilor, o tânără coafată şi…
Cât de mult ne pasă de presă
Scris de Anca Spânu Vineri, 04 Mai 2018
Acum 19 ani, o lună şi opt zile, intram, prin concurs, în meseria de jurnalist. La momentul respectiv, după euforia absolut firească a câştigării unui loc în redacţie, îmi amintesc avertismentul regretatei mele mame: "Să ai grijă de tine, ziariştii nu sunt prea iubiţi!". Atunci, am râs, cu lipsa de…
Copilul cască foarte patriotic!
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 05 Mai 2018
S-a stins, uitată de „public” de ani buni, şi fosta dizidentă Doina Cornea. Îmi amintesc că nici la înmormântare n-au iertat-o unii săteni pe Elisabeta Rizea, rar exemplu al rezistenţei armate anticomuniste, doar pentru că s-a revoltat şi i-a pus rău cu PCR şi cu Securitatea… Sigur, manualele noastre încă…
Cu ce mai facem cunoscut Galaţiul?
Scris de Cristinel Luca Luni, 07 Mai 2018
Anul trecut, regiunea Nord-Vest, cea care are Clujul printre principalii actori, s-a situat pe locul doi naţional din punct de vedere al numărului de locuinţe date în folosinţă, practic la egalitate cu „buricul” istoric al României, adică Regiunea Bucureşti-Ilfov. Tot anul trecut, cele mai mari afaceri în domeniul construcţiilor au…
Dezbină şi cucereşte, principiu de guvernare
Scris de Teodora Miron Marți, 08 Mai 2018
Legea salarizării pentru medici părea o ideea minunată. Li s-au promis salarii ca afară, astfel încât aceştia să nu mai fie tentaţi să plece pentru a lucra în spitalele de peste hotare. Până aici totul a fost bine, chiar dacă nu li s-au promis acestora şi condiţii de lucru ca…
N-ai echipă, n-ai valoare
Scris de Anca Melinte Miercuri, 09 Mai 2018
„Care este secretul unei administraţii locale performante, capabile să transforme orice municipiu al României într-un oraş cum este Sibiul?” – „Nu e niciun secret. În spatele proiectelor care au dezvoltat Sibiul din punct de vedere economic, turistic, cultural şi administrativ stă foarte multă muncă, o echipă foarte bine închegată şi…
Leafa crește, șpaga rămâne
Scris de Remus Basalic Joi, 10 Mai 2018
Faptul că Guvernul a făcut un compromis și a acceptat cererile de reducere a inechităţilor salariale formulate de sindicaliștii din Sănătate rezolvă doar în mică parte probleme sistemului public sanitar din România. Asta deoarece sunt puţine şanse ca sporirea veniturilor personalului sanitar să conducă şi la o reducere proporţională a…
Pitecantropii şi ţara fără de Rege
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 11 Mai 2018
Nu au fost nici mici, nici bere, nici vorbă de o zi liberă pentru tot poporul sau măcar vreo mini-vacanţă, pentru bugetari… Drept urmare, ziua de 10 Mai s-a consumat aproape în anonimat, fără nici o „emoţie” digestivă, fără poze pline de relaxare pe facebook, fără… nimic. A fost o…
Undeva prin... nordul judeţului, la Hawaii
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 12 Mai 2018
Nu am inventat noi, gălăţenii, focul! Şi nu acum! De pildă, focul unor toride veri spectaculare gălăţene, în care, în interbelic, jucau aici trupe de teatru, de vodevil, circari, într-o „Lună a Galaţiului”, chiar a existat! Scriitoarea Violeta Ionescu a spicuit din presa vremii şi chiar a scris o superbă…
Vrem o sală ca ”afară”!
Scris de Marian Căpăţînă Marți, 15 Mai 2018
Dimineaţă răcoroasă, plouase peste noapte, e bine, poate ţine aşa şi peste zi. Aşa îmi începusem ieri ziua, având la orizont finala campionatului la futsal şi amintirile momentului similar de acum un an. Cu Sala Sporturilor "Dunărea" arhiplină, după o zi însorită, a fost un calvar, o căldură sufocantă în…
Când pleacă un actor
Scris de Anca Spânu Miercuri, 16 Mai 2018
Când moare un actor de teatru, se stinge nu doar fiinţa aceea, din suflet şi ţărână, care a trăit pentru zâmbetul şi lacrima ta, privitor şi consumator de drame şi comedii la bucată. Când moare actorul, mor şi spectacolele. Fiindcă, dacă filmele mai rezistă o vreme, martori de celuloid (sau,…
Transurb, victima propriului monopol
Scris de Cristinel Luca Joi, 17 Mai 2018
Duelul care se poartă de câteva zile în spaţiul public, prin comunicate de presă, între Primăria Galaţi şi una dintre societăţile locale din "curtea" ei, adică Transurb, lasă un gust amar tocmai celor care se presupune că ar trebui să fie pe primul loc în preocupările şi serviciile prestate de…
Şi cu, dar şi cu…
Scris de Victor Cilincă Vineri, 18 Mai 2018
Aleşii unora ori altora au intrat în cruciadă cu Europa şi America, în chestiunea Ierusalimului! La "pentrarea" României în "clubul" NATO şi cel al UE, şi Puterea, dar şi Opoziţia au avut consens. Imaginându-şi în primul rând protecţie NATO anti-rusească şi pomeni europene, "publicul" român nu a fost nici eurosceptic,…
Unde a avut Olguța dreptate
Scris de Remus Basalic Sâmbătă, 19 Mai 2018
Adoptând din nou postura de victime ale închipuitului stat paralel, membrii coaliției de guvernare încearcă să dea plângerii de înaltă trădare făcute de Ludovic Orban, la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe numele lui Dragnea și Dăncilă, conotațiile unei lovituri de stat. Cel mai ticălos dintre comentarii a venit,…
Nevoia de (auto)schimbare
Scris de Mariana Constandache Luni, 21 Mai 2018
Ştiţi bancul acela cu trei lupi care se duc la stână să mănânce oi şi după ce primul îşi ia o bâtă peste bot le zice celorlalţi "intraţi voi, că pe mine mă bufneşte râsul"? Ei, cam aşa e şi cu schimbarea. Toţi o vrem, dar să înceapă de la…
Demnitatea nu cere reţetă
Scris de Anca Spânu Marți, 22 Mai 2018
Criza medicamentelor pentru mai multe categorii de bolnavi, printre care la loc de cinste se află cei care suferă de cancer, nici măcar nu mai este un subiect exploziv de ştire. Nu pentru că situaţia nu ar fi gravă, ci pentru că atât de mult şi-au răcit gura jurnaliştii pe…