Ştiţi bancul acela cu trei lupi care se duc la stână să mănânce oi şi după ce primul îşi ia o bâtă peste bot le zice celorlalţi "intraţi voi, că pe mine mă bufneşte râsul"? Ei, cam aşa e şi cu schimbarea. Toţi o vrem, dar să înceapă de la…
Adoptând din nou postura de victime ale închipuitului stat paralel, membrii coaliției de guvernare încearcă să dea plângerii de înaltă trădare făcute de Ludovic Orban, la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe numele lui Dragnea și Dăncilă, conotațiile unei lovituri de stat. Cel mai ticălos dintre comentarii a venit,…
Aleşii unora ori altora au intrat în cruciadă cu Europa şi America, în chestiunea Ierusalimului! La "pentrarea" României în "clubul" NATO şi cel al UE, şi Puterea, dar şi Opoziţia au avut consens. Imaginându-şi în primul rând protecţie NATO anti-rusească şi pomeni europene, "publicul" român nu a fost nici eurosceptic,…
Duelul care se poartă de câteva zile în spaţiul public, prin comunicate de presă, între Primăria Galaţi şi una dintre societăţile locale din "curtea" ei, adică Transurb, lasă un gust amar tocmai celor care se presupune că ar trebui să fie pe primul loc în preocupările şi serviciile prestate de…
Când moare un actor de teatru, se stinge nu doar fiinţa aceea, din suflet şi ţărână, care a trăit pentru zâmbetul şi lacrima ta, privitor şi consumator de drame şi comedii la bucată. Când moare actorul, mor şi spectacolele. Fiindcă, dacă filmele mai rezistă o vreme, martori de celuloid (sau,…
Dimineaţă răcoroasă, plouase peste noapte, e bine, poate ţine aşa şi peste zi. Aşa îmi începusem ieri ziua, având la orizont finala campionatului la futsal şi amintirile momentului similar de acum un an. Cu Sala Sporturilor "Dunărea" arhiplină, după o zi însorită, a fost un calvar, o căldură sufocantă în…
Saci cu gunoi aruncaţi în grădinile blocurilor, în tronsoane, în staţiile de autobuz de pe Nae Leonard (din apropierea Intersecţiei Fără Rost), lăsaţi lângă coşurile stradale în aceeaşi zonă, iar din când în când transformaţi în dâre de gunoi de maidanezii înfometaţi, aciuaţi pe lângă blocuri şi grădini. De toate…
Nu am inventat noi, gălăţenii, focul! Şi nu acum! De pildă, focul unor toride veri spectaculare gălăţene, în care, în interbelic, jucau aici trupe de teatru, de vodevil, circari, într-o „Lună a Galaţiului”, chiar a existat! Scriitoarea Violeta Ionescu a spicuit din presa vremii şi chiar a scris o superbă…
Nu au fost nici mici, nici bere, nici vorbă de o zi liberă pentru tot poporul sau măcar vreo mini-vacanţă, pentru bugetari… Drept urmare, ziua de 10 Mai s-a consumat aproape în anonimat, fără nici o „emoţie” digestivă, fără poze pline de relaxare pe facebook, fără… nimic. A fost o…
Faptul că Guvernul a făcut un compromis și a acceptat cererile de reducere a inechităţilor salariale formulate de sindicaliștii din Sănătate rezolvă doar în mică parte probleme sistemului public sanitar din România. Asta deoarece sunt puţine şanse ca sporirea veniturilor personalului sanitar să conducă şi la o reducere proporţională a…
„Care este secretul unei administraţii locale performante, capabile să transforme orice municipiu al României într-un oraş cum este Sibiul?” – „Nu e niciun secret. În spatele proiectelor care au dezvoltat Sibiul din punct de vedere economic, turistic, cultural şi administrativ stă foarte multă muncă, o echipă foarte bine închegată şi…
Legea salarizării pentru medici părea o ideea minunată. Li s-au promis salarii ca afară, astfel încât aceştia să nu mai fie tentaţi să plece pentru a lucra în spitalele de peste hotare. Până aici totul a fost bine, chiar dacă nu li s-au promis acestora şi condiţii de lucru ca…
Anul trecut, regiunea Nord-Vest, cea care are Clujul printre principalii actori, s-a situat pe locul doi naţional din punct de vedere al numărului de locuinţe date în folosinţă, practic la egalitate cu „buricul” istoric al României, adică Regiunea Bucureşti-Ilfov. Tot anul trecut, cele mai mari afaceri în domeniul construcţiilor au…
S-a stins, uitată de „public” de ani buni, şi fosta dizidentă Doina Cornea. Îmi amintesc că nici la înmormântare n-au iertat-o unii săteni pe Elisabeta Rizea, rar exemplu al rezistenţei armate anticomuniste, doar pentru că s-a revoltat şi i-a pus rău cu PCR şi cu Securitatea… Sigur, manualele noastre încă…
Acum 19 ani, o lună şi opt zile, intram, prin concurs, în meseria de jurnalist. La momentul respectiv, după euforia absolut firească a câştigării unui loc în redacţie, îmi amintesc avertismentul regretatei mele mame: "Să ai grijă de tine, ziariştii nu sunt prea iubiţi!". Atunci, am râs, cu lipsa de…
În Piaţa Centrală, în staţia de autobuz, două cupluri prietene sparg seminţe şi scuipă, senine, cojile în stânga şi-n dreapta, în timp ce aşteptau mijlocul de transport de care aveau nevoie (este posibil ca plăcerea lor să fi continuat şi-n autobuz sau tramvai). Pe strada Siderurgiştilor, o tânără coafată şi…
Suntem (mai) mereu prezenţi! Suntem frumoşi, suntem inteligenţi şi spirituali. Suntem implicaţi, suntem deschişi, suntem sinceri! Pe Facebook, desigur. Ne pasă şi suntem gata în orice clipă să sprijinim o cauză ori pe cei aflaţi în nevoie. Măcar cu un like dacă nu cu un share! Suntem vocali, suntem justiţiari,…
Deşi nu mă număr printre cei care beneficiază de minivacanţă prelungită cu "punţi" între weekend şi 1 Mai, măcar două zile tot am fugit de-acasă, în munţi. Şi cum la Lepşa e imposibil să mai găseşti vreun loc liber, am migrat spre munţii Buzăului, pe la Siriu. Puţine maşini de…
Condiţiile din închisori sunt, iată, principala grijă a parlamentarilor puterii. Nu este domeniu al vieţii sociale – nici măcar Educaţia sau Sănătatea - în care politicienii să fi invocat cu mai multă vigoare „drepturile şi… libertăţile fundamentale ale omului”. Pe motiv de „supraaglomerare” şi „norme europene” s-a venit cu noi…
După o perioadă destul de lungă de letargie politică, preşedintele Klaus Iohannis şi-a adus aminte că… există. Nu mai el ştie ce a făcut în ultimele luni, în timp ce Liviu Dragnea – inclusiv prin intermediul Guvernului Dăncilă - îi toca sistematic în Parlament prerogativele prezidenţiale. Episodul cu Israelul şi…
Să informezi şi să fii formator de opinie e poate cea mai afurisită misiune din lume. Oricât de bine te-ai strădui să o faci, argumentat, documentat, ţinând cont de reguli din legi şi coduri deontologice, întotdeauna publicul se va împărţi mai ceva ca Marea Roşie sub talpa lui Moise. Călduţul…
În timp ce premierul Viorica Dăncilă învaţă încă pronunţia numeralelor în limba română, zeci de pacienţi se îmbolnăvesc grav în focarele de infecţie din spitalele româneşti, fără ca Ministerul Sănătăţii, instituţie din subordinea Guvernului, să facă nimic pentru a împiedica acest lucru. În 2015, în spitalele din România s-au înregistrat…
Luni, de Ziua Forţelor Terestre, Asociaţia Frontiera Gălăţeană a inaugurat, la Cercul Militar, încă patru medalioane – basoreliefuri – executate pro bono de sculptorul gălăţean Mugurel Vrânceanu: portretele lui Mircea, Traian şi Decebal, Ţepeş. Au străjuit, costumaţi în grănicer de la ´77, soldat roman, infanterist din Marele Război etc, voluntari…
În ultima vreme, de pe toate fronturile vin veşti proaste. Pe de o parte, sunt fronturile reale, nebunia războiului din Siria, cu toate implicaţiile lui, lupta susţinută, atât pe continentul american, cât şi în Europa, împotriva terorismului şi a traficanţilor de droguri sau de carne vie. Pe de altă parte,…