Ne dorim o ţară civilizată, curată şi cât mai frumoasă. Cerinţa este simplă şi normală într-un stat european al anului 2019. Din păcate însă, printre noi trăiesc oameni care, deşi îşi doresc acelaşi lucru, se comportă ca într-o ţară din lumea a treia. Există, în anul de graţie 2019, oameni…
Recunosc, nu sunt un ascultător fidel Radio Zu, însă am trăit cu emoţie clipele de dinaintea anunţului că a noua ediție a celui mai mare concert din România. Şi am simţit din plin bucuria celor trei tineri gălăţeni care s-au năpustit asupra microfonului instalat la Potcoava de Aur strigând: „Forza…
În orice societate cât de cât funcţională, o tragedie precum cea petrecută în clubul Colectiv ar fi de ajuns pentru a demola din temelii un sistem corupt şi indiferent. România, în schimb, la aproape trei ani şi jumătate de la acel teribil eveniment, nu pare să fi învăţat mare lucru…
Gestul obscen făcut la adresa publicului gălăţean de către Emilian Cernica, preşedintele secţiei de hochei de la Corona Braşov - mâini ridicate cu degetul mijlociu către tribuna plină – nu m-a surprins absolut deloc. Ştiam că ăsta-i Cernica, personajul care are în palmares multe alte fapte fără nicio tangenţă cu…
Nu e zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu auzim (iar şi iar) de un nou accident rutier cu urmări tragice. Ziua şi accidentul mortal – asta-i... viaţa pe şoselele României. Cel mai recent exemplu este tragedia petrecută luni seara, în judeţul Buzău, când un microbuz plin cu…
Greu cu modernizarea la deal, aș spune. Și mai ales cu furnizorii de utilități care sunt monopol și nu recunosc ce bube au în cap și cu lucrările de tot felul neduse până la capăt. La ieșirea din oraș spre Tecuci, în capătul străzii Brăilei, nici acum traficul nu a…
Ne stârnesc autosugestia, ori chiar vine o creştere economică în Europa (deci, şi pe la noi)? Să văd ce zic experţii: citesc acum în Ziarul Financiar: "Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale au finalizat sesiunile de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale într-o atmosferă pozitivă, afirmând că în următoarele…
Zece contra unul singur! Şi chiar nu sunt pericol public?
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 13 Aprilie 2019
Bătaia soră cu moartea pe care un tânăr din Galaţi a încasat-o, chiar de ziua lui, de la un grup de taximetrişti a făcut turul televiziunilor şi al tuturor site-urilor de ştiri. Nici nu avea cum altfel, pentru că pare greu de crezut că a fost posibil să se petreacă…
Campania de consultare "Alege Priorităţile Oraşului Tău!", iniţiată de Banca Mondială în parteneriat cu Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerărilor Urbane din România, a primit răspunsuri coerente. De observat că brăilenii ne-au trecut oraşul în propunerile lor de infrastructură. La loc de cinste, avem Autostrada A8. Invocată recent şi de Asociaţia…
Dacă ar fi fost puşi să mănânce ouă clocite, unora dintre aleşi le-ar veni mai uşor decât să înghită iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, care tocmai a primit avizul Curţii Constituţionale. Unii dintre reprezentanţii puterii s-au dat cu fundul de pământ pentru a opri, cumva, această iniţiativă. Toate…
Vrem o ţară ca afară, dar să ne-o facă alţii. Să vină alţii să ne facă o poliţie intransigentă, după model american, dar şi blândă şi omenoasă, în dulcele stil balcanic, ca să nu sufere cumva demnitatea vreunui bun contribuabil picat, din omenească greşeală, în păcatul fărădelegilor. Sunt (încă!) destule…
Parcul Industrial, Pânzarul Moldovenesc, tunelul pe sub Dunăre, Plaja „Dunărea”, Cartierul „Dimitrie Cantemir”, „unda verde”, pontonul pentru ambarcaţiuni, uriaşa trăsură pentru fanfară au fost tot atâtea proiecte glorioase de care s-a ales praful. Praful de banii noştri. Parcul Industrial n-a produs, în toată existenţa lui, un leu chior, dar a…
Guvernul a pus în dezbatere publică, săptămâna trecută, proiectul unei ordonanțe de urgență care vizează introducerea unei ”contribuții personale a pacienților” pentru serviciile medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În urma reacțiilor negative pe care anunțul le-a stârnit în rândul opiniei publice, Ministerul Sănătății a revenit cu…
Devine din ce în ce mai sufocant faptul că, în loc să vină cu soluţii concrete pentru a schimba în bine viitorul ţării şi al copiilor noştri, PSD nici nu se mai fereşte să-şi cumpere electoratul pe faţă. Altfel, nu se explică de ce, după ce se bat cu pumnul…
De-a lungul celor două decenii de presă pe care tocmai le-am sărbătorit, am întâlnit, din păcate, foarte multe cazuri umanitare grave. Pentru unele, s-a reușit aproape imposibilul, cu generosul sprijin al oamenilor care nu neapărat au mai mult, dar au suflet și compasiune, se pun în pielea celui care cere…
Un tată îşi terorizează şi agresează cei doi copii, unul în vârstă de cinci ani, celălalt în vârstă de doar doi ani. Micuţii plâng cu lacrimi, ţipă… nimic impresionant pentru cel care a contribuit la aducerea lor pe lume. Agresiunea şi teroarea celor mici are o explicaţie: individul îşi vrea…
În vremuri în care corupţia de pe la noi este invocată în mai orice subiect serios, mai sunt totuşi şi exemple inverse, de angajaţi bugetari care-şi fac treaba, indiferent de cine le apare în faţă. Ceva normal, care în contextul cruntei realităţi, este perceput ca un mare eveniment. O asemenea…
Nici măcar viaţa, darul suprem, nu vine la pachet decât cu un preţ, cu un sacrificiu, oricât de mic sau firesc ar părea. Darmite acele acte voluntare, asumate de oameni construiţi genetic pe sistemul „dai, dai, dar important e ce primeşti la schimb”! Am mai scris despre acei farisei deghizaţi…
În sfârşit, vom scăpa, după bâlbe de ani buni, de înfriguratele Serbări ale Galaţiului – deja au început negocierile politice în Consiliul Local pe această temă. Ba chiar şase zile de sărbători („multe”, zic deja unii, însă în interbelic serbările ţineau o lună întreagă). Chestia e că atunci când stabileşte…
Chiar dacă „Inchiziţia” judiciară instaurată de coaliţia PSD-ALDE i-a interzis Laurei Codruţa Kovesi să vorbească despre cazul care o priveşte, asta nu înseamnă că „mizeriile” care se ascund în spatele acestui dosar nu sunt cunoscute. Despre ce au fost cele şapte, opt ore de interogări la care Kovesi a fost…
După ce firmele de maxi-taxi au fost scoase de pe piaţă, transportul de persoane din municipiul Galaţi a fost monopolizat de Transurb, firmă aflată în subordinea Consiliului Local. Cum Transurb a rămas unicul operator care are voie să efectueze transport public de persoane, excepţie făcând firmele de taximetrie, regulile par…
„Un leu, un leu aveţi, un leu?! Un leu, vă rog, un leu?!”, este litania pe care, fie că vreau sau nu, sunt nevoită să o ascult, în autobuz, cel puţin o dată pe zi, pe distanţa mai lungă sau mai scurtă dintre două staţii de transport public local. Tânărul…
Populat masiv în perioada industrializării comuniste, Galaţiul pare să fi intrat, în ultimii 30 de ani, pe o pantă descendentă, ce nu duce decât din rău în mai rău. Cu o industrie masacrată fără scrupule după Revoluţie, fără o economie conexă care să ofere alternative şi cu administraţii locale corupte…
La sfârşitul săptămânii trecute, am avut parte de una dintre cele mai ciudate reclamaţii pe care le-am primit spre rezolvare în cei peste 20 de ani de când scriu la ziar. De fapt, omul venise cu o problemă de tot bun-simţul, numai că, fiind sigurul om pe care l-am auzit…

