Lucrări ”la roşu” la unitatea socio-medicală de la Găneşti
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 13 Noiembrie 2019
Lucrările la noul pavilion al unităţii medico-sociale de la Găneşti, destinat pacienţilor cu grave probleme psihice, sunt într-un stadiu avansat de execuţie. În total, extinderea unităţii presupune investiţii de aproape 14 milioane de lei, fondurile fiind asigurate de la bugetul propriu al CJ Galaţi, capacitatea spitalului urmând să fie extinsă…
Pacienţii cu afecţiuni oncologice ar putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate, a anunţat, marţi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care ia în calcul testarea genetică pentru stabilirea schemelor de tratament. Potrivit unui comunicat transmis marţi de CNAS, proiectul de contract-cadru pentru următorii patru…
Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie va fi reabilitat și extins. S-a emis ordinul de începere a lucrărilor
Scris de George Marinescu Miercuri, 13 Noiembrie 2019
Joi, 7 noiembrie, Consiliul Județean Galați a emis ordinul de începere a lucrărilor la Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie Galați, proiect derulat prin POR 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 9,46 milioane de lei. Suma include contractul de proiectare și de execuție a lucrărilor, dotările, cheltuielile cu toate documentațiile tehnice…
Un motiv în plus pentru a miza pe un somn bun peste noapte: mai puţin de şase ore de odihnă sau nopţile nedormite cresc riscul de a dezvolta plăci periculoase pe artere, arată un studiu american. Cercetările anterioare au arătat că somnul deficitar este puternic asociat cu boala coronariană, însă…
Cercetătorii de la Universitatea Michigan din Statele Unite au identificat un grup de bacterii din nas şi gât care ar putea scădea riscul de a contracta gripă. Oamenii de ştiinţă au analizat mostrele de bacterii din nas şi din gât prelevate la momentul înrolării în cadrul studiului şi au utilizat…
Coaliţia ”Votez pentru Sănătate”: Standardele europene de tratament, inaccesibile în România
Scris de Remus Basalic Marți, 12 Noiembrie 2019
Trei din patru români cred că majoritatea măsurilor luate în domeniul Sănătăţii în ultimii trei ani nu au fost puse în practică, iar aproximativ 65 la sută dintre conaţionali nu simt o schimbare în bine în acest domeniu, potrivit datelor unui sondaj iniţiat de Coaliţia "Votez pentru Sănătate". "Necesitatea unei…
Tehnică disponibilă în România. Metodă avansată de diagnosticare a virusului HPV
Scris de Remus Basalic Marți, 12 Noiembrie 2019
Un test de autorecoltare de probe la domiciliu pentru depistarea virsului papiloma uman (HPV) a fost lansat de compania Neumann Labs pe piaţa din România, în condiţiile în care, în 2018, în ţara noastră s-au înregistrat 2.470 de noi cazuri de cancer uterin, iar experţii spun că 99,7 la sută…
Vitamine care reduc riscul de a dezvolta boala Alzheimer
Scris de Remus Basalic Luni, 11 Noiembrie 2019
Cei mai mulţi medici consideră că o dietă sănătoasă reduce riscul de apariţie a bolii Alzheimer. O alimentaţie bogată în vitamina C şi vitamina E este asociată cu o reducere a acestui risc. Fructele, legumele şi peştele sunt alimente bogate în vitamine. Şi acizii graşi Omega-3 sunt corelaţi cu un…
Vitamina C pe care o găsim în cantităţi generoase în merişoare asigură imunitatea şi producţia de colagen în organism, jucând astfel un rol extrem de important în sănătatea pielii şi a articulaţiilor. Cel mai probabil, ai auzit de multe ori că merişoarele ajută la prevenirea şi tratarea infecţiilor tractului urinar,…
Dacă te numeri printre persoanele care iubesc să bea cafea îndulcită cu zahăr, s-ar putea să iei în greutate sau să nu reuşeşti să slăbeşti, în cazul în care ţi-ai propus acest lucru. O singură ceaşcă de cafea îndulcită cu lapte condensat poate conţine aproape 150 de calorii, faţă de…
Medici din Japonia susţin că lumina de veghe din dormitor este mai dăunătoare decât ne-am putea închipui, scrie dailymail.co.uk. În acest fel, creşte riscul de deces din pricina bolilor de inimă şi a atacului vascular-cerebral, potrivit aceleiaşi surse. Aceştia mai spun că şi nivelurile scăzute de luminozitate provenite de la…
Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Psihiatrie "Elisabeta Doamna" din Galaţi va fi reabilitat, extins şi modernizat până la 31 decembrie 2021, cu bani europeni. Contractul în valoare totală de 14.545.756 de lei, din care 10.477.062 - finanţare nerambursabilă maximă, a fost semnat, ieri, de primarul Ionuţ Pucheanu şi Luminiţa…
Cercetătorii de la Institutul Rensselaer Polytechnic (SUA) au început un studiu în care vor folosi noi tehnici de măsurare pentru a observa - la nivel atomic - efectul diabetului de tip I asupra oaselor şi modul în care medicamentele ar putea reduce un eventual risc de fractură. Oamenii de ştiinţă…
Numărul gravidelor luate în evidenţă, în judeţul Galaţi, în primele şase luni ale anului, a fost mai mic decât cel înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut, arată cifrele oficiale. Acelaşi trend descrescător s-a înregistrat şi în privinţa întreruperilor de sarcină. Chiar şi aşa, în jur de zece gălăţence aleg…
"Reabilitarea, extinderea şi dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie «Elisabeta Doamna»" face obiectul contractului de finanţare europeană care va fi semnat astăzi la Primăria municipiului Galaţi. Administraţia locală a mai câştigat până acum bani europeni pentru două investiţii importante, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan",…
Suplimentele alimentare, goale de conţinut şi contaminate
Scris de Remus Basalic Marți, 05 Noiembrie 2019
Deşi produsele pe bază de plante, fie ele medicamente, suplimente alimentare sau alimente, sunt preferate de mulţi oameni, un studiu recent, realizat la nivel mondial, de către un cercetător român, dr. Mihail Cristin Ichim, arată că o mare parte dintre acestea nu conţin ceea ce „promit” pe etichetă. Mai mult,…
Virusul rujeolic şterge ”memoria” sistemului imunitar
Scris de Remus Basalic Marți, 05 Noiembrie 2019
Rujeola poate afecta pe termen lung sistemul imunitar, resetându-l până la un nivel similar cu cel din copilărie, ceea ce creşte vulnerabilitatea în faţa altor infecţii, conform unui studiu efectuat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, citat de "Press Association". Virusul răspunzător de rujeolă şterge o parte din…
România, codaşă la numărul medicamentelor autorizate
Scris de Remus Basalic Marți, 05 Noiembrie 2019
În România sunt autorizate sub 4.000 de medicamente, ceea ce înseamnă mai puţin de jumătate din media numărului de medicamente autorizate în ţările Uniunii Europene. "Subfinanţarea sistemului şi politica populistă a preţului medicamentului - cel mai mic din UE - nu a făcut decât ca, azi, să nu mai avem…
Secţiile de ginecologie şi neonatologie ale spitalului, modernizate
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 05 Noiembrie 2019
Secţiile de obstretică-ginecologie şi neonatologie de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor au fost reabilitate, igienizate şi dotate cu mobilier medical, în urma unui proiect de investiţii derulat de CJ Galaţi. "Deşi pare un spital mic, unitatea medicală deserveşte aproximativ 60.000 de oameni din Târgu Bujor şi comunele limitrofe. Iar pacienţii…
Sunt multe legumele care ne ajută să scăpăm de simptomele şi stările de rău atunci când suferim de gripă sau de răceală, însă niciuna nu este la fel de eficientă în tratarea lor precum este ridichea neagră. Deşi nu se poate spune că este cea mai gustoasă, ridichea neagră conţine…
Pacienţii cu afecţiuni cronice, lăsaţi fără tratament
Scris de Remus Basalic Sâmbătă, 02 Noiembrie 2019
Birocraţia excesivă şi lipsa de implicare a autorităţilor au adus România într-o criză a medicamentelor destinate bolnavilor cronici. Asociaţiile de pacienţi atrag atenţia că situaţia este una foarte gravă, deoarece mulţi pacienţi sunt puşi în situaţia de a nu mai găsi în farmacii medicamentele necesare pentru a-şi ţine bolile sub…
Dr. Petronela Luca, Managerul Clinicilor Unident Center, ne învață cum să schimbăm lumea într-una fără dureri dentare
Scris de Advertorial Vineri, 01 Noiembrie 2019
Dr. Petronela Luca este medic dentist, Doctor în Științe Medicale și Manager General al Unident Center. Specializarea profesională continuă și experiența acumulată pe parcursul anilor în implantogie orală, paradontologie, microchirurgie laser, radiodiagnostic maxilo-dentar și protetică digitală - reprezintă factori-cheie în succesul și satisfacția ei profesională. Pornind de la ideea de…
Aparate medicale pentru tratamentul cancerului la copii
Scris de Teodora Miron Vineri, 01 Noiembrie 2019
Patru spitale oncologice din România, aflate la Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, primesc aparate medicale de 3,7 milioane de euro. Proiectul pentru tratamentul cancerelor la copii este finanţat din fonduri norvegiene. Coordonatorul proiectului, Vlad Schiţcu, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că urmează să fie elaborat şi…
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, respectiv PL-x 609/28.10.2019. Actul normativ a fost adoptat, marţi, cu 225 de voturi ”pentru” de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Examenul poate avea loc în…