OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Indicele Nikkei la legătură cu pătrunjelul

Scris de Miercuri, 07 August 2024
Într-o țară în care plata facturilor la utilități este pentru o bună parte a populației o povară, cutremurul de pe piața bursieră de la Tokyo a trecut mai degrabă nebăgată în seamă. Prețul pe "bursa" Pieței Centrale la legătura de pătrunjel e mai de interes pentru cei mai mulți dintre…

Fiara cu motor e armă, nu jucărie

Scris de Marți, 06 August 2024
Deși pentru unii, mai norocoși, care-și pot permite să le aleagă, să le schimbe sau să le colecționeze, așa ar putea părea. Fiarele motorizate se pot transforma în arme în mâinile unui șofer beat, drogat, fără permis sau, așa cum vedem prea des, ale unor copii iresponsabili, care nu conștientizează…

„Blestemul” bacului de la Galați a lovit podul de la Brăila

Scris de Luni, 05 August 2024
Anul trecut, mai că nu s-a făcut carnaval pe străzile Galațiului și pe rețelele sociale. Se inaugura podul peste Dunăre de la Brăila, iar toată lumea era în extaz. "Ce frumos vom traversa Dunărea pe pod, cum vom trece la orice oră vrem, fără să așteptăm nici măcar o secundă..."…

Maturitatea şi luciditatea unui campion de 19 ani

Scris de Sâmbătă, 03 August 2024
Am scris de multe ori, de-a lungul vremii, că performanţa, în orice domeniu, de la educaţie la sport, are nevoie de investiţii. Cu atât mai mult în cazul unor succese de nivel mondial, aşa cum sunt, fără discuţie, medaliile olimpice obţinute la Paris de înotătorul de excepţie care este David…

Dar noi când mai dormim liniștiți?

Scris de Vineri, 02 August 2024
Visul unei nopți de vară este, pentru mii de gălățeni, coșmar. La zeci de decibeli cât e noaptea de lungă, până obosesc motoarele și se lipesc pleoapele vitezomanilor. Acum vreo trei ani, scriam aici despre boala liniuțelor care se lipise mai ceva decât COVID-ul de ghinioniștii concitadini riverani pe niște…

Campioni la ipocrizie

Scris de Joi, 01 August 2024
Jocurile Olimpice sunt în plină desfăşurare, a fost timp suficient pentru toată lumea să-şi trăiască primele bucurii, dar şi primele dezamăgiri, să-şi încurajeze favoriţii şi să râdă sau să plângă alături de ei, dar încă tot sunt voci care nu vorbesc despre altceva decât despre cât de ofensaţi au fost…

Nu le pasă de cei vii și vreți să-i respecte pe cei adormiți?

Scris de Miercuri, 31 Iulie 2024
Mărturisesc cinstit, tot mai des mă încearcă senzația pe care francezii o numesc "déjà vu". Un soi de ciclicitate a sesizărilor pe care le primesc și despre care trebuie să scriu. Și am un sentiment tot mai acut - în curs de cronicizare, probabil - că, oricât aș scrie, mai…

După caniculă ne iau răcorile

Scris de Marți, 30 Iulie 2024
Canicula din luna iulie, inclusiv zilele de cod portocaliu și roșu care s-au succedat într-un șir parcă interminabil, ne-au determinat să „forjăm” aparatele de aer condiționat la maximum. Nici nu prea aveai cum altfel, din moment ce aerul începea să frigă încă de la 10.00 dimineața, iar „cuptorul” se mai…

Pedofil în lumea copiilor cu dileme sexuale

Scris de Luni, 29 Iulie 2024
Studii făcute nu de ieri, de azi arată că membrii ”Generației Z” au mari probleme în a-și asuma identitatea și rolul aferent. Inclusiv de sexualitate, de orientare, spuneți-i cum vreți. Într-o continuă goană după perfecțiune și confirmare, copiii devin jucării în mâinile prădătorilor cu porniri bolnave, duse dincolo de limitele…

Dar cu bordurile ce-aţi avut?

Scris de Sâmbătă, 27 Iulie 2024
Modernizarea de pe Domnească sufocă în continuare centrul oraşului, fără ca ritmul de lucru să se accelereze în vreun fel. Doi, trei muncitori, ici şi colo, taie pavelele de granit şi se străduiesc să le aşeze frumos pe secţiunile deja ajunse la partea de finisare, dar, pe zona unde de-abia…

În aşteptarea luptei „indiencelor” pentru Casa Albă

Scris de Vineri, 26 Iulie 2024
Retragerea lui Joe Biden din cursa pentru preşedinţia SUA şi nominalizarea iminentă a vicepreşedintei Kamala Harris schimbă total bătălia pentru câştigarea poziţiei de lider al celei mai puternice naţiuni din lume Apăsat de problemele vârstei, relevate din plin în prima dezbatere televizată a candidaţilor, Biden ar fi pierdut probabil lupta…

Pacea olimpică, un concept rămas fără adepţi

Scris de Joi, 25 Iulie 2024
Vineri, 26 iulie, va avea loc ceremonia de deschidere a celei de-a 33-a ediţii a Jocurilor Olimpice de vară, competiţie care se va desfăşura pentru a treia oară la Paris. Şi-au anunţat participarea peste 10.500 de sportivi din circa 200 de state, care se vor întrece la 32 de sporturi.…

România, țară europeană doar în acte

Scris de Miercuri, 24 Iulie 2024
E vremea concediilor! Fiecare dintre noi își dorește să aleagă o variantă cât mai potrivită pentru el, acceptabilă ca preț și calitate, iar grupurile de pe rețelele de socializare, cu părerilor celor care au vizitat deja litoralul, sunt la mare căutare. Așa am aflat, de exemplu, că pe faimosul litoral…

Cine-s stăpânii oraşului?

Scris de Marți, 23 Iulie 2024
Mărturisesc cinstit, am stat mult în cumpănă dacă să intitulez acest editorial "Cânii latră, caravana trece" sau, mai pe şleau, "Administraţie cu reacţii şi decizii de lut". Dar m-am gândit că "Stăpânii oraşului" ar fi, totuşi, mai potrivit. Stăpânii oraşului ar putea să fie cei care îşi permit să ocupe…

Copiii de 10 care nu ştiu cât fac 2+2

Scris de Luni, 22 Iulie 2024
Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut examenele contând pentru Evaluarea Naţională, rata de promovare fiind în judeţul Galaţi de 79,2%. În cifre absolute, 3.054 de elevi gălăţeni au luat cel puţin media 5.00, din cei 3.854 prezenţi la examene (şi 4.069 care au finalizat cursurile gimnaziale). Rezultatul este unul bun,…

Nici nu știm ce ne-a lovit, direct din cloud!

Scris de Sâmbătă, 20 Iulie 2024
E bine când mergem în vacanțe în alte țări și putem plăti cu cardul, fără să ne batem capul cu cash-ul și cursul de schimb valutar. Sunt niște "roboței" acolo, prin cloud, pe undeva, care se ocupă ei de toate, iar noi doar fluturăm cardul la POS și totul se…

„Șoșocizarea” Europei

Scris de Vineri, 19 Iulie 2024
Cu zbierete, invective și gesturi ostentative, Diana Șoșoacă și-a adus prima "contribuție" vizibilă ca deputat în Parlamentul European. Pentru un observator nefamiliarizat cu circul parlamentar dâmbovițean, probabil că "șoșocizarea" instituției europene a fost de-a dreptul șocantă.Au mai fost "scene tari" în Parlamentul European - să nu uităm de "reprezentațiile" date…

A trecut și titularizarea asta

Scris de Joi, 18 Iulie 2024
Cum nu este vară fără admitere la liceu și fără bacalaureat, tot așa nu putem vorbi despre vacanța de vară fără examene de titularizare. Dacă privim lucrurile obiectiv, am zice că nu este nimic rău în a face o selecție riguroasă a celor pe mâna cărora ne încredințăm copiii.În Galați,…

Sfeștanie la podul care se crapă, tremură și arde

Scris de Miercuri, 17 Iulie 2024
Ce ne-am mai bucurat când ne-a crescut aici, în coastă, Golden Gate-ul de România, mană cerească pentru bunăstarea zonei și scurtarea drumurilor către mare! Numai că, la fel ca orice bucurie românească, și liantul care părea să dilueze rivalitățile brăilene și gălățene a început să se dezumfle accelerat, ca un…

Ciuma nepăsării noastre

Scris de Marți, 16 Iulie 2024
Ciumă, da! Ştiu, sună arhaic, nepotrivit pentru timpurile în care trăim. Dar la această cumplită boală infecţioasă mi-a zburat gândul când am văzut cum arată Poetul şi Muza lui - grupul statuar din marmură albă, dedicat poetului Mihai Eminescu din parcul care îi poartă numele. Cu o erupţie de pete…

Drept la țintă

Scris de Luni, 15 Iulie 2024
Tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump este ”cireașa” unei campanii electorale prezidențiale marcată de scindarea profundă a societății americane. Paradoxal, Trump a fost pe punctul de a deveni el însuși victima radicalizării pe care a alimentat-o prin discursul populist și violent la adresa opozanților politici, oricare ar fi ei.…

Cum creşte speculativ preţul locuinţelor în România

Scris de Sâmbătă, 13 Iulie 2024
Bulele imobiliare au început să se spargă în Europa, rând pe rând, Germania (-15,0%), Finlanda (-12,6%), Suedia (-10,3%), Austria (-9,6%), Franța, Danemarca şi Luxemburg raportând scăderi importante ale preţurilor locuinţelor, după ce multiplele crize determinate de războiul din Ucraina au majorat costul vieţii în multe state occidentale în special din…

Atenție, urs!

Scris de Vineri, 12 Iulie 2024
De două zile, întreaga țară este solidară cu drama prin care trece familia tinerei de 19 ani care a murit sfâșiată de urs, în timp ce se afla cu prietenul pe un traseu montan din România. Este greu de spus acum dacă ursul e vinovat sau dacă tinerii care s-au…

Unde s-a dus milionul de lei, merge și suta. Dar să știm pentru ce!

Scris de Joi, 11 Iulie 2024
"Bugetul este legea adevărului", am aflat eu la una dintre primele conferințe de presă politice la care am participat - cu ani în urmă! - de la un stimat parlamentar (actualmente venerabil și pensionat... de propriii discipoli din partid). Recunosc cinstit, m-am umplut de respect în fața unei asemenea considerații.…
Pagina 13 din 164

Aur cucerit de un culturist gălățean. Antrenorul și elevul, premiați în aceeași competiție națională (FOTO)

După o pauză competițională de doi ani, gălățeanul Cosmin Silaghi a cucerit, la finele săptămânii tr ...

Apă oprită timp de 24 de ore în mai multe cartiere din Galați

De miercuri, 5 noiembrie, ora 8,00 dimineață, până joi, la aceeași oră, operatorul regional Apă Cana ...

Bărbatul rănit în accidentul naval de pe Dunăre era sub influența alcoolului

Noi detalii au ieșit la iveală în cazul bărbatului grav rănit în urma accidentului naval din data de ...

A trecut la cele veşnice prof. univ. dr. ing. DHC Nicolae Oancea

Pe 3 noiembrie 2025, lumea universitară gălăţeană a mai pierdut un membru marcant, prin încetarea di ...

Tania Turtureanu vine la Galați cu piesa de debut

Cântăreața Tania Turtureanu îi invită pe gălățenii iubitori de muzică la Union Jack Studio, sâmbătă, ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Poza zilei. Pe cine a speriat ghiveciul

Fotografia zilei vine astăzi de la un cititor care ne-a transmis-o chiar pe 31 octombrie, de Hallowe ...

Cine poate solicita titlu de proprietate pe terenurile neintabulate ale locuinţei

Românii care locuiesc în case construite înainte de 1990 sau care au achiziționat locuințe conform L ...

Insalubre și greu mirositoare. Cât curaj vă trebuie ca să folosiți o toaletă publică în Galați

Toaletele racordate la apă și canalizare - date în folosință la Galați în 2019 - ar fi trebuit să fi ...

Galaţiul aşteaptă banii europeni nedecontaţi de Guvern din luna aprilie

Nu-i de-ajuns că a fost văduvit de aproape 16 milioane de lei, din alocările provenite din impozitul ...

Yolaine Garambois, noua consilieră locală PACT pentru Galaţi

Yolaine Chloe Garambois, cetățean francez care locuiește în oraşul nostru de peste opt ani, a depus ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Pe șantierul noului spital din Tecuci. Se lucrează intens la finalizarea structurii de rezistență de la etajul trei al unității medicale

Pe șantierul noului spital din Tecuci, lucrările avansează într-un ritm susținut, apropiindu-se de o ...

Indicii ROBOR scad lent, dar constant

În prima ședință din luna noiembrie, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate ...

Cartel Alfa Galaţi: „Austeritatea oarbă nu e o soluție”

Acesta este mesajul pe care peste 25.000 de lucrători, din patru confederații sindicale, l-au trimis ...

„Radarul balastierelor”, gata până la finalul anului

„Radarul balastierelor”, platforma digitală destinată monitorizării și gestionării exploatărilor de ...

Leul se depreciază la final de lună, după ce Fed a redus dobânzile

Evoluția leului din penultima ședință a lunii octombrie a fost influențată de răspunsul piețelor la ...

Etapă cu multe goluri în Liga a IV-a de fotbal

Etapa a IX-a a Ligii a IV-a de fotbal s-a caracterizat din nou printr-o eficacitate sporită: 35 de g ...

Trei victorii din trei meciuri pentru baschetbaliştii juniori

Săptămâna trecută s-a încheiat prima fază a Campionatului Naţional de baschet masculin U14, iar juni ...

Antrenorul Oțelului nu mizează încă pe un loc de play-off

Gruparea gălățeană a arătat un joc solid, dincolo de succesul cu 3-1, în fața unui adversar în sufer ...

Juniorii CSM Arcada, victorii pe linie. Din sportul gălățean

VOLEI. Echipa de juniori Under 13 a CSM Arcada Galați a încheiat excelent turneul de patru, găzduit ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

„Școli care inspiră” a reunit peste 120 de lideri din educație

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Științe ale Educației și Departamentul ...

Caravana „ByteForce”, în vizită la Școala Nr. 19

Școala Gimnazială Nr. 19 a fost, la finalul modulului I, gazda unor musafiri-elevi pentru care tehno ...

Parteneriat internațional pentru Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a semnat un acord de colaborare cu Admiral Makarov ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Rinat Ahmetov cumpără Tepro Iaşi

Comisia Europeană a confirmat că grupul Metinvest, controlat de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, ...

Valorile culturale românești, promovate în Republica Moldova

Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați a încheiat cu succes proiectul „Pro ...

Euro a crescut cu 0,31 bani, pe parcursul lunii octombrie

După puseul depreciativ din prima jumătatea a lunii mai, când euro a atins maximul istoric de 5,1222 ...

Mașini vandalizate sâmbătă noaptea, în centrul orașului

Greu de descris şocul unei familii din Galați, care și-a descoperit devastate cele două mașini parca ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru, aniversat la Ateneu

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru sărbătorește 60 de ani de viață pe scena Ateneului Român, marţ ...

Istorisiri literare lângă pomul vieţii. Expoziţie de artă plastică şi dublă lansare de carte

În a doua jumătate a lunii septembrie, activitatea Salonului cultural «Armonii de toamnă» al Casei d ...

Fetele Didinei s-au întors victorioase (sau aproape)... din Istorie!

Mai mult decât inspirate alegerile Isabelei Oancea pentru noua premieră a Trupei din Joben (membrii ...

Cei şapte magnifici din Istanbul. Voci gălăţene pe scena unui festival internaţional (GALERIE FOTO)

Festivalul Internaţional "The Istanbul Dream", care tocmai s-a încheiat recent în magnificul oraş di ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Un gălățean care și-a omorât fratele, dat pe mâna judecătorilor

Cel puțin 10 ani de închisoare riscă un bărbat din județul Galați pentru o crimă pe care a comis-o c ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

Tânăr arestat după ce a violat o vecină cu 40 de ani mai în vârstă

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din județul Galați a ajuns după gratii luni, 27 octombrie, după ce, ...

Seminariștii gălățeni, pe urmele Sfântului Constantin Sârbu, la Cavadinești  

În preziua cinstirii primului praznic dedicat Sfântului Constantin Sârbu (23 octombrie), de loc din ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

Primul Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentăşi spune-le (şi celor buni, şi celor răi)cel mai frum ...

NIMICA de AJUNS (uvertură)

Nu mă grăbesc, nu am nimica de ajuns,sunt lămurit fără-ntrebare şi răspuns:nu e nimica mai înalt,/ a ...

ÎNTR-UN CUVÂNT (de urât şi de frumos)

(!) ÎNTR-UN CUVÂNT, cuvântul mă foloseşte cum vrea,mă exploatează până la sânge,mă cotrobăieşte până ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

REGĂSIRE de TAINĂ (III)

Da, cum am spus în ziarul de ieri, şi acuma se pot desluşi versurile lui Furtună, scrise pe scândura ...

REGĂSIRE de TAINĂ (II)

Cum ziceam ieri, îl rog pe nenea psalt să bată clopotul în dungă, de trei ori câte trei dangăte, aşa ...

REGĂSIRE de TAINĂ (I)

Ieri... [taman pe la ora când este gata slujba de Utrenie şi începe slujba numită Denie... şi taman ...

Cariere. Jean-Jacques Gautier, între literatură și teatru

Jean-Jacques Gautier, critic de teatru și scriitor francez, s-a născut pe 4 noiembrie 1908, la Essôm ...

Filmul zilei la tv

„Așteptându-i pe barbari”Italia - SUA (2020), dramăNaţional TV, luni, 3 noiembrie, ora 21.00Cu: John ...

Remember. Gordon Tullock (1922-2014)

Savantul american Gordon Tullock s-a născut pe 13 februarie 1922, la Rockford, Illinois. A studiat D ...

Smiley şi Gina, adevăruri despre relație, la doi ani după nuntă

Smiley și Gina Pistol alcătuiesc unul dintre cele mai iubite cupluri din showbizul românesc, iar cei ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...