OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Ce are Galaţiul şi Bucureştiul nu

Scris de Joi, 22 Iunie 2023
Toată dimineaţa, ştirile naţionale au fost dominate de un scandal iscat, în Bucureşti, de părinţii unor copii de grădiniţă care nu au mai găsit locuri pentru aceştia pe perioada verii Disperarea părinţilor care se înscriseseră pe liste din ziua anterioară şi, chiar şi aşa, nu erau siguri că vor avea…

Șefii de sindicat, țapi ispășitori pentru suspendarea grevei din învățământ

Scris de Miercuri, 21 Iunie 2023
Câinii latră, caravana trece! Cam așa s-a întâmplat cu angajații din învățământ care au protestat zile în șir, atât în Capitală, cât și în majoritatea orașelor mari ale țării. Întrebarea care îi frământă acum pe mulți este care a fost scopul acestor proteste. Ce a rămas în urma lor? Mai…

Rotativa, războiul și reconstrucția

Scris de Marți, 20 Iunie 2023
În condițiile în care mai toată lumea se ocupă cu ”rotativa” guvernamentală și cu procesul de predare-primire a funcțiilor prin ministere, pare un moft să stai acum cu ochii pe ce se întâmplă în ”curtea vecinului”. Ne referim aici la Ucraina. Nu la război, ci la reconstrucția care va urma…

Cine face jocurile în politica românească

Scris de Luni, 19 Iunie 2023
Sistemele politice din multe state ale lumii se bazează pe două partide mari, care fac cu schimbul la guvernare. În democraţia românească originală, cele două partide au descoperit că este mai profitabil să conducă în tandem, decât să o facă alternativ. Iar recenta "rotativă" a demonstrat că, deşi doctrinar sunt…

Orașul neputințelor noastre

Scris de Sâmbătă, 17 Iunie 2023
"Geaba dorință, dacă nema putirință!", îmi spun cu năduf, trecând a mia oară pe lângă "ctitoriile" din coasta Spitalului Județean Galați. Și nu mă refer la noua clădire a prosecturii, care se ițește alb-albastră de peste gard, ci la cele două realități care coexistă în contrast: regenerarea urbană începută în…

Șpagă pentru dreptul de a face grevă

Scris de Vineri, 16 Iunie 2023
Să îți pui pielea în saramură, violând barierele legii numai ca să te angajezi la stat cu speranța ca o lungă "carieră" într-un sistem de la care aștepți stabilitate să îți asigure o viață lungă și fericită, după care să țipi că ești oprimat, mi se pare o chestiune care…

„Patriotismul economic” nu ține de foame

Scris de Joi, 15 Iunie 2023
Ar cam trebui să ne speriem când politicienii încep să asocieze ”patriotismul” cu ”economia”. Acum, în prag de rotativă guvernamentală, mai potrivit ar fi fost să se vorbească, poate, de ”bună guvernanță”, de structura statului în ansamblul ei. Atunci când proaspătul prim-ministru Ciolacu vorbește de ”patriotism economic”, pare mai degrabă…

Începe era „patriotismului economic”?

Scris de Miercuri, 14 Iunie 2023
Ca un soldățel disciplinat, generalul Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de premier după ce a rezolvat greva din Educație, așa cum a promis. Bine, ar fi de discutat în ce mod s-a încheiat cel mai lung protest al cadrelor didactice din ultimii 15 ani, dar vorba aia: "După chip…

Curat murdar, coane Fănică!

Scris de Marți, 13 Iunie 2023
De şase ore ascult şi citesc ştirile, încercând să înţeleg ce se întâmplă cu greva angajaţilor din Educaţie, ce se întâmplă cu guvernul vechi, cu cel nou, cu foştii miniştri, cu actualii miniştri şi, în ansamblu, ce Dumnezeu se întâmplă cu ţara asta. Mărturisesc sincer, aşa un balamuc nu mi-a…

„Japonezul” Costel de la centrul multifuncțional

Scris de Luni, 12 Iunie 2023
La turneul final al Campionatului Mondial de fotbal de anul trecut, desfășurat în Qatar, japonezii au uimit lumea. Nu doar prin performanțele sportive ale naționalei lor care, printre altele, a învins și Germania în grupe, ci prin nivelul de civilizație incredibil pentru cineva care nu este familiarizat cu lumea lor.…

România, săraca țară subfinanțată

Scris de Sâmbătă, 10 Iunie 2023
A fost odată o țară, cu oameni buni, peste care, la un moment dat, a venit o pandemie... un virus care a paralizat toată țara, chiar lumea întreagă. Și acești oameni s-au văzut nevoiți ca, preț de doi ani, să poarte măști și să stea închiși în case, departe de…

A ce miroase Galațiul?

Scris de Vineri, 09 Iunie 2023
Parfum dulceag de tei în floare, miros crud de iarbă verde proaspăt cosită, iz de pământ reavăn, de asfalt spălat de praf, împletindu-se cu prospețimea aerului după ploaie... O să-mi spuneți că am glume nesărate în program. Ori că am inspirat „oarece” (ne)legale și am năluciri olfactive. De unde atâția…

Calul troian al memorandumului

Scris de Joi, 08 Iunie 2023
Greva profesorilor continuă, chiar dacă unii, mai ales cei care nu se pot baza decât pe propriul venit, au renunțat, din motive lesne de înțeles. Se întrevede totuși posibilitatea unui acord, printr-un memorandum care va apărea pe 8 iunie în Monitorul Oficial și care ar trebui să determine sindicatele din…

După război, potopul!

Scris de Miercuri, 07 Iunie 2023
Odată cu aruncarea în aer a barajului hidrocentralei de la Kahovka, de pe fluviul Nipru, războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă. Cea a ”ecocidului”. Adică, în distrugerea deliberată pe scară largă a mediului. Nu vorbim de o noțiune abstractă sau principială, ci de o noțiune juridică. Paradoxal, infracțiunea de…

Reset sistem în Educaţie!

Scris de Marți, 06 Iunie 2023
Am scris de multe ori şi o voi face de fiecare dată când voi avea ocazia că, în opinia mea, educaţia este fundamentală pentru o ţară. Când vom reuşi să "reparăm" sistemul educaţional, vom rezolva toate celelalte probleme ale naţiunii. Şi sănătatea, şi economia, şi justiţia, şi bunul-simţ, absolut totul…

Absolvenți la școala de șantaj

Scris de Luni, 05 Iunie 2023
Are șapca cu cozorocul răsucit la spate, mâinile în buzunarele nădragilor al căror tur alunecă primejdios spre genunchi, gambele înmuiate și umerii lăsați de pare că pe ei ar apăsa toate grijile lumii și privirea pierdută Își freacă posteriorul de un pilon de protecție din fața unui bloc, făcând "combinații"…

Țâfna președintelui se răsfrânge asupra copiilor

Scris de Sâmbătă, 03 Iunie 2023
Președintele Klaus Iohannis a avut o nouă ieșire țâfnoasă, în public, la adresa dascălilor, a foștilor săi colegi. Acesta a transmis, din Republica Moldova, că nimeni nu trebuie să îndrăznească să pună în pericol examenele naționale. Mai pe scurt, profesorii ar trebui să înghită ce a pus pe masă Guvernul…

Când distanța de la A la B pare o buclă infinită

Scris de Vineri, 02 Iunie 2023
Dacă n-ar fi de plâns, situația în care a ajuns educația în România anilor de după 1989, cu siguranță ar fi de râs, privind modul în care guvernul Ciucă a decis să rezolve problema majorării salariilor. Ca la armată, prin ordin (de fapt, prin ordonanță de urgență), pe stilul lui…

Vârsta inocenţei a trecut

Scris de Joi, 01 Iunie 2023
În mintea noastră, a reprezentanților generațiilor vârstei de mijloc, copilăria este, în linii mari, similară. Cu toții aveam cam aceleași - puține şi rare - dulciuri, aceleași desene animate, aceleași cărți, aceleași jocuri şi jucării. Sigur, erau şi în timpurile acelea privilegiaţi, copii ai căror părinţi aveau mai mulţi bani…

Scoatem şi noi capul în lume?

Scris de Miercuri, 31 Mai 2023
Ştiu că găina vecinului ni se pare mai mereu curcă. Dar, mărturisesc cinstit, mi-ar plăcea să meargă vorba despre Galaţi aşa cum se vorbeşte "de bine", cu respect şi cu admiraţie sinceră, despre Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Timişoara, Oradea… Şi nu (doar) în advertoriale în presa naţională pe care administraţiile locale…

Mingea grevei, tot în curtea Guvernului

Scris de Marți, 30 Mai 2023
O nouă zi de grevă generală în învăţământ, la începutul celei de-a doua săptămâni de când majoritatea cadrelor didactice şi a personalului non-didactic din şcolile româneşti a suspendat lucrulDupă ce săptămâna trecută a fost dominată de tensiuni în creştere, acutizate de comentariul cel puţin deplasat al preşedintelui Iohannis, dar şi…

Profesorul nu este bonă

Scris de Luni, 29 Mai 2023
În contextul actual, în care, deja de o săptămână, profesorii din toată țara sunt în grevă, tot mai mulți neavizați comentează la rând la magazin, pe rețelele de socializare sau în discuțiile telefonice cu vecinii. Din păcate, niciunul dintre acești comentatori nu are nimic de-a face cu învățământul românesc. Fie…

Construim și noi mai cu talent?

Scris de Sâmbătă, 27 Mai 2023
Investițiile trainice, de calitate, reprezintă visul oricărei administrații publice. La cele două atribute de mai sus, am putea adăuga încă o pereche: repede și ieftin. Din nefericire, vedem altceva astăzi, în oraș și în județ. Fără pretenția de a face o prezentare exhaustivă sau de a ”ridica primii piatra”, nu…

Siguranță la limita nesiguranței

Scris de Vineri, 26 Mai 2023
Legea spune că polițistul este polițist 24 de ore, indiferent dacă e la serviciu, e liber sau în concediu. Dreptul și obligația de a-și face datoria exced oricăror împrejurări care, în mod normal, ar exonera o persoană de a face munca pentru care este remuneratăPentru că se prezumă că, într-o…
Pagina 26 din 166

Dosar penal pentru un gălățean prins cu mașina neînmatriculată

Un gălățean în vârstă de 30 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatric ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Un gălățean riscă 12 ani de închisoare pentru o datorie. Cum a încercat să scape de ea

Recidivistul, care la mijlocul lunii ianuarie a încercat să ia viața unui om pentru a scăpa de o dat ...

A înghețat și tabela: FC Botoșani - Oțelul 0-0

Partida din încheierea etapei cu numărul 24 a Superligii a avut particularitatea desfășurării la o t ...

Liceenii de la „Cuza”, implicaţi în protejarea ecosistemelor dunărene

Prin proiectul „SHORE” implementat la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” în perioada octombrie ...

Cultură de canabis descoperită în casa unui gălățean

Un bărbat în vârstă de 48 de ani este cercetat pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată ...

Restricții de viteză pe DN 2S, în zona podului peste Dunăre

Începând de luni, 2 februarie, au fost instituite restricții temporare de circulație pe DN 2S, în zo ...

12 animale arse în urma unui incendiu, în județul Galați

O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, în noapte de duminică spre luni, în localitatea Gr ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

HOOPEKS INTERNATIONAL SRL - Anunț public

  Anunt public   S.C. HOOPEKS INTERNATIONAL S.R.L., titular al proiectului « Construire linie ele ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Retragere de la cârma USR Galaţi

Senatorul George Ștefănache şi-a anunţat, printr-o postare pe pagina sa publică de Facebook, decizia ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Analiza financiară a săptămânii. Ianuarie a fost o lună „roșie pentru leu

Leul a avut o evoluție depreciativă față de principalele monede. Excepție a făcut dolarul american c ...

Liberty și odiseea contractelor pentru energie. Din furnizor în furnizor, pentru menţinerea în reţea

Pe 30 ianuarie, vineri, la miezul nopții, a expirat contractul de furnizare a energiei electrice din ...

Cazul Liberty: UE ne-a dat radarul. Noi am cerut colacul de salvare

Europa nu mai tratează insolvența ca pe un accident. O vede ca pe un proces. Un proces lent, previzi ...

Galațiul, locul al doilea național în topul marilor investiții în construcții

Într-un clasament publicat recent de site-ul specializat Arena Construcțiilor, Galațiul este al doil ...

Sporting Liești, încă un meci de verificare. Din sportul gălățean

FOTBAL. Sporting Liești va disputa miercuri un nou meci de verificare, întâlnind echipa Dacia Unirea ...

Rebecca Ciocan, al doilea succes. Din sportul gălățean

ATLETISM. Gălățeanca Rebecca Ciocan (legitimată la CSM și antrenată de Nicolae Ciocan) a concurat du ...

CSM Arcada - victorie mare în Capitală

Un meci de cinci seturi are întotdeauna atracția sa aparte. Dar dacă sunt și echipe care să ofere sp ...

Joao Paulo, transfer oficializat la FCSB

Oțelul a reușit să vândă al doilea jucător în această iarnă. Este vorba despre Joao Paulo, sosit gra ...

Concurs de creație pentru elevii din zona Covurlui

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Covurlui dă startul creativității și îi invită pe copiii și ...

Ziua Școlii Nr. 28 Galați - educație, credință și performanță

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați a marcat Ziua şcolii printr-o serie de activități educative, cultura ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Ateliere educaţionale la Școala Gimnazială ,,Dan Barbilian”

În cadrul proiectului ,,Educație pentru Viață Armonioasă”, ediția a IV-a, la Școala Gimnazială ,,Dan ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Hramul capelei din cadrul Muzeului Eparhial

La praznicul Întâmpinării Domnului, capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii ...

Elevi din 15 licee, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi

În zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Filiala „Costache Negri” se alătură evenimentului ZICI 2026

Bucuria lecturii se extinde în comunitatea gălățeană. După ce Filiala nr. 2 a Bibliotecii Județene „ ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Ziua Cititului Împreună, celebrată la Galați

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” invită publicul la o nouă celebr ...

Se caută un motiv, la „Noduri şi semne”. Cronică de cenaclu

Domnul T: Am venit, am venit dar eu, euuuu, Dumnezeule mare, mămel, ce căutăm noi aici?! Doamna T: D ...

Gălăţenii, naşi, cumnaţi şi cumetri la „Nunta de argint” a trupei „Fără Zahăr”

Trupa de folk alternativ „Fără Zahăr” a sărbătorit 25 de ani de activitate printr-un concert memorab ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

Criză acută la Parchetul care anchetează marea violență din Galați

Cu o floare nu se face primăvară nici măcar în criza fără precedent cu care se confruntă parchetele ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

Panouri solare și baterii gratis pentru locuitorii din Smârdan

Primăria comunei Smârdan face un pas major către independența energetică, prin lansarea unui nou pro ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

PURIFICARE INFERNALĂ (dosarele Z)

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufle ...

CÂNTEC ÎNTRERUPT (dosarele XYZ)

Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple când vezi o pasăre moartă pe cărarea dintr ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXX)

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, v ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXIX)

Da, sigur că da... numai Mihai Eminescu şi Ştefan cel Mare beau astfel de vin! Vin sfinţit cu Sapa ş ...

Oameni de seamă. Ştefan Mihăilescu-Brăila, un excepţional exponent al comediei româneşti

Actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925, la Brăila. Din copilărie și-a dori ...

Carnet cultural gălăţean

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Remember. Constantin Ciopraga (1916-2009)

Constantin Ciopraga, critic, istoric literar, romancier, s-a născut pe 12 mai 1916, la Paşcani. A u ...

Cariere. Vladimir Găitan, un actor valoros și inconfundabil

Actorul Vladimir Găitan s-a născut pe 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit Institutul de Artă T ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...