D.C. Predescu

D.C. Predescu

S-avem parte!

Miercuri, 04 Ianuarie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
La început de an nou, toată lumea se sparge-n rezoluţii. Aşa se cheamă mai nou, în "romgleză", clasica dorinţă de la miezul nopţii, sens pe care "rezoluţie" nu îl are în limba română. Cel mai apropiat înţeles de cel englezesc este cel de hotărâre luată în urma unor dezbateri colective. Aşa că, pentru a fi în trend, voi enumera câteva rezoluţii ale Galaţiului, care sunt convins că ar avea acceptul tuturor locuitorilor. Îmi doresc, aşadar, s-avem parte în 2023 de to ...

Să fim nu numai mai buni, ci şi mai sănătoşi!

Vineri, 23 Decembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, prezent săptămâna trecută la Galaţi, ne-a tuflit visul de a avea un nou (corp de) spital la standarde moderne, motivând că proiectul gălăţean nu se află pe lista celor 49 aprobată de Comisia Europeană în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din care oricum nu vor primi finanţare decât jumătate. Anunţat cu surle şi trâmbiţe în ultimul an de autorităţile judeţene, noul spital rămâne astfel la stadiul ...

De la Viena la Budapesta, via strada Universităţii nr. 6

Luni, 12 Decembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
    Am fost ocupaţi întreaga săptămână cu discuţii despre respingerea admiterii României în Spaţiul Schengen. Trebuie spus de la bun început că tratamentul pe care Austria l-a aplicat ţării noastre a fost unul profund incorect, pentru că argumentul cu nefuncţionalitatea zonei de liberă circulaţie nu stă în picioare, în condiţiile în care a votat pentru admiterea Croaţiei. Diplomaţia românească a reacţionat corect şi raţional, prin retragerea ambasadorului de la Vi ...

Cine n-are democraţia în sânge mai are de aşteptat

Marți, 06 Decembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
   Primele meciuri din optimile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal s-au încheiat cu calificarea a patru dintre naţionalele de top ale lumii, care s-au impus fără drept de apel. În grupe, toate au ratat câte un meci, dar în acea fază nu exista presiunea eliminării din competiţie. Odată apărută această posibilitate, granzii şi-au scos din program "floricelele", improvizaţiile, experimentele. Iar rezultatele au fost convingătoare. Echipele adverse, cu toate că au şi ...

Bucuraţi-vă de eliminarea MCV, Schengenul vine mai încolo!

Joi, 24 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Consiliul JAI, care reuneşte miniștrii de Justiție și de Afaceri Interne din toate statele membre ale Uniunii Europene, se va întruni, în luna decembrie, pentru a decide aderarea Croaţiei, României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie. Pe măsură ce se apropie întâlnirea, politicienii autohtoni au început s-o scalde în privinţa unui vot care să confere României statutul de ţară membră a Spaţiului Schengen, deşi în ultimele 2-3 luni au fost foarte voca ...

Spune-mi cine-ţi sunt rechinii imobiliari, ca să-ţi spun dacă eşti tigru economic sau pisică maidaneză!

Sâmbătă, 12 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cu cinci ani în urmă, Primăria Galaţi se muta într-un nou sediu, construit pe fundaţia unei clădiri abandonate în 1989 ("Casa aplaudacilor"), care a scos din bugetul local peste 25 milioane de lei doar până la inaugurare, pentru că ulterior au existat multe alte cheltuieli.Acum doi ani, Universitatea "Dunărea de Jos" a cumpărat clădirea în care funcţiona "motorul tehnologic al oraşului", căzut la datorie sub "competentă" administrare politică, în condiţiile în care sectoru ...

Dovada unei pieţe a muncii disfuncţionale

Marți, 01 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Conform Institutului Naţional de Statistică, salariul mediu brut era în România, la finele primului semestru al anului, de 6.413 lei, corespunzător unui salariu mediu net de 3.977 de lei. Concret, nu mai puţin de 38% din veniturile salariale ale unui angajat din România reprezintă dări la stat, şi asta doar în primă fază, fără a lua în calcul diverse alte impozite ulterioare, cum ar fi cele pe proprietate, sau taxa pe valoarea adăugată. De inflaţia din ultima perioadă nici n ...

Concurs de cultură generală (şi) pentru amatori

Vineri, 21 Octombrie 2022 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Galaţiul va fi în curând gazda unui inedit concurs de cultură generală, la care sunt invitaţi să participe (şi) cei care nu au avut până acum curajul de a-şi testa cunoştinţele într-o competiţie organizată. Evident, fiind vorba despre un concurs care se adresează în primul rând "amatorilor", nivelul de dificultate va fi mult mai redus comparativ cu întrecerile care contează pentru Campionatul Mondial sau cel Naţional, dar şi numărul de întrebări va fi redus la mai puţi ...

S-au pensionat, da' s-au şi angajaaat

Joi, 20 Octombrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Anunţul Ministerului de Finanţe potrivit căruia numărul bugetarilor din România s-a redus în august cu 14.000 de persoane faţă de luna anterioară şi cu aproape 20.000 faţă de luna mai a adus zâmbete de satisfacţie în rândul celor ce consideră că bugetarii sunt în România mult prea mulţi. Discuţia "numerologică" este evident mult mai amplă, pentru că la noi nu numărul de bugetari este problema, în condiţiile în care sunt multe ţări din Uniunea Europeană cu procenta ...

Înghesuială mare la tăierea panglicii Schengen

Sâmbătă, 08 Octombrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
România şi Bulgaria au îndeplinit criteriile tehnice de aderare la Spaţiul Schengen, care prevede libera circulaţie a persoanelor între statele membre, fără controale la frontieră, încă din martie 2011. Cele două ţări n-au fost admise însă în Schengen din motive mai degrabă politice, Olanda, Germania, Finlanda sau Austria acuzând, pe rând sau toate odată, că lipsa reformelor în Justiţie şi corupţia fac din România şi Bulgaria pericole pentru libera circulaţie, mai al ...
Pagina 28 din 56

Acces pentru public la patinoar în acest weekend

Patinoarul Artificial "Dunărea" își deschide din nou porțile pentru public în acest weekend. Gălăţe ...

Alocare guvernamentală insuficientă pentru Protecția Copilului Galați

Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de aproape 320 milioane de lei, din Fondul de Rezervă, pentr ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Radio Tecuci a rămas fără licenţă

În şedinţa publică de marţi, 4 noiembrie, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras licen ...

Garda de Mediu, amenzi de peste jumătate de milion de lei

Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat, în luna octombrie, un amplu ...

Pregătește din timp bucuria Sărbătorilor: ai 50% înapoi ca voucher la toată gama de jucării, exclusiv prin cardul de fidelitate, în magazinele ATAC

7 noiembrie - ziua în care jucăriile aduc bucurie la jumătate de preț! Sărbătorile vin întotdeaun ...

Străzi din Galaţi unde doar impozitul a fost... modernizat

Tot mai mulți gălățeni aleg în ultimii ani să își construiască o casă sau să cumpere un teren în zon ...

La ce grădinițe din Galați vor fi refăcute locurile de joacă

Renovarea clădirilor în care își desfășoară activitatea grădinițele din Galați a dus, în numeroase c ...

Galaţiul insistă pentru preluarea Prizei Dunării de la Combinat

Primăria municipiului Galați și operatorul Apă Canal solicită, printr-un memoriu, intervenția de urg ...

Cine poate solicita titlu de proprietate pe terenurile neintabulate ale locuinţei

Românii care locuiesc în case construite înainte de 1990 sau care au achiziționat locuințe conform L ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Combinatul cu prea multe moașe, între a fi sau a nu mai fi

Încep să se înmulțească știrile despre soarta combinatului siderurgic Liberty Galați și, deodată, pa ...

Membrii CAR Sidex, așteptați la sediul asociației pentru lămuriri

Începând cu luna octombrie 2025, plățile membrilor Asociației CAR Sidex nu se mai pot executa prin r ...

Dezbatere pentru salvarea economiei românești

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Galați, împreună cu CONAF Brăila, a org ...

Constructori gălățeni prinși „în ofsaid” de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a controlat, în al treilea trimestru al anului, modul ...

United, succes clar la Buzău. Din sportul gălățean

FUTSAL. CS United Galați a obținut o victorie clară în etapa a VII-a din Liga I de futsal, 6-2 în de ...

Echipele gălățene din Liga a III-a joacă vineri

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal programează meciurile echipelor noastre, vineri, 7 n ...

Oțelul țintește un loc de play-off la finalul sezonului

Returul Superligii începe vineri, iar formația pregătită de Laszlo Balint este concentrată pentru a- ...

Întreceri ale juniorilor. Din sportul gălățean

HANDBAL. Competițiile naționale de handbal juniori au continuat în weekendul trecut, la toate catego ...

Polițiștii şi jandarmii gălățeni combat violenţa în şcoli

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu efective ale Inspector ...

Sărbătoare culturală a studenţilor străini, la „Dunărea de Jos”

Liga Studenților Străini din Galați (LSSG) a organizat, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Du ...

Elevii de la Colegiul „Cuza” lansează revista „Mots et Lignes”

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați a lansat primul număr al revistei școlare interdi ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Peste 72 milioane de lei pentru gălățenii aflaţi în concediu de creștere a copilului

Indemnizația pentru creșterea copilului este un beneficiu de asistență socială acordat părinților sa ...

Prins la volan fără permis de conducere

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier cercetează un individ depistat ...

Bucuria vârstei a treia, celebrată printr-un bal mascat

Uniunea Județeană a Pensionarilor Galați a organizat cu succes cea de-a VIII-a ediție a balului masc ...

Seniorii gălățeni învață cum să fie în siguranță online

Parteneriatul dintre Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Casa de Ajutor Reciproc a Pension ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie

În cadrul Festivalului Internațional „Leonard”, gălățenii sunt invitați, duminică, 9 noiembrie, de l ...

Festivalul de Poezie „Costache Conachi” și-a desemnat câștigătorii

Casa de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit, la finele lunii octombrie, cea de-a XXXIII-a ediție ...

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru, aniversat la Ateneu

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru sărbătorește 60 de ani de viață pe scena Ateneului Român, marţ ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Jandarmi împiedicaţi să ajungă cu deţinuţii la proces

Jandarmii din Iași au trecut printr-o situație neașteptată în timp ce transportau mai mulţi deținuți ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

Remember. Ion Jalea (1887-1983)

Ion Jalea, artist vizual, sculptor, sculptor monumentalist și pedagog, s-a născut pe 19 mai 1887, la ...

Cariere. Konrad Lorenz, părintele etologiei moderne

Konrad Lorenz, zoolog, etolog și ornitolog austriac, s-a născut pe 7 noiembrie 1903, la Viena, într- ...

Remember. Columbano Pinheiro (1857-1929)

Columbano Bordalo Pinheiro, pictor realist portughez, s-a născut pe 21 noiembrie 1857, la Lisabona. ...

Cariere. Charles Henry Dow, pionier al pieței financiare

Charles Henry Dow s‑a născut pe 6 noiembrie 1851, în orașul Sterling, Connecticut, SUA. A urmat șco ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...