Anca Spânu

Anca Spânu

Şapte ani la şcoala nesimţirii

Luni, 15 Iunie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nesimţirea nu are nevoie de şcoală, zicea bunica mea, demult, în alte vremuri, din acelea în care de mic învăţai să dai bună ziua, să nu trânteşti uşile, să respecţi somnul altcuiva, să aştepţi să-ţi vină rândul la vorbă. Chestiuni din astea demodate, care acum sunt, din păcate, doar subiecte de glumă. Nu prea înţelegeam eu, copil fiind, cum vine treaba cu nesimţirea şi cu şcoala, dar acum, din nefericire, o ştiu mult prea bine. Nu e nevoie de învăţătură ca ...

Tăcerea naşte monştri

Miercuri, 03 Iunie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Poveşti ale unor femei abuzate de soţi sau parteneri sunt multe. Dureros de multe. Şi nu sunt, cum s-ar crede, rezervate păturii de jos a societăţii. Nu trebuie neapărat să fi fost săracă în copilărie, neiubită de părinţi şi de fraţi, nu trebuie să faci parte dintr-o categorie de risc. Li se întâmplă să fie bătute crunt doar pentru o privire a unui alt bărbat - sau pentru iluzia că acea privire ar fi existat - şi femeilor care, cel puţin la prima vedere, au toate atuur ...

Bacteria - ucigaşă, atitudinea - asemenea

Joi, 28 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă o fi din Spitalul de Urgenţă bacteria care l-a trimis pe gălăţeanul Viorel Cristian prea devreme printre îngeri, nu ştim încă. Se va face o anchetă, vom vedea rezultatul, sperăm ca autorităţile să facă în aşa fel încât să nu mai moară nimeni. Că pe bietul om dispărut nimeni şi nimic nu-l mai întoarce, din păcate. Ca fostă pacientă a spitalului în câteva ocazii, nu pot spune decât atât: curăţenia pe secţii depinde şi de personalul de acolo, şi de medici ...

Războiul parcărilor şi al nervilor

Vineri, 22 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu avem parcări suficiente în Galaţi. E un adevăr pe care nimeni nu-l contestă. Nu avem parcări etajate, subterane sau mai ştiu eu ce neam de asemenea construcţii care să ne ajute să înghesuim elegant cât mai multe maşini pe suta de metri pătraţi. Nu avem parcări, aşa că nu ne mai rămâne decât tupeul. Tupeul cu care, constant, pe toate străzile oraşului, mari, mici, late, scurte şi/sau înguste încălcăm legea, într-un dispreţ suveran la adresa concetăţenilor. Spun ...

Păcăleala electorală cu alocaţia

Joi, 21 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În mod surprinzător, aleşii noştri au aprobat ieri dublarea alocaţiei pentru copii. Admirabil. Nemaivăzut. De-a dreptul minunat. Să ne ridicăm toţi şi să-i aplaudăm, la scenă deschisă, pentru uimitoarea soluţie pe care au găsit-o ca să-şi asigure, pentru scrutinul de anul viitor, voturile populaţiei recunoscătoare. Adică a acelei părţi din populaţie care bea, lună de lună, alocaţia copiilor, de altfel singurul venit al familiei. Al acelei părţi din populaţie care fa ...

"Ai parcat ca un bou!"/ Maşini urcate pe tot trotuarul, pe strada Frunzei

Miercuri, 20 Mai 2015 12:22 | Publicat în SOCIETATE
Nu e uşor să fii pieton în oraşul Galaţi, e o chestiune deja ştiută. Trotuarele arată în general jalnic, de-abia acum au început să fie reparate, întâi prin centru. Problema este că nici măcar pe arterele complet reabilitate recent, cum este cazul străzii Frunzei, nu prea se poate merge pe trotuar. Conform benzii galbene trasate, minusculul trotuar de pe această stradă ar trebui împărţit de pietoni cu bicicliştii. Sau de biciclişti cu pietonii, nu este foarte clar. Şi dac ...

Vaca n-a murit, dar se zbate-n jug

Sâmbătă, 16 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Îmi zicea tata că, în copilăria lui, imediat după război, în vremuri tulburi şi de foamete cruntă, puţini ţărani din sudul Moldovei îşi mai permiteau boi de pus la jug. Deşi boii, mai puternici, ar fi făcut treaba mai repede şi cu efort mai puţin din partea celui ce ţinea plugul, se ara cu vacile, că erau mai mici, mâncau deci mai puţin, mai dădeau şi lapte, ce mai, erau mai profitabile. O soluţie de criză profundă, pentru o vreme în care nimeni nu mai vedea vreo lumi ...

Pentru ce avem aleşi?!

Luni, 20 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De câte ori trecem în revistă, eu sau colegii mei, neajunsurile urbei noastre, ni se reproşează, de către unii cititori, că nu oferim soluţii, că, vezi Doamne, e uşor să te lamentezi, dar mai greu să rezolvi problema. Indiferent ce subiect am aborda, că e vorba despre gropile din asfalt, despre câinii vagabonzi, despre lipsa spiritului civic, despre lipsa bunului simţ, despre cerşetori, despre vecini incomozi etc ni se reproşează, invariabil, că subiectul ales nu este potrivit ...

Păcăleala cu loteria fiscală

Vineri, 17 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În ultimele zile, de când s-a extras bonul câştigător la loteria fiscală, am auzit, de la cetăţeni, o mulţime de nemulţumiri şi cometarii negative: ba că ziua norocoasă, o sâmbătă, nu prea este propice cumpărăturilor, ba că, dacă se duce omul în weekend la cumpărături, acestea se fac la supermarket, iar valorile sunt mai mari, ba că suma câştigătoare, în 6 şi 6,99 lei, e foarte greu de nimerit. Pentru toţi cei care cred că loteria fiscală a fost înfiinţată pent ...

Dacă nu puteţi ajuta, măcar nu judecaţi

Joi, 09 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Despre copiii cu nevoi speciale se poate scrie mult. Se poate face apel la omenie, se pot descrie dificultăţi şi situaţii care nouă, celor binecuvântaţi de o normalitate normativă (fiindcă, până la urmă, normalul e doar o convenţie general acceptată), ni se par de netrecut. Dar un lucru este evident: oricât de mult am face noi, oamenii cuvântului, viaţa de zi cu zi a acestor copii va rămâne aceeaşi, greutăţile cu care părinţii lor se confruntă vor rămâne tot pietre de ...
Pagina 210 din 251

„Talente dunărene”, spectacol al copilăriei și creativității. Festival pentru preşcolarii din Galaţi

Grădinițele din județul Galați s-au reunit în cadrul unui eveniment cultural de amploare, dedicat ar ...

Ziua Iei, sărbătorită la Muzeul eparhial din Galaţi

În seara zilei de 21 iunie, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de J ...

Primele examene ale Evaluării Naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a

În perioada 23 - 27 iunie, vor avea loc examenele de Evaluare Naţională pentru absolvenții clasei a ...

Expoziție a absolvenților Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”

Marți, 24 iunie 2025, de la ora 18.00, iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la vernis ...

Silozurile lui Saligny, propuse să devină obiective istorice de importanță națională

Sediul central al Bibliotecii Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a găzduit, pe 19 iunie, even ...

CNAIR a câștigat procesul privind întârzierile la podul de la Brăila

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a obținut o decizi ...

Galațiul a irigat anul acesta peste 63.000 de hectare

Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare (FTIF) Galați a anunțat, printr-un raport recent, că în ...

Oțelul, meci egal în primul amical al verii

Formaţia Oțelul Galați a susținut, sâmbătă, primul meci de verificare din cantonamentul pe care îl d ...

Un senator PSD din Galați a condus cu permisul suspendat

Parchetul General a anunțat joi, 19 iunie, că l-a trimis în judecată pe un senator pentru săvârșirea ...

S-a semnat contractul pentru cel mai mare proiect de infrastructură rutieră de după 1989 (FOTO)

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Cos ...

Cum să opreşti autobuzul între doi copaci

Staţia de autobuz de la Parfumul Teilor a fost mutată, aşa cum am anunţat, două sute de metri mai în ...

Patru licitaţii eşuate pentru un contract de 749 de milioane de lei. Un nou „record” pentru Consiliul Judeţean Galaţi

Pentru a cincea oară la rând, Consiliul Judeţean Galaţi încearcă să atribuie un contract cu o valoar ...

Ucraina permite, în premieră, cetățenia multiplă

Parlamentul de la Kiev a adoptat, miercuri, o lege care le permite ucrainenilor să dețină și cetățen ...

Acordul de transport între UE şi Ucraina, prelungit

Eurodeputații au convenit să actualizeze acordul de transport rutier UE-Ucraina, prelungindu-l până ...

„Terorism pur” la Kiev. 15 morţi și 75 de răniţi în atacuri cu drone şi rachete

Cel puțin 15 persoane au murit și 75 au fost rănite în atacul cu rachete și drone lansat noaptea tre ...

Putin nu se va opri la Ucraina, crede şeful Statului Major al SUA

Șeful Statului Major Interarme al forțelor armate americane, generalul Dan „Razin” Caine, le-a spus ...

Beneficiile donării de sânge pentru sănătate

Pe lângă impactul vital asupra celor care au nevoie de transfuzie, donarea de sânge aduce și benefic ...

Campania „Dințișorii veseli” a ajuns și la Galați

La începutul lunii iunie, micuții de la Grădinița Nr. 56 din Galați au avut parte de o experiență ed ...

Arnica - aliat natural în lupta cu durerile

În medicina alternativă, arnica ocupă un loc de cinste printre plantele cu puternice efecte antiinfl ...

Scapă de migrene cu ajutorul presopuncturii!

Migrenele afectează milioane de oameni, iar durerile intense pot deveni copleșitoare. În timp ce mul ...

Industria navală gălățeană, în fața tranziției verzi

Specialiști din industria navală, cercetători, antreprenori și experți internaționali s-au reunit la ...

Analiștii financiari văd euro peste un an la 5,17 lei

Joi a fost publicat sondajul realizat luna trecută în rândul membrilor CFA România. Acesta indică o ...

ITM Galați subliniază beneficiile negocierilor colective

Într-o sesiune de informare și conștientizare a angajatorilor vizând legea dialogului social, Inspec ...

Investitorii așteaptă planul economic al noului guvern

Miercurea aceasta, leul a avut o evoluție depreciativă față de euro și dolar, după creșterea aversiu ...

Locul 7 la rugby în 7. Din sportul gălăţean

RUGBY. Turneul final al Campionatului Naţional de rugby în 7 s-a desfăşurat în Capitală, cu particip ...

Parcurs reușit, calificare ratată la... potou

Voleibaliștii seniori ai României au încheiat o etapă importantă. Cu două săptămâni în urmă, s-au al ...

Voința Cudalbi, la al treilea baraj de promovare

FOTBAL. Duminică sunt programate meciurile tur ale barajelor de promovare în Liga a III-a de fotbal, ...

FOTBAL. Remaniere de lot la Unirea Braniștea

Unirea Braniștea a încheiat cel mai de succes sezon al său cu participarea în finala barajului de pr ...

Serbare de sfârșit de an cu fast la Seminarul „Sf. Andrei”

Cu mult fast și emoție, elevii și profesorii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaț ...

Proiect educațional în școlile de la sat. Elevii învaţă să rezolve conflictele

Aproximativ 1.800 de elevi din șase școli, împreună cu 900 de părinți și 240 de cadre didactice, vor ...

Universitatea „Dunărea de Jos” investește în energie verde

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați face un pas important spre tranziția energetică și sustena ...

Galațiul, pe locul 3 în ţară la Bacalaureat. Primele rezultate la examenul maturității

Vineri, 20 iunie, absolvenții de liceu care au susținut examenul de bacalaureat au aflat primele rez ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

Artiști gălățeni în tabăra „Culoarea tăcerii”

Artiști din Galați se vor alătura, vara aceasta, taberei de creație „Culoarea tăcerii”, găzduită de ...

Solstițiul de vară - 21 iunie, cea mai lungă zi a anului

Sâmbătă, 21 iunie, locuitorii din emisfera nordică se vor bucura de cea mai lungă zi din an, odată c ...

Sărbătoare cu folclor autentic la Târgu Bujor

Duminică, 22 iunie, orașul Târgu Bujor va fi gazda unei sărbători de suflet dedicate tradițiilor, po ...

Unde vor fi amplasate recipiente speciale pentru colectarea ambalajelor de sticlă

Prin intermediul Serviciului Ecosal, în această perioadă sunt amplasate în zonele de case, recipient ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Templul Interior", cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

Poemele tristeţii, în căutarea poezolandului. Cenaclul Noduri şi Semne

în noaptea asta omul/ pasăre ține strâns cu aripile, cuvântul/ frig, întuneric, umezeală.../ silabel ...

„Regina nopții”, cu casa închisă la Sibiu

Duminică, 29 iunie, actorii Teatrului „Fani Tardini” Galați vor juca, în cadrul Festivalului Interna ...

Spectacol extraordinar al claselor de balet ale Centrului Cultural „Dunărea de Jos”

Astăzi, 18 iunie, începând cu ora 18,30, iubitorii baletului sunt aşteptaţi, la Teatrul Naţional de ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

UPDATE: Procurorul gălățean acuzat că a mușamalizat un viol, arestat pentru 30 de zile

UPDATE 14 iunie 2025: Curtea de Apel București s-a pronunțat în urmă cu puțin timp asupra propunerii ...

15 suspecţi din grupările de traficanţi de droguri au fost reținuți

Audierile-maraton care au avut loc miercuri și în prima jumătate a zilei de joi, 12 iunie, la DIICOT ...

Avocat arestat la domiciliu pentru corupție

Avocatul tecucean reținut săptămâna trecută de DNA sub acuzația de trafic de influență a scăpat ”la ...

Criminalii de la majorat au fost duși în fața Tribunalului. Ce a decis instanța (FOTO)

Cei trei tineri suspectați că l-au ucis cu sălbăticie pe un localnic din Berești la finele săptămâni ...

Măsuri pentru siguranța rețelelor electrice din judeţ

Prefectura județului Galați a avut recent o întrevedere cu directorul companiei Electrica Distribuți ...

„Șezătoare cu Mihai Eminescu” - o celebrare a culturii și spiritului național

Cea de-a treia ediție a manifestării culturale „Șezătoare cu Mihai Eminescu” s-a desfășurat recent î ...

Poliția, în dialog direct cu locuitorii din Liești

Inspectoratul de Poliție Județean Galați, în parteneriat cu Primăria Comunei Liești, a organizat dum ...

Preotul de la Foltești, acuzat de viol, nu mai are voie să slujească

La trei zile după ce procurorul Nicolae Valerian Cuzi a fost arestat pentru că a mușamalizat dosarul ...

DOMNIȘOARA EXEMPLARĂ (dosarele XYZ)

DOMNIȘOARA-I FRUMUSEȚE EXEMPLARĂ, destul de tristă şi înlăcrămată uneori - ieri, la ora cânt clopot ...

UITARE pe DRUM (psalmul Mamei din Totdeaua)

Se-ntoarce acasă odată cu luna,s-aşează pe prispa de cimbru bătrân -ce apă adâncă mai are fântânaşi- ...

PSALM cu literă MARE (şi fără cuvinte)

Atâta blestem şi zadar şi banal,/ atâta cruzime -n-ai unde să stai sau să pleci, a pierit/ chiar sfâ ...

PRIMUL (către poetul Panait Căpățână - Respect!)

tu vezi şi auzi foarte bine/ ce rău şi urât e afară - deschide-i, primeşte-l în casă,/ ai milă... c ...

MISTREȚUL... cu păr ONDULAT (din cauza lui Ştefan Augustin-Doinaş)

Un prinţ complicat, îndrăgind tochitura,/ sosi într-un sat anonim şi sărac!/ citise-n „Scânteia” că- ...

JOACĂ și JUCĂRELE (cu E la X)

Fă, sublimo, hai încoace,/ că avem o treabă mare:/ dăm cu sapa, dăm cu grebla,/ dăm cu var şi flit p ...

O MOARTE... care dovedește TOT

Pătrăţel era un câine de pripas. Se aciuase în preajma unui bloc de locuinţe din Ţiglina a patra, pe ...

SOACRA pe ULIȚĂ (după „Iarna pe uliţă”, de Coşbuc)

A-nceput de ieri să-mi fie/ dor de puci şi de gâlceavă/ fiindcă Nae duce ghindă/ doar la scroafa lui ...

„Cleopatra” cu Liz Taylor, cel mai lung film realizat la Hollywood

Se pare că lungimea standard a unei producții pentru marele ecran, de o oră și 30 minute, este perim ...

Înghețată de casă cu ciocolată, delicioasă și cremoasă

Înghețata de casă poate fi chiar mai bună decât cea din comerț, mai ales dacă ții cont de câteva luc ...

CALENDAR. S-a întâmplat pe 22 iunie

1757 - Se naşte GEORGE VANCOUVER (m. 1798), navigator, explorator britanic.1767 - Se naşte WILHELM v ...

De ce românii nu vorbesc despre obsesiile lor sexuale

Pentru mulţi români, sexul a rămas încă un subiect despre care evită să discute, indiferent de împre ...

Băile de sunet - o experiență de vindecare profundă

Băile de  sunet au câștigat tot mai multă popularitate în domeniul medicinei alternative ca metodă d ...

Cum descurajăm câinele să latre excesiv. Şcoala iubitorilor de animale

Indiferent dacă latră pe un ton mai ascuțit sau pe unul mai grav, gutural, un câine care nu știe să ...

Ouăle de prepeliţă - beneficii şi proprietăţi nutritive

Îmbunătățirea sistemului imunitar. Ouăle de prepeliță sunt bogate în vitaminele A si C, esențiale pe ...

Suplimente alimentare pentru sănătatea pisicilor

Pentru că pisicile domestice nu au alimentaţia pe care ar avea-o în sălbăticie, este posibil ca o pa ...