Teodora Miron

Teodora Miron

Un tânăr gălăţean şi-a OMORÂT MAMA în Italia

Vineri, 10 Noiembrie 2017 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, originar din Galaţi, a şocat Italia după ce şi-a omorât cu sânge rece propria mamă. Se pare că tânărul, Bogdan Halapciug, avea probleme psihice, el fiind internat într-un spital de specialitate în urmă cu câteva luni, anterior având şi o tentativă de suicid. Conform presei din Italia, trupul neînsufleţit al femeii a fost găsit chiar de soţul ei, care se întorsese de la muncă. Acesta le-a povestit poliţiştilor că tânărul în vârs ...

Hoţ piroman, reţinut de poliţişti

Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 10:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii Compartimentului Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 5 au reţinut, pe bază de ordonanţă, un bărbat în vârstă de 33 de ani, care este bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt calificat şi a două infracţiuni de distrugere prin incendiere. Din ancheta poliţiştilor a reieşit că, pe 3 mai, în jurul orei 20,00, bărbatul ar fi provocat incendierea unor piese de mobilier dintr-o cameră a căminului Colegiului Tehnic "Traian Vuia", prin aruncarea pe podea a u ...

Ministerul Educaţiei face sondaj despre necesitatea tipăririi manualelor

Joi, 09 Noiembrie 2017 19:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii, părinţii lor şi profesorii din învăţământul primar şi gimnazial sunt invitaţi de Ministerul Educaţiei să îşi exprime opinia, până pe 14 noiembrie, cu privire la necesitatea tipării manualelor, în cadrul unui chestionar online. Astfel, conform Hotnews.ro, după scandalul manualelor pentru Sport şi Dirigenţie, Ministerul Educaţiei a lansat o consultare privind tipărirea manualelor şcolare pentru diferitele discipline din planurile-cadru pentru învăţământul pri ...

Aviz negativ pentru legile justiţiei

Joi, 09 Noiembrie 2017 22:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ propunerile legislative de modificare a legilor justiţiei primite de la Camera Deputaţilor, precizează Agerpres. Se pare că decizia a fost luată cu 11 voturi la şapte. Plenul CSM a analizat, joi, 9 noiembrie 2017, propunerile legislative pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi a Legii 317/2004 privind Con ...

Legea privind finanţarea partidelor politice, neconstituţională

Vineri, 10 Noiembrie 2017 04:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale este neconstituţională, a decis, joi, Curtea Constituţională a României (CCR), care a admis sesizarea formulată de 50 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale USR, PMP şi PNL. Potrivit Agerpres, CCR a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind fina ...

Plouă în apartamente, după ce le-a fost REABILITAT BLOCUL

Vineri, 10 Noiembrie 2017 00:01 | Publicat în SOCIETATE
Lucrări pe bani europeni făcute de mântuială. Asta se poate spune că s-a întâmplat la blocul L, din Micro 16, unde, în 2012, s-a semnat un contract pentru reabilitare termică în valoare de peste 1,3 miliarde de lei. După semnarea contractului, au început lucrările, finalizate în luna decembrie 2015. La recepţia lucrărilor, totul părea a fi aşa cum trebuie, doar că anul acesta au apărut probleme foarte grave. Locatarii din apartamentele situate la etajul patru al blocului L s ...

Grav ACCIDENT de circulaţie pe DN 24D

Joi, 09 Noiembrie 2017 17:10 | Publicat în EVENIMENT
Grav accident de circulaţie, joi după-amiază, 9 noiembrie, pe DN24D, în urma căruia un bărbat şi-a pierdut viaţa. Conform primelor informaţii obţinute de la poliţişti, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed. "Şoferul unui autoturism, în vârstă de 51 de ani, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu o automacara, condusă de un bărbat de 46 de ani, care circula din sens opus. În ...

UTIL PENTRU ŞOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Vineri, 10 Noiembrie 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 10 noiembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Siderurgiştilor, Domnească şi Brăilei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independenţa şi Barcea, iar pe DN 26 în localităţile Tătarca şi Vlădeşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmeşti, pe DN24D la Bălăbăneşti, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi şi Matca. ...

UPDATE | Au fost identificaţi agresorii poliţistului local

Vineri, 10 Noiembrie 2017 12:00 | Publicat în JURIDIC
UPDATE, vineri, 10 noiembrie, ora 12,00 | Poliţiştii i-au identificat pe cei trei bărbaţi care au fost implicaţi în incidentul în urma căruia şeful de la Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale Galaţi a ajuns în spital. Este vorba despre trei bărbaţi, de 42, 36 şi 34 de ani, din Braniştea. Se pare că doar bărbatul de 42 de ani l-ar fi lovit pe poliţistul local, dar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-au întâmplat lucrurile şi ...

Cum puteţi lăsa criminalii în libertate?

Joi, 09 Noiembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În mult criticatul proiect de lege care prevede modificarea legilor justiţiei este prevăzută şi răspunderea magistraţilor. Au apărut imediat critici la această propunere, multe voci susţinând că va fi afectată grav independenţa judecătorilor. Până la un punct, perfect de acord cu afirmaţia. Dar ce facem cu judecătorii care iau decizii şocante? Şi nu ne referim aici la cazuri civile, unde este vorba despre bani sau alte drepturi, ci la dosarele penale în care infractorii ră ...
Pagina 341 din 761

Vânătoare de pescari fără permise de-a lungul Siretului (VIDEO)

Dacă sunteți pasionați de pescuit, nu ieșiți ”la baltă” decât cu permis și cu numărul egal de ustens ...

Joc și vervă, alături de ”Sânziana și Pepelea”

Finalul de săptămână îi aduce din nou la rampă, pentru gălăţenii mari și mici, pe ”Sânziana și Pepel ...

Restricții rutiere pe Faleză, pe durata Salonului Auto GAS 2025

Primăria municipiului Galați informează că, pentru bună desfășurare a evenimentului Salonul Auto GAS ...

Concert Sandu Şuierică & friends

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” va fi gazda unui eveniment muzical inedit. Sâmbă ...

Galațiul găzduiește Salonul Auto GAS 2025 - cel mai mare eveniment auto din România

Galațiul se pregătește să devină capitala pasionaților de mașini, între 12 și 14 septembrie 2025, câ ...

Numărul pensionarilor din Galați a scăzut. Pensia medie - 3.026 de lei

În județul Galați, în luna august 2025 erau înregistrați 124.071 de pensionari, cu 285 mai puțini fa ...

Infrastructura de irigații din Galați, prioritate pentru autorități și ANIF

Prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, a avut, în această săptămână, două întâlniri de ...

Răpirea din serai, varianta gălățeană. A făcut praf o mașină de împrumut, ca să ”dea pe spate” o minoră

Este isprava pentru care un tânăr de 23 de ani, din Liești, a ajuns după gratii pentru 30 de zile, s ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

Prefectura susține că cifrele privind reducerile de personal din administraţie nu sunt greșite, ci incomplete

Declarațiile premierului Ilie Bolojan, făcute pe 2 septembrie, au stârnit nemulțumiri la Galați. Pot ...

Gălăţenii, scoşi din răbdări de automatele de bilete. Ticketing cu surprize şi sincope

Jucători păguboşi la loterie, aşa se simt de cele mai multe ori gălăţenii, când încearcă să-şi cumpe ...

Prefectul Galațiului, la perfecționare

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, participă în aceste zile la cursurile organizat ...

În reforma administrației, „avem nevoie de bisturiu, nu de topor”

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, vicepreşedinte PSD, critică datele prezentate de premi ...

Ursula von der Leyen: Rusia „își bate joc de diplomație”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după atacurile rusești fără precede ...

Cel mai mare atac aerian rusesc, de la începutul războiului din Ucraina

Autoritățile ucrainene au declarat, duminică, că atacul executat de forțele ruse în cursul nopții a ...

Zelenski refuză invitația lui Putin la Moscova

„Nu pot merge la Moscova în timp ce Ucraina este atacată în fiecare zi”, a declarat Volodimir Zelens ...

Liderii mondiali, val de mesaje de Ziua Independenței Ucrainei

Volodimir Zelenski a publicat, duminică, pe X, câteva dintre mesajele pe care le-a primit cu ocazia ...

Cum se poate plăti CASS pentru persoanele aflate în întreținere

Persoanele fizice care aleg să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru ...

Al doilea caz de meningoencefalită West Nile la Galați

O femeie din Drăgănești este cea de-a doua persoană din judeţul Galaţi depistată cu meningoencefalit ...

Ghid pentru plata voluntară a contribuției la Sănătate

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a făcut un ghid practic ...

Atenție la infectarea cu virusul West Nile! Recomandări ale Direcției de Sănătate Publică

Având în vedere confirmarea, încă din luna august, la Galați, a unui caz de infecție cu virusul West ...

Peste 100 de europarlamentari cer măsuri ferme pentru salvarea industriei oțelului

Un demers important pentru viitorul industriei oțelului din Uniunea Europeană, cu implicații directe ...

Analiza financiară a zilei. Procesul de scădere a dobânzilor va începe în 2026

Pe 8 octombrie se va desfășura penultima ședință de politică monetară a BNR din acest an, de la care ...

România s-ar putea confrunta cu prima grevă socială din ultimul secol (GALERIE FOTO)

Aproximativ 150 de sindicaliști din educație, sănătate, siderurgie, comerț, și nu numai, au particip ...

Apreciere modestă a euro după criza politică din Franţa

Criza politică din Franța a afectat performanța monedelor de la marginea zonei euro, care au avut o ...

Oțelul II joacă pe terenul din Slobozia Conachi

FOTBAL. În etapa a treia a Ligii a III-a de fotbal, echipa a doua a SC Oțelul joacă cu prahovenii de ...

Concurs inedit de arte marţiale în comuna Marginea

Localitatea Marginea din județul Suceava a fost înscrisă în circuitul artelor marțiale. Zilele acest ...

Start în Turul României la ciclism

Nu mai puțin de 150 de cicliști din 13 țări au pornit 10 septembrie, în Turul României, cel mai impo ...

Crina Stase, campioană balcanică la karate kyokushin

ARTE MARȚIALE. Crina Stase, legitimată la ACS Triumf Dojo, a devenit campioană balcanică la karate k ...

Elevi de la Școala Gimnazială nr. 26, în vizită la Viaţa liberă (GALERIE FOTO)

În această săptămână am învățat altfel, nu din manuale, nu prin teste și teme, ci prin experiențe ca ...

Violența fizică, principala problemă de conduită a elevilor

Elevii gălățeni s-au bătut mai puțin în prima jumătate a acestui an decât anul trecut, dar tot au ma ...

„Samanta”, robotul gălăţean care a uimit juriul prin cea mai bună autonomie

Elevii de la CNVA Galați membri ai echipei de robotică DynaByte au început noul an școlar cu veşti f ...

Bătaie între un elev și un profesor, la Liceul „Mircea Eliade” din Galați

Pentru că nu i-a permis să fumeze în curtea liceului, un elev de clasa a XII-a a luat la bătaie un p ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Participare-record la cel mai mare festival românesc din America

Peste 12.000 de persoane au invadat încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, D.C., timp de ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

La Biserica „Sfânta Ana”, visul părintelui Teoharie a devenit realitate

Pe 9 septembrie, gălățenii s-au bucurat de rugăciune și de Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Ana” ...

Hram la Mănăstirea ”Naşterea Maicii Domnului” din Cudalbi. O sută de ani de istorie

La praznicul Naşterii Maicii Domnului, Mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi, important centru de vi ...

A încetat din viaţă Sorin Stanciu, preşedintele UZPR

Ziaristul Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), a plecat ...

Concurs de cultură generală de top, organizat la Galaţi

Cel mai important concurs anual de cultură generală din zona de sud-est a României se va desfăşura s ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Căsuţa cu poveşti la Cenaclul „Noduri şi Semne”

"Așa e copilăria. Așa a fost și copilăria mea. Citeam povești pe nerăsuflate. În biblioteca mea, căr ...

Cât costă biletele la Festivalul de Comedie de la Galați

Cel mai scump bilet - 150 de lei, cel mai ieftin - 35 de lei, acestea sunt „extremele” tarifelor pen ...

„Doinița Covurluiului”, aplauze la Istanbul

Ansamblul Folcloric de Copii și Tineret „Doinița Covurluiului” a reprezentat România la Festivalul I ...

Când două cronici se-ntâlnesc, câştigă cititorii! Salonul cultural „Armonii de toamnă”

Credeți-mă, o spun în cunoștință de cauză! Am participat la o astfel de întâlnire în cadrul mereu st ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Afaceriștii acuzați de fraudă cu mașini de lux nu vor sta după gratii

Cei cinci oameni de afaceri reținuți săptămâna trecută de DNA București în dosarul în care sunt acuz ...

În Galați, s-a furat mai puțin și s-au comis mai puține violențe. Strategia de prevenire a poliției

În Galați, s-a furat mai puțin și s-au comis mai puține acte de violență. Cel puțin asta reiese din ...

Traficant de droguri adus din Marea Britanie

Marţi, 2 septembrie, Poliția Română a adus în țară cinci persoane, pe numele cărora existau mandate ...

DNA a descins la o firmă gălățeană acuzată de o fraudă uriașă

O societate comercială din Galați, având ca obiect de activitate vânzarea de mașini rulate, este în ...

Trei localități din județ, periate ore în șir de polițişti

A fost aglomerație mare de polițiști pe metru pătrat, la finele săptămânii trecute, în trei comune d ...

UPDATE: Hala mistuită de flăcări, pagube de proporții la Șendreni

UPDATE.  În urma incendiului a ars o hală de producție, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri p ...

„Campionate” de pescuit ilegal, la barajele de pe Siret

Zeci de pescari au fost surprinși miercuri, 27 august, în timp ce își practicau ocupația preferată î ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

PUNCT... și de la CAPĂT [pentru Ion Stratulat - La Mulți Ani!]

care CAPĂT? - (parcă) se aude dinspre împrejurul lui TOT,ca şi cum o confuzie/iluzie gramaticală/mat ...

Stop-cadru [pentru Iovu Poteră MANUELA - Respect!]

Moto:„lumină lină lini lumini/ răsar din codrii mari de crini/ i-atâta noapte şi uitare/ şi lumile-a ...

Aria cercului și aria iubirii

(pentru Ion Balaban - La Mulți Ani!) Trecuse un veac de mii de ani de la naşterea mea - şi eu încă ...

CAPRA VECINULUI (dosarele XYZ)

e vremea când studiam constituţia capreide tăiat lemne, cu pădurea spânzuraţilordeschisă taman la pa ...

LA ÎNCEPUT n-a fost CUVÂNTUL

La început n-a fost Cuvântul! N-a fost nici Alfa şi nici Omega! Nici Răul şi nici Binele! La început ...

Ai auzit???

Acolo... unde toate casele stau şi trăiesc şi mor la marginea satului, şi unde toţi oamenii sunt din ...

NU CUMVA SĂ CĂDEȚI DE PE CAL

„calul călare pe cal/ calul călare pe calul călare/ calul călare pe calul călare pe cal/ calul călar ...

SOPRANA și TENORUL

A fost odată o soprană! Nu ştiu de ce părinţii săi au botezat-o Arbaleta, însă nu asta-i cauza desfă ...

Neil Peart, bateristul trupei Rush

Neil Peart, bateristul celebrei trupei canadiene de rock progresiv Rush, s-a născut pe 12 septembrie ...

Filmul zilei la TV

Hologramă pentru regeSUA, (2016) comedie, dramăDisponibil pe: Prima TV, 11 sep, ora 20,00 cu: Tom H ...

Remember. David Ricardo (1772-1823)

David Ricardo, economist englez de origine evreiască sefardă portugheză, s-a născut pe 18 aprilie 17 ...

Josef Jakob, campionul mondial şters de comunişti din istoria handbalului

Jucător şi antrenor de handbal german de origine română, Josef Jakob s-a născut pe 11 septembrie 193 ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...

Şcoala iubitorilor de animale. Câinele are nevoie de mai multă mişcare!

Câinii au nevoie de exerciţii fizice regulate. Dacă patrupedul nu are parte de suficientă activitate ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...